9,565 matches
-
Și chiar dacă ar fi, ele nu pot fi doborâte decât prin uzare. Că mai sânt oameni care caută adevărul, nu pot avea decât regrete. Sau înțelepții n-au înțeles nici acum că adevărul nu poate să existe? Frumusețea flăcĂrilor Întregul farmec al flăcărilor este de a cuceri printr-un joc ciudat, care este dincolo de armonie, de proporție și de măsură. Nu simbolizează avântul impalpabil al flăcărilor grația și tragedia, naivitatea și disperarea, voluptatea și tristețea? Nu este în transparența lor consumatoare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și determinat. Infinitul fiind progresivitate absolută, este fatal ca să anuleze tot ceea ce are o consistență finită și o cristalizare formală. Este revelator că arta care exprimă mai bine infinitul, muzica, este aceea care topește formele într-o fluiditate de un farmec ciudat și inefabil. Forma tinde totdeauna să dea un caracter absolut fragmentarului, să-l izoleze într-o autonomie și, individualizând conținuturile, să elimine perspectiva universalului și a infinitului. Nu există forme în lume decât pentru a sustrage conținuturile existenței din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ci fum și pulbere, ca după o mare prăbușire. Căci toată existența mea este o prăbușire care, fiind nemărginită, niciodată nu poate fi definitivă. Oare există alte întristări decât întristările de moarte? Nu, fiindcă adevăratele tristeți sânt negre, lipsite de farmec și de vis, cărora li se substituiește o reflexivitate bizară. Oboseala din tristețe este incomparabil mai mare decât cea din melancolie, este o oboseală care duce la dezgust de viață, la o deprimare teribilă și iremediabilă. Ceea ce diferențiază tristețea de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de infinitele tale adâncimi și să le simți chemările, răsunând de o vrajă demonică, este a atinge forma neobișnuită de expansiune centripetă în care centrul ființei se deplasează, într-un joc indefinit, în neantul subiectiv. Neliniștea prăbușirii exterioare n-are farmecul maladiv al neliniștii, al prăbușirii interne. Căci la aceasta se adaugă satisfacția de a muri în tine, de a-ți găsi moartea în nimicul tău propriu. Receptivitatea pentru durere își are originea nu numai într-o structură temperamentală specifică, ci
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nici o rezervă, fără nici un compromis și fără nici o reticență. Și unde se poate găsi aceasta, altundeva decât în ultimele expresii? Încordările ultime și convulsiunile tristeților sfâșietoare, nebunia ultimă, beția și excitarea în ultimele forme mă încîntă pentru amestecul lor de farmec și de neliniște, pentru surâsul acela apocaliptic, de o vrajă ciudată și irezistibilă. Nu este totul ultim? Existența în genere nu este ea deja prinsă în neant? Și ce este neliniștea în fața neantului decât bucuria perversă a ultimelor tisteți, exaltarea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
privi lumea sub semnul frumuseții este a afirma că lumea aceasta trebuia să fie așa cum e. Într-o astfel de viziune, totul se topește în armonii și strălucește în splendori, iar aspectele negative ale existenței nu fac decât să intensifice farmecul armoniilor și strălucirea splendorilor. Frumusețea nu va salva lumea, dar va apropia mai repede de fericire pe acei care umblă pe această cale. Se poate ca frumosul, în această lume de antinomii și de paradoxuri, să fie în afară de aceste anomalii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și strălucirea splendorilor. Frumusețea nu va salva lumea, dar va apropia mai repede de fericire pe acei care umblă pe această cale. Se poate ca frumosul, în această lume de antinomii și de paradoxuri, să fie în afară de aceste anomalii? Întreg farmecul și întreaga structură particulară a frumosului derivă din faptul de a fi numai obiectiv un paradox, iar subiectiv, pentru cel ce trăiește frumosul, de a fi dincolo de orice paradox. Fenomenul estetic exprimă paradoxul de a reprezenta absolutul în formă, de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
una? Ar trebui ca aceea să fie în fiecare moment alta, să fie capabilă de atâta transfigurare, încît să-mi apară veșnic nouă și nebănuită. Câți au pasiunea atât de mare, încît în fiecare moment să vadă lumini noi și farmece schimbate? Femeia este o ființă cu puține posibilități, ea nu poate rezista exigențelor unui bărbat torturat, pentru care iubirea este numai o formă de a te realiza în viață. Îți trebuie o pasiune mare până la imbecilitate pentru a putea iubi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de fizionomii, diversitatea de expresie și să nu te pasioneze căutarea unui mister psihologic pe care nu-l găsești totuși niciodată, fiindcă nu există. Sensibilitatea feminină e prea periferică și prea receptivă pentru a avea resursele inepuizabile ale unui mister. Farmecul absurd al iubirii adevărate, al iubirii intense, este de a găsi mister într-o singură ființă, de a descoperi - sau mai precis a inventa - un infinit într-o existență individuală de o deconcertantă finitate. Iubesc mai multe femei acei care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumea, ca un torent irezistibil, m-a năpădit, a trecut prin mine asemenea unui fluid transparent și insesizabil. Închizând ochii, întreaga lume pare că s-a topit în creierul meu, prin care ea trece într-un elan torențial, de un farmec indefinibil și de un avânt impetuos, curgând apoi din mine în forme și înălțări de valuri, ca în visurile de înec de o groază voluptuoasă. Am simțit atunci nu numai cum un om poate trăi, în anumite clipe, toată esența
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru spiritul revoluționar, singurul cadru de realizare. Mai mult: pentru spiritul revoluționar, timpul este o divinitate. În timp se poate face totul. Admițând posibilitatea unei modificări esențiale în temporalitate, spiritul revoluționar cade într-un paradox, care-i constituie tragicul și farmecul său. În timp nu se întîmplă modificări de structură și de esență, el fiind o fluiditate de nuanțe. Timpul actualizează și distruge. Dar în el nu se poate naște o lume esențială nouă. Tragicul spiritului revoluționar consistă în violentarea timpului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
s-ar împărtăși, în diversitatea lor, din același izvor absolut. Din pietate se naște un sentiment solemn al vieții. Toate actele se desfășoară și se consumă ca oficieri, într-o gravitate elegantă. Pietatea dă un sens etern zădărniciilor. De aici, farmecul ei discret. Lumea catolică reprezintă atâta seriozitate gravă și atâta responsabilitate istorică deoarece, ca nici una, a îngrijit în sine o pietate activă, cu ceremonialui inerent și cu grandoarea măsurată care au asigurat catolicismului o dominație atât de justificată. S-a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este sentimentul cel mai a-istoric din câte se pot concepe. Refluxul vieții este leagănul ei. Dacă, individual, ea poate presupune un spirit detașat, în expresie colectivă, e descurajantă. Umilința este un viciu. Căci răpește atât omului, cât și lumii, farmecul și valoara. Una dintre multele cauze ale scepticismului românesc este și influența dizolvantă a umilinței, acest sentiment ce ne-a umbrit pe noi, românii, de când e lumea. Parcă de secole n-am fi opus mizeriilor ce ne veneau de la alte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de ușor utopiile. Nu este vorba numai de cele socialiste, ci de orie gen de utopie. Marxismul și-a făcut un titlu de glorie din a fi rupt cu tradiția utopică a socialismului. Poate că socialismul numai atunci a avut farmec. Astăzi vrea să fie o știință a fericirii pământești, construită pe o escatologie imanentă. Distanța noastră de utopie rezultă din excesul de luciditate. Pe român l-aș putea, la urma urmelor, crede capabil de orice, numai de utopie nu. De
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se va salva de la această mizerie, ea însă nu va putea scăpa niciodată de echivocul culturilor intermediare, ci va rămâne indecisă, la zona de mijloc între culturile mari și cele mici. O Spanie a sud- estului Europei, fără ardoarea și farmecul ei romantic, dar cu același nivel istoric. Și fără un Cervantes, care să ne descrie un Don Quijote al amărăciunilor noastre... III România și-a dat seama de ea însăși numai în secolul trecut, și nu în începuturile lui. Că înainte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
popoarele s-au specializat mai adânc în bunurile trecătoare și au creat un drept pentru a iubi legal pământul, au pus atâta frenezie, încît decadența lor a fost, de fapt, prăbușire și dispariție. Sfârșitul Imperiului roman, agonia precipitată oferă atât farmec maladiv și dezagregarea lui este o consolare atâtor inimi bolnave, că de câte ori tentațiile disoluției încearcă sufletul, crepusculul imperial îi este leagăn de sicriu. Cine n-a cunoscut acea dispoziție de care vorbea Verlaine, comparîndu-se imperiul de la sfârșitul decadenței, văzând cum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
teoriei este de-a dreptul deconcertantă. Un efect de mare sinteză teoretică nu echivalează o poezie inspirată sau un cutezător gest politic. Nu există persoană în teorie. Acel domeniu al spiritului, care elimină un patetic al subiectivității, este lipsit de farmec și de atracție. Conceptul de geniu se aplică cu greu omului teoretic; ideea de productivitate infinită a spiritului o realizează artistul. Întrucât existența politică presupune un paroxism al individualității și o bravare a lumii în numele instinctului, conceptul de geniu se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
individului, iar nu națiunii. Dar după un întuneric atât de mare, România n-avea nevoie de accelerarea ritmului ei istoric, ci de o aerisire a individului, de o mișcare liberă și arbitrară, de toată fantezia și capriciul care alcătuiesc un farmec indiscutabil al acestui regim. Dacă intram după o tiranie milenară într-un regim de autoritate, ne idiotizam cu toții, deveneam automate oficiale, cretini balcanici. Este drept că prin democrație România s-a lăbărțat în așa măsură, că a devenit un elastic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
anulează în probabilitatea unui răspuns. Și cine ar putea să răspundă? Dumnezeu, lumea, vidul. Nu-mi spune nimic fiorul ei. Gîndiți-vă însă la legănările muzicii maghiare, care nu vor să ajungă nicăieri! O tristețe care se alimentează din ea însăși. Farmecul ei precultural, mijloacele simple și lipsa de ornamentație exprimă un urât al sângelui. O melancolie biologică, nestilizată,dar care își justifică ondulațiile dintr-un lux al materiei. Lungimile ei monotone sânt mai aproape pentru a da expresie desfrunzirii inimii, decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vorbelor cu care le-mbrăcau. Un pahar de vin, un joc de cărți, o lulea de tutun, din când în când o privire repezită asupra profilului unei copile zâmbitoare - astea erau în faptă și întotdeauna toate renumitele lor desfrânări. Tot farmecul consista în misterul cu care îmbrăcau fațarnic micile lor pasuri lumești. Ieronim își aruncă rasa pe el, tăie o față sinistră, mucalitul bătrân tăie una smintită de tot, spre a face efect asupra spărietului portar, și amândoi ieșiră repede din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vorbelor cu care le-mbrăcau. Un păhar de vin, un joc de cărți, o lulea de tutun, din când în când o privire repezită asupra profilului unei copile zâmbitoare - astea erau în faptă și întotdeauna toate renumitele lor desfrânări. Tot farmecul consista în misterul cu care îmbrăcau fațarnic micile lor pasuri lumești. Ieronim își aruncă rasa pe el, tăie o față sinistră. mucalitul bătrân tăie una smintită de tot, spre a face efect asupra spărietului portar, și amândoi ieșiră repede din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ninsă și bătrână... În acel moment vedeam în ea totul... idealul meu, îngerul meu, femeia mea. Femeia mea... când îmi imaginam că acea copilă dulce și blândă ce trecea alături cu mine putea să mă numească vrodată bărbatul ei, un farmec nențeles, o căldură ca aceea a camerei încălzite în timp de iarnă, un aer îmbălsamat, apăsat, familiar trecea prin noaptea cea pustie și rece a sufletului meu. De douăzeci de ori eram să mă repăd s-o strâng în brațe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca o secere de argint pin norii albicioși și subțiri. Mai greoaie scârțâiau carele cu lemne ce veneau din munte; românii ședeau culcați pe foale în vârful carălor sau, mergând alături, șuierau doine bătrâne și triste ca suvenirile trecutului. Toate farmecele unei nopți de vară - lună albă și stele aurii, fluierul melancolic și câmpii ce par a adormi, iar drept în față, bătrânii urieși de piatră, munții, ce acum păreau încununați de stele ce tremurau asupra frunților lor. Mergeam neoprit prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
spirit de o înălțime religioasă, el cugeta mirenește, ea avea mult simț pentru muzică și poezie, el le privea numai ca distracțiuni de care un om nu poate scăpa, în fine, peste toată viața ei era răspândit un fel de farmec poetic - el era proză, deși proză bunomă - el [o] iubea pentru că era frumoasă, de o nobilă cuviință care-i impunea și pentru că-i dăruise un copil pe care-l iubea precum numai un om [i]și poate iubi copilul său
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Nu se sprijină pe nici o forță de represiune fizică, nici a sa, nici a vreunui aliat. Și avem pilda lui de Gaulle în fața rebeliunii soldaților rătăciți din Algeria. Le Bon însuși nu își ascunde atracția pentru Robespierre, omul care, prin farmecul, pasiunea și energia sa și în ciuda jalnicelor sale daruri oratorice, domina și înfricoșa adunările. "Îmi place să cred că el avea, scrie Le Bon, un fel de fascinație personală care astăzi ne scapă. În sprijinul acestei ipoteze am putea aduce
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]