6,881 matches
-
Annie Saumont, a stat aici în octombrie și decembrie 1997 și ne asigură, într-o scurtă luare de cuvânt, că s-a simțit excelent. A scris trei nuvele și și-a revăzut trei cărți în vederea unor reeditări. Minionă și destul de tăcută, Annie Saumont a obținut Premiul Goncourt pentru nuvelă în 1981 și, de atunci, încă alte șapte premii importante. Și asta în Franța, unde se publică anual aproape trei mii de titluri de literatură. VITALIE CIOBANU: Rețin din excursia noastră spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Vasile și eu, câte zece mărci pentru o călătorie dus-întors, pe o distanță de aproape 20 km, și urcăm în cabina telefericului, însoțiți de un chinez de la New York (așa am aflat, pentru că vorbea în continuu) și de un polonez mai tăcut, folosindu-și din când în când aparatul de fotografiat agățat la gât. Chinezul tot spune OK!, OK!, și când aude că suntem români ne felicită pentru victoria de ieri a României asupra Angliei - un meci pe care-l privisem, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe care a avut-o în seara precedentă, în familia care îl invitase la cină. Gazdele - un cuplu de vârstă medie - membri în high-life-ul administrativ al orașului, oameni legați, în mod sigur, cu Securitatea, ca toată funcționărimea locului. El - mai tăcut și mai morocănos. Ea - vorbăreață, arogantă, afișând un aer de parvenită. Se lăuda întruna cât de bună e viața în orașul lor și cât de mulțumiți sunt cetățenii ruși din enclavă. La care Porlan, care văzuse și înțelesese cum stau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cer de ametist, prevestitor de furtună. Vântul puternic și rece umflă balonzaidele prietenelor noastre letone și umbrelele deschise în așteptarea ploii, care poate reîncepe în orice moment. În dreapta, pe un promontoriu, zăresc un turn înalt cu far, acum stins, martorul tăcut al unor nesfârșite despărțiri, și, nu știu de ce, mă gândesc la Casablanca. Alături, o casă împrejmuită cu un gard, aparent părăsită și ea. Lumea s-a împrăștiat pe plajă, bucurându-se de vecinătatea spectaculoasă a stihiei marine. Doi colegi de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
literare, funcționar, medic, inginer, gazda se ducea la biblioteca casei și-mi scotea, victorios, din „raftul al doilea”, ascunse, cărțile mele, injuriate, scoase din biblioteci sau ocultate, în cel mai bun caz, de regim?! Această complicitate, această solidaritate cu „masa tăcută”, cu publicul larg al unei țări, era nu numai recompensa pentru curățenia și radicalitatea textelor mele, dar și semnul major al „împotrivirii”, al lucidității luptei și gravității ceasului de încordare națională, luciditatea pe care adevăratele mari națiuni o au în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și doamne de la Paris, mai ales, își închipuiau foarte „comod” (și fals!Ă România ca un uriaș lagăr de concentrare - aici aveau oarecum dreptate, mai ales în timpul stalinismului, când granițele erau perfect ermetice! -, în care o masă uriașă de indivizi, tăcuți și speriați, sunt conduși de o mână de ideologi și polițiști! Aceasta poate fi o imagine a unei țări ocupate la modul „clasic” de o armată străină, brutală, vezi cei patru ani de ocupație a Parisului și a unei jumătăți
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și în realitatea „idealului” ca motor primordial al energiei și existenței umane, dincolo de experiență, adaptare - evident, o lege a speciilor animale și, după colosala descoperire a lui Darwin, aproape filozofia aplicată în multe domenii, darwinismul social, de exemplu! - și sufăr tăcut și intens de faptul că azi generațiile mai tinere se închină așa-zisului pragmatism american, priorității „obiectului” în vechea relație „subiect-obiect” și, în această prioritate, încă o dată, cum au făcut-o excesiv materialiștii marxiști, acordând o însemnătate covârșitoare mediului și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
să ceară celor care poartă un „streag străin” să părăsească incinta sacră - și, într-adevăr, două lepre, două cozi de topor intraseră în biserică purtând la revere culorile roșu-alb-verde și au trebuit să iasă deoarece toată suflarea s-a întors tăcută spre ei -, nu a trecut multă vreme și doi înalți jăndari unguri, cu pene de cocoș la pălărie, au venit și l-au escortat la Baia-Mare, fiind apoi transferat la închisoarea de la Oradea-Mare; de unde a evadat și, ascunzîndu-se în remorca
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
evreu german convertit la creștinism în secolul al XIX-lea). Câteva centre de studii mai modeste au preluat ștafeta întâlnirilor anuale. Dar el personal nu mai crede în dialogul teologic; sau, mai degrabă, cum zice el, îl trăiește în "mărturia tăcută și binevoitoare a rugăciunii". Pe când era în culmea gloriei, fratelui Marcel i s-a întâmplat o nenorocire: într-o zi a avut o conversație cu șoferul său de taxi palestinian. Din vorbă în vorbă, s-a împrietenit cu el, a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
în pământ și privighetorile cântă iarăși la pârâul lui Faur. Nimic din el n-a mai rămas acolo. Va muri peste puțin și această amintire." E de presupus că Sadoveanu-poetul asistase la o simfonie, la dialogul privighetorilor cu luna: "Mergeam tăcuți, cu sufletele mișcate, spre ele. Ajunseserăm într-o roată de sălcii vechi lângă pârâul lui Faur. Apele parcă conteniseră, și chiar deasupra noastră, în streașina verde, o privighetoare cânta așa de puternic, încât îi auzeam deslușit gâlgâitul gușii. Era așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pe care l-am adunat. Costea străinul (Șoapte din trecut)." Identificăm aici, în embrion, povestirea Vremuri de bejenie. În același 1906, la 23 iunie: "Un pădurar întunecos mă întâmpină și mă duce la coliba lui singuratecă, unde are o femeie tăcută, chinuită, nenorocită pe care o tiranizează. Bănuiește că femeia a trăit cu boierul, stăpânul moșiei de 1400 de fălci? Bănuiește, se încredințează și ucide pe boier? Nu știu. Dar boierul a fost găsit ucis..." Pe fundal analog alt proiect narativ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
electrică, automobil, aeroplan, tren, sobe cu gaz aerian, cabine telefonice în toate părțile pe străzi, radio la fiecare casă". Pe stânci, în jurul stațiunii, inscripții amintind că "acolo a stat un Kronprinz, dincolo o arhiducesă, dincolo un rege". Un episcop slovac tăcut, cu care se vede cotidian în sufragerie, devine subiect de portret. "Probabil că n-am să-l întâlnesc iar decât la judecata cea din veac, când ne vom opri sub o arcadă și ne vom întinde unul altuia mâna ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
bălțile Dunării. 23 Iunie 906 ["SUBIECTE"-PERSONAJE] 4. Când s-a întâmplat? Odată, de mult, pe când umblam la vânat printr-o pădure-n munți. Un pădurar întunecos mă întâmpină și mă duce în coliba lui singuratecă, unde are o femee tăcută, chinuită, nenorocită pe care el o tiranizează. Bănuește că femeia a trăit cu boerul, stăpânul moșiei și al pădurii de fagi de 1400 fălci? Bănuește, se încredințează și ucide pe boer? Nu știu. Dar boerul a fost găsit ucis. Eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
puțin capul pe perină, în cort, în cuptorul cortului, nu poți lipi pleoapele, te zvârcolești ca pe jar asudat, până ce vine vremea ceasurilor de instrucție. Cu greu te scoli, ce greu eși în căldura după amiezii, amărât mergi lângă soldații tăcuți, pe câmpul ars. Masa, la amiază și seara, se face la fel. Aștepți în cerdacul larg, până ce vin cei mari, intri după ei și te așezi la locul obișnuit, vorbești puțin întăiu, după aceea vorbești mai mult dacă ai băut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ofițerii se adună într-o baratcă afumată și murdară de scânduri, unde se vinde bere, vin și ceai. Acolo se face, în nopțile acestea de adunare, larmă până întru târziu. În larma și în râsetele ofițerilor, soldați intră și es tăcuți după ce au cerut de cinci bani brânză ori de cinci bani masline. Acolo de cele mai multe ori vezi pe domnul căpitan Hârjău vânturându-și barba-i de foc și gemând din greu în fața păharelor pline. Glasu-i aspru, răgușit puțin, accentu-i hărțăgos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Martin pescarul. Căldura e spăimântătoare. Numai din când în cînd vine o adiere de vânt. La cherhanale, pe când stam în lumina dimineții (îmi aduc aminte), veneau dubele cu pește de pe Dranov, dube românești. Trăgeau 6 ori 8 oameni la lopeți, tăcuți și încordați: aveau în înfățișare ceva măreț și barbar. Istoria lui Ivan Maiorul 15 Ivan Maiorciuc, care, nu se știe din ce pricină, pe la 1856, a venit fugar din Rusia. Aici a trăit singuratic, departe de ai lui, ca pescar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la rău, nu la bine, și voi mai bine stați în liniște și pace, și vom cugeta noi mai pe urmă,cum va fi să fie bine." Și în jurul lui stăteau numai canonici grași. Atuncea Iancu, care stătuse toată vremea tăcut, s-a sculat ș-a zis: "Fraților, n-ascultați ce vă spun porcii cei grași, că acuma pe loc îi belesc." El venise acolo cu Moții organizați militărește. În sat la Crăciunel, venise Prim-pretorul ca să anunțe oamenilor mobilizarea. Preotul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Explicația este infirmată și de moartea eroului la apus, după cum întâlnim în balada III (196) Miorița: „Și mi s-au vorbit,/ Și mi s-au șoptit/ La apus de soare/ Să mi te omoare,/ Supt poale de munte,/ Prin crânguri tăcute,/ Oi când aromesc/ Și câini ostenesc”. Momentul ales aici vrea să se sustragă privirii divine (aruncate pe pământ prin soarele de pe boltă) și vigilenței companionilor canini. În Misticean I(7), soarele ia cu el în lumea morților și pe voinicul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
di pi movila ceia di bălegar, cî acela ari trei inimi. Baba tocmai atunci intra ș-o auzit ceva cî pisica vorbe”206. Ca animal al microcosmosului domestic, pisica are acces la tainele păzite cu strășnicie de ipostaza monstruoasă. Martorul tăcut al activității casnice deconspiră neofitului identitatea reală a „mârțoagei”, care a cumulat vitalitatea celorlalți cai. Moartea felinei capătă o semnificație rituală, ea preia necesitatea sacrificiului inițiatic, pentru a asigura eroului armăsarul ce implică victoria. Sistemul de valori transmis feciorului respectă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a adus cu boii de la bunicu meu V.S. Iftimie. Și tot el l-a cioplit și a făcut el cu mâna lui casa în cheutori 3, în care trăiesc eu azi. Cine erau Iftimeștii? Iftimeștii erau veniți din Bucovina, harnici, tăcuți. Așa era bunicu meu, tatu mamei, V. S. Iftimie. Foarte cinstiți, buni gospodari. Nu erau hoți și foarte bisericoși și evlavioși. Oameni de cuvânt. Dar după ce s-au amesticat cu sămânță de șatrari, apoi amu îs cei mai scârboși oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
cu lapte, o cafea sau ceai. Apoi se pregătesc de plecare, trag aer adânc în piept, își urează unii altora ,,buen camino” și pornesc la drum. Soarele încă nu a răsărit, iar drumul începe să fie presărat cu umbre mișcătoare, tăcute, ce se orientează după săgeata galbenă și scoică, simbolurile drumului spre Santiago. După ora șapte apare și soarele la orizont, umplând totul cu lumina lui gălbui-argintie, calmă și blândă, ca mângâierea unei mame. Ogoarele se umplu de lumină, dealurile și
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
și stresant, ar trebui să cunoască și să admire lungul camino de Santiago, pentru a redescoperi sensul vieții, bucuria și durerea trăirilor intense, autentice, simple și mărețe în același timp. Convoiul pelerinilor spre Santiago este o binecuvântare și un strigăt tăcut, dar real, pentru o lume prea materialistă, prea laicizată, prea raționalistă și pragmatică. Este un miracol continuu, aș putea spune, desfășurat pe o lungime de aproape 900 de km pe teritoriul Spaniei, care oferă lui Dumnezeu și propriei ființe un
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
poartă în fierul forjat imaginea scoicii pelerinilor la mărimi impresionante. Aceeași scoică cu laturile de aproximativ un metru o voi vedea și pe trotuarele din Sarria, la ieșirea din oraș. Complexul monastic benedictin de la Samos Pe drum, luna a dispărut, tăcută, lasând loc, întâi firav, roșietic, apoi din plin, soarelui. Este aproape misterios acest schimb de gardă: luna care după ce a vegheat somnul oamenilor, dar și partea inițială a drumului pelerinilor, lasă locul soarelui, pentru ca el să le lumineze chipurile și
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
lespedea de marmoră, pe care o sărut cu pietate, udând-o cu aceleași lacrimi de bucurie. Probabil, în ele se vărsa toată durerea drumului, toată părerea de rău pentru păcatele mele, dar și toată bucuria împlinirii. Marmura catedralei este martoră tăcută a mulțimilor imense de pelerini care de-a lungul secolelor au îngenuncheat pe ea, au plâns de bucurie și de durere, s-au rugat îndelung, cu toată ființa lor. Mă simt unul dintre nenumărații, neștiuții pelerini ce au ajuns aici
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
în gândire, după ce mă edificasem cine cu cine joacă și unde sunt fisurile relațiilor dintre participanții la festinul sosirii mele. Șeful misiunii era mare amator de lingușeală și nu prea admitea opinii diferite de ale lui, nevasta lui părea mai tăcută, dar fața ei exprima o doză de viclenie, iar zâmbetul împrumuta uneori grimasa rânjetului, economistul, cum îl gratula ambasadorul pe reprezentantul Ministerului Comerțului Exterior, era foarte reținut, își măsura cu grijă fiecare vorbă și se pronunța numai când era întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]