6,703 matches
-
ontic și lingvistic. Din această perspectivă, logos-ul "sinteză" devine orizont tematic, care cuprinde sensuri preluate de la celelalte două orizonturi (care intră în sinteza sa), onticul (corespunzător "lucrului" sau ființării-simplu-prezente, preluate și prelucrate direct, prin ceea ce am putea numi acum intuiție, dar de mai multe feluri, "sensibilă", "categorială", "eidetică") și lingvisticul (corespunzător "cuvântului", propoziției, inferenței). De asemenea, problema adecvării devine principala problemă logică, iar adevărul termenul care va semnifica și adecvarea dintre lucru și cuvânt, dar, în primul rând, corespondența dintre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenologic al "umplerii intuitive, al "sintezei" și al "ideației" (Heidegger, după Husserl), desprinzând din toate acestea ceea ce ar corespunde unui "lucru" anume și unui "nume" determinat. Dar ne putem baza pe intuiționiști și pe unii fenomenologi, admizând un fel de intuiție directă a lucrului în ceea-ce-este el, potrivit celor dintâi, sau potrivită intenției subiectului, după ceilalți. Fără îndoială, aceste scenarii au valabilitate înlăuntrul dictaturii judicativului. De aceea, ele constituie încă fapte originare pentru orice nou discurs pe teme privind legătura dintre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe baze non-judicative, totuși, "noetice", reușește, uneori, filosofia.40 Un exemplu potrivit pentru ideea ultimă, dovadă, totuși, de încercare de forțare a limitelor judicativului constitutiv, este "maxima" fenomenologică "La lucrurile însele", susținută de reconstrucția cunoașterii pe temeiul faptului intenționalității, al intuiției categoriale și eidetice și al originarității a priori-ului și care presupune în aceeași măsură "lucrul ca atare" și actul prin care acesta este preluat (și, cred, prelucrat), constituit, adică. Dar judecata, odată autonomizată, constituie ea însăși "obiecte": cel puțin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
premiselor acestora, premisele putând fi: adevărate și prime, sau probabile.55 În acest loc, Aristotel stabilește și motivele pentru care acceptăm valoarea de adevăr a unui enunț, lăsând, totuși, la o parte adevărurile prime, acestea având temeiuri "indiscutabile" (inducția și intuiția, cum vom vedea). E vorba, întâi, de opinia tuturor, sau de cea a majorității, sau a înțelepților, apoi, în cazul din urmă, a tuturor acestora, majorității lor sau a celor mai de seamă. Suntem, în felul acesta, în domeniul dialecticii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sau negației, singurele sensuri logice care sunt asociate "valorilor de adevăr". O parte din ea, cea autentică, ar corespunde raționamentului corect (apodictic și dialectic), în sensul că acesta, presupunând-o (este vorba despre premisele sale, fie rezultate ale inducției și intuiției, fie ale unor raționamente anterioare), o și "inferează" (este vorba de concluzie). O altă parte a cunoașterii, cea ilicită, corespunde raționamentului incorect (sofistic), fiindcă acesta ori pornește de la neadevăruri (reprezentate de premise), ori ajunge la neadevăruri, fiind incorect, chiar și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înseamnă că adevărul, odată înțeles, fie și într-o modalitate "naturală", ca relație de corespondență între judecată și fapt, poate fi tematizat doar într-o manieră formală. Despre adevărurile necesare, ca premise ale raționamentelor științifice, adevăruri posibile prin inducție și intuiție, și ele supuse regulii corespondenței, Aristotel va discuta în Analitice. Dar problema noastră acum nu este această temă; ea va fi deschisă în partea a doua a interpretării de față la logica-organon, urmărind și felul în care astfel de adevăruri
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are toate condițiile de posibilitate la Aristotel. Acesta caută un punct de plecare sigur în cunoaștere, pentru a dobândi adevărul, fundamental pentru condiția de "cunoștință" și legat în mod necesar de judecată, și îl găsește: în esență, este vorba despre "intuiția intelectului intuitiv" (intelect intuitiv: nous); acesta din urmă este "principiul principiului științei" (știință: episteme); altfel spus, raționamentele științifice pornesc de la judecăți adevărate în mod evident, pe care le oferă intelectul intuitiv. Problema corectitudinii gândirii, adică a semnului de valabilitate a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un demers "logic" oarecare; cunoașterea valabilă (care a atins adevărul) este scop absolut; tot ceea ce este gândit, rostit și făptuit trebuie să se sprijine pe acest gând despre cunoașterea valabilă. Ceea ce înseamnă că problema corectitudinii gândirii și cea a originarității intuiției intelectuale sunt scoase din registrul problematic al "logicii" (logos-ului formal), fiind elementele apodictice ale acesteia; evidența lor, așadar, este necondiționată. Tocmai corectitudinea gândirii și originaritatea intuiției intelectuale reprezintă, având sensurile menționate, temeiurile ultime ale logos-ului formal în ipostaza
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre cunoașterea valabilă. Ceea ce înseamnă că problema corectitudinii gândirii și cea a originarității intuiției intelectuale sunt scoase din registrul problematic al "logicii" (logos-ului formal), fiind elementele apodictice ale acesteia; evidența lor, așadar, este necondiționată. Tocmai corectitudinea gândirii și originaritatea intuiției intelectuale reprezintă, având sensurile menționate, temeiurile ultime ale logos-ului formal în ipostaza logicii aristotelice, a logicii-organon. Acestea două, socotite evidențe, sunt tematizate de însuși întemeietorul logicii și distribuite în mai multe locuri ale Organon-ului; bineînțeles, tematizarea lor are
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Acestea două, socotite evidențe, sunt tematizate de însuși întemeietorul logicii și distribuite în mai multe locuri ale Organon-ului; bineînțeles, tematizarea lor are sensul unei confirmări a "intenției" în privința apodicticității lor operaționale. Dată fiind semnificația corectitudinii gândirii și a originarității intuiției intelectuale pentru constitutivitatea judicativă, se cuvine a le urmări pe amândouă în contexte potrivite. Originaritatea intuiției intelectuale este precizată, poate cu mai multă forță decât oriunde altundeva în Organon, în finalul Analiticii secunde (II, 19, 99 b 100 a). Corectitudinea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale Organon-ului; bineînțeles, tematizarea lor are sensul unei confirmări a "intenției" în privința apodicticității lor operaționale. Dată fiind semnificația corectitudinii gândirii și a originarității intuiției intelectuale pentru constitutivitatea judicativă, se cuvine a le urmări pe amândouă în contexte potrivite. Originaritatea intuiției intelectuale este precizată, poate cu mai multă forță decât oriunde altundeva în Organon, în finalul Analiticii secunde (II, 19, 99 b 100 a). Corectitudinea gândirii, avută în vedere de la bun început în construcția logicii-organon, poate fi socotită ca fiind concentrată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
altfel spus, a cunoașterii valabile. Cred că semnificativ pentru acest fapt este un anumit context din Analitica primă (I, 27-32, 43 a 47 b) și un altul din Topica (I, 1-18, 100 a 108 b). 3.1.2.3. Originaritatea intuiției intelectuale În locul amintit (Analitica secundă, II, 19, 99 b 100 a), Aristotel formulează următorul gând: "Vrem să ne lămurim noțiunea de principiu, și anume în ce chip și cu ajutorul cărei facultăți cunoaștem principiile."72 Trei probleme distingem aici: noțiunea de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
principiilor este intelectul intuitiv (nous), iar chipul în care se ajunge la ele este inducția (epagoge). Termenii aceștia principiu, intelect intuitiv și inducție nu sunt în mod "natural" compatibili. Dar ei se sprijină reciproc în teoria lui Aristotel despre originaritatea intuiției intelectuale. Cum poate fi acceptată o asemenea "teorie a cunoașterii", care pare a trece mult prea ușor peste anumite diferențe, cu totul semnificative pentru filosofia modernă, cea care ne modelează prejudecățile cele mai importante ale noastre, acum? Spre exemplu, cum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi acceptată o asemenea "teorie a cunoașterii", care pare a trece mult prea ușor peste anumite diferențe, cu totul semnificative pentru filosofia modernă, cea care ne modelează prejudecățile cele mai importante ale noastre, acum? Spre exemplu, cum se poate împăca intuiția intelectuală cu inducția? Neîndoielnic, primele principii trebuie să fie premise în demonstrația științifică (episteme apodeiktikes), în știință, în genere, care presupune achiziția de cunoștințe (sporul cunoașterii, cum ar spune Kant). Întregul adevăr al științei se bazează pe adevărul primelor principii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fără a se confunda, totuși, cu acesta); de fapt, individualul este universalul însuși, sesizat în unitatea sa (unitatea însușirilor sale, unele sensibile, altele noetice etc.).75 E drept, printr-o asemenea concepție ne îndepărtăm foarte mult de ideea kantiană a intuiției intelectuale, imposibilă pentru facultățile cunoașterii omenești, idee modelatoare pentru conștiința filosofică postkantiană, la care participăm și noi. Ceea ce prinde intelectul intuitiv (nous) aristotelic este, așadar, individualul; tocmai datorită acestui fapt sunt "cunoscute" principiile prime, iar pe baza lor devine posibilă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care gândirea se gândește pe sine); acesta este motivul pentru care Aristotel prelungește operația constituirii principiilor științei, activând un întreg scenariu, alcătuit, așa cum s-a precizat mai sus, din cele patru momente (percepția, amintirea, experiența și principiul). În plus, deși intuiția (în sens de intelect intuitiv) prinde individualul, ea are, totodată, în chiar această preluare a individualului, universalul. Dar distincția între acești doi termeni rămâne și, de asemenea, este instituită și altă diferență, aceea dintre particular și general (am putea spune
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logicii transcendentale) este, întâi, un "canon", pentru că instituie un corpus de principii ce reglează folosirea corectă a intelectului pur; ea are două forme: analitica conceptelor și analitica principiilor. În anumite condiții, conceptele pure ale intelectului (categoriile) și unele principii (axiomele intuiției și anticipațiile percepției) au rol propriu-zis constitutiv pentru cunoștință, instituindu-se într-un veritabil orgonon al acesteia; și au același rol în constituirea fenomenală (reprezentată de "fenomen"). Dialectica transcendentală (cea de-a doua parte a logicii transcendentale) este numai o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
existențe" și "conștiința nemijlocită a existenței altor lucruri în afara mea", identitate sprijinită pe însăși conștiința de timp. Cum a apărut aceasta din urmă? Ea, de fapt, este prezentă continuu, începând cu nivelul bazal al oricărei cunoștințe, anume condițiile formale ale intuiției (spațiul și timpul), trecând prin sinteza materialului sensibil, sinteza imaginației bazată pe schemele temporale, și ajungând la conștiința propriu-zisă de timp proprie postulatelor gândirii empirice, în genere. Adevărul transcendental se deosebește de cel empiric prin sens, dar mai cu seamă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care are forma logică a judecății: nu trebuie să se contrazică pe ea însăși. Principiul propriu logicii generale fiind cel al contradicției, pentru logica în cauză nu are nici o semnificație aspectul sintetic al cunoștinței, așadar nici principiul sintezei empirice (în intuiția sensibilă, în imaginație, în aprehensiune). De acesta se ocupă, în mod exclusiv, logica transcendentală. Din aceeași cauză, logica generală nu cunoaște, dintre judecățile necesare, decât judecata analitică, nu și pe cea sintetică a priori; pe aceasta din urmă o poate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale intelectului, iar Ideile, ale rațiunii. Cercetarea cunoștinței veritabile trebuie să înceapă cu o "teorie transcendentală a elementelor", care cuprinde: a) o teorie despre componenta sensibilă a cunoașterii (a sensibilității, ca prim nivel al facultății de cunoaștere) nelipsită, în forma intuiției (care poate fi și pură, adică neamestecată cu vreo senzație), din nicio cunoștință; b) și o teorie despre componenta propriu-zis logică, dependentă de spontaneitatea gândirii; cercetarea se va încheia cu o "metodologie transcendentală", ocupată cu câteva probleme "formale", toate referitoare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu sensibilitatea. Fără cel dintâi, sensibilitatea nu poate lega conținutul ei de vreun obiect, ceea ce înseamnă că ea singură nu poate conduce către o cunoștință, în aceasta trebuind să fie unit un concept (al intelectului) cu un obiect (dat în intuiție, dar ridicat la rang de obiect tot de către intelect). Intelectul fără sensibilitate, adică un concept fără intuiția unui obiect, de asemenea nu poate constitui o cunoștință, care are forma (logică) a judecății. Numai conceptul ar fi un element al judecății
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea singură nu poate conduce către o cunoștință, în aceasta trebuind să fie unit un concept (al intelectului) cu un obiect (dat în intuiție, dar ridicat la rang de obiect tot de către intelect). Intelectul fără sensibilitate, adică un concept fără intuiția unui obiect, de asemenea nu poate constitui o cunoștință, care are forma (logică) a judecății. Numai conceptul ar fi un element al judecății (forma (logică) dată cunoștinței), însă lui trebuie să i se alăture un obiect, care nu poate proveni
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asemenea nu poate constitui o cunoștință, care are forma (logică) a judecății. Numai conceptul ar fi un element al judecății (forma (logică) dată cunoștinței), însă lui trebuie să i se alăture un obiect, care nu poate proveni decât pe calea intuiției sensibile și care capătă calitatea de fenomen; numai în acest fel intelectul și sensibilitatea produc, împreună, o cunoștință. Judecata de predicație, prezentată în capitolele anterioare, solidară, în structura sa și în funcțiile sale, cu cele mai importante convenții judicative care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trebuie legați pentru a ajunge la o "formă" finală. Dar Kant susține că apercepția este cu totul necesară cunoștinței, și nu oricum, ci ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în absența originarității sale nu ar fi posibilă nici o intuiție sensibilă. Constituirea fenomenală la Kant are acest
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este cu totul necesară cunoștinței, și nu oricum, ci ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în absența originarității sale nu ar fi posibilă nici o intuiție sensibilă. Constituirea fenomenală la Kant are acest sens, deși o descriere a sa este, cumva, nevoită să procedeze invers. Desigur, aici
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]