8,805 matches
-
viața... Căpitanul tutuia parcă n-ar mai fi vorbit de un secol și ar ține să-și verse acuma tot sufletul. Apostol Bologa primi bucuros invitația la masă; era obosit de drum și nesomn, și-apoi acasă, obsedat de privirile stranii ale unguroaicei, mâncase ca și cu gura altuia. Avu numai o clipă de ezitare, gîndindu-se cî va trebui să povestească și lui Klapka aceleași lucruri pe care le-a povestit de atâtea ori până astăzi. Presimțirea i se împlini întocmai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
intre în cancelarie, să vază ce-au lucrat oamenii toată ziua, dar se pomeni deschizând ușa odăii sale. Amurgul cenușiu bătea în geamurile împodobite cu mușcată. În tulburarea de lumină pereții parcă se îndoiau și lucrurile din casă tremurau foarte straniu. Bologa închise pleoapele și se prăvăli pe un scaun ca o grămadă de carne. Legănarea amețitoare îi bâjbâia în suflet, însoțită de un vâjâit chinuitor, încît se apucă cu mâinile de masă, simțind că altfel s-ar prăbuși. ― Don' locotenent
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sprintenă și bucuroasă, întrebîndu-i: ― Ți-e mai bine?... Așa-i că te-ai mai ușurat? ― Da, foarte bine, zise Apostol în șoaptă. Veselia aprinsă în ochii ei, tinerească, visătoare, îi alungă gândurile care-i chinuiseră toropeala bolnavă. În glasul ei straniu i se părea că vibrează o vrajă nouă, ca și cum de ieri până azi s-ar fi schimbat și s-ar fi împlinit cu niște mlădieri mai blânde, poate de credință ori poate de pasiune. Văzînd-o cum stătea, zăpăcită de privirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
s-a împăcat... Degeaba, e vinovat față de Marta și negreșit va merge chiar mâine... O iubește și trebuie s-o iubească numai pe ea... În locul ei însă apărea Ilona, cu năframa roșie pe cap, cu ochii în care joacă râsete stranii, cu glasul care mângâie și zgârie... Și fără să vrea, simțea o plăcere nemărginită știind cu siguranță că departe, într-un sat, există o ființă care și în vis îl poartă numai pe el în inimă... Dar asta nu se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ceasuri întregi în cerdac, în soare, sorbind albastrul văzduhului, în care își plimba neîncetat gândurile. Deseori ochii lui încercau să se odihnească contemplând crucea înflorită cu raze din turnul bisericii. Dar sufletul lui era îndată apucat în cleștele unor remușcări stranii și, dornic numai de liniște, fugea spăimântat mai departe... Mai mult zăbovea împrejurul mormântului de piatră al tatălui său. Știa inscripția pe de rost și totuși, de câte ori o privea, căuta s-o silabisească, pentru că în vremea aceasta îi venea mereu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pierdut, Apostol Bologa se pomeni deodată cu o întrebare înfricoșătoare, pe care știa deslușit că a purtat-o în suflet toată viața, fără să o privească vreodată drept în față, ca și cum i-ar fi fost rușine și groază de ea. Straniu era însă că întrebarea cuprindea și răspunsul pe care Apostol îl dorea cu patimă și de care totuși se ferea, ca un copil încăpățînat care a săvârșit greșeli peste greșeli și nu mai îndrăznește să apară în ochii părinților, poate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
i-au murit în creieri înainte de a se limpezi, până la cugetările grele, ordonate, mândre, pe care el le alesese cu încredere drept călăuze de viață, și toate deopotrivă de palide și de supuse, ca niște robi împrejurul stăpânului atotputernic... Simțăminte stranii, nelămurite, se trezeau și se topeau în inima lui, învăluindu-i toată ființa într-o mulțumire caldă... În mintea lui încercă să mai ridice capul un gând, să-i reamintească cuiul ruginit de ură, dar flacăra misterioasă nu-i dădu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Plimbîndu-se de ici-colo, prin odăița strâmtă, Gross se uita din când în când la Bologa, parc-ar fi șovăit să-i dezvăluie toare gândurile. Apoi se opri hotărât. Ochii lui mici scăpărau, iar glasul i se încălzi și căpătă mlădieri stranii: ― Iubirea a dat faliment, ca și umilința, smerenia... Omul vrea să fie acuma mândru și stăpân și egoist, să lupte și să-și biruiască vrăjmașii, oricare și oriunde ar fi ei... De aceea trebuie să măturăm ruinele din sufletul omenesc
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sfânta evanghelie! cântă preotul, tărăgănat, uitîndu-se peste capetele mulțimii cu o privire care parcă vestea o taină nouă. Toată lumea căzu în genunchi. Apostol asculta dus, cu ochii pe buzele preotului. Cuvintele se legănau, pluteau și se împreunau într-o melodie stranie, care-i picura în suflet nemărginită încredere. Încet, în neștire, plecă fruntea în pământ, simțindu-și inima copleșită de ceva nespus de amar. Apoi deodată auzi iar glasul preotului, triumfător și puternic, vesel ca o trâmbiță de argint: ― Hristos a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înapoi: ― Îngrozitor! ― Îngrozitor... am înțeles! făcu plutonierul speriat, fără zâmbet, întorcînd repede capul. Îndată ce rămase singur, în fața lui Apostol începu iară să răsară pădurea spânzuraților... Dar acuma părea că toți sunt la fel și în privirea tuturor strălucește aceeași însuflețire stranie, ademenitoare, ca și focul din ochii oamenilor care pornesc la asalt. Apostol se cutremură. "Același om, spânzurat de nenumărate ori, ca o protestare nesfîrșită..." Și deodată își zise: "E Svoboda... privirea lui..." În aceeași clipă își aminti cu o precizie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
palmele simțea atingerea aspră a funiei. Amintirea aceasta i se prefăcu în suflet într-un simțământ de rușine și părere de rău, atât de cumplit, de mustrător, parcă ar fi stat în fața lui Dumnezeu în ziua judecății de apoi. Simțământul straniu îl stăpâni numai o secundă, și totuși parcă îi deschise larg porțile adâncimilor nepătrunse, unde clocotesc explicațiile tuturor tainelor vieții. Apoi vedenia spânzuraților pieri brusc, și în inima lui Apostol coborî o liniște mare. Privirile lui îmbrățișau munții, și văile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de lungi. Uneori se uita în stânga, dar ceața înghițea zarea, și întunericul împreuna cerul cu pământul. Se împiedica de traverse și gâfâia. Pe aici drumul părea mai greu. Când dădu iar în șosea, auzi ropotele râului, aproape, ca niște șoapte stranii... Înainte de a intra în Lunca, la gura drumului spre front, se opri brusc, parcă I-ar fi izbit un pumn în piept. Și în creieri îi zbârnâi întrebarea: " Adică unde mă duc?... Unde?" Dar în aceeași clipă simți o strângere
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
adânc sufletești. Pretorul însă îl întrerupea mereu cu întrebări noi, uimitoare, adăugând că pe el îl interesează numai faptele precise, clare, nu explicațiile. Vorbind, Apostol se încălzi și i se aprinse fața, iar în ochi i se ivi o strălucire stranie. În cele din urmă întreruperile îl enervară, încît se sculă și zise cu glas ascuțit: ― Domnule căpitan, eu nu vreau să ascund nimic, nici o umbră, nici un amănunt care ar putea contribui la limpezirea... situației! Dimpotrivă, vreau să-mi deschid inima
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
când colonelul îi puse întrebări neobișnuite, ca unui străin. Totuși, fără a se gândi la ce spune, răspundea corect, se uita în ochii colonelului, își dădea seama că în clipele acestea se cântărește viața lui și auzea parcă un fâlfâit straniu de aripi care stârnea un vânt rece în sală. Dar în inimă îi picurau de undeva, neîncetat, stropi de amărăciune, din care i se răspândea în tot corpul o frică lentă, ca o caracatiță dezgustătoare. Încerca să se apere și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pași, de un stâlp alb și lucios, cu un braț cârligat în vârf. Ștreangul se legăna puțin și legănarea aceasta îi aduse aminte cum a încercat el odinioară, cu mâinile, rezistența funiei. În lucirea albă a lemnului se deslușea ceva straniu, încît Apostol lăsă repede capul în jos. Când deschise iar ochii, se pomeni lângă stâlp. Mâna dreaptă atinse întîmplător lemnul rece și umed ca pielea de șarpe. Se scârbi și începu să-și șteagră umezeala pe dunga pantalonului. În timpul acesta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dă sens existenței noastre este tocmai înalțimea la care ne putem avậnta, atunci cậnd timpul și împrejurările ne sunt nefavorabile și modul în care uneori reușim să ne atingem ținta rămasă veșnic inaccesibilă sufletelor obișnuite. Revenisem de la cimitir cu împăcarea stranie că pămậntului nostru îi este sortit să fie sărac în genii și că mai ușor se naște o stea în univers, decật un om ilustru pe meleagurile noastre. Sacrificiul lui mi se părea însă absurd; jertfise neantului atậtea gậnduri, atậta
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
pace, vrei să te combini din lumea de dincolo? Eu sunt om serios, ginere cu state vechi de serviciu! Oricum nu erai pe gustul meu! Face ochii mari. Închide. Așază telefonul pe masă. Gore și Gicu Îi urmăresc fiecare mișcare. Straniu, domnilor, acum m-a sunat nevastă-mea. A zis că dacă am ajuns să vorbesc cu fufele atunci când sunt la cârciumă să nu mai vin acasă, să-mi dea ele să mănânc. Era gata masa. Gore, mă primești la tine
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
m-atrage un rece ochiu de șerpe, Fugi, fugi în lumea largă! Mă faci să-nnebunesc "Căci te urmez și totuși din suflet te urăsc. " El o cuprinde... Fața ei albă atuncea piere Și gura ei se strânge de-o stranie durere. Ea ar țipa și glasul în gât i se îngaimă. Ea îl sorbea cu ochii deși murea de spaimă... Și cum stau mînă-n mână... tresar, tot mai aproape Se strâng și peste ochii-i își las-a ei pleoape
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și sborul cugetări-mi, mândria din cîntare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi le sfaremi... Priveai la mine straniu și te mirai că tac... Tu nici visai că-n gîndu-mi eu fălcile-ți desbrac De cărnurile albe și gingașe și sterpe, Că idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, Tu nici visai că-n gîndu-mi eu fața ta o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ce se sărută și se-mpacă În umbr-adîncă de păduri, Eu stau unde pătrunde luna Pe alb ivor, sunând domol; De cântă păsările ntr-una De tine-mi cântă, dona Sol. {EminescuOpIV 428} Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc; E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămîne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea Gândesc la tine, dona Sol. De ce doresc singurătate Și glasul tainic de isvor, De ce când codrul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arată. {EminescuOpIV 446} ȘI OARE TOT N-AȚI ÎNȚELES... Variantă Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. Când al meu cuget mistuit De-o stranie părere A fost un lung, necontenit Prilej pentru durere. Și a păstrat în fundul său Ca în cenușa rece Taina părerilor de rău După un vis ce trece. Ca un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dând orizon nemărginit Singurătății mării, Nainte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și ne-au pătruns de-un farmec sfânt Ce nu-l putem pricepe. Dar cine e veți întreba, Nebună și infamă: Nici voiu să știu cărarea sa Și nici chiar cum o chiamă. Ea sufletul mi-au mistuit C-o stranie părere Din viața mea, necontenit Prilej pentru durere. {EminescuOpIV 448} SĂ FIE SARA-N ASFINȚIT Să fie sara-n asfințit Și noaptea să înceapă; Răsae luna liniștit Și tremurând din apă; Și să împrăștie scântei Cărărilor din crânguri; În ploaia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
526} Și-n această mîngîere, De pe-o zi pe alta, voi Trăgăniți o fericire Dureroasă, amândoi. Fiind siguri unul de-altul, Să promiteți fu ușor Cumcă nu o să mai faceți Alianțe de amor. Dară azi pui capăt tragic Astei stranie povești... - Doamne, Doamne, mătușico, Nu ți-i greu să mai vorbești? {EminescuOpIV 527} ? Nu mi-i greu, căci ești în stare Să sfărâmi ca un... copil Jucăria-ncîntătoare A frumosului idil. Când vă văd mergând alături, Vă zâmbiți și vă privesc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
demult reînviate de ieșean. Și printre junimiști îl văd pe Creangă, plin de vervă, mai ales că golise câteva ulcele cu vin și tocmai povestea pățania popii de la Neamț în noaptea Sfântului Toma... Lângă el, Eminescu, gânditor, cu o lumină stranie în priviri, gustă din când în când din ulcica cu vin... Poate gândurile îi zburau la Dabija voievod, despre care Ion Neculce spune că: „el be vin mai mult din oală roșie decât din păhar de cristal, dzicând că-i
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
motel ce-l bănuise de departe ca o frontieră, având la o extremitate intersecția mai multor trasee nepietruite, limitând astfel șoseaua. S-au trezit în vecinătatea nemărginirii deșertice a oceanului și-n zgomotul asurzitor al valurilor. Atunci se întâmplă ceva straniu... o văpaie cu-n uruit își focaliză și spulberă spiritul până se unificară. Au rămas două schelete bătrâne, încrucișate într-o îmbrățișare nefirească să păzească și să împânzească paradoxurile. Dans haotic Ce blândă-i noaptea când se sfârșește în noi
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]