7,971 matches
-
căreia mă învârtesc în patru labe, adulmecând esența mamiferelor. Omul cu ciocul de aramă mă însoțea prin întuneric. Prevăzător și inteligent, el susținea existența fluidului spiritual, vorbindu-mi despre masturbația sufletească, de care încercase să mă vindece în atâtea rânduri. Alunecarăm în ulicioara neagră ca un gât de iad și scârțâitul scărilor de lemn, pe care le urcam prin beznă cu pas sigur, făcu să se deschidă ușa de la primul etaj, de unde se întinse până la noi un covor îngust de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mâna omului cu ciocul de armă și intrase în ea cu brațele întinse înainte, când mă răsucii pe loc și mă aplecai în afară, prin fereastra deschisă. Întunericul se făcuse mai adânc. Era o beznă de iad. Simțeam totuși cum alunecă oamenii, nu departe de mine și cum se prăvălește în înfiorătoarea adâncime a sufletului meu târfa bătrână cu peruca roșie. Viziunea ei îmi apăru iar cu cheia raiului strânsă în mâna-i scheletică, și iată că, de astă dată, în loc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe un picior, apoi pe celălalt, și-și propti podul palmelor pe preș, cu mâinile ușor depărtate. Mă dezbrăcai halucinat, îngenunchind ca pentru rugăciune între gleznele ei. - Te iubesc frumos și cu înțelegere, i-am șoptit sugrumat și mâinile mi-alunecară sigure dedesubtul ei, cuprinzându-i pântecul mărit și tare, ca umplut cu fontă, pe care mi-l apropiai, presându-i astfel șezutul de josul pântecului meu. M-a primit atunci întreg și fără cea mai slabă șovăire a trupului. - Faust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
apă clocotită. - Zitta, nu te iert nici mort, degeaba urli, curvă! - Parcă a zis mortul ceva, spuse intendentul, lipindu-și urechea de raclă. Numai unchiul scăpătat coboară scările până la capătul gangului ce dă înspre stradă. El vede cum racla mea alunecă în dubă, cum șoferul dă drumul motorului și-și face drum încetișor, prin grămada oamenilor, claxonând de patru ori. Destul de bine în jachetul și pantofii mei de lac, unchiul scăpătat înclină capul odată spre umărul stâng, apoi spre cel drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
urmărește cu chip confecționat după cerința momentului, duba neagră, până ce dispare în spatele zidului de oameni, îngrămădiți acum pentru mine, numai pentru mine. De un lucru sunt sigur: piticul dinăuntrul meu e mort de-a bineleaă E mort? Acum, zidul tapetat alunecă într-o vale pe două roți de obuzier. Se îndepărtează fără zgomot, se face tot mai mic, până când ajunge cât forma și mărimea panoului de tun, din centrul căruia mă sfredelește ochiul negru al țevii ghintuite. Uite-l și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fără să mă concentrez într-una singură, și mai cu seamă că nu scriu. Condeiul înseamnă pentru mine o tortură ades insuportabilă. În distanțatele răstimpuri în care vreau să văd și să aud, scormonesc trecutul, în vreme ce clipa de față îmi alunecă, din gol în gol, ca o cascadă de neliniști. Trupul îmi devine o uzină pentru laminat dureri. Cu temelia măcinată de puhoaiele anilor zvârliți în cazanele cu clocot ale marilor orașe, urc singur pe creștetul muntelui înzăpezit. De acolo trimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
celălalt, până la gură, acoperindu-și astfel pântecul supt, cu pulpele strânse. Ridicat în tălpi văd cum intru. Fără să mă mișc întind mâna și iau de pe masă carafa cu vin galben. Câteva secunde se aude numai gâlgâitul vinului ce-mi alunecă prin gâtlej. Eva știe să surâdă îngerește. În tresăririle dintre leșinurile scurte, primește aiurând, ritmica bătaie a catapultului. Alunec apoi binișor, întinzându-mp sub masă, cu spinarea pe covor. De acolo văd picioarele Evei cu ciorapii căzuți peste pantofi. Pulpele goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mă mișc întind mâna și iau de pe masă carafa cu vin galben. Câteva secunde se aude numai gâlgâitul vinului ce-mi alunecă prin gâtlej. Eva știe să surâdă îngerește. În tresăririle dintre leșinurile scurte, primește aiurând, ritmica bătaie a catapultului. Alunec apoi binișor, întinzându-mp sub masă, cu spinarea pe covor. De acolo văd picioarele Evei cu ciorapii căzuți peste pantofi. Pulpele goale, lungi și minunat cambrate, se prelungesc, destinse și larg desfăcute, deoparte și de cealaltă a colțului de masă. Eva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
el o imensă prăvălire de tunet necăjit. Cerul albăstrit rămâne locului. Ultima cârpă zdrențuită și murdară de nor cenușiu, gonește la vale, împinsă de vânt. Trenul suie. Dihania de metal își trage sufletul, cu horcăit în respirație. Când coboară, însă, alunecă hoțește, ca un șarpe negru. Zgomotul de tăvălug al roților îmbucate fier în fier se confundă cu fâșâitul pârâului ce curge paralel, până când locomotiva se dă în petec, cu un țipăt de alarmă. Îl văd de sus, cum parcurge șinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ascunse prin văgăuni, și ne-am oprit numai noaptea pentru câteva ore de odihnă. Batalionul înainta cu multă greutate și fără nici un spor, în stepa desfundată din cauza ploilor de toamnă târzie. Clisa lipicioasă îngreuna tălpile cizmelor și ne făcea să alunecăm mereu. Distanța de vreo două sute de kilometri o făcurăm cu cinci zile peste timpul hotărât de mai înainte. „Boierul Costache ne întâmpină în fața conacului. Era un om de peste optzeci de ani, înalt și drept ca stejarul, cu mustața albă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fi semnalat în rubrica sinucigașilor, alături de o slujnică lăsată grea și părăsită apoi de un vagmistru, îmi sfătuiesc prietenul să calce, ca din greșeală, pe un cablu desprins de furtună și căzut pe un drum desfundat de ploaie. Sau să alunece „din nebăgare de seamă”, într-o prăpastie, împins acolo de o veche preferință. Numai că voi cunoaște adevărul, și pentru prima oară invidios, îmi voi scoate briciul din casa de bani, ca să-mi tai cu el o bătătură care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
lângă linia ferată, auzirăm huruitul garniturii de cazane și văzurăm cum trenul se apropie cu ochii de sânge și cu steaua palidă din frunte. Vagoanele goale trecură cu zgomot asurzitor de fierărie ciocănită pe macazuri, până ce, în sfârșit, privirile ne alunecară de pe ultima cisternă înnegrită de țiței. La capătul ei, un frânar înălțat deasupra tampoanelor învârtea manivela, cu privirile fixate înspre o umbră de om, ce legăna, departe, un felinar cu licăr verde. Seara vânătă ne întâmpină, întovorășindu-ne până la primul felinar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
impuse de India la produsele britanice din bumbac, dar aproape imediat Îl cuprinse somnul binecuvântat, din care se trezi o jumătate de oră mai târziu tresărind, cu părerea de rău că nu dormise mai mult. Recuperă Saturday Review, care Îi alunecase dintre degete și căzuse pe jos, și Îl deschise la secțiunea despre arte și literatură. Observă că ziarul angajase un critic teatral nou, care semna cu inițialele GBS. Trebuie să fi fost tânărul ziarist irlandez, George Bernard Shaw, care scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la apelul festiv. După aceea ne-am auzit cântând cântecul specific detașamentului de muncă al Reich-ului: „Brun precum glia e veșmântul nostru...“ Din nou în civil, mi-era rușine de genunchii mei goi, de ciorapii trei sferturi care-mi tot alunecau în jos, mă simțeam trimis înapoi în timp, în anii mei de școlar. În Langfuhr-ul văratic, pe cel întors acasă îl așteptau, neschimbați, părinții care-l găseau pe fiul lor, așa spuneau ei, „un piculeț schimbat“. Locuința de două camere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
devenea conștient de începutul sfârșitului, de toată prăpastia și de măsura a ceea ce, mai târziu, s-a numit „prăbușirea“? Atunci când prima mea încercare de a face ordine în harababura din capul unui tânăr soldat a cărui cască prea mare îi aluneca tot timpul și de-a pune această harababură pe hârtie, negru pe alb, s-a concretizat la începutul anilor ‘60, în romanul Ani de câine, în paginile tunarului-tanchist Harry Liebenau evoluția războiului ca retragere continuă se amesteca și se îmbârliga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
stea de pază pe drumul de pădure, ci pe mine, și mi-a dat indicația de a ține ochii larg deschiși. Din nou rezultă o imagine: eu însumi, după propria mea închipuire. Eu, sub casca de oțel care-mi tot aluneca pe-o parte. Eu, acționând la ordin. Eu, străduindu-mă plin de zel să îndeplinesc o misiune. Cu toată oboseala, lucrul acesta mi-a reușit, căci, după nu prea mult timp, am văzut pe dâra între timp neagră, înnoptată, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
plăcea să fie cutare sau cutare; eu, însă, văd numai un ins rătăcind fără țel și care, printre trunchiuri de copaci crescuți la fel de înalți și în spatele lor, devine uneori vag vizibil, acum dispare pentru ca, soldat cu o cască ce îi alunecă tot timpul pe-o parte, să poată fi prins tot mereu de căutătorul de imagini. Încă mai este înarmat, încă își mai ține pistolul automat pregătit să deschidă focul. Fără rost atârnă pe el, ca o tobă alungită, suportul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
umbră, dar nu reușește să găsească drumul care iese din pădure, se împiedică mergând fără să bage de seamă în cerc, scoate din săculețul de pâine ceva pesmeți sfărâmați, deșurubează capacul bidonului, bea, moment în care casca de oțel îi alunecă pe ceafă. El nu știe cum trece, minut cu minut, timpul, nu are la îndemână nimic cu care ar putea pune întrebări viitorului, dar îi este dor de un tovarăș care nu are încă nume și acum încearcă zadarnic să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
locotenent frumos foc cum gesticulează din turela deschisă ca și când ar vrea, cu mâinile goale, să facă loc pe direcția de tragere, văd țărani silezieni care nu vor să-și abandoneze bagajele, văd copii mici ca niște păpuși pe căruțele care alunecau într-o parte, văd o femeie cum strigă, dar nu-i aud strigătele, văd obuzele explodând, când departe, când aproape - fără un sunet își găsesc ținta -, mă holbez acum, ca să nu fiu nevoit să mai văd, la restul de supă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să-l desfac la pantaloni și la chiloți, să-l pipăi, să-l cercetez între picioare. Când i s-a putut confirma că totul era încă la locul lui, palpabil, a rânjit, a mai tras câteva fumuri, apoi însă a alunecat în somn, respira liniștit, arăta delicat. Această verificare manuală l-am pus să o practice, doisprezece ani mai târziu, atunci când a fost vorba, în scris, de apărarea Poștei Poloneze, pe Oskar Mazerath care a putut astfel cu cele cinci degețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Kobyella bărbăția lui intactă. La punctul principal de prim-ajutor am fost despărțiți. El a fost dus în cort, eu am rămas afară. Pe urmă, fiindcă era necesar să mi se bandajeze coapsa, și încă înainte ca pantalonii să-mi alunece până la genunchi, s-au stârnit râsete dintr-un prilej cu neputință de ignorat: cutia de la masca mea de gaze, care încă îmi mai atârna de centură, fusese despicată în lungime de o schijă, astfel încât pielea cutiei se căscase, pantalonii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
astea pentru un avion prăbușit? Întrebă el. — Hei, făcu pilotul, rânjind, eu n-am pomenit nimic despre așa ceva! Verificați-vă centura de siguranță, domnule. Suntem gata de apuntare. BARNES Suprafața de apuntare, marcată cu vopsea roșie, crescu În dimensiuni și alunecă sub ei, În timp ce elicopterul cobora pe punte. Norman bâjbâia după catarama centurii de siguranță, În timp ce un bărbat Îmbrăcat În uniforma marinei americane se apropie În fugă și-i deschise ușa. — Doctorul Johnson? Norman Johnson? — Da. Aveți vreun bagaj, domnule? — Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Înainte. — Am ajuns la râu, anunță pilotul. — Care râu? se interesă Norman. — Ne aflăm Într-un curent de apă cu salinitate și temperatură diferite, care se comportă ca un râu În ocean. Prin tradiție, ne oprim prin preajmă, domnilor; submarinul alunecă În râul care ne va purta Într-o scurtă plimbare. — O, da, făcu Ted, scotocindu-se prin buzunare, de unde scoase o bancnotă de zece dolari. Norman Îl privi Întrebător. — Cum, nu știai chestia asta? E o veche tradiție. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de vegetație marină, avea suprafața intactă. — Nu s-a corodat deloc, remarcă Ted. — Așa este, domnule. Toți au observat asta. Se presupune că datorită aliajului metal-material plastic, dar cred că nimeni nu e sigur. Submarinul coti din nou și aripa alunecă spre stânga. Drept Înainte apărură alte lumini aranjate În șiruri verticale. Norman văzu un singur cilindru de oțel vopsit În galben, cu hublouri luminoase. Alături de el se afla o cupolă metalică joasă. — La babord se află DH-7, habitatul scafandrilor. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
interesă Barnes. — Nu putem anclanșa butonul, domnule. Brațul extensibil este prea mare pentru interiorul panoului. — Asta-i bună! — Să Încercăm cu sonda? — Încercați. Brațul cu cleștele se retrase și o sondă, subțire ca un ac, se Îndreptă către buton. Sonda alunecă Înainte, ajustându-și cu finețe poziția, și atinse butonul. Apăsă... și alunecă Într-o parte. — Încercăm din nou, domnule. Manevra se repetă, cu același rezultat. — Suprafața butonului e prea alunecoasă, domnule. — Mai Încercați. — Să știți, spuse Ted cu un aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]