64,642 matches
-
poziții privilegiate de pe care să poată negocia cu Berlinul. Conotația negativă a termenului este folosită și pentru desemnarea germanilor și instituțiilor germane care au cooperat cu regimul nazist, deși în cazul lor nu este vorba de o forță străină de ocupație. Folosirea termenului a fost extinsă mai apoi asupra persoanelor care au sprijinit regimurile dictatoriale din propria țară, chiar și atunci când nu au fost implicate forțe străine de ocupație. În Europa Răsăriteană ocupată de Uniunea Sovietică după încheierea luptelor celui de-
Colaboraționism () [Corola-website/Science/320699_a_322028]
-
deși în cazul lor nu este vorba de o forță străină de ocupație. Folosirea termenului a fost extinsă mai apoi asupra persoanelor care au sprijinit regimurile dictatoriale din propria țară, chiar și atunci când nu au fost implicate forțe străine de ocupație. În Europa Răsăriteană ocupată de Uniunea Sovietică după încheierea luptelor celui de-al Doilea Război Mondial au existat instituții și persoane care au colaborat cu forțele de ocupație sovietică până la prăbușirea regimurilor comuniste din 1989 - 1990. Alte exemple mai recente
Colaboraționism () [Corola-website/Science/320699_a_322028]
-
propria țară, chiar și atunci când nu au fost implicate forțe străine de ocupație. În Europa Răsăriteană ocupată de Uniunea Sovietică după încheierea luptelor celui de-al Doilea Război Mondial au existat instituții și persoane care au colaborat cu forțele de ocupație sovietică până la prăbușirea regimurilor comuniste din 1989 - 1990. Alte exemple mai recente de colaborare pot fi cele ale persoanelor și instituțiilor din Afganistan care au colaborat cu sovieticii până în 1989 și persoanele din Irak și Afganistan care continuă să coopereze
Colaboraționism () [Corola-website/Science/320699_a_322028]
-
Ocuparea Constantinopolului (Istanbulul zilelor noastre) (13 noiembrie 1918 - 23 septembrie 1923) a fost ocupația militară a capitalei Imperiului Otoman care a urmat semnării Armistițiului de la Mudros, la sfârșitul Primului Război Mondial. Primele trupe franceze au intrat în capitală pe 12 noiembrie 1918, urmate de cele britanice a doua zi. Ocupația a avut două etape: ocupația de
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
1918 - 23 septembrie 1923) a fost ocupația militară a capitalei Imperiului Otoman care a urmat semnării Armistițiului de la Mudros, la sfârșitul Primului Război Mondial. Primele trupe franceze au intrat în capitală pe 12 noiembrie 1918, urmate de cele britanice a doua zi. Ocupația a avut două etape: ocupația de facto (13 noiembrie 1918 - 20 martie 1920) și cea de jure (20 martie 1920 - până după semnarea Tratatului de la Lausanne). Ultimele trupe aliate au părăsit orașul pe 23 septembrie 1923. Primele trupe ale revoluționarilor
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
fost ocupația militară a capitalei Imperiului Otoman care a urmat semnării Armistițiului de la Mudros, la sfârșitul Primului Război Mondial. Primele trupe franceze au intrat în capitală pe 12 noiembrie 1918, urmate de cele britanice a doua zi. Ocupația a avut două etape: ocupația de facto (13 noiembrie 1918 - 20 martie 1920) și cea de jure (20 martie 1920 - până după semnarea Tratatului de la Lausanne). Ultimele trupe aliate au părăsit orașul pe 23 septembrie 1923. Primele trupe ale revoluționarilor turci au intrat în oraș
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
Otoman la luptele Primului Război Mondial, menționa dreptul Aliaților să ocupe forturile Bosfor și Dardanele. Pe 30 octombrie 1918, Somerset Arthur Gough-Calthorpe, semnatarul britanic al tratatului, a afirmat că Antanta nu intenționa să dizolve guvernul otoman sau să-l plaseze sub regimul ocupației militare prin ocuparea capitalei imperiului. Această promisiune verbală și lipsa unor mențiuni spreciale în textul armistițiului cu privire la ocuparea orașului nu au schimbat însă situația de fapt pentru Imperiul Otoman. Amiralul Arthur G. Calthorpe definea succint poziția britanică ca „niciun fel
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
doar 13 zile după semnarea Armistițiului de la Mudros, o brigadă franceză a intrat în Istanbul (12 noiembrie 1918). A doua zi au intrat în oraș și primele trupe britanice. La începutul lunii decembrie 1918, trupele aliate au stabilit zone de ocupație și au format o administrație militară aliată. Pe 8 septembrie 1919, generalul francez Franchet d' Espèrey a intrat în oraș călare pe un cal alb, încercâd să copieze intrarea în capitala bizantină a sultanului Mehmed Cuceritorul din 1453 după Căderea
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
în așteptarea procesului pentru presupuse crime de război în timpul primei conflagrații mondiale. Amiralul Calthorpe a ordonat arestarea numai a membrilor guvernului Tevfik Pașa și a anumitor personalități politice și militare. El a dorit să transmită un mesaj clar, conform căreia ocupația militară era efectivă și că nesupunerea la ordinele acesteia va fi aspru pedepsită. Poziția amiralului nu era împărtășită și de ceilalți aliați. Guvernul francez a atras atenția asupra faptului că se făcea o deosebire clară între responsabilii turco-musulmani și cei
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
bulgari, austrieci și germani, care nu fuseseră nici arestați nici molestați. Guvernul turc și sultanul au înțeles însă bine mesajul britanic. Aliații au fost informați în februarie 1919 că Imperiul Otoman și-a subordonat tot aparatul de stat forțelor de ocupație. Toate sursele de conflict (inclusiv Problema armeană) urma să fie investigate de o comisie din care urmau să facă parte și doi observatori desemnați de guverne neutre . Calthorpe avea să transmită un mesaj la Foreign Office: „Acțiunile întreprinse pentru arestări
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
sale existențe (28 aprilie 1919 - 29 martie 1920), curtea marțială s-a remarcat prin activitatea slabă și ineficiență crescândă. Presupușii vinovați erau sacrificați de sultan pentru salvarea imperiul. Calthorpe și-a dat seama imediat de primejdia care amenința autoritatea de ocupație. El avea să scrie la Londra că procesele tindeau să devină o farsă injurioasă la adresa prestigiului britanic și a guvernului turc. Aliații considerau pe de altă parte că aceste procese erau o parodie, pentru evitarea căreia procele trebuiau mutate la
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
rebelilor. Cererea lui punea însă o problemă stânjenitoare liderilor de la cele mai înalte niveluri: SUA făcuseră promisiuni de respectare a suveranității naționale și americanii se dovedeau tot mai reticenți la propunerile britanice. Nou înființatul parlament de la Ankara nu a recunoscut ocupația de facto a Istanbulului. Parlamentul a conceput „Pactul Național”. Acesta cuprindea șase principii, pretinzând dreptul la autodeterminare, securitatea Constantinopolului, libertatea de circulație prin strâmtorile Mării Egee și abolirea capitulațiilor Imperiului Otoman. Mișcarea Khilafat din India a încercat să influențeze guvernul britanic
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
Sèvres. Orice formă de rezistență din partea Imperiului Otoman trebuia să înceteze. Forțele militare aliate din Istanbul au primit ordinul să întreprindă toate acțiunile necesare. Din punct de vedere politic, negocierile pentru Tratatul de la Sèvres au presupus formarea unor zone de ocupației grecești, franco-armeană, italiană și lărgirea statului armean și păstrarea formală a integrității Imperiului Otoman. Cetățenii musulmani ai Imperiului Otoman au considerat că aceste planuri echivalau cu o pierdere a suveranității. Serviciile britanice de informații percepuseră Mișcarea Națională Turcă ca o
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
ziarului "Yeni Gün" ("Ziua Nouă"). "Yeni Gün" era proprietatea lui Yunus Nadi Abalıoğlu, un jurnalist influent, care era purtătorul de cuvânt neoficial al mișcării de rezistență. Pe 16 martie 1920, a treia zi de la declanșarea ostilităților, forțele aliate au proclamat ocupația militară a orașului. Declarația afirma că ocupația Constantinopolului întreprinsă pentru împiedicarea răspândirii naționalismului turc. În continuare, declarația stipula că: Luna iunie a fost stabilită ca dată limită pentru semnarea tratatului de pace. Orice rezistență trebuia învinsă în perioada martie - iunie
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
era proprietatea lui Yunus Nadi Abalıoğlu, un jurnalist influent, care era purtătorul de cuvânt neoficial al mișcării de rezistență. Pe 16 martie 1920, a treia zi de la declanșarea ostilităților, forțele aliate au proclamat ocupația militară a orașului. Declarația afirma că ocupația Constantinopolului întreprinsă pentru împiedicarea răspândirii naționalismului turc. În continuare, declarația stipula că: Luna iunie a fost stabilită ca dată limită pentru semnarea tratatului de pace. Orice rezistență trebuia învinsă în perioada martie - iunie. Britanicii au cerut ca insurgenții naționaliști turci
Ocuparea Istanbulului () [Corola-website/Science/320702_a_322031]
-
Călugării iezuiți s-au îngrijit de parohia Gura Humorului timp de 21 ani (1822-1843), după care au fost trimiși în alte misiuni. Preotul Anton Bereznicki a fost numit la 15 septembrie 1843 ca paroh al comunității catolice din localitate. În timpul ocupației austriece, Gura Humorului a crescut ca importanță, fiind ridicat pe rând la rangul de târgușor și centru administrativ-teritorial (1820), apoi la cel de târg (1880) și capitală de district (1893), iar în cele din urmă, în anul 1904, a primit
Biserica Preasfânta Treime din Gura Humorului () [Corola-website/Science/320719_a_322048]
-
se intimideze, atacatorii au tras de pe acoperișurile caselor din apropiere, iar bărcile s-au deplasat sub această acoperire. Așa a fost posibil să se apropie suficient de podul de frânghie și să-l dărâme. Această luptă a dus la sfârșitul ocupației daneze asupra Londrei. Este posibil ca această povestire să relateze întoarcerea lui Ethelred la putere după moartea lui Sweyn, dar nu este nici o dovadă cu privire la existenta unei asemenea lupte pentru controlul Londrei în aceste împrejurări. După stingerea dinastiei lui Knut
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
a anulat contractul din 1780 și a autorizat un nou statut. Evreii au contestat din nou statutul și abia în 1836 au ajuns la un acord cu proprietarul moșiei, cumpărând de la acesta terenurile pe care locuiau în centrul orașului. Principala ocupație a evreilor din Fălticeni era negustoria. Ca urmare a faptului că orașul se afla la granița României cu Austro-Ungaria, comerțul s-a dezvoltat, iar comunitatea evreiască din Fălticeni a crescut numeric. Astfel, dacă în 1803 erau 1.500 locuitori evrei
Sinagoga Mare din Fălticeni () [Corola-website/Science/320751_a_322080]
-
caracter defensiv, pentru salvarea teritoriului național din Anatolia. Mai mult, războiul a fost rezultatul politicii imperialiste aliate într-un stat ale cărei resurse militare au fost subestimate. În concluzie, războiul a fost provocat de invazia nedorită a armatei elene de ocupație. Unul dintre motivele invocate de guvernul elen pentru lansarea expediției din Asia Mică era acelă că exista o importantă comunitate ortodoxă vorbitoare de limbă greacă care locuia în Anatolia și care avea nevoie de protecție. Grecii locuiau în Asia Mică
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
văii râului Büyük Menderes (Meander), Karșıyaka (Peramos) și Alașehir (Philadelphia). Obiectivele acesto operațiuni, care au fost întâmpinate cu o rezistență crescândă a turcilor, a fost asigurarea unei zone de siguranță pentru orașul Smirna (Izmir). La sfârșitul acestor operațiuni, zona de ocupație elenă s-a extins asupra întregii Anatolii apusene și asupra unei bune părți a Anatoliei nord-vestice. Grecia a primit drept răsplată pentru contribuția pe care a adus-o la cauza Aliaților, sprijinul acestora pentru ocuparea Traciei Răsăritene și a miletului
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
se refugieze în afara zonei controlate de trupele invadatoare. Istoricul Taner Akcam nota declarația unui ofițer britanic conform căreia milițiile turce au fost organizate special pentru lupta împotriva grecilor. Ofițerul britanic considera că turcii ar fi fost pașnici, dacă trupele de ocupație ar fi fost ale altei puteri. Grecii s-au dedat, conform declarații aceluiaș ofițer, la atacarea satelor locuite de turci, violarea femeilor și uciderea civililor fără apărare. Comisia Aliată din peninsula Yalova-Gemlik scria în raportul din 23 mai 1921 cu privire la
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Aliată considera că distrugerea satelor și dispariția populației musulmane din zonă poate să aibă ca obiecti crearea unei situații favorabile unirii regiunii cu Grecia. M. Gehri, reprezentantul Crucii Roșii pe lângă Comisia Aliată, scria în raportul său că armata greacă de ocupație a fost implicată în exterminarea populației musulmane din peninsula Yalova-Gemlik. M. Gehri remarca de asemenea că existau suficiente mărturii și dovezi materiale că atacurile puse la cale de forțele neregulate creștine nu numai că nu erau împiedicate de armata elenă
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Libertății, precum și alte clopote, ar putea avea această soartă. Clopotul a fost dat jos în grabă din clopotniță și trimis sub pază strictă la Bethlehem. Căruțașii localnici au transportat clopotul la biserica reformată germană din Allentown, unde a așteptat pe parcursul ocupației britanice a Philadelphiei în spatele unui zid fals. S-a reîntors la Philadelphia în iunie 1778, după plecarea britanicilor. Cum clopotnița Casei Statului era în stare proastă (în cele din urmă a fost demolată și reconstruită), clopotul a fost depozitat, fiind
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
de Științe Filologice din București. Este arestat, judecat și condamnat pentru "uneltire" împotriva societății socialiste și "huliganism" în anul 1958. Până în 1962 este deținut la pușcăriile din Jilava și Peninsula, amândouă închisori de muncă forțată. După eliberare nu găsește nici o ocupație în meseria lui astfel încât este nevoit să lucreze pe mai multe șantiere de construcții ca muncitor necalificat. La cererea "Editurii Muzicale", în anul 1964, este numit ca "redactor documentarist" urmând ca trei ani mai târziu - în 1967 - să fie angajat
Emil Manu () [Corola-website/Science/321565_a_322894]
-
decorurile operetei Țara surâsului de Franz Lehár. În semn de omagiu, autoritățile orașului îi dăruiesc una dintre ghiulelele conservate în Muzeul de Istorie al Banatului - mărturie a participării strămoșului său, Ulrich Frederik Voldemar conte de Løvendal, la eliberarea Timișoarei de sub ocupația turcă (1716). 1935-1940 "Septembrie-octombrie 1935": prima expoziție personală de anvergură la Sala Mozart din București (tablouri în ulei, desene, acuarele). Critica de specialitate îl consacră ca reprezentant de seamă al artei plastice românești. În 1936, Leo van Puyvelde, președintele Comitetului
George Löwendal () [Corola-website/Science/321554_a_322883]