64,085 matches
-
vor război. Cu ce s-ar alege dintr-un conflict armat? Nu pot asimila mai mult decât au câștigat deja”. Într-un oarecare sens, Eisenhower avea dreptate: Stalin nu se pregătea de război cu SUA (deși concluzia care se putea trage de aici - că avea interes să coopereze pe deplin cu foștii săi aliați - era mai puțin adevărată). Statele Unite, care dețineau monopolul armei atomice, nu aveau nimic de pierdut dacă mențineau comunicarea cu URSS și căutau soluții reciproc avantajoase la problemele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a conferit tinerilor politicieni germani mult mai multă influență decât puteau spera să aibă la sfârșitul războiului, iar ei au folosit-o fără ezitare, sugerând că, dacă situația nu se Îmbunătățea, iar ocupanții nu le urmau sfaturile, nu puteau fi trași la răspundere pentru orientarea politică viitoare a națiunii germane. Din fericire pentru Aliații vestici, politica de ocupație comunistă din Berlin și din teritoriile est-germane aflate sub control sovietic nu erau de natură să atragă voturile și simpatiile nemților debusolați. Oricât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunist. Alexander Wat Aici mai Întâi spânzură omul și apoi Îl judecă. Molière, Monsieur de Pourceaugnac În anii de după 1945, occidentalii erau pur și simplu Înspăimântați de Uniunea Sovietică. Armata Roșie mărșăluia pe jos, transportând armele și munițiile În care trase de vite; soldații n-aveau parte de permisii și, dacă ezitau, nici de clemență: numai În 1941 și 1942, 157.593 dintre ei au fost executați pentru „lașitate”. Dar, după un Început șovăielnic, URSS a copleșit și a Îngenuncheat colosul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reinterpretau politica lumii În lumina propriilor obsesii, iar importanța exagerată a Parisului pentru Franța era proiectată fără urmă de modestie asupra Întregii lumi. În cuvintele memorabile ale lui Arthur Koestler, intelectualii francezi de după război („fluturașii din Saint Germain des Prés”) „trăgeau cu ochiul la destrăbălarea Istoriei printr-o gaură din perete”. Dar pentru asta tot Istoria Îi cocoțase pe un adevărat jilț. Facțiunile ce vor caracteriza comunitatea intelectuală franceză În anii următori nu se lăsau bănuite la Început. Când Jean-Paul Sartre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plana aceeași senzație că timpul s-a oprit În loc. Viața rurală din Belgia părea ieșită de sub penelul lui Millet: fânul era strâns cu furci de lemn, grâul bătut cu Îmblăciul, fructele și legumele culese cu mâna și transportate În căruțe trase de cai. Precum orășelele de provincie din Franța (unde bărbații cu basc chiar se Îndreptau spre casă cu o baghetă târguită În colț, la Café de la Paix, botezată așa În 1919) sau Spania conservată În aspic de regimul autoritar al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Berlinului. După ce miniștrii de externe reuniți la Paris pe 6 august au respins Încă o notă prin care URSS amenința să Încheie pace separată cu RDG dacă nu se ajungea la un acord, Moscova i-a autorizat pe est-germani să tragă efectiv o linie, separând pentru totdeauna cele două părți ale orașului. La 19 august 1961, autoritățile est-germane au mobilizat soldați și muncitori pentru construcția unui zid despărțitor În mijlocul orașului. În trei zile a fost Înălțat un zid grosolan, suficient pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
drept dovada unei trădări iminente, ofițerii și coloniștii din Algeria au Început să plănuiască o revoltă generală. S-au făcut comploturi, puciuri și se vorbea despre o revoluție. În ianuarie 1960, la Alger s-au ridicat baricade și „ultrapatrioții” au tras În jandarmii francezi. Însă revolta s-a risipit În fața intransigenței lui de Gaulle, iar ofițerii superiori de o loialitate Îndoielnică (inclusiv Massu și superiorul său, generalul Maurice Challe) au fost transferați În afara Algeriei. Cu toate acestea, tulburările au continuat, culminând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de radio „proclamația militară a câtorva generali În retragere”. Principalele victime ale puciului au fost moralul și imaginea internațională (ce mai rămăsese din ea) ale Armatei Franceze. Majoritatea covârșitoare a francezilor, dintre care mulți aveau fii Înrolați În Algeria, au tras concluzia că independența Algeriei era nu doar inevitabilă, ci chiar de dorit - și asta, pentru binele Franței, cât mai repede cu putință 8. De Gaulle, realist ca Întotdeauna, a Început negocieri cu FLN În orașul-stațiune Evian de pe malul lacului Geneva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cei mici, chinuiți, jefuiți, mințiți, umiliți, lăsați În urmă de istorie. Cincizeci și doi de deputați antisistem „poujadiști” au câștigat fotolii În parlament la alegerile naționale din 1956. Dar, mai presus de toate, prima republică franceză de după război a fost trasă În jos de luptele sale coloniale. Aidoma Vechiului Regim, a Patra Republică a fost schilodită de costul războiului. Din decembrie 1955 până În decembrie 1957, Franța și-a pierdut două treimi din rezerva valutară, În pofida creșterii susținute a economiei. Controlul ratelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deloc evident la Începutul anilor ’50, când forțele britanice purtaseră un război murdar secret și brutal Împotriva revoltelor Mau-Mau din Kenya), coloniștii europeni au acceptat inevitabilul și au plecat În liniște. În 1968, guvernul laburist al lui Harold Wilson a tras concluzia finală și ineluctabilă a evenimentelor din noiembrie 1956 și a anunțat că forțele britanice vor fi de acum Înainte permanent retrase din diferitele baze, porturi, antrepozite, porturi de alimentare cu combustibil și alte stabilimente din epoca imperială pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germaniei, atitudine care s-a soldat cu o anumită răceală În relațiile anglo-americane Între 1957 și 1961. Dar faptul, demonstrat deja, că sprijinul Washingtonului nu era garantat În orice Împrejurare, l-a Împins pe Harold Macmillan exact spre contrariul concluziei trase de Charles de Gaulle. Indiferent de ezitări sau de sentimentele ambivalente față de anumite gesturi americane, guvernele britanice aveau să adere de acum Înainte cu loialitate la pozițiile Statelor Unite. Numai astfel puteau spera să-i influențeze pe americani și să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acei ani era practic apolitică. Partidul Laburist, aflat În opoziție În timpul crizei Suezului, a fost incapabil să Întoarcă eșecul lui Eden În avantajul său, pentru că electoratul nu mai trecea experiențele realității prin filtrul partidelor politice. Ca și restul Occidentului, britanicii trăgeau spre consum și distracție. Aplecarea spre religie era pe cale de dispariție și, odată cu ea, orice apetit pentru mobilizarea colectivă. Harold Macmillan, politician conservator cu instincte liberale - un cameleon politic din clasa de mijloc care poza În nobil de țară edwardian
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cadrelor obediente din audiență), cu scopul de a Întări și chiar de a păstra reputația neîntinată a lui Lenin, sistemul de guvernare leninist și, bineînțeles, pe urmașii lui Stalin. „Cuvântarea secretă” și-a atins scopul - cel puțin În interiorul PCUS. A tras o linie fermă sub era stalinistă, recunoscând monstruozitățile și dezastrele acesteia, menținând totodată ficțiunea conform căreia actuala conducere a partidului nu avea nici o vină. Hrușciov și-a asigurat astfel poziția la putere și a obținut libertate de acțiune În reforma
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
muncă rurală În sectoarele până acum subdezvoltate ale industriei și serviciilor. Rolul guvernului și al planificării În miracolul economic european este mai greu de măsurat. În unele locuri a părut aproape superfluu. „Noua” economie din nordul Italiei, de exemplu, Își trăgea mai toată energia din miile de firme mici - compuse din lucrători familiali care deseori lucrau și ca muncitori agricoli sezonieri - cu investiții și cheltuieli de regie scăzute, care plăteau impozite foarte mici sau nu plăteau deloc. În 1971, 80% din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bunăstarea și forța economiei britanice pe care șministrul de Finanțe britanicț Butler le lăuda În discursurile din 1953 și 1954 au constituit ultimul val de prosperitate ce scălda țărmurile britanice, adus de trezirea economiei germane care se ridica pe val, trăgând după ea flotila europeană. Dacă privim În urmă, 1954 pare ultima vară de iluzii grandioase pentru Marea Britanie. Alan Milward O particularitate izbitoare În istoria Europei Occidentale postbelice o reprezintă contrastul dintre performanța economică a Germaniei de Vest și cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de naționalitate evreiască să se Întoarcă șsicț În Israel, dacă așa vor. Poziția noastră e că fiecare cetățean polonez trebuie să aibă o țară: Polonia populară... Cei care se simt vizați de aceste cuvinte, indiferent de naționalitate, vor ști să tragă concluziile. Nu vrem o a Cincea Coloană la noi În țară”. Referința la evrei ca la a Cincea Coloană a Poloniei a fost transmisă la radio și televiziune și auzită de milioane de polonezi. Mesajul era clar. Nu era limpede
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
breșă În propria apărare. Contrar tuturor așteptărilor, ea avea să se dovedească fatală. XVItc "XVI" O epocă de tranzițietc "O epocă de tranziție" Dacă ne gândim acum, cea mai mare greșeală a fost organizarea alegerilor. De acolo ni s-au tras toate. Brigadier Otelo Saraiva de Carvalho Spania e problema, Europa e soluția. José Ortega y Gasset Europa nu Înseamnă doar rezultate materiale - este o mentalitate. Europa e o stare de spirit. Jacques Delors În nordul Europei, schimbările interne și internaționale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
contracarării revoluției thatcheriste. Dimpotrivă, campania noilor laburiști, care viza aproape exclusiv alegătorii conservatori marginali, „oscilanți”, a protestat Împotriva fiscalității excesive, corupției și ineficienței - exact așa cum făcuse cu o generație Înainte doamna Thatcher. Nu Întâmplător Tony Blair și colegii lui au tras un văl discret peste era thatcheristă. Succesele lui Blair se bazau integral pe tripla moștenire a doamnei (acum Lady) Thatcher. În primul rând, ea făcuse posibilă ruinarea sectorului public În industrie și servicii și apariția acelei Anglii „privatizate” și Întreprinzătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decorat de șapte ori cu Ordinul Lenin, de patru ori Erou al Uniunii Sovietice, laureat al Premiului Lenin pentru Pace, secretar general și, din 1977, șef de stat -, acești oameni Îmbătrâniseră În vechiul sistem. Nu aveau nici un motiv să-și tragă preșul de sub picioare. Toți aveau de gând să moară În patul lor16. Faptul că „socialismul real existent” era disfuncțional și compromis nu era În sine suficient pentru a-i pecetlui soarta. În discursul de acceptare a Premiului Nobel În 1971
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În care el se refugiase și au stat de veghe toată noaptea În sprijinul său. În ziua următoare, cum veghea s-a transformat pe neașteptate Într-o demonstrație Împotriva regimului, au fost trimise poliția și armata, cu ordinul de a trage În mulțime. Relatările exagerate despre „masacru” au fost preluate de posturile de radio Vocea Americii și „Europa Liberă” și s-au răspândit În toată țara. Pentru a domoli protestele fără precedent, care se Întinseseră Între timp de la Timișoara la București
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
adunate În fața sediului partidului, Ceaușescu și soția sa au fugit cu un elicopter de pe acoperișul clădirii. În acest moment, balanța puterii s-a Înclinat brusc În defavoarea regimului. La Început, armata păruse să fie de partea dictatorului, ocupând străzile capitalei și trăgând În demonstranții care Încercau să ocupe studiourile televiziunii naționale. Dar, Începând cu 22 decembrie, soldații, aflați acum sub comanda unui Front al Salvării Naționale (FSN) care controla clădirea televiziunii, au trecut de partea demonstranților și s-au opus trupelor bine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prim-ministru al Ungariei, deplângea În fața publicului local faptul că Occidentul nu apreciază rolul eroic al celor din Europa Centrală În căderea comunismului: „Această dragoste neîmpărtășită trebuie să ia sfârșit pentru că noi am fost la datorie, am luptat fără să tragem un foc de armă și am câștigat pentru ei al treilea război mondial”. Versiunea amară a lui Antall, deși măgulitoare pentru auditoriu, ocolește adevărul cel mai important despre evenimentele din 1989: mulțimea, intelectualii și liderii sindicali din Est au „câștigat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
următoare, soldați din forțele de elită ale KGB-ului și Ministerului sovietic al Afacerilor Interne au ocupat sediile instituțiilor din Vilnius și au instalat un Comitet al Salvării Naționale. După 24 de ore, ei au atacat studiourile radioului și televiziunii, trăgând În manifestanți: 14 civili au fost uciși, iar 700 răniți. O săptămână mai târziu, la Riga, militari din aceleași unități au atacat Ministerul leton al Afacerilor Interne, făcând patru victime. Vărsările de sânge din statele baltice semnalau Începutul sfârșitului pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
simpatii dubioase: În atmosfera confuză de la Înceutul anilor ’90, anticomunismul se confunda adesea cu o anumită nostalgie pentru regimurile dărâmate de comuniști. Condamnarea comunismului era greu de separat de reabilitarea predecesorilor fasciști. Mulți oameni rezonabili au admis că linia trebuia trasă după epoca stalinistă: era prea târziu pentru a-i pedepsi pe cei implicați În comploturile, procesele-spectacol și persecuțiile din anii ’50 și, oricum, multe dintre victimele lor muriseră. Astfel de probleme, s-a spus, trebuiau lăsate mai bine În seama
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dovedit. Un ministru de Interne postcomunist a amenințat că va face publice numele tuturor adversarilor săi politici compromiși ca foști colaboraționiști. Anticipând acest tip de comportament, Michnik și alți disidenți au fost de părere că era mai bine să se tragă pur și simplu o linie finală după era comunistă și să se meargă mai departe. Din consecvență, Michnik s-a opus În anul 2001 eforturilor de a-l inculpa pe fostul președinte comunist Jaruzelski (În vârstă de 78 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]