6,948 matches
-
o treime, în biletul nostru. — Nu mai vinde pielea ursului din pădure, du-te mai bine la muncă, și dacă câștigi, nici nu mai sta acolo, că nu mai avem nevoie, vino iute să-mi dai de veste. Atunci simți nea Cercel o lance pe dinăuntru și-și acoperi burta cu amândouă mâinile, ghemuindu-se cu un icnet de parcă s-ar fi înecat. — Nevastă! — Nu-i acasă, glumi ea, fiindcă gândurile despre cai și ajutoare în gospodărie o binedispuneau. — Eu nu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și flanela de corp, să se întindă pe pat și, cu o mână ușoară începuse să-l apese, întrebând mereu: „Doare?“ „Aici doare?“ Apoi își rotise ușor mâna pe burta lui, care se liniștise ca prin farmec. — E rău? repetă nea Cercel înecându-se. — Încă nu pot să-ți spun precis, o să ne lămurim peste câteva săptămâni. Nu pare să fie nici o... nimic suspect. Ai făcut bine c-ai venit imediat. Apoi a rostit o seamă de explicații din care el
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cuptor, cu cât e mai uscată, cu atât e mai sănătoasă. În schimb, să mănânci untdelemn, carne fiartă, legume opărite cu unt. Ou fiert sau moale, și ne mai vedem peste două săptămâni. Poți să te duci liniștit la serviciu. Nea Cercel s-a îndreptat pe jos, înviorat, spre strada Brezoianu no. 11. Uite că nici n-a vorbit bine cu domnul doctor și parcă se simte sănătos, trebuie să-i ducă o damigeană cu țuică de prune, mai ales că
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
-i ducă o damigeană cu țuică de prune, mai ales că el nu mai are voie să pună gura pe ea. Dar parcă doctorul Margulis pune? De bucurie și grijă, a-nceput să vorbească singur, ca țicniții. Ziarul apăruse, dar nea Cercel nu-l deschise. Să vină și Nicu, să fie doi când or vedea numerele de la loterie. 4 98.38.51 își repeta Nicu trecând prin fața dorobanțului de la L’ Indépendance Roumaine și clopoțeii, parcă anume ca să-i dea o veste
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
poză și era nemulțumit până la indignare. Arăta mic și jerpelit, iar frumosul lui chipiu roșu era, în fotografie, cenușiu. Și nu-și amintea să fi fost înspăimântat, cum îl arăta poza. Aproape că i venea să plângă de ciudă, în timp ce nea Cercel era plin de voie bună. Portarul îi luă ziarul din mână să caute rezultatele loteriei, se tot uită cu atenție pe fiecare pagină, ținând cele patru file scrise înghesuit și mărunt, tot mai departe de ochi, în timp ce Nicu citea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
urâtul. Oare așa suntem? Ori acolo vrem să ajungem? Lumea se clatină pentru că i s-au tulburat reperele. Ne cruțăm prea mult dușmanii. Parcă mai tare îi sâcâie muștele. Economia românească merge, e drept, dar mai mult cu "ia-mă nene"! Economia ascultă de principiul bicicletei. Dacă nu înaintezi, te răstorni. Boala te execută fără să-ți citească drepturile. Oamenii sunt cenzurați de destin. Și de imbecili. Viața e făcută din canioane. Unele, ce-i drept, superbe. Celibatarii sunt niște bărbați
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și cu un an în urmă, a lucrat cu același tractorist Nea Frăsin, pe aceeași combină și cu aceeași parteneră Croitoru Bela, prietena lui încă din anul întâi. Pentru a se prezenta vertical în fața conducerii și a colegilor de breaslă, Nea Frăsin avea o anumită ambiție strict profesională. Dacă seara la ieșirea din lan raporta un anumit număr de tone de grâu recoltate, tractoristul respectiv, în cazul nostru Nea Frăsin, primea pe loc o primă de o sută de lei, pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Pentru a se prezenta vertical în fața conducerii și a colegilor de breaslă, Nea Frăsin avea o anumită ambiție strict profesională. Dacă seara la ieșirea din lan raporta un anumit număr de tone de grâu recoltate, tractoristul respectiv, în cazul nostru Nea Frăsin, primea pe loc o primă de o sută de lei, pe care el personal o împărțea cu studenții, deși nu-l obliga nimeni să facă un asemenea gest. Șaizeci lua el, iar studenții câte douăzeci lei fiecare. Ambiția lui
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nicotină. Pentru a-și potoli foamea, o singură felie de pâine i-ar fi suficient. În momentul când se visa cu felia de pâine în mână, simți cum cineva îl trage ușor de pantaloni. Era băiețelul de vreo nouă anișori. Nene, vă cheamă mama! Trecerea din coridor în compartiment nu ridica nici o problemă de ordin tehnic, pentru simplul motiv că ușa era permanent deschisă, mai precis, pusă cu mâna deoparte. Nădușeala în interior era evidentă, deoarece ferestrele fără perdele, orientate spre
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
treji și doreau să-și ia rămas bun de la el încă odată; un gest semnificativ, care i s-a imprimat plăcut în suflet. De fapt pensiunea nu avea firmă. Era una din puținele tolerate de autorități, tocmai prin faptul că Nea Laie era protejat de cineva foarte sus-pus, iar adevăratul lui nume era Bobârnac Nicolae, născut dincolo de Prut, în țara lui Basarab. A venit în Regat după Primul Război Mondial, în anul 1919, odată cu părinții și s-au stabilit cu toții în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
la restaurantul cu autoservire de pe Lipscani poreclit de studenți "La Mila Domnului", la cantina subterană "Victoria" din pasajul cu același nume sau la colț de stradă, în funcție de programul de la Universitate sau de la biblioteca la care își pregătea seminariile. Patronul, adică Nea Laie, ducea o viață liberă, de boem, lipsită de griji majore. Nu a lucrat niciodată nici la stăpân, nici la stat și nici nicăieri altundeva. S-a descurcat întotdeauna, ca și părinții lui când trăiau, pe cont propriu și s-
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și cu o terasă mare în dreptul salonului, îmbrăcată într-o mantie de liane verzi chiar și în timpul iernii. Pe terasa respectivă, acoperită și mascată în așa fel încât nu se putea vedea nimic din stradă, din primăvară până toamna târziu, Nea Laie personal organiza câte o petrecere în fiecare sâmbătă seara, înainte de apusul soarelui și duminica după masa de prânz, în apropierea așa-zisului five o clock. Cine dorea să participe la petrecere, trebuia să contribuie cu bani pentru vin și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
propria bucătărie. Prefera vinurile mai ieftine, însă îmbuteliate: Fetească, Cotești, Odobești, Panciu. Multe din vinurile preferate de el proveneau tocmai din aceste podgorii, pe lângă care trecea trenul în momentul de față. Atât Bidaru, cât și ceilalți chiriași știau perfect că Nea Laie mai avea și alte proprietăți. Una din ele era Mura. Mura nu era o femeie urâtă, ba chiar frumoasă, în special atunci când lucra. În jumătatea de deceniu, petrecută în apropierea ei, care a luat sfârșit chiar în zorii acestei
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
un timbru al vocii de o claritate aparte, plăcut la ureche, ce crease certitudinea că are și voce și ureche muzicală. Cu iubitori de muzică ca Patricia sau ca Doru Gârleanu, s-ar fi înțeles foarte bine. Chiar și cu Nea Laie. Bidaru era curios să afle în ce împrejurări s-au cunoscut între ei. Ar fi vrut să-i provoace la o discuție, dar nu știa cum și nu era sigur că era binevenită o asemenea idee, așa că, pentru moment
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
apartamentul meu și vă mai mișca ceva. Sau, mai știi! Făptașul va veni, ca în filmele americane cu happy-and și, prin absurd, își va cere probabil scuze. Faptul că în acea seară când se împlinea un an de la moartea lui nenea Epa, generalul, și când toată lumea se afla pe ultima sută de metri pentru a ajunge freș la petrecerea de revelion, eu, nonconformistul înrăit cum eram, îmi pusesem în gând, cu una cu două, să salvez (ia auzi ce paradox?!) vechile
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Istoricul Alexandru Lepădatu, în cartea sa publicată pare-mi-se, pe la 1915 - mă grăbesc eu să dau un răspuns ca în școala primară. Dacă mă întreba de unde am procurat cartea, n-aveam cum să-i spun că o citisem de la nenea Epa, fost general în armata română, pe vremea cealaltă, de dinainte de ’44, așa cum le citisem pe multe altele. Practic de ce trebuia să mă justific? Nu vedeam de ce. Aha! L-ai citit pe șestache. Evident. Altfel de unde aș fi știut? Păi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
era polonez, iar dinspre tată, unul era armean și altul era ungur roade multicolore, cum era și firesc, ale Imperiului Austriac-ci pentru că cea mai frumoasă vârstă a vieții sale o petrecuse aici, între pădurile Transilvaniei. Și pentru că doamna General și nenea Epa (de la Epaminonda cum fusese botezat de tatăl lui, tot ofițer), locuiau acum singuri, aproape uitați parcă și de Dumnezeu, într-unul din apartamentele propriei lor case, treisferturi locuită de chiriași „băgați cu forța” de regimul de atunci, în anii
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
zidurile și ferestrele chiar lângă trotuar. Ca și cum dacă aceasta n-ar fi chiar lângă stradă, în interiorul unei grădini, pe după umbre groase de nuci și meri bătrâni, veninul societății nu ar pătrunde așa repede iar liniștea ar fi poate mai trainică. Nenea Epa, om de nota zece, veșnic zâmbăreț și pus pe șotii, mâhnit în adâncul sufletului că n-a avut fericirea să aibă copii, lucru pe care aproape că nu-l afișa în fața soției, se conformase repede și, chiar dacă el nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de la parter. Locuiseră și ai mei aici, în casă de stat, distribuită de sfatul popular care nu știa la momentul acela că mama era verișoara dulce a lui Karintante, până după ce se limpeziseră apele prin anii cincizeci și ceva, când nenea Epa fusese lăsat, în sfârșit, în pace. Imediat după război, fostul general scăpase ca prin urechile acului, de pușcărie (cel puțin așa zicea el). Stătuse încarcerat, e adevărat, mult timp ca să dea referințe despre guvernul Sănătescu. Primise 25 la tălpi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
fi fost normal, ci pentru că îndrăznise să scrie în declarație Washington cu „w de la veceu”. Și pentru că, la disperare, îi aruncase mai mult în joacă, celuilalt camarad legat și el de patul de lemn, Mortua est. Atâta ne-a trebuit-râdea nenea Epa amintindu-și toate astea cu lux de amănunte - se uitaseră ofițerii prosovietici unul la altul, iar unul din ei, cu mustață neagră, scos din minți de râsetele noastre, a tunat: < De ce nu Mortua Vest, boule? > și-apoi să fi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
amănunte - se uitaseră ofițerii prosovietici unul la altul, iar unul din ei, cu mustață neagră, scos din minți de râsetele noastre, a tunat: < De ce nu Mortua Vest, boule? > și-apoi să fi văzut nebunie de bătaie. La ora la care nenea Epa povestea lucrurile astea, deja România pășise pe noul făgaș comunist, altfel fostul general nici măcar nu ar fi putut scoate un cuvânt. Era după amnistierile în masă făcute de Ceaușescu - metodă populistă - cu scopul de a câștiga încrederea maselor, când
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
în pușcării și să așeze într-o lumină inconvenabilă primii ani ai republicii comuniste, perioada întunecată. În timp ce mulți prozatori puneau în gura personajelor lor tot felul de cuvinte periculoase la adresa partidului, fapt pentru care cărțile se vindeau ca pâinea caldă, nenea Epa bucuros că are voie, în sfârșit, să vorbească, relata episoade întregi din pățaniile lui și, ca să fie cu sacii-n căruță, nu se abătea deloc de la tonul autopersiflant ce-i însoțea narațiunile. 5. Acolo, în sufrageria propriu-zisă ascultasem eu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
căruță, nu se abătea deloc de la tonul autopersiflant ce-i însoțea narațiunile. 5. Acolo, în sufrageria propriu-zisă ascultasem eu, de când începusem a umbla, primele bucăți muzicale transmise la radio sau chiar interpretate la pian de către Karin-tante și la vioară de către nenea Epa când îi venea, după un pahar de vin în plus, pofta de a cânta. De neuitat erau pentru mine anumite obiecte de mobilier din sufragerie care îmi stârneau când și când, amintiri grozave, cum erau transmisiunile concertului de Anul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de vin în plus, pofta de a cânta. De neuitat erau pentru mine anumite obiecte de mobilier din sufragerie care îmi stârneau când și când, amintiri grozave, cum erau transmisiunile concertului de Anul Nou de la Viena, pe care Karin-tante și nenea Epa țineau neapărat să le urmărească împreună cu părinții mei în cea mai profundă liniște. Dacă îndrăzneai cumva să scoți vreo vorbă pe parcursul spectacolului, oricare ar fi fost motivul, sau chiar pe parcursul unui film de epocă cu vedete mult râvnite mai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
concubin, te trezeai automat lovindu-te la genunchi, la coate sau la șolduri, asistasem la primele audiții radiofonice. Un radio mai mult decât vechi, cu cutia dintr-un lemn de culoare închisă, pare-mi-se cireș de pădure, la care nenea Epa și Tata căutau impacientați și în șoaptă, pe o scărișoară de sticlă pe care fugea încolo și încoace un cursor de culoare roșie, diferite posturi radiofonice foarte greu de prins. Când prindeau, în sfârșit, postul atât de mult râvnit
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]