7,183 matches
-
Eu și cu alții am fugit spre țărm. Nu știu de ce am fugit spre țărm, căci marea era sălbatică. Și am alergat de-a lungul țărmului spre miazăzi, fără să știm încotro. Dar zeii au fost buni: am găsit o corabie fără pânză, părăsită de atlanți. Marea încă n-o spărsese și ne-am suit în ea. Am dezlegat-o de la țărm și pentru că mai erau câteva vâsle, am vâslit. Era ziuă, dar era întuneric și nu erau stele, nu știam
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
n-a răsărit nici soarele nici luna. După aceea am auzit strigăt slab de om. Uneori fulgera în cer și am zărit astfel un om pe o scândură, lângă noi. l-am întins o vâslă și l-am tras pe corabie. Era negru, dar nu din neamul nostru. Nu știu de unde era: ne-am înțeles numai în graiul atlanților. Mi-a vorbit de tine, zeule Auta; era bucuros că te-a văzut cu ceilalți zei în Piscul Sfânt lângă un turn
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Mi-a vorbit de tine, zeule Auta; era bucuros că te-a văzut cu ceilalți zei în Piscul Sfânt lângă un turn de argint. - Nu era Mpunzi? întrebă Auta. - Nu! Mpunzi cred că a pierit. Au fost împreună pe două corăbii. Corabia unde era Mpunzi s-a făcut nevăzută. Cealaltă s-a spart și numai omul de care spun a scăpat pe o scândură. Mi-a spus că îl cheamă Valukaga. L-am luat cu noi și am plutit mai departe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a vorbit de tine, zeule Auta; era bucuros că te-a văzut cu ceilalți zei în Piscul Sfânt lângă un turn de argint. - Nu era Mpunzi? întrebă Auta. - Nu! Mpunzi cred că a pierit. Au fost împreună pe două corăbii. Corabia unde era Mpunzi s-a făcut nevăzută. Cealaltă s-a spart și numai omul de care spun a scăpat pe o scândură. Mi-a spus că îl cheamă Valukaga. L-am luat cu noi și am plutit mai departe. Și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
printre robii care au venit la mine pe munte. Eu înainte nu l-am știut, numai el mă știa. Am plutit greu, și doi au murit de sete. Noi am răbdat. Și Ntombi a răbdat. Apoi ni s-a spart corabia de valuri. Dar țărmul era aproape și am scăpat. Nu era nimeni pe țărm, numai noi. Ne-am făcut arcuri și sulițe de lemn. Eu aveam topor, l-am luat cu mine la brâu și nu l-am pierdut. Valukaga
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și apoi o să plecăm cu toții spre miazăzi și i-am arătat luntrea aceasta. M-a întrebat de ce n-are roți, nici tălpi de sanie pentru nisip, și i-am spus că merge și așa. Atunci a ghicit că e o corabie fermecată, și când am văzut așa, nu mi-a mai fost frică să-i spun că vom zbura prin aer. Și atunci mi-a răspuns că niciodată n-a mai zburat și că de-abia așteaptă, iar acum... vedeți! Toată lumea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sălbatice. Nimeni nu se înghesuia la marfa lor, căci piața Sodomei strălucea de blănuri rare, de țesături gingașe sau de podoabe de abanos și argint, de păsări vorbitoare și maimuțe învățate sau de vinuri rare aduse din țări depărtate de corăbiile hananeilor. Auta ațipise de oboseala drumului, când Mai-Baka îl scutură de umăr. Auta deschise ochii: în fața lor stătea un om, după față părând a fi de prin Sumer, care-i privea lung pe amândoi, mai ales pe Auta. - Se uită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
deschisă. În casa lui Lot stătură numai o noapte. Ca și de la Utnapiștim, aflară și de la gazdă multe lucruri bune de știut. Iar a doua zi și gazda și Utnapiștim îi petrecură până în marginea câmpului. Voiau să găsească acolo o corabie care mergea spre miazănoapte pe lângă țărm. Marfa, Mai-Baka i-o dăruise lui Lot, pentru găzduire, iar acesta îi dăduse în schimb câteva bobițe de argint, văzîndu-i săraci. Aveau deci cu ce plăti corăbierilor. Corabie găsiră ușor. Nu tot atât de ușor se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
câmpului. Voiau să găsească acolo o corabie care mergea spre miazănoapte pe lângă țărm. Marfa, Mai-Baka i-o dăruise lui Lot, pentru găzduire, iar acesta îi dăduse în schimb câteva bobițe de argint, văzîndu-i săraci. Aveau deci cu ce plăti corăbierilor. Corabie găsiră ușor. Nu tot atât de ușor se putură urca însă în ea. După ce se învoiseră cu stăpânul corăbiei, având încă multe ceasuri de așteptat, se așezară aproape de țărm la umbra puțină a unor tufe. Era cald și li se păru că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dăruise lui Lot, pentru găzduire, iar acesta îi dăduse în schimb câteva bobițe de argint, văzîndu-i săraci. Aveau deci cu ce plăti corăbierilor. Corabie găsiră ușor. Nu tot atât de ușor se putură urca însă în ea. După ce se învoiseră cu stăpânul corăbiei, având încă multe ceasuri de așteptat, se așezară aproape de țărm la umbra puțină a unor tufe. Era cald și li se păru că hainele străine îi strâng prea tare. Și le scoaseră amândoi, lăsîndu-și numai o bucată de pânză în jurul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cel rămas viu își dădu seama ce armă groaznică avea străinul și începu să fugă înăuntrul țărmului, urlând. Venindu-și în fire după această întîmplare, cei doi prieteni se îmbrăcară iarăși cu hainele lor argintii și porniră spre liman, unde corabia lor se pregătea de plecare. Când se aflară pe punte, putură zări pe fugar oprit în câmp, cu o mulțime de oameni în jurul lui. Striga ceva nedeslușit, arătând țărmul. Cei doi prieteni se priviră, apoi cercetară fețele corăbierilor. Dar aceștia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nedeslușit, arătând țărmul. Cei doi prieteni se priviră, apoi cercetară fețele corăbierilor. Dar aceștia aveau alte griji la plecare și nu se uitaseră spre țărm. Liniștindu-se în sfârșit, Auta și Mai-Baka se culcară într-un colț al punții. Drumul corăbiei se petrecu în liniște, fără necazuri pentru cei doi călători, ca și drumul pe jos de la țărm pe munte. Iar când se întîlniră cu ai lor, chiar străinii, care știau totdeauna să se stăpânească, răsuflară ușurați. Mai-Baka și Auta, plănuind
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zidurilor puternice, cu dregători de vază din mai multe țări, preoți iscusiți în stăpânirea mulțimii, mari căpetenii militare, oameni de neam cu bogate pământuri și cu mii de robi și negustori trufași care-și făcuseră averi din drumurile lungi ale corăbiilor repezi. Îl uimise mai cu seamă știrea că și Marele Preot venise din orașul său Zidul Alb, așezîndu-se vremelnic în Sodoma. Deci ținta era bună. Când se întoarse în luntre și le spuse prietenilor străini ce a auzit, aceștia vorbiră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca pe un soi de tripou, în care toate căutau să-și afle viitorul), zbârnâi și se zvârcoli ziua întreagă. Una după alta, fiecare filă pocnea, sub opintirile vânturilor, precum o pânză de catarg, purtând orașul București ca pe-o corabie printre vertebrele norilor. Mutîndu-l mai întîi către gurile Dunării. Plimbîndu-l apoi de-a lungul râurilor, molcome și nepoluate ale Moldovei. Dîndu-i, bineînțeles, brânci sau răsucindu-l pe deasupra Munților Făgăraș, munți ce nu se intimidau și nici nu scăpară ocazia ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ca să-i demonstreze soțului că, de data asta, avea să-i asculte fiecare cuvințel cu cea mai mare atenție. Mă gândesc la copii, a șoptit James. Asta-mi stă în minte. —Of, iar chestia asta! Juliei i s-au înecat corăbiile. Acum era furioasă pe ea însăși fiindcă insistase să poarte o conversație atât de profundă și de plină de importanță, pe un subiect pe care își dorise cu disperare să-l evite. — Da, iar chestia asta, a pus bărbatul punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mai rămas până la Întâiul Pas. Cerul e luminat. Se aude trecând o birjă. Claxonul unui automobil. Vocea precupețelor de la taraba din colț. Clopotul bisericii Împrejmuită de salcâmi: „ding - dang... ding - dang...”. Mă balansez de pe un picior pe altul, asemenea unei corăbii. O senzație de fericire bântuie pereții somnului. Cu pleoapele crăpate alunec din așternuturi. Mă Îndrept spre camera cu oglindă mare. Vreau să-mi admir trupul alb, cu reflexe trandafirii. Găsesc oglinda acoperită de o pânză groasă, uriașă, de păianjen. „Să
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
larg, În care se surpa tot aerul din cameră și ochii micșorați de plăcerea În derulare. Și capetele Înaintate, bălăngănite În ritmul lălăielii. Asta Însemna să fii ”de gașcă”. Ne țineam pe după umeri și ne unduiam ca pe puntea unei corăbii clătinate de marea agitată: Nu mă duc la Carolina/ Nu mă duc, mă duc la ea/ Las’ să vină ea la mine/ Ș-apoi om vedea de-i bine/Ș-apoi om ve deaaa” - aici se zbiera apăsat pe vocala
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Încunjurând a Italiei insulă mândră - O luminați, a cerului stelele albe, Câmpilor noștri. Vă vărsați icoanele voastre în Tibur, Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde, Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei Împle Italia. Mare, poartă pe undele tale corăbii, Unele grele ni-aducă aur din Ofir, Altele înfoiate de roze d-Egipet, Vinuri și smirnă. Ah, trimiteți popoare vulturii voștri Cei de lemn să sboare pe marea măreață, Căci a Romei eterne picioare marmorei Daruri așteaptă. Numai singur asupra lumei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
spânzură pe cer, fantasme De foc și aur ce-n oștiri se-nșiră, Codri se plâng și marea doarme-n spasme. Ajung la țărm - se-ndoaiă ca o liră Cu valuri înstrunită-n lunge rânduri, Un mic liman, ce raze blând respiră. Corabiei apusene grea de gânduri Sinistre - eu pe valuri îi dau drumul; Frântă de stânci se risipește-n scânduri. {EminescuOpIV 208} Ce întîlnesc întîiu pe țărm e-un tumul - Proroc prea sigur al vieței umane, Tu ești cenușa iară viața-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vino de te-așază Ici lângă mine, sui pe perna asta". Cu brațu-i gol și alb ea o-nfoiază. Am ascultat... M-am răzimat cu coasta De dulci gătite perini-iar genunchiul Plecat... c-adoratori din vremea foastă. {EminescuOpIV 212} RIME ALEGORICE Corabia vieți-mi, grea de gânduri, De stânca morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se isbesc într-însa rînduri-rînduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. De-asupra frunți-mi luna-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
chiar - cu ceară. 25Nu spune-un basmu numai poetul cel vorbăreț De eroul Odissev cel mult meșteșugareț; Și-au astupat cu ceară urechea, să se culce, La glasul de Sirenă adormitor de dulce {EminescuOpIV 267} Ș-astfel putut-a numai corabia-i s-o poarte 30Pe lângă a lor ostrov aducător de moarte; Dori pază și șie, urechei, înțeleptul, Cu gândul să-și ferească și inima și pieptul. Căci făr de rânduială e al femeei vers, Ca de pe-o tablă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-n somn ca morți, Ei gîtue străjerii, ce stau lungiți la porți Ș-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste. Din Tenedos văzură luminile aceste Și-mplătoșați cum fură, armați cu lănci și săbii S-apropie de țărmuri pe negrele corăbii. Când peste lumea toată domnea a nopții slavă Ei prea cu molcomișul și fără de gâlceavă Intrară în cetate... oricare repezi Și începur-în toții a da și a snopi. Tăiau bătrâni și tineri, din mic până la mare, Ostași în floarea Vârstei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
oare Valurile, vînturile? De-i goni fie norocul Fie idealurile, Te urmează în tot locul Vânturile, valurile. Ne-nțeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile, Sboară vecinic, îngînîndu-l Valurile, vânturile. {EminescuOpIV 397} CU PÎNZELE-ATÎRNATE Cu PÎNZELE-ATÎRNATE În liniște de vânt, Corabia străbate Departe de pământ. Iar stolul rândunelelor Trece-ntre cer și mare... O stelelor, stelelor, Nemuritoare, De ce și voi nu vă luați Pe-ale lor urme oare? De ce mă întristează, Că valurile mor, Când altele urmează Rotind în urma lor? De ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ști trăind fericit oriunde în lume. {EminescuOpIV 403} Grijile noastre fug de cuvinte și-nțelepciune, Nu de un loc ce răsare domnind peste apele mării. Cerul de-asupra schimbi, nu sufletul, marea trecînd-o. Oțiul fără de-astîmpăr ne sbuciumă. Duși de corăbii Și de trăsuri căutăm bun traiu. Ce cauți, aici e; E-n Ulubrae chiar, de păstrezi în inimă cumpăt. {EminescuOpIV 404} CĂTRE SCLAV Horațiu, Ode, I, 58. Lux persan urâi, băiete, și nu voiu Cu fășii de teiu ca să legi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
admirare în barba înțeleaptă Când spune cântărețul povești din alte vremuri, De regi de-a căror fapte te miri și te cutremuri. Spunea cum din deșerturi, ce nu mai au hotară, Venit-au de la Nilul cu tainice isvoară, Pe negrele corăbii cu mii de mii de gloate, Stăpânul pe Egipet cu-averile lui toate. Apoi veni acela ce-au frânt pe Minotaur, Tezeu, să cate lâna cu mițele de aur. Apoi târziu în urmă veni străinul oaspe Clădind pe Istru poduri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]