7,167 matches
-
dinților strălucitori. Erau aspre ținuturile acelea unde un om putea muri de căldură sau de frig în decurs de câteva ore și unde o cămilă căuta apă în zadar zile întregi, pentru ca dintr-o dată să piară înecată într-o dimineață. Aspre ținuturi și, totuși, Gacel nu concepea existența în nici un alt loc și nici n-ar fi schimbat setea sa, căldura sa și frigul său din întinderea fără hotare pe comoditățile oricărei alte lumi îngrădite și fără orizonturi, și în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dădu la o parte vălul ce acoperea fața omului care zăcea inconștient. Privește-l în față! Ești în stare să-l omori? Deși nu voia, grăsanul Mohamed Kader observă chipul plin de spuzeală, gălbejit și zbârcit, pe care o barbă aspră și albă îl îmbătrânea vizibil. Vru să-și îndepărteze imediat privirea, dar ceva îi atrase atenția și strigă deodată: — Tipul ăsta nu poate fi targuí-ul! E Abdul-el-Kebir! Ca și când descoperirea l-ar fi avertizat de vreun pericol, puse mâna pe pușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fără să ridice tonul, dar hotărât, adăugă: — Dezbracă-te. Laila rămase nemișcată, ca și când nu l-ar fi auzit, și doar o ușoară licărire de teamă străluci în străfundul imenșilor săi ochi negri, în timp ce degetele i se crispau ușor pe pânza aspră și murdară a saltelei de paie. Malik-el-Haideri așteptă câteva clipe, își termină țigara, o puse cu grijă pe podea sub balansoar și lăsă ca acesta s-o strivească în legănatul său. își ridică ochii și-o privi fix. — Ascultă! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
subțire se trezi o clipă doar ca să se plângă: „Berea aia pe care mi-ai adus-o. M-a terminat. Stomacul mi-a luat-o razna“. Pe locul din fața ei, soțul stătea și zâmbea; Își freca c-o mână bărbia aspră, trăgând cu coada ochiului la fata În balonzaid alb, care se Întinsese pe banchetă, atingându-i cu picioarele cealaltă mână. Myatt se opri o clipă și-și aprinse o țigară. Îi plăcea figura subțiratică a fetei și fața ei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dorească nimic În schimb. Parcimonia era ceea ce se reproșa În mod tradițional celor din rasa lui, iar el Îi va demonstra unui creștin cât de nemeritat era acest reproș. Patruzeci de ani În deșert, departe de mana Egiptului, aduseseră obiceiuri aspre, curmalele numărate și apa tezaurizată. Nici cei o mie de ani În deșertul lumii creștine, unde doar comoara ascunsă e În siguranță, nu Încurajaseră lipsa de reținere. Dar lumea se schimba. Deșertul Înflorea. Ici și colo, În colțuri depărtate, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu tine! Când aproape că ajunse În pragul gării, intră Într-o băltoacă. — Oh, uite ce-am făcut acum! Cât sunt de neîndemânatică! Să-ți stropesc cu noroi un costum frumos și nou ca ăsta! Cu mâna ei mare și aspră, cu inel cu sigiliu pe degetul mic, Începu să-i perie fusta lui Janet Pardoe. — Oh, pentru Dumnezeu, lasă asta, Mabel! spuse Janet. Dispoziția domnișoarei Warren se schimbă. Se Îndreptă și se puse În drum. Spui că-s beată. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
n-ar fi depus niciodată mărturie. Ce contau pentru el Kamnetz sau copilul? A fost de-o naivitate prostească. O pală de aer rece intră prin ușa deschisă și-l făcu pe doctor să aibă un frison. — E o noapte aspră, spuse el. Ea lăsă remarca să treacă, cu un gest din mâna-i grea. Gândiți-vă că de fapt n-a murit, spuse ea cu venerație. În timp ce juriul se retrăsese, el ieșise afară din clădirea tribunalului pe sub ochii polițiștilor. Aceștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui calități erau tinerețea și banii, dar era suficient ca să atragă privirile lui Janet, se gândi Mabel Warren cu amară pricepere. — Știi că acesta-i adevărul! spuse ea, furioasă fără motiv. Mai frânse o chiflă cu mâna ei mare și aspră, În timp ce emoția Îi creștea grotesc, lucru de care Își dădea seama. — O să mă uiți Într-o săptămână. — Nici vorbă să se-ntâmple așa ceva, dragă! Ție-ți datorez tot ce am. Cuvintele n-o satisfăcură pe Mabel Warren. Când iubesc, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În fața unei oglinzi, ar fi avut o percepție mai puternică a unei minți străine de la imaginea de-acolo, dar nu satisfacția a ceva frumos, se gândi domnișoara Warren. N-avea nici un sens să se gândească la sine, la părul ei aspru, pleoapele roșii și vocea insistentă și discordant de masculină. Nu exista nimeni, nici măcar tânărul evreu, care să nu-i fi fost rival. Când ea nu va mai fi, Janet Pardoe va rămâne pentru un scurt interval de timp un frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cealaltă Încăpere. Un soare palid se strecura oblic prin geam și atingea cutiile și cuferele stivuite dincolo de tejghea. Ninici ridică paharul și funcționarul de la mesagerie rămase cu un deget pe pachetul de cărți, așteptând. — Alo, alo! mugi Lukici cu voce aspră. Cu cine doriți? Telegraful? N-am auzit nimic. Am o groază de lucruri de făcut În stația asta. Spune-i femeii să-și trimită telegramele la ore rezonabile. Ce anume? Vocea lui se schimbă brusc. — Vă rog să mă scuzați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vadă ce poate face. Ea se duse până la ofițer și-l atinse pe braț. — Trebuie să plec cu trenul acesta, spuse ea. Trebuie neapărat! Înțelegeți-mă, vă rog! El se scutură, eliberându-și brațul, și o repezi pe un ton aspru și precis, iar pince-nezul lui se mișcă În sus și-n jos, dar ea nu pricepu ce Însemnau acele cuvinte. Apoi ofițerul părăsi sala de așteptare. Coral Își lipi fața de fereastră. Printre două frunze de gheață, Îl văzu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
te voi ruga să-mi dai drumul“. Iar fata spune: „Dacă latră câinii, stai liniștit În umbra zidului și voi coborî eu la tine și vom pleca Împreună În livada de la capătul grădinii“. Cântă primul vers cu o voce puțin aspră, din lipsă de exercițiu. Josef Grünlich, așezat În colț, se uită mânios la cântăreț, În timp ce Coral stătea lângă soba rece și ascultă cu surprindere și plăcere, pentru că acum doctorul părea a fi mai tânăr și mai plin de speranță. — „La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se arătară părinții lui, cu fețele Încrețite a râs, fără a mai fi intimidați de omul cel educat, de doctor, de cel aproape domn. Apoi, cu o voce ceva mai Înaltă, el cântă partea fetei. Glasul Îi era mai puțin aspru și s-ar fi putut să fi fost cândva frumos. Unul din soldații de pază veni la fereastră și privi Înăuntru, iar Josef Grünlich Începu să plângă Într-un mod absurd, teutonic, gândindu-se la orfanii din zăpadă și prințesele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să-și piardă capacitatea de-a o impresiona. Nu mai era mortul Înspăimântător, așa că Îi examină fața mai Îndeaproape decât Îndrăznise vreodată Înainte. Manierele dispăruseră o dată cu viața. Băgă de seamă pentru prima oară că fața lui avea trăsături curios de aspre. Dacă n-ar fi fost atât de suptă, ar fi fost respingătoare. Probabil că doar Îngrijorarea și hrana pe sponci Îi dăduseră aerul de inteligență și o anumită sensibilitate. Chiar și după moarte, sub lumina albăstruie și pâlpâitoare a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Împușcătura. Soldatul o scutise să vadă așa ceva, dar n-o putuse scuti de ceea ce vedea cu imaginația. Ea se ridică și alergă spre ușă, vomând În timp ce alerga. Se așteptase să simtă ușurarea oferită de Întuneric, așa că atunci când dădu de strălucirea aspră a farurilor de-afară, simți parcă o lovitură În țeastă. Se rezemă cu fruntea de ușă și Încercă să se liniștească, simțindu-se infinit mai singură decât atunci când se trezise și-l găsise pe doctorul Czinner mort. Dorea cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
este aripa și penișul berzei. 14. Dar struțoaica își încredințează pămîntului ouăle, și le lasă să se încălzească în nisip. 15. Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare. 16. Este aspră cu puii săi de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum. 17. Căci Dumnezeu nu i-a dat înțelepciune și nu i-a făcut parte de pricepere. 18. Cînd se scoală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
sfânta m(ă)n(ă)stire câte cu 6000 aspri din an în an”. Drept urmare, Nicolae Alexandru Mavrocordat voievod scrie: “Socotit-am domniia mea de am înnoit... acei sfinte măn(ă)stirii... ce se numește Halchi... câte șease mii de aspri, și... călugărilor carii vor veni pentru această milă până aicea șease sut<e> de aspri car(e) să le fie de cheltuială”. ― Drept-îi, fiule, că o duceau greu de tot cei de la Halchi... Li se plăteau până și cheltuielile făcute
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
anume Toma și cu țiganca și cu copiii, sfintei mănăstiri. Iar cneaghina lui Lucoci s-a sculat și a dat din toată averea ce are de la Dumnezeu, bani și mărfuri, pentru păcatul său, veșnica lui pomenire, a dat 3000 de aspri, și 4 boi, și 10 vaci, și 100 oi, și 6 iepe, și 10 porci și 1000 de aspri pentru pomeni, și o trăsură cu doi cai și cu așternut, și o cupă de argint, și o lingură de asemenea
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
dat din toată averea ce are de la Dumnezeu, bani și mărfuri, pentru păcatul său, veșnica lui pomenire, a dat 3000 de aspri, și 4 boi, și 10 vaci, și 100 oi, și 6 iepe, și 10 porci și 1000 de aspri pentru pomeni, și o trăsură cu doi cai și cu așternut, și o cupă de argint, și o lingură de asemenea și o bute de vin, dinaintea soborului și a vătașilor și a oamenilor buni”... “Scris la sfânta mănăstire”. ― Am
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
aspecte internaționale. În vizita sa la Constantinopol, dând dovadă de abilitate și spirit diplomatic, Cuza nu vrusese să se angajeze în vreo discuție pe această chestiune. În ianuarie 1863, Ali Pașa îi trimisese o notă de protest, folosind un ton aspru, aproape poruncitor: <Este surprinzător ca guvernul alteței voastre să se apuce să hotărască de la sine o chestiune care a fost obiectul conferinței de la Paris. De aceea guvernul împărătesc protestează formal contra oricărui act al alteței voastre, care ar avea de
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
n-ar trimite-o bătrânul la vreo mănăstire de maici!” “ Doamne! Numai asta să nu se întâmple!” - m-am rugat eu în disperarea mea. În cele din urmă, am zărit turla bisericii. De undeva dinspre niște chilii am auzit glas aspru. M-am oprit să ascult. Nu înțelegeam ce spune glasul, dar discursul era unilateral. În cele din urmă, am recunoscut vocea bătrânului... După ce vorbele s-au sfârșit, a apărut bătrânul, călcând apăsat și bocănind abitir cu toiagul din mână pe
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
bărbaților înflăcărați. Cu cine o fi de data aceasta? Se rușina pentru această întrebare. Simplul fapt că stătea ascuns în spatele unui palmier, spionând o pereche care era liberă să facă ce dorește, reprezenta un lucru respingător, care merită cele mai aspre mustrări. Porni înapoi pe unde venise, îndepărtându-se de râsetele și șoaptele celor doi și făcu un ocol pe la poalele dealului, pentru a nu fi nevoit să treacă prin apropierea lor. Din fericire, cănd ajunse pe creasta Punta Rofau, noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
patru zile. După ce se desprindea scândura de restul trunchiului, prin lovituri ușoare și prin mici arsuri, un grup de femei începea să netezească cele două fețe ale acesteia, cu piatră coralifera, iar apoi le șlefuiau cu nisip și cu piele aspră de rechin. Se obținea, în acest fel, o scândură perfectă, de cinci sau șase metri lungime pe douăzeci de centimetri lățime și opt grosime. Acesta era momentul când intrau în joc Tapú Tetuanúi și prietenii lui. Cum nu cunoșteau metalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să-i scape lin bulbucii, ascultând clipocitul lor sub apă, simțind în nări gâdilătura lor. Apoi își înfipse mâinile pe fundul apei și le înălță, lăsând nisipul să i se prefire liber printre degete. Era un nisip călduț și grunjos, aspru și strălucitor, cristalizat cu reflexe sclipind sub razele de soare ce reușeau să se strecoare printre ramurile dese. Continuă să se joace distrat, în vreme ce mintea îi rătăcea aiurea, până când îi rămase în mână o piatră de mărimea unui bob de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
încărcătură mare acoperită cu niște prelate murdare și, în sfârșit, doi bărbați, dintre care ultimul mânuia cu îndemânare un motor ruginit, „în afara bordului“. Se îndreptară direct spre plaja minusculă ce servea drept debarcader pentru colibă. Se auziră limpede vocile lor aspre și hohotul pițigăiat al negrului. Cârmaciul opri motorul, lăsă ca avântul să ducă prova ambarcațiunii până pe mal și îi strigă scurt tipului cu pușca să sară pe pământ. Negrul îi dădu ascultare, legă barca cu o parâmă groasă de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]