7,005 matches
-
Ai mai fost tu prieten și cu alte fete, lasă, nu nega, că am mai aflat și eu cîte ceva, dar cu Livia problema se pune serios; sînteți amîndoi de-o măsură, amîndoi la vîrsta unei hotărîri ferme... De-aici încolo totul, sau aproape totul, depinde de tine. Gîndește-te bine dacă ești în stare să fii soț, dar un soț adevărat. Cît privește ce-a fost între noi, am o rugăminte... Spune-o. Nu-i povesti Liviei niciodată. Promiți? Jur!... "Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că tu nu fumezi, zice și își aprinde o țigară. Ascultă, îi zic, vreau să-ți pui electroniștii să facă legăturile separatorului cu dispecerul central. Zău?! se miră el. Înseamnă că lucrările sînt avansate. Pe cînd pornirea? Termenul e mai încolo, dar dacă cei de la construcții-montaj îmi fac legătura cu rezervoarele de gaze, iar tu faci legăturile electrice, pornesc mai repede. Gata, Mihăiță, mîine pun toată grupa să lucreze la tine. Ce-ai făcut cu casa? Zilele astea trebuie să primesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
obișnuiește să ia gustarea de dimineață. Îmi spun că usturimea de la stomac a fost mai mult o senzație de moment, așa că renunț la iaurt și urc la parter, decis să beau prima cafea care mi se va oferi de-acum încolo. N-ar fi rău ca începînd de mîine să iau servieta la serviciu, să-mi aduc două borcane cu iaurt. Dealtfel recomandarea doctorului Berneagă a fost să beau aspirinele dizolvate în iaurt. Ceea ce n-am putut eu suferi! să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dacă nu obțineți cele două tone. Mă duc din nou la Brîndușa. Să zicem că le obțineți mîine. Deseară, filamentele trebuie să ajungă la destinație, îmi spune doamna blondă, ucigîndu-mă cu permanentul ei surîs ironic, un fel de "du-te-ncolo, vino-ncoa-ce, lasă-mă și nu-mi da pace". Trebuie, neapărat, să ajungeți și dumneavoastră? o întreb, aruncîndu-mi în luptă fărîma de farmec ce cred că o pot stîrni cu un început de surîs și o privire clară, deschisă. Cum adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că-mi pot ține lacrimile în felul ăsta m-am răcorit. Ies din cabină, îmi spăl ochii cu apă rece, mă șterg cu batista, apoi mă îndrept spre lift. Simt cum fierb și-mi spun în gînd că de acum încolo, în fața proprie-mi conștiințe, sînt absolvit de orice răspundere morală pentru viitoarea mea comportare. Trebuie să mă adaptez! Urc la etajul cinci, intru în biroul șefului Serviciului aprovizionare, îngînînd un "bună ziua" leșinat, fără să-mi scot casca, gata să las
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bărbatului, se desface în floare... Ana lui Manole sau Vitoria Lipan două ipostaze, la fel de dragi și de dorite, ale aceluiași suflet de femeie, născut aici odată cu florile Carpaților... Primele case ale orașului par și mai vesele și mai cochete. Mai încolo, spre centru, chiar sub poala muntelui, două buldozere intră fără milă în niște vile vechi, frumoase încă. Am auzit că toată poala muntelui va rămîne liberă, să aibă copiii orașului un loc al lor, să nu mai fie "generația de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
iepurașul e lup? o întreb eu în gînd. Mîine, dacă nu ne întîlneam, i-ai fi trimis Brîndușei rîndurile cerute, cu semnătură și ștampilă de certificare... Păi sigur că da! Afișăm un permanent zîmbet ironic, un fel de "du-te-ncolo, vino-ncoace", aprindem inimi, apoi facem pe ultragiatele și trimitem reclamații secretarului de partid. Tu, Cristina, ghinionul meu de azi!... În sufletul tău, cred că ești sinceră; chiar și cînd i-ai spus Brîndușei de gluma noastră ai fost sinceră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
literari. Cert e că de multe ori m-am întrebat: într-o astfel de situație, ce-ar face eroii mei? Numai că destinul lor, acolo, pe hîrtie, îl stabilesc eu, scriitorul. În viață însă... Ce-am să fac de-acum încolo?!... Vilă nu-mi construiesc, rată la mașină nu am. Tata vrea un camion de deșeuri de lemne pentru foc și niște bocanci numărul 46... Am să-i fac rost, plus cîteva kilograme de brînză de burduf, că-i place, asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
brațul macaralei, plimbînd prin văzduh una din grinzile de beton cu care a fost acoperită încăperea separatorului. Sus, pe colțul clădirii, stă mecanicul Valeriu. Jos, lîngă grinzile așezate la rînd, stau cîțiva mecanici, care au ajutat la depozitarea grinzilor. Mai încolo, pe alee, stau două mașini ale pompierilor. De ce-au fost scoase, domnule, grinzile?! mă întîmpină furios Marinescu. Vreau aerisire, îi răspund sec, văzîndu-mi de drum. Mecanicul Valeriu se agață de odgoanele macaralei și-i face semn macaragiului să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
te țină Dumnezeu sub paza lui divină. Noapte bună, dulceața mea, te binecuvântez și te iubesc pentru toată bucuria și toată fericirea pe care le-ai adus în biata mea viață. Ești o inimioară vitează, mândră și cinstită. De mâine încolo am să te ur măresc cu gândul prin Elveția. Fii fericită, Mouette! II Miercuri seara, 10 septembrie [1947], București Scuză patetismul ieftin de la sfârșitul primei pagini; ultimele rânduri, deși sincere, se năruie sub locuri comune și nu rezistă la lectură
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vedere, trebuie să iau pe cineva... Ce-am să mă fac fără tine? Te sărut, Monica, mult deși e în zadar... Sâmbătă seara, 27 septembrie [1947] Astăseară mi s’a întâmplat o aventură stranie. Eram la Delureanu; 4 mese ocupate, încolo, restaurantul cu fețe de masă albe, mai mult sau mai puțin maculate, și lumina acablantă, difuză și scânteietoare sus. În salon, orchestră teribilă: în așteptarea balului tineretului muncitoresc. Când am intrat, la o masă, cocoțată pe masă, beată, stând turcește
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
culca; am o saltea de paie groaznică, tare ca piatra. Nici azi nu am primit nimic de la tine! Duminecă Au plecat azi și familia Ioan (cu fetițele prietine cu Manola), Gigi Herek, o prietenă a Lisettei. Pe plaje, de acum încolo absolut nimeni cunoscut; plaja pustie, numai eu în bar că și două profesoare ce stau la adăpostul bărcii mele... Târziu, a străbătut plaja, pe lângă barca mea, Dandu Kirițescu, președinte acum al scriitorilor dramatici; în comitet e și Ticu. Aflu: intervenția
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de friguri. Eri după masă, în fața lui Neș, am depus jurământul de credință RPR (Rep. Pop. Rom.); acolo ni s’a comunicat lucruri ce vor apare (sic) și în jurnale, dealtminteri: că liceul unde profesez se va numi de acum încolo Liceul Teoretic No. 2, că numele familiei Hohenzollern va dispare (sic) din nomenclatura școlilor și cred că și a străzilor; cred că în viitoarea mea scrisoare îți voi comunica numele nou. Tu știi sentimentele mele democratice, știi cât mi-e
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
atâtea obstacole au vrut să te împiedice să pleci și tu le-ai învins cu o tenacitate neînchipuită: aceasta a fost voința ta, destinul tău. Eu te iubesc, te binecuvântez și consider orice scrisoare ce-ți va veni de acum încolo de la mine ca o grație a lui Dumnezeu. Mamina ta II 13 ianuarie, marți [1948] [...] Ce faci tu cu doctoratul tău? Crede-mă, Mica, sunt îngrijorată pentru că îmi pare că tu părăsești gândul doctoratului și eu țin atât de mult
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
iște cuiva un surâs. Te iubesc mai presus de ce îi este îngăduit omului să simtă; am ajuns la o acuitate de dragoste și de suferință unice, exasperate de despărțire, de distanță și de nesiguranța zilei de mâine. P. S. De acum încolo, trimite scrisorile pe numele: D-na Bălăcioiu, poate așa vor sosi fără incidente; bineînțeles e vorba de poștă. Parcă putem ști? Mama 32/1948 II Vineri, 30 ianuarie [1948] [...] Mâine am să-ți scriu scrisoarea care va pleca prin poștă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dragă. [...] Am impresia că am ajuns la o răscruce, că drumurile noastre se despart, că dacă Dumnezeu nu va vrea, n-ai să poți fi niciodată la căpătâiul meu în zilele de tristețe, de boală, de moarte. Așadar, de acum încolo sunt singură, și mai sin gură, de vreme ce la strigătul meu de ajutor n-ai să poți veni; eu - complet singură în viață, pentru totdeauna, sin gură în fața oricărei încercări, în fața morții. Mama 79/1948 Marți, 21 septembrie [1948] [...] 9) Ca să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spune-mi sincer ce crezi despre asta? Eu, scumpa mea, dacă aș putea găsi 300 de mii aș risca orice; mă gândesc la tine în fiecare zi, în fiecare noapte; aș veni la tine ca o nebună, fiindcă de acum încolo trebuie să nu ne mai atașăm de lucruri, ca să evităm eventualele suferințe. Mica mea dragă, încearcă să-ți faci o situație acolo; nu există deocamdată nici o speranță de întoarcere. Dar parcă poți să știi? Mă clatin de somn și de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de orice. Ți-aduci aminte de ultima noastră vacanță la mare, când mi-ai spus: „Trebuie să plecăm imediat, trebuie să plec“. Ei bine, din clipa aceea am simțit că ai luat destinul nostru în mâini și că, de atunci încolo, chiar împotriva propriei mele voințe, o să închin steagul în fața hotărârilor tale. Copilul meu iubit, mă cuprinde un val neobișnuit de cuvinte de dragoste! Într-o bună zi am să-ți scriu o carte poștală cu toate vorbele de dragoste înăbușite
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
devenit o persoană ordonată și disciplinată. Deci, ieri curățenie mare, cu zgomotul care a ajuns s-o obsedeze pe d-na C., vecina mea de palier, care tresare speriată, întrebându-se „oare se mută?“ - zgomotul de mobile trase încoace și încolo, ca să pot mătura cum trebuie. Astăzi, o duminică mohorâtă, fără tine, dedicată cu totul gospodăriei; am gătit pentru trei zile, fiindcă mâine aș avea timp doar cât să mă întorc și să plec iarăși, până seara la 8½. Încă o dată
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fără perspective. Sandu L. la înălțime, dar, pe toți sfinții!, [contează doar] „dreptul celui mai tare“. Emoționată ca o biată amărâtă, în picioare mai mult de o jumătate de oră, sprijinindu-mă în baston, gata să izbucnesc. Mica încoace, Mica încolo: a părăsit nu știu pe cine și nu știu ce, trebuia sau nu trebuia s o facă, iar mama ei n-ar fi trebuit să depună nici o contestație împotriva lui Wally. Rezultatul vineri, 27 octombrie. Deloc grozav, deloc plin de speranțe. Oricum
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
De fapt, dacă Luke m-ar cere de nevastă, probabil că aș refuza. Ei, bine, fie... OK, probabil că aș accepta. Însă ideea e că așa ceva nu se va întâmpla. Luke nu vrea să se însoare „mult timp de acum încolo, poate niciodată“. Așa a zis într-un interviu din Telegraph de acum trei ani, pe care l-am găsit în extrasele lui de presă. (Nu că mi-aș fi băgat eu nasul în dosarul lui. Mă uitam după un elastic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tot felul de chestii în bucătărie, în direcția aia. Arată spre un coridor. Poți să ceri ouă cu costiță, dacă vrei! Doamna Gearing îți face imediat. — Doamna Gearing pare exact genul meu de femeie, spune Luke zâmbind. Ne vedem mai încolo. Camera lui Suze e luminoasă, aerisită și dă spre grădină. Vorba vine, „grădină“. Are cam 12.000 de acri, cu peluze care pornesc din spatele casei, spre un pâlc de cedri și un lac, în care Suze era să se înece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ai prins, Luke? face tata amuzat la culme. De două ori. Doamne Dumnezeule, ce vor, să mă omoare cu zile? — Ei, oricum, zic, încercând să găsesc alt subiect de conversație. Deci... ăă... — Oricum, Becky cel puțin zece ani de acum încolo nu trebuie să-și facă griji pentru asta, spune Luke în treacăt. — Poftim? Mami se îmbățoșează brusc și ne săgetează cu privirea, întâi pe Luke, apoi pe mine, apoi din nou pe Luke. Cum adică? — Becky vrea să mai aștepte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mă mănânce nasul. El se întoarce ușor, îmi surprinde privirea și îmi zâmbește ușor stresat - iar eu îi răspund cu un mic surâs jenat. Sinceră să fiu, n-am să mai pot niciodată să mă uit la el de acum încolo fără să-mi amintesc ce a spus Caroline. Vicarul își începe discursul cu „iubiți enoriași“, și eu simt că încep să mă relaxez de plăcere. O să savurez fiecare cuvințel, pe care-l știu deja pe dinafară. E ca atunci când te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
e același lucru ca o casă drăguță, nu? Mai bine o las baltă. N-am nici o șansă. În clipa în care intrăm, la Claridges e plin de oameni eleganți care beau ceai. Chelneri cu jiletci cenușii se vântură încoace și-ncolo cu ceainice verzi cu dungi albe, și toată lumea vorbește cu însuflețire, însă nu-i văd pe Luke și pe Elinor nicăieri. Mă uit în jur, cuprinsă de o speranță subită. Poate n-au ajuns încă. Poate Elinor n-a reușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]