64,642 matches
-
în Macedonia sub comnda lui Constantin. În scurtă vreme au apărut și primele neînțelegeri dintre Venizelos și Constantin, în principal cu privire la obiectivele operațiilor. Prințul moștenitor a insistat asupra unor obiective militare clare: înfrângerea trupelor otomane ca o condiție necesară a ocupației militare, oriunde ar fi atacat acestea. În scurtă vreme, armata otomană a început retragerea spre nord, spre nord, spre Monastir. Venizelos era foarte realist și insista asupra obiectivelor politice ale războiului: eliberarea cât mai multor regiuni și localități, în special
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
existent în timpul celui de al Doilea Război Mondial în Iugoslavia ocupată de forțele Axei. În anii 1930, a fost membru fondator și lider al grupării croate fasciste ultranaționaliste și separatiste, Ustaše. În 1941, după ce a fost instalat de forțele de ocupație ale Axei în funcția de lider al statului-marionetă croat, a instituit o politică rasistă care a dus la genocidul a sute de mii de sârbi, evrei și romi, precum și a adversarilor politici croați în lagărele de concentrare ale NDH. După
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
respectivă sprijinul pentru un mare Stat Arab sau o confederație de state arabe independente sub „suzeranitatea unui lider arab” dar a exclus din acest stat vaste regiuni care urmau sa se afle sub mandate ale Frantei și Marii Britanii sau sub ocupație directă franceză și britanică. Palestina istorică era împartită în două zone principale. Sudul deșertic urma să facă parte împreună cu Transiordania din zona B sub control britanic, iar grosul teritoriului Palestinei denumit „zona brună”, inclusiv Ierusalimul, Haifa și Acra. urma să
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
chestiunile civile și politice. Diferențele religioase nu puteau fi folosite împotriva oricărei persoane pentru a o exclude sau pentru ai limita accesul la drepturile politice sau civile, la admiterea la funcțiile sau onorurile publice, sau la exercitarea oricărei meserii sau ocupații, în „orice localitate”. O analiză juridică făcute de Curtea Internațională de Justiție a notat că în cazul Convenției Ligii Națiunilor existau prevederi care recunoșteau comunitățile din Palestina drept națiuni independente. Mandatele au marcat doar o perioadă tranzitorie, cu singurul obiectiv
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
a trecut sub administrația noului Principat al Șerbiei, care a recăpătat teritoriul după aproape cinci secole urmat apoi de înfrângerea otomanilor de către Liga Balcanică în timpul Primului Război Balcanic în 1912. Între 1915 și 1918 a fost pentru scurt timp sub ocupația Puterilor Centrale în timpul primului război mondial, după care a fost restaurat la un regat unificat al sârbilor, croaților și slovenilor. Inițial făcea parte din Districtul Zvecan, dar în 1922, o nouă divizie unitariana administrativă a fost adoptată și cea mai
Kosovo de Nord () [Corola-website/Science/321216_a_322545]
-
și cea mai mare parte a devenit o parte a Zonei Rașka. În 1929, numele de Regat a fost redenumit în Iugoslavia iar Kosovo de Nord a devenit parte din Banovina Zeta. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după ocupația Puterilor Axei în 1941, mare parte din Kosovo de Nord se află sub regimul dictatorial al lui Milan Nedici. Cetnicii erau prezenți în regiune, dar a fost complet eliberat de partizanii iugoslavi în 1945, devenind o parte a Unității Federale
Kosovo de Nord () [Corola-website/Science/321216_a_322545]
-
timp a fost introdusă și "Speedy Bag", unul dintre cele mai vândute modele. În 1936 Georges Vuitton a murit și fiul său Gaston-Louis Vuitton a preluat controlul firmei familiei. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial,când Franța era sub ocupația germanilor, LV a colaborat cu naziștii. Jurnalista franceză Stephanie Bonvicini a publicat în 2004 o carte, "Louis Vuitton, une saga française", în care povestește cum membrii familiei Vuitton au ajutat în mod activ guvernul fantomă condus de Philippe Pétain și
Louis Vuitton (designer) () [Corola-website/Science/321238_a_322567]
-
spiritului patriotic, menținerii contactului cu noutățile în domeniul instrucției și al educației, al strategiilor și mijloacelor tehnice de apărare. Titulatura la înființare a fost " a Ministerului Forțelor Armate ale R.P.R." Ca și în celelalte țări din zona de influență (și ocupație) sovietică, Editura Militară a fost înființată pentru a asigura difuzarea propagandei politice în armată. În primii ani de la înființare, Editura Militară a Ministerului Forțelor Armate edita broșurele tipărite pe hârtie subțire de ziar intitulate "Material pentru lecțiile politice", care conțineau
Editura Militară () [Corola-website/Science/321250_a_322579]
-
sub ordinea sa, Albert i-a încercuit pe francezi la est și nord. Comportamentul lui Albert în aceste bătălii a câștigat încrederea completă a armatei. După încheierea Tratatului de la Frankfurt (1871), el a fost lăsat la comanda armatei germane de ocupație, poziție pe care a deținut-o până la căderea Comunei din Paris. La încheierea păcii a fost făcut inspector-general al armatei și mareșal. După decesul tatălui său la 29 octombrie 1873, Prințul Moștenitor i-a suuccedat la tron ca regele Albert
Albert I al Saxoniei () [Corola-website/Science/321289_a_322618]
-
marea daatorie publică. La sfatului lui Medici, Francisc și Maria Isabella au luat cu ei pe fiul lor de un an, contele de Aquila, și au mers la Milano în mai 1825 pentru a obține o reducere a trupelor de ocupație. După un acord între Medici și ambasadorul austriac, contele von Ficquelmont, regele și regina s-au întors la Neapole la 18 iulie. Trupele autriece au fost reduse la 12.000 și au părăsit Neapole în februare 1827. La 13 august
Maria Isabela a Spaniei () [Corola-website/Science/321277_a_322606]
-
străjuit intrarea pe teritoriul Uzinelor Mârșa și care în prezent are aceeași funcție la Muzeul Tehnicii Populare din Dumbrava Sibiului, începând din anul 1974. Meșterii care au făcut-o au fost Iosif Ignat și Ioan Udrescu. "Zidăritul" a fost o ocupație sezonieră a racovicenilor cu o tradiție îndelungată în sat și care a fost deprinsă de la sași. Prima mențiune despre zidăritul din Racovița este din anul 1820 când în actele Companiei a VII-a este menționat numele ucenicului zidar Moise Balea
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
Valeriu Florianu a inițiat deschiderea a două cuptoare de var în „Braniște”, pe „Părău' iezărilor” și pe „Părău' vărniții”. Din motive necunoscute meșteșugul a fost abandonat doar la câțiva ani de la meționarea sa. "Tăbăcăritul și cojocăritul" nu a fost o ocupație prea răspîndită în rândurile racovicenilor din cauza existenței în Mărginimea Sibiului din imediata apropiere a unor specialiști în domeniul prelucrării pieilor de animale. Totuși, în antroponimia locală, apare în anul 1827 numele de Timaru care indică noțiunea de tăbăcar. Tăbăcari cunoscuți
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
s-au întâlnit uneori în sat și cărămidari ad-hoc proveniți din rândul familiilor mai nevoiașe, care-și confecționau cărămida fie în grădina proprie, fie la marginea satului în locurile numite „La Cărămizi”, „La Ferestar”" sau „La Iovici”. "Fierăritul" este o ocupație străveche, practicată mai ales de către țigani în „făoriștile” sau „covăcile” propri. Astfel „țiganii” reparau în mod curent unelte agricole, pe unele chiar le confecționau, „legau” (ferecau) care și căruțe, „încălțau” roți, potcoveau vite și cai, etc. Cei mai vechi fierari
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
multe succese ale insurgenților într-o serie de ciocniri nu foarte violente, denumite "Powder Alarms". Gage se considera prieten al libertății și a încercat să-și separe îndatoririle de guvernator al coloniei de cele de general al unei forțe de ocupație. Edmund Burke a descris relația conflictuală a lui Gage cu Massachusetts-ul declarând în Parlament: „un englez este cea mai nepotrivită persoană de pe Pământ să împingă un alt englez în robie.” Coloniștii își alcătuiseră diverse feluri de miliții începând cu secolul
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
să se utilizeze forța în Vilnius. Iazov a declarat că naționaliștii încearcă să formeze o dictatură „burgheză” și că demonstranții au deschis focul primii. A doua zi au avut loc manifestări de susținere în multe orașe (Kiev, Riga, Tallinn). Deși ocupația și raidurile militare au continuat mai multe luni după aceea, nu au mai avut loc ciocniri importante după 13 ianuarie. Reacția energică din partea Occidentului și reacția forțelor democratice rusești i-au pus pe Președintele și pe guvernul URSS într-o
Evenimentele din ianuarie 1991 din Lituania () [Corola-website/Science/320532_a_321861]
-
existat evrei la Gura Humorului. Primii evrei s-au stabilit aici în jurul anului 1835 odată cu alte grupuri etnice (cum ar fi germanii emigrați din Boemia). Ei erau de meserie meșteșugari și negustori, lucrând și ca furnizori ai armatei austriece de ocupație. La acea dată, Gura Humorului era o mică localitate cu 200 căsuțe din lemn și cu o populație de aproximativ 700 de locuitori, printre care și 5 familii evreiești. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, comunitatea evreiască
Sinagoga Mare din Gura Humorului () [Corola-website/Science/320571_a_321900]
-
pe bază etnico-lingvistică. Înainte de 1918, Letonia fusese o provincie a Imperiului Rus, (gubernie) condusă de un guvernator numit de țar. Numele ei era Livonia, iar teritoriul acesteia includea și sudul Estoniei de astăzi. Denumirea de Livonia datează din perioada primei ocupații germane a teritoriilor baltice, de la începutul secolului al XIII-lea și derivă de la cuvântul Liv, care denumea locuitorii băștinași. Teritoriul baltic populat de acești livi a fost treptat colonizat de o populație germană în cautare de noi pământuri și surse
Istoria Letoniei () [Corola-website/Science/320586_a_321915]
-
Pe teritoriul de astăzi al Estoniei încă din preistorie locuiau proto-europeni, care s-au așezat în zonă la sfârșitul ultimei ere glaciare, acum aproximativ 10500 ani. Aceșia au fost asimiliați de către fino-ugrici. Estonia a devenit independentă după ocupația germană, în Războiul Libertății (24 februarie 1918). A fost ocupată de Uniunea Sovietică în iunie 1940 și incorporată cu forța în august 1940. După destrămarea URSS-ului (sfârșitul lui 1990), și-a obținut independența la data de 20 august 1991
Istoria Estoniei () [Corola-website/Science/320584_a_321913]
-
să respingă invaziile popoarelor migratoare, (vizigoții, hunii, sarazinii, mongolii, chiar și a turcilor, în primele faze ale migrației acestora). Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, a fost cucerit în timpul celei de-a patra cruciade de la începutul secolului al XIII-lea. În ciuda acestei ocupații, cruciații erau tot creștini, teritoriile locuite de greci neieșind astfel de sub influența acestei religii. Constantinopolul avea să fie eliberat de sub dominația latină de împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul în 1261. În schimb, Constantinopolul avea să fie cucerit în 1453
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
de-al doilea război mondial a permis Greciei să ocupe în iarna 1940 - 1941 părți ale sudului Albaniei, („Epirul de Nord”, după cum îl numeau grecii), care au fost administrate ca o provincie a Greciei, până la ofensiva germană din aprilie 1941. Ocupația, lupta de rezistență împotriva forțelor Axei și Războiul Civil Grec care a urmat au trecut Megali Idea pe un plan secundar. Anexarea Dodecanezului în 1947 poate fi considerată ca o urmare a înfrângerii Italiei în război, fără nicio legătură cu
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
Printre altele, lui i se datorează reședința episcopală și o clădire pentru Consiliul Eparhial, în centrul orașului Timișoara. Ocuparea Ardealului de Nord de către Ungaria hortistă aduce și ocuparea Oradei. Episcopul Nicolae Popoviciu este reținut și brutalizat de autoritățile ungare de ocupație, apoi expluzat forțat peste hotarul creat de Hitler, Mussolini și Horty. O vreme, episcopul Nicolae Popoviciu merge în Transnistria, intrată în administrație românească (de la Nistru la Bug), după august 1941. Astfel, el avea să facă parte din prima echipă de
Nicolae Popoviciu () [Corola-website/Science/320616_a_321945]
-
este brutalizat de comuniștii orădeni care luaseră parte la înlăturarea sa. Temându-se de orice apropiere între Rezistența anticomunistă și arhiereul Oradei, comuniștii impun închiderea lui la Mănăstirea Cheia, aflată într-o zonă foarte bine controlată de trupele sovietice de ocupație și de cele comuniste. Desigur, nici aici episcopul Nicolae Popovici nu a avut parte de liniște. Era urmărit permanent de către agenții și provocatorii trimiși de Securitate, „care vor să discute cu el, dar se ferește, iar unuia i-ar fi
Nicolae Popoviciu () [Corola-website/Science/320616_a_321945]
-
ofere asistență pentru respingerea atacului nord coreean. Inițial, Australia a contribuit cu bombardiere P-51 Mustang din Escadrila 77 RAAF și infanteriștii Batalionului 3 al Regimentului Regal Australian (3 RAR), ambele fiind staționate în Japonia ca parte a "Forțelor de Ocupație Britanice ale Commonwealthului" (BCOF). În plus, Australia a furnizat majoritatea aprovizionării și a personalului auxiliar pentru "Forțele Britanice ale Commonwealthului din Coreea". Fregata "Shoalhaven" a RAN și distrugătorul HMAS "Bataan" au fost de asemenea angajate în război iar mai târziu
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
ul este atitudinea de cooperare cu forțele de ocupație ale unei țări străine. Din punct de vedere legal, colaboraționismul poate fi considerat o formă de trădare. ul poate fi asociat cu faptele criminale în favoarea unei puteri ocupante, care pot include: complicitatea cu ocupantul în persecutarea cetățenilor proprii, jaful și
Colaboraționism () [Corola-website/Science/320699_a_322028]
-
înrolat în partidele pronaziste, de cele mai multe ori cu sediile în Paris și care credeau cu tărie în fascism, „colaboratorul” era o persoană care a acceptat să coopereze din motive pragmatice, așa cum ar fi prevenirea distrugerii infrastructurii folosite de puterile de ocupație, sau care cooperează din motive personale, și care nu credea în mod necesar în fascism. Astfel, francezii îi consideră pe Pierre Laval sau René Bousquet doar „colaboratori”, nu și „colaboraționiști”. Cercetări de dată recentă ale istoricului britanic Simon Kitson au
Colaboraționism () [Corola-website/Science/320699_a_322028]