67,494 matches
-
lui Adamantios - 1921), marele arheolog Cavadias din Atena sau rectorul d’Orsi al Academiei de Belle-Arte din Napoli (1922). Dintre lucrările sale menționăm următoarele: În anul 1957 a donat Muzeului "Vasile Pârvan" din Bârlad, circa 30 de lucrări dintre care amintim: Vasile Pârvan, Emil Gârleanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Al. Vlahuță, I. Dragoslav, A.D. Xenopol, C. Nottara, George Palade, Titu Maiorescu, George Enescu, Matei Millo, Titu Maiorescu, Radu Rosetti, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Dimitrie Cantemir, Mărășești, Maxim Gorki, Lenin, Belinschi ș.a.
Ion Dimitriu-Bârlad () [Corola-website/Science/310072_a_311401]
-
prezent o dinamică puternică, cu creșteri importante semnalate în toate sectoarele de activitate. Pomicultura și silvicultura dețin ponderi însemnate în economia locală. De asemenea, comuna dispune de resurse minerale exploatabile precum piritele de la Roșia Nouă. Dintre obiectivele turistice ale comunei amintim ansamblul "Castelului Salbek" (sec. al XIX-lea) - astăzi sanatoriu pentru tratarea afecțiunilor pneumofiziologice, biserica de lemn din Corbești, construită în anul 1800, biserica de lemn ce poartă hramul "Sfântul Mucenic Dimitrie" construită la 1809 și pictată în 1819 din satul
Comuna Petriș, Arad () [Corola-website/Science/310111_a_311440]
-
fag, carpen, gorun și salcâm. Răzleț se întălnesc și păduri de ștejar, pin și molid. Vegetația de luncă este alcătuită dintr-o serie de specii ierboase și lemnoase caracteristice: sălcii, plopi și arini. Plantele mici răspândite în fânețe sunt numeroase. Amintim: trifoiul roșu ("Trifoliul pratense"), păpădia ("Taraxacum oficinale"), ștevia ("Rumex paticentia"), traista-ciobanului ("Capsella bursa pastoris"), coada șoricelului ("Achillea setacea"), mohorul ("Setaia glauca") mai ales în zonele mlăștinoase, coada-calului ("Equisetum arvense"), patlagina ("Plantago langiolata"), roinița ("Melissa officinalis") denumită popular floarea-stupilor, șovârvul ("Origanum
Comuna Petriș, Arad () [Corola-website/Science/310111_a_311440]
-
de argint, cu câte un text.Scutul este timbrat de o coroană murala de argint cu un turn crenelat. Construcția monumentala ridicată în secolul al XIX-lea evocă unul dintre cele patru castele ale familiei armene Czáran din localitate. Troița amintește de participarea locuitorilor la revoltă anticomunista din perioada 31 iulie-1 august 1949. Fascia undata simbolizează râul Șepreuș, care dă denumirea localității. Coroană murala cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Comuna Șepreuș, Arad () [Corola-website/Science/310114_a_311443]
-
dodecafonice sunt cele disonante, în special cele de secundă, septimă, nonă și așa mai departe, cu salturi neobișnuite și dificile. Gruparea în serii a celor douăsprezece semitonuri ale gamei cromatice temperate și prelucrarea acestora conform unor procedee constructiviste, riguros aplicate, amintește de tehnici ale Renașterii barocului muzical. Dodecafonia nu a avut răsunetul dorit, în ciuda unor acțiuni foarte dârze și puternic sprijinite de finanța vremii. Cu toată reclama zgomotoasă, făcută de cercurile din Köln, Viena, Berlin, Paris, Roma, ea nu s-a
Dodecafonism () [Corola-website/Science/310138_a_311467]
-
memorialistic "Din vâltoarea vieții": ""Haos" s-a editat la tipografia "Aror" ("Plugul") din Baku, dacă nu mă înșel în 3000 de exemplare, ceea ce pentru vremea respectivă reprezenta tirajul maxim. În roman s-au făcut tăieturi de către cenzură, dar nu-mi amintesc ce pasaje anume. Tipărirea cărții a coincis cu perioada cât am fost în exil, deci, fiind absent, n-am putut face nici corecturile de rigoare, nici adăugirile necesare. Când m-am întors din exil, cartea era aproape epuizată." În toamna
Alexander Shirvanzade () [Corola-website/Science/310166_a_311495]
-
în anul 1302. Satul Râpa, deși atestat documentar mult mai târziu, în 1692, cu prilejul pustiirilor turcești din aceste părți, a existat și el în secolele anterioare, ca date probabile și identificabile în legătură cu diferitele forme ale numelui localității putând fi amintite: 1220, 1403, 1412, 1474. Faptul că Tinca și împrejurimile sale sunt amintite în aceste documente scrise demonstrează că așezările de aici sunt, de fapt, mai vechi. Ipoteza e susținută și de unii istorici, care afirma că, în urma distrugerii cetății Oradea
Comuna Tinca, Bihor () [Corola-website/Science/310211_a_311540]
-
1692, cu prilejul pustiirilor turcești din aceste părți, a existat și el în secolele anterioare, ca date probabile și identificabile în legătură cu diferitele forme ale numelui localității putând fi amintite: 1220, 1403, 1412, 1474. Faptul că Tinca și împrejurimile sale sunt amintite în aceste documente scrise demonstrează că așezările de aici sunt, de fapt, mai vechi. Ipoteza e susținută și de unii istorici, care afirma că, în urma distrugerii cetății Oradea de către tătari în anul 1241, autorul lucrării \"Carmen mizerabile\" - Rogerius - s-ar
Comuna Tinca, Bihor () [Corola-website/Science/310211_a_311540]
-
-lea și până pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, populația acestor sate a avut de suferit atât de pe urma exploatării sociale, cât și de pe urma numeroaselor incursiuni și chiar a ocupației turcești. În ceea ce privește viața social-culturală a comunei Tinca, menționăm ca documente scrise amintesc de existența unui învățământ organizat încă de prin secolul al XVII-lea. În 1700 la Tinca funcționa deja o școală românească, care pe parcurs a fost reorganizată și lărgită. Această școală primește un puternic sprijin în anul 1860, când Nicolae
Comuna Tinca, Bihor () [Corola-website/Science/310211_a_311540]
-
secolului trecut: Corul din Girișu-Negru - 1893 și Corul meșteșugarilor din Tinca - 1896. În octombrie 1910 se constituie la Tinca \"Despartamântul\" Astra, avându-l ca președinte pe Andrei Ile, prin a cărui activitate s-au organizat numeroase manifestări cultural-artistice, printre care amintim și prima reprezentație de teatru în limba română, în 1911, data de către trupa lui Aurel P. Banut, iar corul \"Hilaria\" din Oradea a făcut prima sa vizită la Tinca în anul 1907. În anul 1932, ASTRA organizează o mare manifestare
Comuna Tinca, Bihor () [Corola-website/Science/310211_a_311540]
-
Sacadat (în maghiară: "Mezőszakadát") este o comună în județul Bihor, Crișana, România, formată din satele Borșa, Săbolciu și Sacadat (reședința). În arhivele episcopiei româno - catolice din Oradea se amintește de satul Sacadat în anul 1532. Satul Borșa (în maghiară Borostelek) apare atestat documentar sub denumirea de Terra Borok (1249), iar Săbolciu (Mezoszabolcs,Szabolcs) sub denumirea de Terra Seu Poss (1256). În monografia județului Bihor din anul 1901 satul Sacadat
Comuna Săcădat, Bihor () [Corola-website/Science/310207_a_311536]
-
mai răspândite fiind graminoidele iar dintre arbuști porumbacul și măcieșul. La cultura plantelor cele mai răspândite sunt grâul, secara, orzul, ovăzul, porumbul, floarea - soarelui, cartoful etc. Animalele specifice zonei sunt vulpea, iepurele, dihorul, șoarecele de câmp, cârtita, iar dintre păsări amintim cioară, vrabia, ciocârlia, potârnichea, prepelița, coțofana și fazanul. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Sacadat se ridică la locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (84,92%). Principalele minorități sunt
Comuna Săcădat, Bihor () [Corola-website/Science/310207_a_311536]
-
sultan al Imperiului Otoma. Pertevniyal s-a indignat de îndrăzneala Eugeniei care l-a luat de braț pe unul din fiii ei în timp ce acesta dădea un tur de grădină, și sultana a înghiotit-o în stomac pe împărăteasă pentru a-i aminti că nu se află în Franța. Potrivit altor autori, Pertevniyal a perceput prezența unei femei străine în casa ei din Serai ca o insultă. Conform relatărilor ea a pălmuit-o pe Eugénie provocând un incident internațional. În 1854, împăratul Napoleon
Eugénie de Montijo () [Corola-website/Science/310240_a_311569]
-
apare pentru prima dată într-un document din 8 iunie 1458 prin care Ștefan cel Mare întărește Mănăstirii Pobrata „satul unde este casa Onicăi, cu moară, pe Jijia, pe care i l-a dăruit Onica de la Jijia”. Satul Șătrăreni este amintit și în lucrarea lui C.C. Giurescu, ca făcând parte din ocolul Hârlăului. Satul Buimăceni, numit în vechime Băimăceni sau Băimăceani, este atestat documentar la 26 martie 1532, când Petru Rareș întărește lui Dragotă o parte din satul „Băimăceani”, pe Jijia
Comuna Albești, Botoșani () [Corola-website/Science/310245_a_311574]
-
1968, apare pentru prima dată într-un document din 18 aprilie 1581, când Iancu Sasu întărește mai multor boieri un loc numit „Fundătura dintre satul Petreștilor și dintre satul Băbicanilor”. La fel, într-un document din 15 martie 1509 era amintit un anume Marcu din Petrești. Satul Mășcăteni, numit în vechime și Măcicăteni, Moșcoteni sau Mășcățeni este atestat documentar la 1 august 1583, când Petru Șchiopul a întărit un schimb de sate între mănăstirea Galata din Iași și boierul Gavril Albotă
Comuna Albești, Botoșani () [Corola-website/Science/310245_a_311574]
-
din vechiu"”. Reiese destul de clar din acest document că satul este mult mai vechi decât anul 1602, când este pomenit pentru prima dată într-un document. O altă mențiune referitoare la satul Albești apare în Letopisețul lui Ion Neculce. Acesta amintește despre trupele poloneze conduse de Jan Sobieski care, în retragere, ard unele sate și curți boierești(în 1686). Domnul Țării Moldovei era în acel moment Constantin Cantemir. Cele două recensăminte efectuate la un interval de numai doi ani (1772 și
Comuna Albești, Botoșani () [Corola-website/Science/310245_a_311574]
-
la poalele Munților Gutâi, pe valea râului Cosău, aproape de izvoare, la circa 30 km sud de Sighet. În anul 1361 făcea parte din cnezatul românesc de pe valea Cosăului, actualul sat Budești formându-se prin contopirea a două vechi așezări. Este amintită pentru prima dată într-o diplomă a regelui Ludovic cel Mare din același an, 1361. Zestrea cultural-artistică a localității se păstrează în cele două monumente istorice pe care le are satul (bisericile de lemn din Susani și din Josani), edificii
Biserica de lemn din Budești Josani () [Corola-website/Science/310267_a_311596]
-
cu influențe baroce, din dorința autorităților române ca această gară de frontieră să nu fie mai prejos decât gara Ițcani (gara corespondentă de pe teritoriul Austro-Ungariei). Ea a fost construită după modelul gării din Fribourg (Elveția), într-o plastică arhitecturală ce amintește de eclectismul de școală franceză al vremii. Clădirea este compusă dintr-un corp central (având în mijloc o sală de așteptare de dimensiuni monumentale, realizată în stil baroc, precum și holuri de acces) și două corpuri laterale cu două niveluri. Fațada
Gara Suceava () [Corola-website/Science/310271_a_311600]
-
Laud, Arhiepiscop de Canterbury și Thomas Wentworth, Conte de Strafford. Din cauza credinței sale religioase, regina nu era plăcută de o mare parte a supușilor săi. Carol o chema simplu Maria, iar poporul se referea la ea cu apelativul "Regina Maria", amintindu-și de faimoasa și criticata regină catolică Maria Stuart. Profunda sa credință catolică, a făcut-o să obstaculeze educarea protestantă forțată a copiilor vechilor familii catolice și a încercat să faciliteze căsătoriile catolice, interzise în acele timpuri. În iulie 1626
Henrietta Maria a Franței () [Corola-website/Science/310284_a_311613]
-
altă explicație este că înaintea dăruirii Torei evreii nu cunoșteau încă legile dietetice de alimentație și pe cele ale tăierii rituale a animalelor după noua lege religioasă, și de aceea au consumat într-o perioadă numai lactate. Lectura cărții Rut amintește de sărbătoarea secerișului și de dorința ei de a deveni cu trup și suflet membră a poporului evreu prin acceptarea Torei. În secolul al XII-lea în Franța a apărut obiceiul de a dedica noaptea de Șavuot lecturii și studiului
Șavuot () [Corola-website/Science/310346_a_311675]
-
revista ""Ma"", publicată de Lajos Kassák la Budapesta. Reiter a studiat la Universitatea din Budapesta, devenind una din figurile principale ale cercului lui Kassák. Talentul său este remarcat și de editorii și contribuitorii revistei moderniste ""Nyugat"". Mai târziu, Reiter își amintește că a purtat discuții cu Mihály Babits și Ernő Osvát, care l-au invitat să publice în revista lor. Dar, în acea perioadă, Reiter își orinta discursul spre expresionismul militant și spre instituțiile literare care îl promovau. După revoluția din
Franz Liebhard () [Corola-website/Science/310337_a_311666]
-
de la izvoare până în aval pe distanță de 5 km. făcând legătura între aceste localități. Doi groși polonezi din 1596 descoperiți pe teritoriul satului dovedesc vechimea așezării. La început a fost un singur sat cu numele Râu Alb, sat de moșneni amintit în documente în secolul XVII. La 26 martie 1662, jumătate din moșia satului, fostă a lui Pârvu Rudeanu, logofătul, se afla în stăpânirea lui Badea Vel Clucer, ginerele lui Pârvu. Satul și-a luat numele de la pârâul ce-l străbate
Comuna Râu Alb, Dâmbovița () [Corola-website/Science/310350_a_311679]
-
cârciumărit, fără ca o separație completă să se producă până la primul război mondial. Una, desprinsă încă în prima jumătate a secolului, a fost „brașovenia”, înțelegându-se prin aceasta comerțul cu mărfuri de Brașov, sau, în general, din apus (în principal fierărie). Amintim astfel firma „Frații Stănescu” (de pe la 1855), pe cea a lui Dimitrie Moțoiu (1878), firma „Chițu și Iosifescu”, etc. Paralel cu „brașoveniile” activau și „lipscaniile" (împărțite în „lipscani de lux" și „bogășieri"), profilate mai ales pe manufactură, stofe, țesături. Apoi au
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
evacuat de trupele române), l-au ocupat cu mare fast, au reușit să repună în funcțiune o parte a întreprinderilor petroliere și au rechiziționat tot ceea ce putea servi la ducerea războiului, la alimentația soldaților ori a familiilor lor. Este de amintit spiritul de rezistență care i-a animat pe ploieșteni în acel timp. Profesorii locali au refuzat să predea limba germană populației și ore de limba română ocupanților. Cele două clase a VII-a de la Liceul „Petru și Pavel” au fost
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
culoarea” replicilor ca un factor necesar al realismului filmic, declarându-se partizan al vizualului explicit. Filmul continuă să fie apreciat pentru valențele sale experimentale; unghiurile de filmare și montajul sunt tratate într-o manieră neobișnuită, în vreme ce accentele fantastice ale scenariului amintesc de procedeele realismului magic. În acest sens, e sugestiv de menționat că zilele din film sunt delimitate prin visele erotice ale lui Andrei, spre care se trece insesizabil. În vise, este rezolvată sumar problema „diferenței de orizont” dintre el și
Marilena de la P7 () [Corola-website/Science/309006_a_310335]