7,211 matches
-
ducă în altă parte. Mă conving, o dată mai mult, că zâzaniile, invidiile, discordiile sunt, în exil, la fel ca în țară. Poate și mai accentuate, deoarece aici se manifestă în comunități mai reduse. Blandiana e jenată. Ezită. Mă întreabă în șoaptă: "Ce facem?" Băcanu nu zice nimic. Până la urmă, îmi iau inima în dinți și le spun organizatorilor pe un ton politicos, dar răspicat: "Domnilor, dumneavoastră ne-ați invitat la o întîlnire care va începe joia viitoare. Azi e vineri. Dați
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
stârni furtuna, care aduce pagube și nenoroc, marele fluviu galben își umflă apele, tu, cu penița de la subsuoară, încerci să îi modifici albia, să nu vină pe aici, să nu treacă pustiirea lui pe aici, nu urla excesiv, vorbește în șoaptă, șoapta ta este palma mea, cuvântul meu este talpa ta, să nu strigi, sunt deja aici, ești în brațele mele de mult timp, timp care este fluviul galben, care nu se întoarce către izvor, care aduce pustiire. șase în al
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
furtuna, care aduce pagube și nenoroc, marele fluviu galben își umflă apele, tu, cu penița de la subsuoară, încerci să îi modifici albia, să nu vină pe aici, să nu treacă pustiirea lui pe aici, nu urla excesiv, vorbește în șoaptă, șoapta ta este palma mea, cuvântul meu este talpa ta, să nu strigi, sunt deja aici, ești în brațele mele de mult timp, timp care este fluviul galben, care nu se întoarce către izvor, care aduce pustiire. șase în al doilea
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
luminii și funcționează cu 90 panouri solare cât marea caraibilor, unde trăiesc vietăți ca mahi-mahi și baracuda, care se aleargă și ele, pentru a supraviețui. e momentul să înfrumusețezi acvariul dragostei tale cu niște mahi-mahi și să le cânți în șoaptă, pentru că ei nu trăiesc cu praf de pești urât mirositor, ci cu cântecele fredonate în șoaptă, cu cântecele de floricele din acelea mâncate la cinematograf, care sunt făcute din praf de pești urât mirositor, care nu a fost folosit pentru
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
baracuda, care se aleargă și ele, pentru a supraviețui. e momentul să înfrumusețezi acvariul dragostei tale cu niște mahi-mahi și să le cânți în șoaptă, pentru că ei nu trăiesc cu praf de pești urât mirositor, ci cu cântecele fredonate în șoaptă, cu cântecele de floricele din acelea mâncate la cinematograf, care sunt făcute din praf de pești urât mirositor, care nu a fost folosit pentru pești și de care s-a ales praful. șase în al cincilea loc: regretele dispar, te
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
pierde dragostea ta, te reechilibrezi, sucindu ți capul în lateral și în jos, desaga-fără-fund îți alunecă de la gât și dispare în negura mișcândă a crevasei adânci. zguduirea apocaliptică se potolește apoi, în aer se aud, ca niște șuierături de vulcan, șoaptele de părere de rău ale sacrei-mame a broaștelor țestoase. șase în al treilea loc: sunt vremuri foarte grele pentru tine. continui să înaintezi, cu o viteză de melc, dar chiar dacă vei trece de această încercare și poteca ta se va
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
nesocotit ordinul. Hanbei vorbea ca și cum și-ar fi deschis inima, prosternându-se, încă o dată, la podea, în așteptarea bunăvoinței lui Nobunaga. Acest lucru îl dorise Nobunaga de la bun început. După ce primi, din nou, iertarea stăpânului său, Hanbei îi spuse în șoaptă lui Shojumaru să-i mulțumească politicos lui Nobunaga. Apoi, se întoarse din nou spre senior: — S-ar putea ca acum să fie ultima oară când noi doi ne întâlnim în această viață. Mă rog să să învingeți mereu în război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vizita aceea. Neluându-le în seamă sporovăiala, Nobunaga urcă, grăbit, treptele. Aproape în panică, unul dintre preoți alergă înainte în clasă și-i informă pe elevi despre neprevăzuta inspecție a unui vizitator important. Sunetul viorii se opri pe neașteptate, iar șoaptele tăcură. Nobunaga se opri, pentru un moment, la catedră și privi clasa, gândindu-se ce școală ciudată era. Pupitrele și băncile din sală erau de model străin, iar pe fiecare pupitru era pus câte un manual. Așa cum era de așteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
plângă. Oamenii care vorbiseră erau, în mod clar, căpeteniile de grup care instigaseră la lentoare. Ceilalți aveau să urmeze ordinele și să lucreze. Oare Hideyoshi urma să-i ierte? Cei trei mii de oameni vorbeau gălăgios între ei, unii în șoaptă, alții răcnind, astfel că nu se mai înțelegea om cu om. Totuși, întreaga mulțime inspira un sentiment de unitate. — Tăcere! ridică mâna Kanbei pentru a-i controla. În regulă. Iată cum cred că se cade să fie. Nu voi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să se intereseze care era situația, primi răspunsul că Mitsuhide se culcase deja și dormea. Mitsuharu începea să aibă bănuieli, dar nu avu ce face decât să se culce și el. Cam pe la miezul nopții, pe Mitsuharu îl treziră niște șoapte care se auzeau din corpul de gardă, la două camere distanță pe culoar. Pașii se apropiară, iar ușa camerei lui se deschise, fără zgomot. — Ce e? întrebă Mitsuharu. Garda, care probabil, crezuse că Mitsuharu dormea, ezită un moment. Apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
putem în timpul nopții și în primele ore ale dimineții. — Așa ar fi cel mai bine, până ajungem în provinciile de la apus. Pedestrașii, cum era de așteptat, ba chiar și samuraii superiori lor în grad - cu excepția comandanților - încă nu știau nimic. Șoaptele și râsetele care nu ajungeau tocmai până la urechile comandanților exprimau supoziția că până pe câmpul de luptă mai era cale lungă. Coloana se puse în mișcare. Din acel moment, comandanții începură să țină în mâini lănci și să meargă pe lângă trupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lumina, nu vom mai avea nici un motiv de îngrijorare. Dintr-o dată, Shinshi Sakuzaemon își opri calul puțin în fața celui al lui Mitsuhide și le făcu semn să tacă. Mitsuhide și oamenii care-l urmau se opriră și ei. Fără nici o șoaptă, priviră spre Akechi Shigemoto și Mirakoshi Sanjuro, care mergeau înainte, în recunoaștere. Cei doi călăreți își opriseră caii lângă un râu și le făceau semn celor din spatele lor să tacă. Stătură astfel un timp, ascultând. Era o ambuscadă inamică? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fiindcă ea trebuie să fi fost aici stăpâna. Dar ea îl încurajă. Poți să pui mâna pe el. Pe el sau pe ea? Nestor își lipi palma de șoldul ei neted și rece. Lasă-l să se obișnuiască, auzi o șoaptă. Mama și cu cealaltă doamnă, pe nume Ivona, chicotiră. Cele două femei chicotiră și mai tare când mâna lui Nestor lunecă în jos pe coapsă coapsa netedă și rece: nemișcată, o poză bej în relief; dar poza nu reprezenta pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
copiilor salariaților. Toate semănau între ele: suluri de pânză, suluri de stofă, la vedere. Dacă n-ar fi fost banderolele roșii cu care erau legate, ar fi fost ca pe tejgheaua din magazin. Cineva din apropiere a pronunțat cu o șoaptă conspirativă cuvântul cupoane, și Puiu a înțeles că era vorba de pachetele de pe masă. N-a înțeles însă dacă acel cuvânt era de bine sau de rău. Plin de curiozitate, s-a aplecat un pic în față și, dincolo de tatăl
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de bine sau de rău. Plin de curiozitate, s-a aplecat un pic în față și, dincolo de tatăl său și chiar dincolo de mama sa, a văzut două doamne cu fețele întocmai precum le erau vocile: conspirative, de cunoscătoare. Discutau în șoaptă. Puiu nu le cunoștea probabil că nu erau colege de-ale tatălui său. Dar în sală se aflau și ședeau unul ici, altul colo doar să vrei să-i vezi -, destui alți oameni pe care îi cunoștea din vizitele pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
când cerul tulbure de arșiță, dar seceta nu părea să-l îngrijoreze, cum de altfel nu-l îngrijora nimic. Are tot ce-i trebuie acasă. E dintr-o familie bogată, taică-său e proprietar de atelier. Cătălin auzea lângă ureche șoapta înveninată a lui Gigi Velicu. Întorcea iute capul și întrezărea în ochii lui o licărire de invidie. Rămânea nelămurit ce fel de atelier are în proprietate tatăl lui Damian. Și dacă e onorabil sau nu să fii proprietar de atelier
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
revoltă ca și Rareș. De ce cu alt prilej? Ochii lui Rareș fugeau pe pagină în jos. Nistor Teodorescu, cl. a V-a, Turnu-Măgurele. Poveștile tale nu sunt destul de reușite ca să le putem publica. Povestea "Oușor"... Afară la ușă se auzea șoapta Feliciei: Rareș! Rareș, pot să intru? Trebuie că stătea atât de aproape că atingea cu buzele scândura ușii. Ce vrei, Felicia? Pleacă! Du-te la culcare! Nu pot să dorm, se auzi de dincolo de ușă șoapta ei contrariată. Rareș se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
la ușă se auzea șoapta Feliciei: Rareș! Rareș, pot să intru? Trebuie că stătea atât de aproape că atingea cu buzele scândura ușii. Ce vrei, Felicia? Pleacă! Du-te la culcare! Nu pot să dorm, se auzi de dincolo de ușă șoapta ei contrariată. Rareș se ridică din pat și deschise ușa. De ce nu poți să dormi? Era clar, Felicia venise pusă pe inventat primejdii și se prefăcea îngrozită de propriile fantezii: N-ar putea...? N-ar putea să se răstoarne un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
amânate până după absolvirea facultății, tocmai se strecura ultimul, printre două rânduri de scaune pentru a ieși pe culoar în urma colegilor săi. Se afla la foarte mică distanță de nișa boltită din fundul amfiteatrului. Deodată cineva i se adresă în șoaptă chiar lângă ureche. Tresări întorcând brusc capul, dar nu văzu pe nimeni lângă el. Zări în schimb două colege care preferaseră să rămână în amfiteatru pe durata recreației. Ședeau departe, tocmai în rândul întâi, pe două scaune alăturate și, aplecate
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dar nu văzu pe nimeni lângă el. Zări în schimb două colege care preferaseră să rămână în amfiteatru pe durata recreației. Ședeau departe, tocmai în rândul întâi, pe două scaune alăturate și, aplecate una spre cealaltă, discutau cu însuflețire în șoaptă. Eroul nostru se răsuci repede spre fundul sălii și constată că se afla exact în dreptul nișei boltite. Realiză imediat ce se întâmpla: bolta nișei acționa întocmai ca o antenă acustică, amplificând incredibil, prin focalizare, vocile celor două colege (pe care, de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nișei boltite. Realiză imediat ce se întâmpla: bolta nișei acționa întocmai ca o antenă acustică, amplificând incredibil, prin focalizare, vocile celor două colege (pe care, de altfel, nici nu putea spune că le cunoaște; le cunoștea mai mult din vedere). Deși șoapta care îi ajunsese la ureche fusese cât se poate de distinctă, totuși nu-i deslușise înțelesul. Jenat, se grăbi să iasă din zona nișei-antenă pentru a nu fi obligat să asculte o conversație strict privată. Ieși pe culoar, pe care
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și Petru Groza ăsta? De Iuliu Maniu a auzit o lume întreagă. Dar Groza? Cine a auzit de el? Domnule Racolțea, îl mustră cu calm doamna Fătulescu, controlați-vă. Măcar din respect pentru morți. Era mai cuviincios să vorbești în șoaptă, asta înțelegea Dragoș. Doamna Melinescu pronunța un cuvânt ciudat, autopsie. Dar cobora vocea și își lua o mină conspirativă, deși nu reușea să-și ascundă spaima. Auto mai suna cum suna. Dar psie... psie suna amenințător și lunecos ca un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
prefăcute. Apoi profitase de oprirea bruscă a trenului în înserarea portocalie a unui câmp de rapiță pentru a-mi „spune o poveste“, mai precis, pentru a mă învălui în această istorie respingătoare. Însă nu-mi spusese toate astea într-o șoaptă molcomă sau ca pe o declamație năvalnică. Mi se părea mai degrabă că, deși își modula vocea pe toată gama și cadența dramatică, astfel încât să dea viață tuturor personajelor sale, de altfel destul de plate, își comprimase apoi variațiunile interpretative în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
o sută cincizeci de iarzi către Centrul de Sănătate Grove. Alan Margoulies era cunoscut drept un „bărbat conștiincios“. Asta însemna că parcursese cel puțin o treime din drumul spre beatificare. Bărbații conștiincioși (și femeile conștiincioase, de altfel) aud adesea o șoaptă tainică în urechi când ajung la starea aceasta cvasi-religioasă. Dacă se concentrează, aproape că reușesc să deslușească și cuvintele „O, e un sfânt“ rostite iar și iar. Alan Margoulies era un medic generalist căruia chiar îi păsa de pacienții săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
mi-am scos pula”, scria copilul, „și considerând că era exact lucrul de care avea nevoie cu ardoare tânăra din fața mea, mi-am introdus-o într-însa. Ea n-a avut nimic de obiectat. Ci, dimpotrivă, a gângurit suav precum șoaptele îndrăgostiților și a gemut de plăcere, spunând în același timp o poezie de Bacovia.” Genial, recunoscu în sinea lui Mircea. „A gângurit suav precum șoaptele îndrăgostiților pentru că și-a băgat-o în ea și a spus și-o poezie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]