6,839 matches
-
Brașov a cărții sale pentru Reformă, cunoscută ca "Reformationsbüchlein". În anul 1572, odată cu alegerea celui de-al treilea episcop evanghelic-luteran, anume Lukas Unglerus, Sinodul Evanghelic a preluat și Confesiunea Augustană (prescurtat C.A. în română, traducerea termenului german "Augsburger Bekenntnis", confesiunea de la Augsburg, prescurtat A.B.), care constituie până în prezent, alături de Micul Catehism al lui Martin Luther, baza învățăturii bisericii evanghelice. Reforma protestantă nu s-a reflectat numai în viața religioasă a sașilor transilvăneni, ci a dus, prin introducerea noii ordini
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România () [Corola-website/Science/303233_a_304562]
-
mai importantă personalitate în toate cele peste 200 de localități cu populație germană din Transilvania și avea un cuvânt decisiv de spus chiar și în treburile laice. Populația germană din Ardeal a trecut în perioada reformei aproape în totalitate la confesiunea luterană și nici contrareforma, care a pătruns la sfârșitul secolului al XVII-lea, susținută de administrația habsburgică și de trupele austriece, nu a reușit să schimbe convingerile religioase ale comunităților luterane-germane. În multe dintre localitățile Transilvaniei, integrată pe atunci în
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România () [Corola-website/Science/303233_a_304562]
-
Sf. Sava” dreptul de proprietate asupra caselor dăruite de Petru Șchiopul, ca o răsplată a acestui mare și prim voievod al tuturor românilor, pentru rolul jucat de mănăstire în lupta pentru păstrarea credinței ortodoxe și ferirea acesteia de încercările altor confesiuni de a-i slăbi activitatea socială, culturală și filantropică. Biserica Mănăstirii „Sf. Sava” are ca dată de naștere ziua de 4 august 1583, când Petru Șchiopul dăruiește călugărilor „niște case făcute de domnia noastră în târgul Ieșilor și cu locul
Biserica Sfântul Sava din Iași () [Corola-website/Science/302397_a_303726]
-
parte, Stendhal a scris timp de ani și ani un "Jurnal", conținând evenimentele din viața sa; pe de alta, marile opere autobiografice intitulate "Viața lui Henri Brulard" și "Amintirile unui egoist". Acestea urmăresc aceeași idee ca "Jurnalul", dar și ideea "Confesiunilor" lui Rousseau, aceea a autocunoașterii, dar se deosebesc de "Jurnal" fiind scrise a posteriori. În sfârșit, autobiografia ia o formă originală la Stendhal: îi plăcea să scrie pe marginea cărților, (sau chiar a romanelor sale, dar de manieră criptică) sau
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
francez în timpul vecerniei, ar fi violat o siciliancă. Mama fetei necinstite ar fi strigat pe stradă "Ma fia! Ma fia!" („fiica mea” în dialect sicilian vechi). Acest incident ar fi dus la izgonirea dinastiei de Anjou din Sicilia. În opera "Confesiunile unui cap al Mafiei" (2008), scrisă de Philip Carlo, acesta afirma că termenul „mafia”, scris cu „m” mic, înseamnă bărbat de onoare, cineva care merge mândru, cu capul sus și privirea înainte, pe când, cuvântul „Mafia”, scris cu „M” mare, avea
Mafia (organizație) () [Corola-website/Science/302490_a_303819]
-
la vârsta de 22 de ani. Pentru că tatăl ei murise în 1927, a fost condusă la altar de fratele ei mai mare, regele Carol al II-lea. Însă până la momentul căsătoriei, a trebuit rezolvată o problemă importantă: mirii erau de confesiuni diferite, iar Biserica Catolică era extrem de intransigentă când venea vorba de acceptarea unor astfel de uniuni. În urma negocierilor acerbe dintre celedouă familii și Sf. Scaun,singura variantă acceptată a fost oficierea unei ceremonii catolice, fără nicio intervenție din partea clerului ortodox
Ileana, Principesă a României () [Corola-website/Science/302860_a_304189]
-
pe ieniși ca fiind urmași ai dezertorilor din Războiul de Treizeci de ani (1618-1648) sau din Războiul țărănesc german (1524-1526) originari din Elveția. Această teorie este însă neverosimilă datorită faptului că toți ienișii din Vestul și Centrul Europei sunt de confesiune catolică, aceasta fiind o dovadă că acest popor s-a format înainte de Reformă. De asemenea, toți refugiați elvețieni din acele timpuri erau protestanți. De asemenea trebuie luat în considerare că prima mențiune documentară a ienișilor datează din secolul XIII. Pe
Ieniși () [Corola-website/Science/304541_a_305870]
-
și Vöcklabruck. Istoria lor începe pe 9 iulie 1734 când, sub domnia lui Carol al VI-lea, Împărat Roman, din ținuturile din Austria aflate sub dominația Casei de Habsburg au fost deportați în Transilvania protestanții, foști catolici ce trecuseră la confesiunea evanghelică luterană. Motivul deportării a fost unul politic, monarhii impunând religia catolică ca religie de stat. Orice schimbare de religie, era văzută ca o amenințarea la adresa stabilității imperiului. A fost inițiată o masivă recatolicizare ("Rekatholizisierung"), au fost interzise slujbele reformate
Landler () [Corola-website/Science/304636_a_305965]
-
suprafață de circa 25.000 stînjeni, atribuit de guvernatorul Basarabiei, în 1813, comunității armene. Inițial destinat Casei Episcopale, acest teren cuprins între străzile Alexandru, Regele Ferdinand (Kievskaia), Tighinei și Armenească a mai găzduit apoi biserica și casele parohiale. Față de celelalte confesiuni minoritare, cărora de asemenea li s-au acordat terenuri, armenii au obținut o suprafață mai mare, datorită numărului lor mai mare și chiar vechimii lor, deoarece în 1666, cînd Chișinăul era doar un tîrgușor, o bună parte a populație era
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
întregii adunări, de unire a Basarabiei cu România, dar n-a putut fi prezent la ședința Sfatului Țării care a proclamat solemn Unirea. După exemplul armenilor din Moscova, la începutului lui decembrie 1917, în Chișinău, reprezentanții armenilor basarabeni de toate confesiunile (apostolici, ortodocși, catolici, protestanți) au înființat un organism de apărare a intereselor naționale și materiale ale etniei, NaCoBa (Comitetul Național al Armenilor din Basarabia), condus de avocatul Mitridat Muratov și activînd pe secții specializate. Comitetul a organizat ajutorarea refugiaților armeni
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
Ortodoxă Română este principala instituție religioasă din România. Ea este o biserică autocefală, ce se află în comuniune cu celelalte biserici aparținând Bisericii Ortodoxe. Cea mai mare parte a populației României, respectiv 86,45%, s-a declarat ca fiind de confesiune creștin ortodoxă, conform recensământului din 2011. De asemenea, importante comunități religioase ce aparțin altor ramuri ale creștinismului decât ortodoxia, sunt reprezentate de: romano-catolicism (4,62%), calvinism (3,19%), penticostalism (1,92%), grecocatolicism (0,8%) și baptism (0,6%). Astfel, populația
Demografia României () [Corola-website/Science/304682_a_306011]
-
(n. 4 aprilie 1891, comuna Slașoma, județul Mehedinți - d. 1975, Elveția) a fost ierodiacon și autor al unei traduceri în limba română a Bibliei, publicată în 1921, traducere care este în prezent cea mai răspândită traducere în rândul confesiunilor protestante (inclusiv cele neoprotestante). Această traducere nu este însă aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, deoarece Cornilescu a părăsit Biserica Ortodoxă, fiind unul dintre fondatorii Bisericii Evanghelice Române. Notorietatea acestei versiuni, foarte apreciată, se explică prin numărul mare
Dumitru Cornilescu () [Corola-website/Science/303618_a_304947]
-
Huldrych (sau Ulrich/Ulricht) Zwingli (n. 1 ianuarie 1484 - d. 11 octombrie 1531) a fost conducătorul Reformei Protestante în Elveția și întemeietor al Bisericilor Reformate (de confesiune helvetică). Independent de Luther, care era "doctor biblicus", Zwingli a ajuns la concluzii similare, prin studierea Scripturilor din punctul de vedere al unui cărturar umanist. Zwingli s-a născut la Wildhaus, cantonul St. Gall, Elveția, într-o familie proeminentă din
Huldrych Zwingli () [Corola-website/Science/303656_a_304985]
-
inițiaseră deja o campanie de strângere de fonduri pentru ridicarea colegiului și a bisericii aferente. Cu prilejul punerii pietrei de temelie au fost invitați cei mai de seamă reprezentanți ai vieții politice din oraș și din Principatul Transilvaniei, indiferent de confesiune. Iezuiții au adresat celor prezenți rugămintea de a fi ajutați bănește pentru ducerea la îndeplinire a proiectului. Din motive evident politice, acțiunea de colectare a fondurilor a fost sprijinită de baronul reformat Ștefan Wesselényi, președintele Dietei Transilvaniei. Până la 1 decembrie
Biserica Piariștilor din Cluj () [Corola-website/Science/303672_a_305001]
-
o altă călătorie în interesul hughenoților, de această dată la Heidelberg; cam în același timp a trebuit să-l apere pe Calvin împotriva lui Joachim Westphal și Tileman Hesshusen în Hamburg. Mai importantă decât această activitate polemică a fost propria confesiune de credință a lui Beza. A fost la origine pregătită pentru tatăl său ca justificare a acțiunilor sale și a fost publicată în formă revizuită pentru a promova cunoștințele evanghelice în rândul compatrioților lui Beza. A fost tipărită în latină
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
substanța trupului lui Cristos") împotriva zwinglianismului, ceea ce a cauzat o discuție foarte neplăcută între Beza, Ramus și Bullinger. În anul următor (mai 1572), a avut un rol important în Sinodul Național de la Nîmes. A fost interesat de controversele ce priveau Confesiunea augustană în Germania, în special după 1564, despre persoana lui Cristos și sacramente, și a publicat câteva lucrări împotriva lui Westphal, Hesshusen, Selnecker, Johannes Brenz și Jakob Andrea. Aceasta l-a făcut urât, mai ales după 1571, tuturor luteranilor care
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
ul este unul dintre cele trei mari curente existente, în prezent, în creștinism. Termenul „protestant” reprezintă o noțiune generică pentru diverse confesiuni, organizate după ideologii creștine și având structuri ecleziastice proprii. În general, prin confesiuni protestante se înțeleg acele culte care își au rădăcina istorică în reforma religiei romano-catolice, inițiată de Martin Luther, la începutul secolului al XVI-lea. Una din definițiile
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
ul este unul dintre cele trei mari curente existente, în prezent, în creștinism. Termenul „protestant” reprezintă o noțiune generică pentru diverse confesiuni, organizate după ideologii creștine și având structuri ecleziastice proprii. În general, prin confesiuni protestante se înțeleg acele culte care își au rădăcina istorică în reforma religiei romano-catolice, inițiată de Martin Luther, la începutul secolului al XVI-lea. Una din definițiile sale cel mai frecvent repetate este următoarea: „ul reprezintă toate confesiunile creștine care
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
general, prin confesiuni protestante se înțeleg acele culte care își au rădăcina istorică în reforma religiei romano-catolice, inițiată de Martin Luther, la începutul secolului al XVI-lea. Una din definițiile sale cel mai frecvent repetate este următoarea: „ul reprezintă toate confesiunile creștine care nu sunt nici catolice, nici creștin-ortodoxe”. Teologia protestantă a dus la importante diviziuni interne, caracterizate în comun prin separarea acestora de catolicism și Papalitate. În cadrul protestantismului există diferite biserici, printre care luteranismul, Anabaptismul, calvinismul, unitarianismul, anglicanismul, prezbiterianismul, , dar
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
din Imperiul Germano-Roman. În anul 1529 Dieta de la Speyer a adoptat o serie de măsuri care discriminau adepții reformei lui Luther, în sensul că dispunea ca statele care au adoptat hotărârile de la Worms, să aibă dreptul de a-și menține confesiunea reformată, în timp ce statele ce nu adoptaseră aceste hotărâri până la 1529, să fie obligate să renunțe la orice formă de înnoire a religiei și să păstreze vechea liturghie catolică. Împotriva acestei hotărâri, Principele Elector Saxon, împreună cu alți cinci principi germani și
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
solicitând convocarea unui Sinod Universal sau German care să dezbată cauza lor în fața unui judecător neutru. Actul solemn, adresat Împăratului, purta numele de „Protestatio”. Odată cu evoluția istorică a curentelor reformatoare, sensul termenului de protestantism a fost extins la toate acele confesiuni care, într-o formă sau alta, împărtășeau principiile formale și materiale ale reformei lui Luther, adică au acceptat, pe de o parte, teza potrivit căreia unicul fundament al oricărei credințe creștine o reprezintă exclusiv interpretarea Sfintei Scripturi, independent de orice
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
prin credință, adică ideea că izvorul mântuirii provine direct de la Dumnezeu, în afara oricărui merit, fără mijlocirea preotului și fără vreo condiționare materială. Unele teze ale protestantismului, în special cea referitoare la împărtășanie și predestinație au stârnit controverse în rândul adepților confesiunii înnoite, care au dus în cele din urmă la scindarea în două confesiuni, și anume: luterană și reformată (calvinistă). Sciziunea a devenit definitivă în urma hotărârilor sinodului de la Dortrecht, și a condus la formarea a două structuri ecleziastice diferite. Începând din
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
merit, fără mijlocirea preotului și fără vreo condiționare materială. Unele teze ale protestantismului, în special cea referitoare la împărtășanie și predestinație au stârnit controverse în rândul adepților confesiunii înnoite, care au dus în cele din urmă la scindarea în două confesiuni, și anume: luterană și reformată (calvinistă). Sciziunea a devenit definitivă în urma hotărârilor sinodului de la Dortrecht, și a condus la formarea a două structuri ecleziastice diferite. Începând din secolul al XVII-lea, din sânul celor două confesiuni s-au desprins alte
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
la scindarea în două confesiuni, și anume: luterană și reformată (calvinistă). Sciziunea a devenit definitivă în urma hotărârilor sinodului de la Dortrecht, și a condus la formarea a două structuri ecleziastice diferite. Începând din secolul al XVII-lea, din sânul celor două confesiuni s-au desprins alte grupuri care, în funcție de specificitățile naționale, respectiv de diferitele interpretări ale unor teze, au înființat noi confesiuni. O latură comună a tuturor confesiunilor protestante și neoprotestante constă în negarea și respingerea totală a principiilor teologice și teozofice
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
și a condus la formarea a două structuri ecleziastice diferite. Începând din secolul al XVII-lea, din sânul celor două confesiuni s-au desprins alte grupuri care, în funcție de specificitățile naționale, respectiv de diferitele interpretări ale unor teze, au înființat noi confesiuni. O latură comună a tuturor confesiunilor protestante și neoprotestante constă în negarea și respingerea totală a principiilor teologice și teozofice ale catolicismului. Protestantismul consideră, ca falsă teza infailibilității și caracterul de unic mântuitor al Bisericii Catolice, de asemenea neagă importanța
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]