6,717 matches
-
în marcare izotopică și ca sursa de iradiere pentru vopselele fosforescente. Hidrogenul poate forma amestecuri explozive cu aerul și reacționează violent cu oxidanții. În cazul inhalării în cantități foarte mari, poate produce asfixierea, pierderea mobilității motrice și a cunoștinței. Scurgerea hidrogenului gazos în atmosferă poate cauza autoaprinderea sa. Flacăra de hidrogen este invizibilă, acest lucru putând produce arsuri accidentale. Multe proprietăți fizice și chimice ale hidrogenului depind de proporția de orto/parahidrogen. Uneori durează săptămâni pentru a atinge starea de echilibru
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
fosforescente. Hidrogenul poate forma amestecuri explozive cu aerul și reacționează violent cu oxidanții. În cazul inhalării în cantități foarte mari, poate produce asfixierea, pierderea mobilității motrice și a cunoștinței. Scurgerea hidrogenului gazos în atmosferă poate cauza autoaprinderea sa. Flacăra de hidrogen este invizibilă, acest lucru putând produce arsuri accidentale. Multe proprietăți fizice și chimice ale hidrogenului depind de proporția de orto/parahidrogen. Uneori durează săptămâni pentru a atinge starea de echilibru a acestor alotropi. Valorile critice de temperatură și presiune la
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
inhalării în cantități foarte mari, poate produce asfixierea, pierderea mobilității motrice și a cunoștinței. Scurgerea hidrogenului gazos în atmosferă poate cauza autoaprinderea sa. Flacăra de hidrogen este invizibilă, acest lucru putând produce arsuri accidentale. Multe proprietăți fizice și chimice ale hidrogenului depind de proporția de orto/parahidrogen. Uneori durează săptămâni pentru a atinge starea de echilibru a acestor alotropi. Valorile critice de temperatură și presiune la care are loc deflagrația hidrogenului depind de forma recipientului.
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
putând produce arsuri accidentale. Multe proprietăți fizice și chimice ale hidrogenului depind de proporția de orto/parahidrogen. Uneori durează săptămâni pentru a atinge starea de echilibru a acestor alotropi. Valorile critice de temperatură și presiune la care are loc deflagrația hidrogenului depind de forma recipientului.
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
se indică nici un număr de oxidare, dar există o legătură ionică. Din acest motiv, există câteva reguli ce ajută în determinarea numărului de oxidare al fiecărui ion: De exemplu, în compusul Cr(OH), oxigenul are numărul de oxidare -2 iar hidrogenul +1. De aceea, gruparea hidroxil are o sarcină negativă (-2+1), fapt pentru care se scrie, dacă nu formează un compus, ca OH. Deci, în Cr(OH) există trei hidroxizi, pentru că există trei sarcini negative care neutralizează ionul de crom
Număr de oxidare () [Corola-website/Science/297152_a_298481]
-
de zinc, precipitând: Sodiul este un element cu caracter electropozitiv puternic, drept pentru care dă toate reacțiile caracteristice metalelor. Sodiul reacționează cu oxigenul, dând oxid de sodiu și/sau peroxid de sodiu. Sodiul reacționează violent cu acizii dând sare și hidrogen. Sodiul reacționează direct cu nemetalele dând săruri, și cu hidrogenul dând hidruri. Sodiul reacționează violent cu apă dând hidroxid și hidrogen. Sodiul este cel mai răspândit metal alcalin din scoarța Pământului, dar și unul dintre cele mai răspândite din Univers
Sodiu () [Corola-website/Science/297157_a_298486]
-
puternic, drept pentru care dă toate reacțiile caracteristice metalelor. Sodiul reacționează cu oxigenul, dând oxid de sodiu și/sau peroxid de sodiu. Sodiul reacționează violent cu acizii dând sare și hidrogen. Sodiul reacționează direct cu nemetalele dând săruri, și cu hidrogenul dând hidruri. Sodiul reacționează violent cu apă dând hidroxid și hidrogen. Sodiul este cel mai răspândit metal alcalin din scoarța Pământului, dar și unul dintre cele mai răspândite din Univers. În natură se găseste sub forma depozitelor masive de sare
Sodiu () [Corola-website/Science/297157_a_298486]
-
cu oxigenul, dând oxid de sodiu și/sau peroxid de sodiu. Sodiul reacționează violent cu acizii dând sare și hidrogen. Sodiul reacționează direct cu nemetalele dând săruri, și cu hidrogenul dând hidruri. Sodiul reacționează violent cu apă dând hidroxid și hidrogen. Sodiul este cel mai răspândit metal alcalin din scoarța Pământului, dar și unul dintre cele mai răspândite din Univers. În natură se găseste sub forma depozitelor masive de sare gemă (clorură de sodiu, NaCl), în mineralul halit, în combinație cu
Sodiu () [Corola-website/Science/297157_a_298486]
-
Face parte din grupa calcogenilor și este un element nemetalic foarte reactiv și un agent oxidant care formează foarte ușor compuși (în special oxizi) cu majoritatea elementelor. După masă, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element în univers, după hidrogen și heliu. În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu formula . Multe clase majore de molecule organice în organismele vii, cum ar fi
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
acizilor) și "-γενής (-genēs)" (producător, literal „născător”), deoarece a crezut eronat că oxigenul este constituent al tuturor acizilor. Chimiștii (în special Sir Humphry Davy în 1812) au determinat în cele din urmă că Lavoisier greșise în această privință (de fapt hidrogenul este cel care stă la baza formării acizilor), dar era deja prea târziu; denumirea fusese preluată. Ipoteza atomică originală a lui John Dalton afirma faptul că toate elementele chimice erau monoatomice și că atomii din compuși ar fi avut în
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
și că atomii din compuși ar fi avut în mod normal cele mai simple rapoarte atomice. De exemplu, Dalton a crezut că formula chimică a apei era HO, prezentând masa atomică a oxigenului ca fiind de opt ori cea a hidrogenului, în contrast cu valoarea modernă de aproximativ 16. În 1805, Joseph Louis Gay-Lussac și Alexander von Humboldt au arătat că apa este formată din două volume de hidrogen și unul de oxigen, iar în 1811 Amedeo Avogadro a dat interpretarea corectă a
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
era HO, prezentând masa atomică a oxigenului ca fiind de opt ori cea a hidrogenului, în contrast cu valoarea modernă de aproximativ 16. În 1805, Joseph Louis Gay-Lussac și Alexander von Humboldt au arătat că apa este formată din două volume de hidrogen și unul de oxigen, iar în 1811 Amedeo Avogadro a dat interpretarea corectă a compoziției apei, bazându-se pe ceea ce acum se numește legea lui Avogadro și pe ipoteza moleculelor diatomice elementale. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, oamenii de
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
mai abundent (99,762% abundență naturală). Majoritatea O este sintetizat la finalul procesului de fuziune a heliului în cadrul unei stele masive, dar o altă parte se produce prin procesul de ardere al neonului. O apare în mod fundamental prin arderea hidrogenului în heliu în timpul ciclului CNO, astfel devenind un izotop comun în zonele de ardere a hidrogenului din stele. La rândul său, majoritatea O este produs când N (abundent datorită arderi CNO) capturează un nucleu de He, cauzând o abundență a
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
heliului în cadrul unei stele masive, dar o altă parte se produce prin procesul de ardere al neonului. O apare în mod fundamental prin arderea hidrogenului în heliu în timpul ciclului CNO, astfel devenind un izotop comun în zonele de ardere a hidrogenului din stele. La rândul său, majoritatea O este produs când N (abundent datorită arderi CNO) capturează un nucleu de He, cauzând o abundență a izotopului O în zonele bogate în heliu din stelele masive, evoluate. Au fost caracterizați paisprezece radioizotopi
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
Compușii ce conțin oxigen având alte numere de oxidare sunt foarte rari: −1/2 (superoxizi), −1/3 (ozonuri), 0 (alotropi ai oxigenului, acid hipofluoros), +1/2 (dioxigenil), +1 ([difluorid de dioxigen), și +2 (difluorid de oxigen). Apa () este oxidul de hidrogen și cel mai familiar compus al oxigenului. Atomii de hidrogen sunt legați covalent de oxigen în cadrul unei molecule de apă, dar au de asemenea și o atracție adițională (aproximativ 23,3 kJ/mol per atom de hidrogen) față de un atom
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
foarte rari: −1/2 (superoxizi), −1/3 (ozonuri), 0 (alotropi ai oxigenului, acid hipofluoros), +1/2 (dioxigenil), +1 ([difluorid de dioxigen), și +2 (difluorid de oxigen). Apa () este oxidul de hidrogen și cel mai familiar compus al oxigenului. Atomii de hidrogen sunt legați covalent de oxigen în cadrul unei molecule de apă, dar au de asemenea și o atracție adițională (aproximativ 23,3 kJ/mol per atom de hidrogen) față de un atom de oxigen adiacent din altă moleculă. Aceste legături de hidrogen
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
este oxidul de hidrogen și cel mai familiar compus al oxigenului. Atomii de hidrogen sunt legați covalent de oxigen în cadrul unei molecule de apă, dar au de asemenea și o atracție adițională (aproximativ 23,3 kJ/mol per atom de hidrogen) față de un atom de oxigen adiacent din altă moleculă. Aceste legături de hidrogen dintre moleculele de apă le ține cu aproximativ 15% mai aproape decât ar fi fost de așteptat în cazul unui lichid simplu, în cadrul căruia se exercită doar
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
hidrogen sunt legați covalent de oxigen în cadrul unei molecule de apă, dar au de asemenea și o atracție adițională (aproximativ 23,3 kJ/mol per atom de hidrogen) față de un atom de oxigen adiacent din altă moleculă. Aceste legături de hidrogen dintre moleculele de apă le ține cu aproximativ 15% mai aproape decât ar fi fost de așteptat în cazul unui lichid simplu, în cadrul căruia se exercită doar forțe van der Waals. Datorită electronegativității sale, oxigenul formează legături chimice cu aproape
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
-ului, și în oase sun formă de fosfat de calciu și hidroxilapatit. Oxigenul este cel mai abundent element chimic, după masă, în biosfera, atmosfera, hidrosfera și litosfera Pământului. Oxigenul este al treilea cel mai răspândit element chimic din univers, după hidrogen și heliu. Aproximativ 0,9% din masa Soarelui este oxigen , element care constituie 49,2% din masa scoarței terestre, și este și componentul major al oceanelor planetare (88,8% din masa lor). Oxigenul gazos este al doilea cel mai răspândit
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
din domeniul teledetecției au propus utilizarea măsurătorii a strălucirii venite de la foliajul vegetației în acele benzi pentru a caracteriza starea de sănătate a unei plante de pe o platformă de satelit. Oxigenul este produs cu ajutorul peroxidului de sodiu sau peroxidului de hidrogen. Când HO este picurat deasupra apei, se formează apă și oxigen: 2HO -> 2HO + O În mod similar, când apa este picurată pe NaO, se eliberează oxigen. Două metode primare sunt folosite pentru a produce 100 de milioane de tone de
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
fie pompat printr-o conductă. Acest proces e cunoscut sub numele de adsorbție la presiune variabilă. Oxigenul, într-o cantitate din ce în ce mai mare, este obținut de aceste tehnologii non-criogenice. Oxigenul poate fi, de asemenea, produs prin electroliza apei în oxigen și hidrogen molecular. Curentul continuu trebuie folosit: dacă curentul alternativ e pus în practică, gazele în fiecare parte constau în hidrogen și oxigen, în explozivul raport de 2:1. Contrar credinței populare, raportul de 2:1 observat în electroliza apei acidificate folosind
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
cantitate din ce în ce mai mare, este obținut de aceste tehnologii non-criogenice. Oxigenul poate fi, de asemenea, produs prin electroliza apei în oxigen și hidrogen molecular. Curentul continuu trebuie folosit: dacă curentul alternativ e pus în practică, gazele în fiecare parte constau în hidrogen și oxigen, în explozivul raport de 2:1. Contrar credinței populare, raportul de 2:1 observat în electroliza apei acidificate folosind curentul continuu nu verifică că formula empirică a apei e HO, dacă anumite presupuneri despre formulele moleculare ale hidrogenului
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
hidrogen și oxigen, în explozivul raport de 2:1. Contrar credinței populare, raportul de 2:1 observat în electroliza apei acidificate folosind curentul continuu nu verifică că formula empirică a apei e HO, dacă anumite presupuneri despre formulele moleculare ale hidrogenului și oxigenului nu sunt făcute. O metodă similară este evoluția electrocatalitică a -ului din oxizi și oxoacizi. Catalizatori chimici pot fi, de asemena, folosiți, cum ar fi în generatorii chimici de oxigen sau în lumânările cu oxigen, care sunt folosite
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
parte a hemoglobinei prin efectul Bohr). Alte animale folosesc hemocianină (moluștele și unele artropode) sau hemeritrină (păianjenii și homarii). Un litru de sânge poate dizolva 200 cm de . Tipuri de oxigen reactiv, cum ar fi ionul superoxid () și peroxidul de hidrogen (), sunt produse secundare nocive ale folosirii oxigenului în organism. Părți din sistemul imunitar din organisme superioare, totuși, creează peroxid, superoxid și singleturi de oxigen pentru a distruge microbii invadatori. Tipurile de oxigen reactiv joacă, de asemenea, un rol important în
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
în anul 1932, și unul dintre fondatorii fizicii cuantice. Heisenberg s-a aflat mai apoi în fruntea programului pentru energie nucleară a Germaniei Naziste. ""pentru crearea mecanicii cuantice, a cărei aplicație, inter alia, a dus la descoperirea formelor izotopice ale hidrogenului"". În timpul studenției l-a întâlnit pe Niels Bohr, la Göttingen, în 1922. O colaborare rodnică a avut loc între ei. A propus formularea matricială a mecanicii cuantice, prima formulare a mecanicii cuantice, în 1925. Principiul incertitudinii, descoperit în 1927, precizează
Werner Heisenberg () [Corola-website/Science/298062_a_299391]