9,188 matches
-
ciocnim de sărbători, fată dragă. Treceam pe lângă hambar să mă uit la cloșcă. Era permanent pe coș, acoperind ouăle. Nici nu cobora să mănânce ori să bea apă. Dacă trecea altă pasăre pe aproape, cârâia la ea și se înfoia, alungând-o. Nici pe mine, prietena ei, nu mă lăsa să mă apropii prea mult. Uneori o vedeam cum întoarce ouăle cu ciocul. Am gândit că le așeza să aibă toate aceeași căldură pe toate părțile. Și avea mare grijă să
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
vorbise: Vino! Ești lângă mine. Dezleagă-mă de aici! Da! Iată-mă că vin! a șoptit el, neputincios în încercarea de a striga tare. S-a deplasat cu greu. Nu putea privi în altă parte. Fixa încordat doar coada care alunga prin mișcarea ei continuă o sumedenie de muște ce zumzăiau amenințător. Când a ajuns aproape de iapă a înțeles că ea este legată de o creangă puternică crescută aproape împletit cu o alta dintr-un trunchi ce fusese cândva viguros. Acum
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
el, plin de importanță. Are grijă și de animalele pădurii, dacă vreți să știți. Pe timp rău, iarna, le dă mâncare și apă... Și nu dă voie oamenilor să taie copaci ori să dea foc pădurii... ...Bine, bine, dar cum alungă el oamenii răi să nu taie copacii? a întrebat Ionuț, neîncrezător. Este un om mare..., este el așa puternic? Păi, cum să spun... este un om obișnuit. În schimb, are un fel anume de uniformă și este înarmat, dacă vreți
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
fabrică și cerând să fiu hrănită și schimbată? Nu, nu făceam așa ceva Dar dormeam foarte liniștită. Iar asta însemna foarte mult. Aș vrea să vă pot spune că în dimineața următoare, când m-am trezit, ploaia se oprise, norii fuseseră alungați, iar soarele ieșise pe cerul albastru al unei noi zile. O zi însorită care să fie o reflectare a dispoziției mele însorite, dacă vreți. Că norii negri de ploaie dispăruseră, la fel ca și norii negri din sufletul meu. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mea umezire oculară. —Scuze, am spus trăgându-mi nasul. Nu fac asta ca să fii drăguț cu mine. Foarte bine, mi-a replicat el. Fiindcă n-o să-ți meargă. Nenorocit fără inimă, m-am gândit o clipă, dar apoi mi-am alungat din minte gândul nedemn. Nu răspund decât la lacrimile femeilor aflate sub vârsta de doi ani, a continuat Adam cu un zâmbet abia schițat, mângâind fețișoara lui Kate. A, am spus eu. Am încercat să fiu curajoasă și să râd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
sentimentele celor din jur. Mi-a trecut prin cap că era posibil ca James să fi exagerat atunci când mi-a spus cât de rea fusesem. Ba chiar m-am gândit că se putea să fi inventat totul. Dar mi-am alungat din minte gândul ăsta aproape imediat. Încercam din nou să evit să-mi asum vina. De ce-ar fi făcut James asta dacă nimic nu fusese adevărat? Așa cum zisese și el - iar vorbele lui mi se învârteau prin creier: „Dac-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Învîrti eolian În jurul acestui ax improvizat, după legile olandeze ale lui Cervantes. Lumea urma să vină În pelerinaj pentru a se reculege sub monumentul meu cu duzi. Totuși, la șaisprezece ani, mi s-a năzărit că moartea ar putea fi alungată prin iluzie. Și cum literatura continua să-mi placă, Îl citeam pe Bacovia, Plumb, ieșeam la cîte o bere cu profesorul de română, Îmi citea din poeziile lui, Îndrumat de Marius cîntam acum blues, vroiam s-ajung Beethoven, lumea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
celuilalt, urmată de o lungă aspirație nazală și, În același timp, o Întredeschidere a pleoapelor urmată de un pocnet ușor al buzelor, fără a se atinge cu ele obrazul sărutat...” Și tot În același timp asiaticii Își Îndeamnă calul și alungă coleopterele pocnind din buze. Nu pricep doar de ce n-ar fi preferabil să pocnești din buze de unul singur, chestia cu aspirația nazală putînd fi practicată și pe sondă, la spital. După astfel de considerații, mai că m-aș duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
insulare, dar dintre acestea trei se fac remarcate: Anglia, Japonia și România.” În ultimul caz sper că-i o metaforă, noi fiind Înconjurați de slavi și de „evrei ca niște nori de lăcuste, pe care chiar și ungurii i-au alungat, deși au ceva asemănător”. Așa se explică, În sfîrșit, cum a murit Attila. De la circumcizie. Și, În Încheiere: „Singura cale de a scăpa de sărăcie este calea japoneză”. Cum spune-n Expres-magazin și Silviu Brucan, un fel de moșul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
toate șmecheriile, i-a ascultat povestea și i-a sugerat cum să facă să-și omoare năduful. Pe babac s-ar putea să nu-l găsească niciodată, dar dacă Îi altoia pe ăia de-și băteau nevestele, putea să-și alunge coșmarurile din creier. Bud a ales un prim caz: o reclamație de violență conjugală, reclamanta fiind de multă vreme pe post de sac de antrenament, iar arestatul un ratat care o mai Încasase de trei ori. Abătîndu-se de la drumul către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Elena Marin Alexe Plânge roua prin gradină Și mă-ndeamnă-n pas cu zorii, Să colind cărarea lină Alungând din față norii De pe ram sau fir de floare Verdele urcă-n lumină De atâta încântare Sufletul tăcut suspină Adunate laolaltă Împletite în iubire Gândurile-ncet mă poartă Spre înalt, spre nemurire Aș vrea să adun în mână Raze de
Prin zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83286_a_84611]
-
Arome de salcâm Elena Marin Alexe Miresme-alunecă în noapte desprinse de pe alt tărâm, când inima se zbate-n șoapte, de plânge floarea pe salcâm. În taină, banca din gradină, mă-ndeamnă ca să mai rămân, dar întunericul m-alungă și doru-n versuri mi-l îngân. Pe cer puzderia de stele deapănă raze ce se sting și mă întreb ce rost mai are când oful nu pot să-mi înving? O pasăre întârziată, călătorind pe-al nopții drum, pe-o
Arome de salc?m by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83288_a_84613]
-
Păsări caută culcuș Iese vântul la plimbare Cântă plopii sub arcuș Azi bagheta primăverii Inima-mi o-nalță sus Ca o rugă-n pragul serii Mulțumire lui Isus Mai târziu doinind aleanul Stelele pe cer apar Înflorind ca și tăpșanul Alungă dorul amar Genele se zbat în șoapte Trase-n fire de balsam Petice negre de noapte Lin alunecă pe geam Mă surprind cu încântare Călătoare prin tării Iar mă plimb în Carul Mare Până înspre zori de zi
Din zori p?n?-n zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83304_a_84629]
-
Zadarnic, azi mâinile plâng. Sfios, gestul mângâie clipa Imaginii triste și reci. Tăcerea își plimbă aripa Și timpul coboară poteci. Surprinsă de gând, amintirea Atinge un dor nevăzut. Se-ascunde în lacrimi iubirea, Cu tainic fior renăscut. Privirea discret îmi alungă, Cuvântul de ochi neatins, Iar inima gata să plângă, Renunță la singurul vis. Când tainică șoapta cea dulce Se pleacă cu milă în glas, Revăd în Golgota la cruce, Un strop de speranță rămas.
?i m?inile pl?ng by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83311_a_84636]
-
le știa cu exactitate locul, speriată când ajungea în dreptul unui scrin sau fotoliu sau dulap sau a unei măsuțe, ca niște munți de spaimă neagră ghiciți în întunericul albăstrui, însă temându-se și mai mult să aprindă vreo lumină care alunga umbrele, dar sporea pustietatea casei, nelăsând-o să arate așa cum era, obișnuită, dacă nu chiar mică, ci dându-i impresia că e gata oricând să se lungească și să se lățească, de parcă s-ar afla sub o vrajă, ajungând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
schimbat ceva între timp“, zicea lovind cu pumnul strâns în pământ la fiecare cuvânt spus, cu capul vârât între umeri, fără să-l privească, iar viermuitoarele zgomote ale tăcerii din jur se prăbușeau din nou peste ei, până când el le alunga, spunându-i „Țin foarte mult la tine“, „Știu“, „Nu știi cât de mult, dar încă n-am ajuns la...“, dar îl întrerupea: „Am înțeles. O să aud iar teoria cu treptele pe care stau sentimentele ca la magazin și cu iubirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în livadă și izbind cu furie hornul sub care torcea egal focul din vatră, dar povestindu-și una alteia mai ales, atât de mult, că vorbele deveneau ele însele ființe, atunci înțelegând cât de important e cuvântul cu care poți alunga absolut orice, până în clipa cînd aprindeau lămpile cu gaz, speriind întunericul și pregătindu-se pentru încă o noapte ce nu le putea aduce decât și mai multă liniște, ei și extraordinarei femei ce-l născuse pe fostul ei bărbat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
covor, citind dintr-o carte la lumina focului din soba a cărei ușiță o deschisese larg, iar ei s-au aruncat pur și simplu în dreapta și în stânga lui, tot pe burtă, cu mâinile sub bărbie, abia atunci reușind să-și alunge spaima, deși încă le mai clănțăneau dinții și prin zgomotul dințișorilor izbiți unii de alții au reușit să spună: citește-ne și nouă, da, citește-ne și nouă, și l-au văzut cum abia se abține să nu râdă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
parcă știau amândoi că o să vină vremea să ajungă și în pat, nu se grăbeau. Important era să-ți spun că avea momente în care nu putea rămâne singur și că s-ar fi întâlnit cu orice femeie, numai să alunge singurătatea. Drumul până la mare l-a făcut, cum presupunea, în picioare, înghesuit pe culoar, în dreptul unei ferestre, între bagajele unui grup gălăgios de adolescenți care făceau planuri extravagante pentru vacanță. La ora la care a ajuns, gara Mangaliei era aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a întrebat, învârtind bețișorul subțire prin aer, deasupra capului lui. „Aștept să ascult mai departe.“ „Nu cred. Nu trebuie să minți.“ Cum să spună? zicea mai departe, după o altă pauză. Toate câte le gândise nu fuseseră numai ca să-și alunge plictiseala, închipuindu-și ce-ar face dacă ar exista vreo șansă să iasă din spital; ci pur și simplu izbucnind în mintea ei, asemenea unei lumini, ca o lămurire. Ca o lămurire lipsită de orgoliu. De aici a pornit totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
zare, ivite numai când și când printre vălătucii albicioși, ca niște ciosvârte de fantome. Frunzișul ruginise în mare parte aproape peste noapte. Zgomotele păreau mai diluate. Lumina pâlpâia o vreme, izbucnea treptat într-o explozie caldă ce risipea ceața și alunga umbrele. Dar ceva ca o pâclă invizibilă rămânea agățată peste tot, ușor apăsătoare, doar mai târziu lumina și ziua redeveneau cele știute. Apusurile păreau mai înfierbântate și cerul ardea în nuanțe succesive incredibile de roșu aprins, auriu și violet, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Al cincilea brâu Ce-ar putea face un om ca să scape de obsesii? Andrei Vlădescu se afunda în lucru la revistă, dar nu era de ajuns. Citea și umbla mult ca să poată dormi noaptea mai ușor, dar nu reușea să alunge coșmarurile. Se ferea să fie văzut, pleca dimineață și se întorcea seara foarte târziu, nu pentru că s-ar fi simțit vinovat de ceva, dar vecina de la etajul patru devenise extrem de insistentă și îi pândea drumurile. Ce să-i spună? Duminicile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
putea fi iarăși femeia aceea insistentă -, se gândea cu disperare că, oricât s-ar obliga la o muncă fizică abrutizantă, în încercarea de a face interiorul acela mai cald, mai puțin străin, nu reușește și probabil nu va reuși să alunge senzația că se află baricadat într-un spațiu care nu-i aparține, în care din multe părți ar putea fi asaltat de necunoscuți deloc binevoitori. Iar nesiguranța aceasta nu a zilei de mâine, ci chiar a clipei prezente poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îndepărtat, de pe vremea bunicului ce-i lăsase moștenire, numai ei, pendula înnegrită de vreme, cu mers rar și tacticos, bătând indiferentă trecerea orelor. Sorbind cu nesaț, cu o plăcere pe care o simțea tot mai des apropiindu-se, copleșind-o, alungându-i toate celelalte gânduri, imaginea netulburată pe care i-o întorcea oglinda și bucurându-se de desăvărșirea acelei imagini cum n-ar fi crezut că poate fi în stare. Zicându-și că se poate simți într-atât de îndestulată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de trap de la Ploiești, care nici nu cred că se mai ține pe vremea asta, librăreasa trage obloanele foarte devreme și încuie ușa cu un lacăt imens - toate se petrec de dimineață până când nici lumina felinarelor nu mai reușește să alunge umbrele, iar ferestrele birourilor de deasupra sunt de mult doar niște hăuri negre. Nu știu ce-o fi urmărind. M-am uitat și eu de vreo câteva ori, cât se bărbierea în baie, și n-am văzut nimic mai deosebit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]