6,958 matches
-
s-a furișat printre flori, cireșii au prins a se înfiora. Au căzut și câțiva picuri răzleți de ploaie. Cred că bolta cerească își scutura roua pe pământ... așa cum cireșii își scutură florile în bătaia vântului. Mătase și diamante se aștern pe covorul crud al ierbii. Florile de cireș nu simbolizează doar puritatea și efemeritatea ci și sosirea primăverii. Și, odată cu venirea primăverii, pe data de 6 aprilie începe un nou an școlar (învățământul japonez este altfel organizat decât cel românesc
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
grade. După ce ne-am despovărat de bagaje, după un duș revigorant am făcut turul templului și a străduțelor comerciale... ca un salut de bună regăsire. A doua zi... a nins în Tokyo! Începând cu luna decembrie și până în februarie se așterne iarna peste Japonia. Japonezii se distrează și iarna: merg la „onsene”(băi termale) în aer liber sau acoperite, schiază, construiesc iglu-uri din zăpadă, sculptează în gheață și beau sake fierbinte. Sub plapuma pură a zăpezii, peisajul se schimbă, devine
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
căzut bruma, admiră pomii împodobiți de chiciură și meditează: este luna noiembrie luna înghețurilor! Cea de-a șaptea zi a acestei luni este „Ritto”, adică debutul iernii. Ieri, frunzele galben roșietice încă mai îmbrăcau copacii, dar peste noapte s-au așternut într-un covor minunat pe aleile grădinii. A venit frigul, a căzut bruma, au căzut și frunzele. Păsările, în cârduri disciplinate, zboară spre zările pline de soare. E vremea ofrandelor... Anul a fost bogat, zeii trebuie mulțumiți prin ofrande și
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
dar și curajul și spiritul neînfricat al samuraiului. Pentru unii, Japonia înseamnă sunet, pentru alții culoare, pentru mine, Japonia simbolizează sunet, culoare și încă ceva în plus... Japonia este țara care mi-a adoptat fiica și nepoțelul... Noaptea s-a așternut, soarele a trecut în asfințit pentru ca mâine să răsară din nou, aducându-ne lumină, căldură și speranță în suflet. Sunt împăcată cu tot ceea ce las în urma mea și pășesc în viitor cu gândul curat și plin de Speranță și Lumină
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
dar mai ales cu microbuzul, de la o coastă la alta a arhipelagului nipon, cunoscând astfel un mare număr de oameni din cele mai diferite categorii sociale. Această carte, așa cum afirmă autoarea, a fost scrisă din suflet, de fapt și-a așternut sufletul pe hârtie, trăirile lui... și a scris-o cu gândul la cel care o va citi și nu va avea posibilitatea să viziteze Japonia. Atrăgătoare, chiar incitantă, surprinzătoare prin mulțimea conotațiilor, plină de conținut informativ, iată o carte plăcută
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
fi, dimpotrivă, dacă supușii noștri vor flămânzi, dacă satele vor fi pustiite și orașele trecute prin foc și sabie. Înțelegeți, timpul nu rămâne pe loc! Timpurile se schimbă și noi odată cu ele! Târziu, după ce sala se golise și liniștea se așternu iarăși În castel, Conrad ședea Împreună cu părintele Bernhard În capelă. — Nu m-au Înțeles, monseniore. Cei mai mulți sunt niște războinici aspri și neciopliți care n-au În cap decât arme și bătăi, numai sete de putere. și sunt Întunecați și orgolioși
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
altceva decât că Îi trebuia o lopată. Apoi Începu să sape, făcu o groapă mare, mare de tot, și Înveli În niște zdrențe pe jumă tate arse mădularele Împrăștiate peste tot. Mai găsi și niște paie nearse pe care le așternu În groapă. Munci mult, atent și cu o pedanterie aproape ridicolă, până când nu mai rămăseseră decât petele de sânge Închegat, care făceau pământul atât de lunecos... Apoi plecă, fără să știe Încotro. Trecu prin păduri, trecu prin vaduri. Țara Începea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu cât dragostea e mai mare, cu atât și ura pe care-o naște e mai puter nică. Chiar atât de mult o urăști pe domnița Adelheid, dom nule ministerial? Au mai respins și alte fecioare cavaleri străluciți care-și așterneau inima la picioarele lor. M-a umilit, trebuie să moară! M-a umilit În fața Întregii Curți. Am ajuns de râsul tuturor. Pe unde trec aud În urma mea șoapte și râsete Înăbușite. Lașii, nici unul nu cutează să-mi râdă În față
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
voce spuse: — Nu te mișca de-aici și cască bine ochii. Greu de crezut că doamna va putea sparge ușa, dar oricum preve derea e maica Înțelepciunii. Pașii răsunară din ce În ce mai slab pe treptele de piatră și o liniște apăsătoare se așternu În Încăpere. Adelheid Își roti ochii și, la lumina slabă a făcliei, văzu un pat așezat Într-o firidă. Pe doi căpriori o scândură lată alcătuia masa pe care se lăfăia un talger cu câteva bucățele de carne friptă, un
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Nu trebuie uitat că și el se află În pri mejdie de moar te. Părinte sihastru, te conjur, știu că ești mare tămă duitor. Vindecă-l pe Bodo. L-am văzut adineauri și m-am cutremurat. Pe chipul lui e așternută umbra morții. și să nu uităm de asemenea primejdia În care se vor afla cei doi tineri dacă reușesc să scape. Mânia ducelui poate să-i loveas că cumplit pe cei doi nesăbuiți. Domnița Adelheid mai poate să nădăjduiască milă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
chilia unde zăcea Bodo. — Părinte, spuse el, aș vrea să vă vorbesc Între patru ochi. Pustnicul Încuviință pe tăcute, apoi se apropie de patul ră nitului. Scoase dintr-o desagă veche o mână de frunze proas pete pe care le așternu peste răni, după care le legă strâns cu o pânză curată. Apoi Îi turnă pe gât, dintr-o sticluță, un lichid roșiatic și, ca prin minune, fața bolnavului se Învioră, ochii i se deschiseră și buzele arse de febră murmurară
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Mărite stăpâne, povestea e aproape de sfârșit. Vânătorii s-au așezat, urciorul de vin a trecut din mână În mână, pe când unul dintre ei pregătea o bucată mare de friptură. Totul foarte repede și cu multă veselie... Pentru măritul domn au așternut scoarțe scumpe pe un trunchi uscat lângă foc. Friptura tocmai Începuse să sfârâie și oamenii Își treceau a doua oară urciorul de vin unul altuia, când ucigașii au năvălit peste ei și i-au măcelărit mișelește pe la spate. Nici n-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
noaptea aceea. — Părinte stareț, ce-ați făcut cu el? se Îndreptă principele spre călugărul cel gras. Otto Îl privi fără să priceapă. Din fala lui nu mai rămăsese nimic. Veșmântul Îi era zdrențuit și o paloare de moarte i se așternuse pe față. — Unde-i ducele, trădătorule, popă viclean și fără Dumnezeu? Unde l-ați dus? Cu mână tremurătoare, Otto arătă spre dosul curții unde se găseau acareturile. Acolo Îl găsiră Într-o șură goală. Pe paie zăcea cadavrul Însângerat al
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
poate, Domnul se va îndura de fetița ei bolnavă și o va lăsa să trăiască. După ce a plecat mama, m-a cuprins o stare de agitație, de neliniște crescândă, și m-am dus în camera Silviei. Patul surorii mele era așternut, curat și frumos, iar la căpătâi, peste perna obișnuită din pene, stătea neconsolată și stingheră, așteptând cu nădejde întoarcerea stăpânei, pernuța catifelată de care se îndrăgostise atât de mult Silvia. Am înșfăcat repede pernuța, am traversat rapid bucătăria în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
-și demonstra puterile miraculoase... "Și cum ședeam... departe, un clopot a sunat Același clopot poate în turnul vechi din sat... De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat." (Ion Pillat) 19. SPRE ALTE ORIZONTURI Peste familia noastră se așternuse deodată un doliu apăsător: nimeni nu glumea, nimeni nu râdea; cu toții eram în așteptarea unui eveniment inedit, al unui miracol. Atenția noastră era încordată al maximum pentru a nu rata cel mai mic semnal venit de undeva. De unde? Încă mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mare. Tot mai des băteau clopotele bisericilor, anunțând plecarea într-o lume mai bună și încetarea suferințelor pentru cei răposați. Păsările și animalele mai mici și mai mari fuseseră scarificate ori pieriseră, pur și simplu, de foame. Peste sat se așternuse liniștea sinistră premergătoare unei catastrofe iminente. Soarele ardea fără cruțare tot ce mișca, tot ce era viu, manifestându-și disprețul suveran față de pigmeii tereștri intrați în agonie. Fâlfâind prelung stiharul Moartea face inventarul Celora aduși cu carul; Zvârliți noaptea, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și cui aparțin. Întrebarea era următoarea: cum de apăruseră aceste spurcăciuni? Pereții au fost muruiți, adică lipiți cu lut, văruiți de două ori, pe jos s-a lipit cu lut și balegă de cal, așa cum se obișnuiește. Apoi au fost așternute țolicile și preșurile noi, spălate și ele. De unde au apărut? Cum? De ce în număr atât de mare? Să fie aduși de pisică? De la câine? Nu cumva balega de cal era cauza apariției acestor insecte oribile?? S-a declanșat lupta împotriva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
romani în anul 70 post christum. În momentele zbuciumului din timpul nopții, ale diferitelor mișcări pe care le-am făcut: suciri, răsuciri, scărpinări, fel de fel de întoarceri și pe stânga, și pe dreapta, și pe burtă, stratul de pelin așternut pe cearșaful meu se transformase în cocoloașe, gălămoațe și ghemotoace de diferite mărimi. Așa încât corpul meu semăna cu acela al unui fachir ce se supune benevol probelor excentrice pentru a impresiona spectatorii. E drept că mama a rămas profund contrariată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
delirium tremens" de o intensitate inimaginabilă. Pentru nemțeni, venirea americanilor era comparabilă cu înfrigurarea cu care evreii îl așteptaseră, cândva, pe Mesia, pe Unsul Domnului Dacă binefăcătorii de peste Ocean și-ar fi făcut apariția, înfometații și deznădăjduiții aceștia ar fi așternut în calea lor toate bundițele, fotele, iile, sumanele și căciulile și ar fi căzut în genunchi înaintea lor, cu adâncă smerenie, ca în fața unei sfinte icoane făcătoare de minuni. Vin americanii? Era colacul de salvare, singura șansă de supraviețuire a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
își arăta doar o părticică din măreția, puterea și căldura lui, aflându-se într-o perpetuă și înspăimântătoare eclipsă. Cerul cerului este al Domnului, iar pământul l-a dat fiilor oamenilor (Psalm 113:24) Cerul este tronul Meu și pământul așternut picioarelor Mele. (Fapte 7:49) Pe deasupra oceanului planetar, peste pădurile și munții acestui Pământ, peste întinderile nesfârșite și inospitaliere ale deșertului și sus, sus de tot, până la zenit și mai departe, mirosul de carne prăjită, arsă, transformată în cenușă, făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ravagiile Amaradiei, eleva de clasa a șaptea se îmbolnăvește de meningită și moare. Mai dramatic: "După ce a plecat mama, m-a cuprins o stare de agitație, de neliniște crescândă, și m-am dus în camera Silviei. Patul surorii mele era așternut, curat și frumos, iar la căpătâi, peste perna obișnuită din pene, stătea neconsolată și stingheră, așteptând cu nădejde întoarcerea stăpânei, pernuța catifelată de care se îndrăgostise atât de mult Silvia. Am înșfăcat repede pernuța, am traversat rapid bucătăria în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
satul meu de sub codru, Tireac. Aș da oricât să pot retrăi o clipă în care alături de sora mea mai mică, Maricica, tatăl meu Gheorghe și mama mea Irina, care nu mai sunt, veneau de la șură, închideau porțile, aprindeau lampa și așterneau masa. Aburii pâinii calde sau a laptelui proaspăt din șiștar îi simt și acum... A.B.Ce prieteni ați dori să revedeți? (mă refer la cei plecați în lumea dedincolo) ce le-ați spune acum? Ce amintiri vă vin acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
o zi a evocărilor, amintiri, prietenii, regrete. Da, evocările de astăzi au fost excepționale, cu totul peste nivelul obișnuit. Acestea sunt momente unice în viata, și e bine că dumneavoastră nu le lăsați să treacă, ca poet și publicist le așterneți pe hârtie, le înregistrați, adunați în cărți, nici nu știți ce lucru bun faceți, aceste evocări inedite și frumoase nu trebuie să dispară, trebuie să le adunați pentru literatură. Atunci când sunt personalități puternice laolaltă, probabil ați observat acest lucru, undeva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
un an Înainte fusese bolnavă de pleurezie. Ce să facem? Să răbdăm. Asta e tuse convulsivă, spun eu Sănduței care și Întreabă ce e aia convulsivă. Măgărească, o lămuresc eu. Dar de ce măgărească? E luată de la măgari? În fine se așterne tăcere, dar tusea continuă destul de violent. După o oră de drum vedem o foarte mică stațiune pomicolă pierdută În imensitatea câmpului de aci. Se urmărește Înmulțirea de puieți din soiurile cele mai potrivite pentru clima Dakotei. Deocamdată stațiunea e bogată
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
Încercat să iasă prin trecători, după ce au pierit mulți, au ajuns 47, dar după ce au fost nevoiți să-și mănânce morții. 30.000 km prin SUA. 1935-1936 Prof. Nicolae Cornățeanu 121 Acum lumea a uitat. Tăvălugul istoriei calcă totul și așterne uitarea. Șoseaua pe care mergem, cale de 10-12 km este o adevărată grădină botanică, În special bogată În brazde de flori, Salvia și Cana. La o stație de benzină, doi bătrâni sfătoși se interesează de aproape de România și de voiajul
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]