8,009 matches
-
și visurile vor dispărea...” Pe Ion Maxim (1 iulie 1925, Tihău - Sălaj - 16 decembrie 1980, Timișoara) l-am întîlnit doar de două ori (la Festivalurile Bacovia din 1973 și 1977) și mi-a făcut impresia unui solitar distins, cu o mască a amărăciunii definitiv de imprimată pe față. Privea veselia din jurul său, îngăduitor și trist, ca pe un amurg. Ne scrisesem unul altuia și am continuat să ne scriem. Corespondența primită de la el e una dintre cele mai substanțiale din cîte
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
întîi că îl știam de la începerea facultății: hazardul repartiției ne plasase în aceeași cameră de cămin. înalt, drept, cu o cerbice puternică, păr șaten, creț, semăna cu Raf Valone, un actor italian la modă. Figura sa evoca dîrzenie. Alterna însă masca durității (maxilare strînse, privire întrebătoare) cu cea a jovialității. Era un tip spontan, malițios, de poante repezi, cu rîs scurt, supravegheat. Un „puncheur” îndemînatic, elegant. Nu întindea gluma, nu insista pe marginea unor subiecte frivole. Avea „ținută” în toate, de la
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Opoziția reală, extrem de slăbită după dezertările lui Gheorghe Tătărescu (PNL), Anton Alexandrescu (PNȚ) și Lothar Rădăceanu (PSD) mai primise grele lovituri și sub aspect propagandistic, ziarele „Viitorul” și „Dreptatea” fiind serios cenzurate de către comuniștii din guvernul dr. Petru Groza sub masca aplicării articolului 16 din Convenția de Armistițiu. În aceste condiții vitrege, era foarte greu să se câștige alegerile și așa s-a și Întâmplat Însă, după libertatea cuvântului și a cercetării câștigate după decembrie 1989, a ieșit la iveală adevărul
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
și În mîini au cîrje”. Și cu asta, basta! „Jidanul” „Vălăretului” de la Bogdănița, fusese descris astfel: „Poartă un trenci sau un raglan lung pînă la genunchi, rufos și zdrențăros. Pe cap are o pălărie Înaltă. Pe față Își trage o mască cu coarne de drac, vopsită În negru, cu nas roșu ascuțit, cu mustăți mici, zburlite și Încîlcite. În mîini duce o cîrjă și un coș rotund În care are o cioară moartă și ouă clocite”. Neavând timp și răbdare pentru
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
are, din nou, toate mijloacele necesare ; de data asta are și ce să descarce într-o bătălie toate conflictele dramatice dezvoltate pînă în acest punct de Popovici ; are un decor natural sălbatic și înzăpezit, prielnic poeziei eroice ; pentru barbari are măștile acelea care, orice s-ar spune, inspiră mai multă teamă de necunoscut decît trăsăturile lui Colea Răutu ; în fața ecranului are 10.510.000 de perechi de ochi avizi de senzații. și ce face ? Suprapune repede pe fața lui Tiberius un
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
concediindu l în mod arbitrar), pe altul, cetățean străin și nevorbitor de daneză, l-a împiedicat să învețe limba, pe toți i-a muncit pînă la epuizare. și acum se pregătește să-i lase pe drumuri. Cu alte cuvinte, sub masca sitcomului inofensiv despre viața de firmă se ascunde o comedie alegorică despre putere. Principala preocupare a lui von Trier, aici, ca și-n Dogville, pare a fi aceea de a demonstra o teoremă-șoc despre natura umană. Teorema din Dogville era
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
să se lăfăie în exotismul întregii chestii. Se vede după lookul lui de barbar sexy un look întreținut, o poză că nu i se pare deloc sub demnitatea lui să se vîndă pe sine însuși ca pe un animal exotic. Masca lui ursuză, care exprimă în permanență ceva între țara mea, izvor de lacrimi și grrr, nu dă deloc bine pe lîngă chipul lui Diego, care, oricît de șocant s-ar îngrășa sau ar slăbi de la o secvență la alta, rămîne
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
a acelui militar. M. M.: Sigur. I-am spus lui Langu atunci: "Du-te, măi, poate găsești prin fișetele astea niște bani, să ne luăm și noi de mâncare!" S-a dus ăsta și a venit cu doi saci de mască plini de un leu și de trei lei și i-am împărțit pe batalioane: "Mergeți, măi, și vă cumpărați măcar pâine și mâncați pâine!" Și mi-a povestit că erau numai bani roșii și verzi. Și atunci i-am spus
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
mai trainică, dar bazată pe niște valori, nu pe căprăreală. În asemenea condiții o duc cei 4 ce stau acolo pe niște scăunele. Așa au trăit și în Piață. În tanc au mâncat, în tanc au dormit, în sacii de mască, pe rând, și-au făcut fiecare nevoile pentru că în primele două zile nu puteau ieși din tanc de teama că ar putea fi împușcați. S. B.: Și cum goleau sacii? M. M.: Îi țineau afară lângă tanc. Primele două-trei zile
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
în seamă. Și a luptat pe urmă să ajungă general, în rezervă a ajuns, îi doresc sănătate dacă mai trăiește! S. B.: O fi ajuns. Așa sunt cei care-s cu "hei rup!" Unii își făceau necesitățile în sacul de mască, alții veneau să vă întrebe cum vă este. Nu-ți vine să-l iei la goană? M. M.: Mai ales atunci. S. B.: Trebuia să-i puneți un sac din acela în cap: "Uite, asta facem!" M. M.: Stați, că
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
unul dintre secretele capodoperei.” Este de presupus că aceste latențe, această magmă matri- cială conțin virtualitățile care prezidează și la configurarea unui complex identitar metabolizat în substanța operei. Receptat adesea prin contrast cu celălalt „mare clasic”, Mihai Eminescu, Caragiale întruchipa masca veselă a co - mediei, cum celălalt aducea în scenă gravitatea tragediei, cea destinală, aceea pe care ficțiunea romantică o proiecta. Clasicismul lui Caragiale merită reevaluat, au încercat să o facă cerchiștii Radu Stanca și Ion Negoițescu pentru a-l smulge
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
parte dintr-un ansamblu gesticulativ al experimentării alterității maxime. Gestul copilului indentifică în acest străin o formă de alteritate contradictorie, fapt care con- duce și la expunerea sa asemeni unei curiozități de bâlci. Regresia la primitivitate devine astfel semnificativă, sub masca provincialului se află instincte mai vechi. La bâlci, cu formele sale improvizate de circ sunt expuse nu numai animale exotice, dar și monștri, curiozități biologice, ata- visme. Personajele de bâlci care intră în componența circu- lui posedă mărci ale monstruosului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
consacrată festiv farselor. 1 Aprilie, Fool’s Day în Anglia sau Poisson d’Avril în Franța nu este propriu-zis o sărbătoare de calendar, dar spiritul sărbătorii se află în această burla. Spiritul farsei și al deghizării este spiritul carnavalului, al măștii, ca în commedia dell’arte. Cleopatra, nume de scenă care invocă dramatismul iubi- rilor damnate - vezi istoria cu iz de melodramă a lui Antoniu și Cleopatra - o travestește pe muncitoarea de mahala într-o femeie dezirabilă, în amanta pasională căreia
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Fapta este pusă la cale la berărie, locul unde e de presupus că beau și discută amicii lui Mișu. Cum spuneam, spiritul carnavalului și al sărbătorii cu măști se află aici, însă carnavalul are în centrul său două elemente fundamentale : masca și o răsturnare violentă a ierarhiilor. Figurile inversiunii și ale crimei rituale în lapi- darea unui rege al carnavalului indică însă forța cu care „simț enorm și văz monstruos” devine matricea petrecerii cu un mai mult sau mai puțin pronunțat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
crimei rituale în lapi- darea unui rege al carnavalului indică însă forța cu care „simț enorm și văz monstruos” devine matricea petrecerii cu un mai mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic. După o observație subtilă a lui Giorgio Agamben, măștile de carnaval scot în evidență o gesticulație care anulează însă toate acele coordonate care configurează un personaj : „On ne comprend rien au masque comique tant qu’on le comprend comme un personnage diminué et indeterminé. Arlequin ou le Docteur ne
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ou le Docteur ne sont pas des personnages, au sens où Hamlet et Oedipe peuvent l’être : les masques ne sont pas des personnages, mais des gestes représentés selon un type, une constelation de gestes.” „Nu înțelegi nimic dintr-o mască de comedie dacă o percepi doar ca un personaj diminuat și indeterminat. Arlechino sau Doc- to rul nu sunt personaje în sensul în care Hamlet și Oedip pot fi : măștile nu sunt personaje, ci gesturi reprezentate după un tipar, o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
type, une constelation de gestes.” „Nu înțelegi nimic dintr-o mască de comedie dacă o percepi doar ca un personaj diminuat și indeterminat. Arlechino sau Doc- to rul nu sunt personaje în sensul în care Hamlet și Oedip pot fi : măștile nu sunt personaje, ci gesturi reprezentate după un tipar, o constelație de gesturi.” (trad. mea, A.M.) De aici inutilitatea de a căuta conținuturile afective sau cognitive ale acestor personaje reduse la gesticulația lor, una exagerată, proprie carnavalului. Cine sunt Mitică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mister, nu ne comunică mare lucru. Pățania este deopotrivă atroce și hilară, restituirea evenimentelor are toate atribu- tele comicului, vocea de Arlechin a povestitorului, - să ne amintim că Arlechin conducea alaiul morților -, nu ascunde nicio dramă, ci se resoarbe în mască, adică în gesticulație. „Simț enorm și văz monstruos” are aici sensul gesticulației, supraordonează lumea personajului și implicit sfera socia- lului, scoate din joc nu numai orice resort afectiv și cogni- tiv, dar abandonează personajele excesului. Putem însă recupera un sens
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
distrugerii ei în vederea refondării ei din nou. Regimul lui „simț enorm și văz monstruos” este cel al sărbătorii orgiastice, către care data de 1 aprilie trimite prin aluzie la regimul farsei și al carnavalului unde diversele meta- morfoze sub semnul măștii au loc. Caragiale va dezvolta acest univers în piesa D’ale carnavalului. În plus, acest Mișu nu doar că nu manifestă teroarea, ci o generează prin reacția sa spontană și precisă. Orice marcă emoțională a dispărut. Brusc, Poltronul a devenit
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sale, dacă nu ar exista această formă de înrădăcinare mai puternică consemnată mai sus. Însă în rama tabloului, ceea ce mărește până la enorm acest personaj este dezin- teresul lui care atinge domeniul fabulosului pe fondul corupției generalizate și a conflictelor intestine. Masca și motivația simplistă în acest carnaval al pasiunilor este ebrietatea. În tabloul lui James Ensor, Intrarea lui Christ în Bruxelles în 1889 (1888) avem reprezentarea unei ambi- guități între sărbătoare și evenimentul politic. Măștile grotești de carnaval se asociază singurului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
corupției generalizate și a conflictelor intestine. Masca și motivația simplistă în acest carnaval al pasiunilor este ebrietatea. În tabloul lui James Ensor, Intrarea lui Christ în Bruxelles în 1889 (1888) avem reprezentarea unei ambi- guități între sărbătoare și evenimentul politic. Măștile grotești de carnaval se asociază singurului chip care nu este mască, chipul Mântuitorului. Este departe de mine intenția de a confunda pe acest cetățean cu figura cristică, ci doar de a sublinia același mecanism de telescopare a diferenței, a singurei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acest carnaval al pasiunilor este ebrietatea. În tabloul lui James Ensor, Intrarea lui Christ în Bruxelles în 1889 (1888) avem reprezentarea unei ambi- guități între sărbătoare și evenimentul politic. Măștile grotești de carnaval se asociază singurului chip care nu este mască, chipul Mântuitorului. Este departe de mine intenția de a confunda pe acest cetățean cu figura cristică, ci doar de a sublinia același mecanism de telescopare a diferenței, a singurei figuri oneste sau altfel spus dezinte- resate în mijlocul maloneștilor concetățeni. Nu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
prin regulile care-l constituie, ci pentru că el constituie, în cele din urmă, singura formă de vitalitate a comunității, o vitalitate care dobândește accentele carnavalescului. Spiritul carnavalului permite aceste feste și fieste, aceste spectaculoase răsturnări de situație, aceste înfruntări ale măștilor, aceste inflamări și desumflări succesive care-și corespund. Cetățeanul tur- men tat este acolo pentru a ne spune că acest lucru nu contează, că ne aflăm într-o logică a carnavalescului. Personaj de carnaval, ambiguu și ubicuu, aparițiile sale sunt
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Unde sfârșește realul, și unde începe ficțiunea ? E imposibil de precizat” . Augustin-Doinaș realizează fascinația modelului, așa cum sesizează derapajul modelului Eminescu în o serie de întrebuințări inadecvate a căror ipostază elocventă o constituie extremismele. Un anumit politicianism împru- mută aparent ludic masca caragialescă fără să realizeze riscul de a o integra. „Ei bine, modelul Caragiale constituie astăzi în România alibiul unui anume tembelism care frizează iresponsabilitatea : grotescul stârnește veselia, în loc să provoace actul reflex al scârbei. Există, așadar, un risc, un imens risc
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe care o scoate în evidență, cu efectele lui, Carnavalul, expresie căzută în caricatură a balurilor mascate de la curte, dar și o fuziune cu expresia mai elevată a commediei dell’arte căreia Caragiale și Pintilie deopotrivă îi împrumută gesticulația și măștile. Intrarea în universul lumii caragialești se face prin subterană, coșmaresc, cu abandonarea oricăror iluzii pentru cei care intră cum suna textul înscris la Dante în Divina Commedia pe poarta Infernului. Ce reprezintă acel loc unde insom- niacii cartofori joacă conțina
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]