65,710 matches
-
epoca liberalismului se terminase în Italia. În perioada dinaintea izbucnirii primului război mondial, Regatul Italiei trebuia să facă față unui număr de probleme pe termen lung și probleme pe termen scurt în ceea ce privește alianțele și obiectivele viitoare. Succesele recente obținute în ocuparea Libiei aprinsese tensiunile și geloziile printre aliații săi, Germania și Austro-Ungaria. În München, germanii au reacționat la agresiunea italiană prin intonarea unor cântece antiitaliene. Relațiile Italiei cu Franța erau de asemenea tensionate: Franța se simțise trădată prin sprijinul acordat de
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
rol pe scena internațională ca urmare a succeslor din Libia, ca și de cererea ca puterile occidentale să recunoască sfera de influență italiană în Africa răsăriteană și în bazinul Mediteranei. În Mediterana, relațiile Italiei cu Grecia s-au tensionat după ocuparea de către Roma a insulelor cu populație elenă Dodecaneze și Rodos în perioada 1912 - 1914. Aceste insule fuseseră controlate de Imperiul Otoman. Italia și Grecia erau de asemenea într-o dispută deschisă pentru controlul Albaniei. Regele Emanuel al III-lea era
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
Antantei în războiul împotriva Austro-Ungariei și Germanie. Reacțiile din Italia au fost diferite. Fostul premier Giovanni Giolitti a fost revoltat de decizia de a declara război foștilor aliați. El a prevăzut înfrângerea țării în război, un mare număr de victime, ocuparea a noi teritorii italiene de către Austro-Ungaria și izbucnirea un rebeliuni care avea să distrugă monarhia și instituțiile liberale ale statului. Declanșarea campaniei împotriva Austro-Ungariei a avut inițial rezultate bune. Armata austro-ungară era deplasată la granițel Serbiei și Rusiei, iar, pe
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
era deplasată la granițel Serbiei și Rusiei, iar, pe noul sector de front, italienii aveau seperioritatea numerică. Totuși, avantajul efectivelor superioare nu a fost folosit pe de-aîntregul, deoarece comandantul militar Luigi Cadorna a insistat pentru declanșarea unui atac frontal pentru ocuparea posișului sloven și a Ljubljanei. Acest atac ar fi dus armata italiană la mică depărtare de capitala imperială austro-ungară, Viena. După 11 asalturi eșuate, care au provocat pierderi uriașe de vieți omenești, camapania italiană a încetat. În 1916, armatele austro-ungare
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
provocat un val de nemulțumiri în țară. Au izbucnit lupte între naționaliști, (care sprijiniseră războiul și care acum protestau împotriva „victoriei mutilate”), și pacifiștii de stânga. Revoluționarul naționalist Gabriele D'Annunzio și-a condus grupurile de naționaliști în acțiunea de ocupare a „Statului liber Fiume” în septembrie 1919. Uriașa sa popularitate printre naționaliști i-au adus supranumele "Il Duce" (Conducătorul). În asaltul de la Fiume el s-a folosit de trupele paramilitare îmbrăcate în cămăși negre. „Cămășile negre” aveau să devină simbolul
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
întregului spectru politic italian. În 1914, Benito Mussolini a fost silit să plece din cadrul Partidului Socialist Italian după ce s-a pronunțat pentru intrarea în război a Italiei împotriva Austro-Ungariei. Mai înainte de izbucnitrea războiuli, Mussolini se opusese recrutării obligatorii, protestase împotriva ocupării Libiei și fusese editorul ziarului socialist "Avanti!". În discursurile sale publice, el chema la revoluție, fără să amintească în vreun fel de lupta de clasă. Naționalismul lui Mussolini i-a permis să strângă fonduri de la compania de producție de armament
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
de acțiuni expansioniste. Eforturile colonialiste au început cu negocieri cu guvernul britanic pentru extinderea granițelor coloniei Libie. Primele negocieri au început în 1925 și priveau definirea graniței dintre Libia italiană și Egiptul sub control britanic. Aceste negocieri au dus la ocuparea de către Italia a unui teritoriu nerevendicat până în acel moment. În 1934, Italia a cerut încă o dată mai mult teritoriu pentru colonia sa libiană, de această dată pe seama coloniei britanice Sudan și din nou Anglia a cedat și a permis ca
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
Italiei se afla în culmea puterii și prestigiului internațional. Mussolini aliase Italia cu Franța și Anglia împotriva unei eventuale agresiuni a Germaniei Naziste. Mussolini a crezut că această alianță îi va conferi un atu în plus în tentativa lui de ocupare a Etiopiei, pe care o dorea transformată în coloniei italiană. Ca urmare a declanșat al doilea război italo-etiopian (cunoscut și ca „al doilea război italo-abisinian”). Italia a invadat Imperiul Etiopian pornind de la bazele din Eritreea și din Somalia Italiană. Metodelel
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
Acesta avea să fie punctul de plecare unei viitoare alianțe. Regimul fascist italian s-a angajat într-o politcă externă intervenționistă și în Europa. În 1923, soldații italieni au ocupat insula grecească Corfu ca parte a mai vastului plan de ocupare totală a Greciei. Grecia nu a declanșat un război împotriva Italiei, în ciuda pierderii insulei. În 1925, Italia a forțat Albania să accepte controlul Romei, ceea ce o trasnforma într-un protectorat "de facto". Italia continua astfel politica de încercuire a Greciei
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
totală a Greciei. Grecia nu a declanșat un război împotriva Italiei, în ciuda pierderii insulei. În 1925, Italia a forțat Albania să accepte controlul Romei, ceea ce o trasnforma într-un protectorat "de facto". Italia continua astfel politica de încercuire a Greciei. Ocuparea insulei Corfu era importantă din punctul de vedere al militariștilor și naționaliștilor italieni deoarece fusese posesiune a Republicii Venețiene, care lăsase aici o importantă moștenire culturală. Ocuparea insulei a fost întâmpinată însă cu proteste violente din populației elene a insulei
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
într-un protectorat "de facto". Italia continua astfel politica de încercuire a Greciei. Ocuparea insulei Corfu era importantă din punctul de vedere al militariștilor și naționaliștilor italieni deoarece fusese posesiune a Republicii Venețiene, care lăsase aici o importantă moștenire culturală. Ocuparea insulei a fost întâmpinată însă cu proteste violente din populației elene a insulei. În 1929, guvernul fascist i-a acordat statutul de refugiat politic extremistului croat Ante Pavelić, exilat din Iugoslavia. Fasciștii încercau toate metodele posibile pentru a provoca prăbușirea
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
distrusă din punct de vedere economic și divizată din punct de vedere social. Majoritatea populației era nemulțumită de sprijinul pe care monarhia îl asigurase regimului fascist în ultimele două decenii. Italienii erau furioși datorită umilințelor la care fuseră supuși după ocuparea țării de către germani și mai apoi de către aliați. Chiar și mai înainte de venirea la putere a fasciștilor, populația italiană considera că monarhia era slabă și permisese divizarea țării în nordul bogat și sudul sărac. Primul război mondial adusese puține beneficii
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
A obținut, la 13 iunie 1903, titlul de doctor în filozofie la Facultatea de Teologie și Filosofie din Leipzig, cu teza ""Darlegung und Kritik der Religionsphilosophie Sabatiers"". Reîntors în România după obținerea doctoratului, Ioan Mihălcescu a participat la concursul pentru ocuparea unui post la Facultatea de Teologie din București. A câștigat concursul și a fost numit profesor agregat (la 1 iunie 1904), apoi profesor titular (la 28 martie 1908) la Catedra de Teologie Dogmatică și Simbolică a Facultății de Teologie din
Irineu Mihălcescu () [Corola-website/Science/309498_a_310827]
-
creștinismului era legată de această bătălie este susținut de alți istorici, inclusiv John B. Bury. Importanța acesteia a scăzut în secolul al XX-lea, atunci când istoricii, cum ar fi Bernard Lewis, au susținut că arabii nu au dorit cu ardoare ocupare Franței. Mai recent, cu toate acestea, mulți istorici au avut tendința de a vedea din nou bătălia de la Tours ca un eveniment foarte important în istoria Europei și a creștinismului. În deceniul următor, Charles a condus armata francă împotriva ducatelor
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
naștere și coloniile suburbane "Berna" lângă vadul Diemel-ului, "Molhusen" pe Diemel, "Bußdorf" în direcția cartierului actual Dössel și "Papenheim" în direcția Menne. Toate aceste așezări au fost integrate orașului Warburg. Conții și comitatul stăpânit de el s-au menținut până la ocuparea orașului de către trupele prusace în 1802. Familiile lor au fost Rabe von Pappenheim și Rabe von Canstein. La recensământul populației din 1987 cea mai mare parte a locuitorilor, 77% și-au recunoscut aparența la biserica romano-catolică, 18% s-au declarat
Warburg () [Corola-website/Science/309524_a_310853]
-
în mai multe ediții. Colecția sa de opere integrale a fost publicată în 2 rânduri: în perioada 1927-1929 (9 vol.) și 1962-1963 (5 vol.). După moartea scriitoarei, în anul 1944, s-a deschis la Cernăuți un muzeu literar memorial. După ocuparea Bucovinei de către URSS, strada centrală din orașul Cernăuți, inițial denumită Strada Iancu Flondor, a primit denumirea de Strada Olga Kobyleanska, iar Teatrul Muzical-Dramatic a devenit Teatrul Olga Kobyleanska. De asemenea, în memoria sa, a fost ridicat un monument în acest
Olga Kobyleanska () [Corola-website/Science/309544_a_310873]
-
guvernului polonez în exil, care au luptat de partea Aliaților occidentali împotriva Puterilor Axei în timpul celui de-al doilea război mondial. Aceste formațiuni armate au fost formate în Franța și în teritoriile controlate de francezi în Orientul Mijlociu după înfrângerea și ocuparea Poloniei în septembrie 1939. După înfrângerea Franței, aceste formațiuni au fost recreate în Regatul Unit. erau compuse din ramurile armatei terestre, aeriene și ale marinei. În timpul războiului, aceste forțe armate au fost considerate unele dintre cele mai numeroase ale alianței
Forțele armate poloneze din vest () [Corola-website/Science/309578_a_310907]
-
complet cucerită doar pe 18 iunie. Cherbourgul a capitulat pe 26 iunie, dar germanii au reușit până în acest moment să distrugă cele mai importante instalații portuare. Portul a fost repus în funcțiune de aliați doar la mijlocul lunii august. Apreciind că ocuparea Caenului este „crucială” pentru victorie, Montgomery a declanșat o serie de atacuri de uzură pentru cucerirea localității. Primul atac a fost Operațiunea Perch (Oiștea), prin care s-a încercat darea peste cap a flancului german la Villers-Bocage, care a fost
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
în Danemarca, 9 în Germania, 21 în Balcani, 26 în Italia și 59 în Franța, Belgia și Olanda. Trebuie ținut cont însă, că unele dintre diviziile din răsărit aveau efectivele diminuate până la 50% în primăvara anului 1944. Bătălia Atlanticului și ocuparea Franței și a altor țări vest-europene au abătut o parte a resurselor și a atenției germanilor de la frontul de răsărit. În felul acesta, sovieticii au fost ajutați chiar și în mod indirect. De exemplu, Hitler a hotărât întreruperea operațiunii ofensive
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
răspuns apelului său au fost numiți de cele mai multe ori drept luptători ai „Franței Libere”, sau mai simplu „Rezistența exterioară”. „Rezistența interioară” era formată din bărbații și femeile care s-au opus ocupantului nazist sau a legalității guvernului de la Vichy, până la ocuparea întregii țări de germani în noiembrie 1942. La început, în 1940, Franța Liberă a creat în metropolă doar o rețea de informații, iar primele contacte cu rezistența interioară au fost stabilite doar la sfârșitul anului 1941. unificarea ambelor mișcări de
Rezistența franceză () [Corola-website/Science/309588_a_310917]
-
(în limba franceză: "Forces Françaises Libres", FFL) au fost reprezentate de luptătorii francezi din al doilea război mondial care au decis să continue lupta împotriva Axei după capitularea Franței și după ocuparea Franței de către germani. Forțele Franței Libere au răspuns chemării guvernului în exil francez. Mitologia gaullistă pretinde că luptătorii francezi au răspuns apelului de pe 18 iunie al generalului Charles de Gaulle, dar istoricii au demonstrat mai târziu că acest apel radiodifuzat
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
marinari), și a descurajat numeroși soldați francezi să se alăture Forțelor Franceze Libere din Anglia sau din alte zone ale globului. Câteva vase de război franceze s-au alăturat de la început aliaților, în vreme ce alte câteva s-au alăturat FFL după ocuparea restului Franței de către germani, (Operațiunea Anton) și sabordarea flotei franceze în Toulon. În toamna anului 1940, coloniile franceze Camerun, Ciad, Moyen-Congo, Oubangui-Chari și Africa Ecuatorială Freanceză au trecut de partea Franței Libere. Din acest moment, alături de francezii liberi au intrat în
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
s-au alăturat mai apoi cauzei Franței Libere. Apărarea de costă vichyistă a fost neutralizată și capturată de Rezistența locală. Liderii naziști au suspectat autoritățile de la Vichy de lipsă de hotărâre după succesul aliat din operațiunea Torch și au hotărât ocuparea „Zonei libere” în noiembrie 1942. Imediat, aproximativ 60.000 de sodați vichyiști s-au alăturat Aliaților și au participat la luptele din Tunisia până în aprilie 1943. În 1943, colonelui (mai târziu generalul) Philippe Leclerc și locotenent-colonelul Camille d'Ornano au
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
împotriva Axei, escadrila a fost decorată cu Ordinul Steagul Roșu, iar Stalin, pentru contribuția adusă la victoria din bătălia de pe râul Neman, i-a acordat supratitlul „Niemen”. Marina francenză liberă comandată de amiralul Emile Muselier a participat la luptele pentru ocuparea coloniilor franceze din Africa, a asigurat sprijin pentru acțiunile rezistenței, a sprijinit acțiunilor aliate din Ziua Z (Operațiunea Neptun) și a participat la luptele din Pacific. Treptat, Rezistența franceză s-a întărit. Charles De Gaulle a conceput un plan pentru
Forțele Franceze Libere () [Corola-website/Science/309606_a_310935]
-
de la Vichy și a arestat pe membrii rezistenței franceze care au acționat de partea aliaților pe 8 noiembrie. Consulul american Murphy nu a reacționat în niciun fel. Când [[Adolf Hitler]] a aflat despre acțiunile amiralului Darlan a ordonat [[Operațiunea Anton|ocuparea „Zonei libere”]] și a întărit [[Afrika Korps|forțele germane din Africa]]. Regimului Darlan-Giraud, cu o orientare vichyistă clară la început, a fost nevoit treptat să participe la efortul de război antigerman, să se democratizeze, să epureze pe cei mai compromiși
Operațiunea Torța () [Corola-website/Science/309670_a_310999]