8,671 matches
-
licean. Cum eram virgin, ca descărcare sexuală posibilă, Îmi fixasem atenția pe o fată din clasa a XI-a (nu știu de ce dintr-o clasă mai mare); o chema Valentina, avea forme carnale abundente, sâni mari, lătăreți, pe care se odihnea libidinos imaginația noastră aprinsă. În visul nostru lubric, nu vedeam decât șolduri imense, picioare groase, brațe rotunde. Ea era o fată indolentă, cu o privire adormită și posacă, fără (cel puțin În mod aparent) conștiința atracției teribile ce o reprezenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pune Într-un impact nou, le chinuie, le posedă, le zvârle Într-o jerbă de scântei asupra asistenței care gâfâie fascinată, nereușind să mai urmărească demonstrația. Călinescu se Întrerupe atunci cu o anecdotă, pentru a ne da prilej să ne odihnim spiritul, ca apoi să continue simfonia de idei, În tonalități din ce În ce mai Înalte. Mă opresc să mai notez ceva; ascult desfășurarea muzicală a ideilor. Inflexiunile vocii sunt stranii, atunci când urcă În zone neatinse de nimeni, acolo unde azurul se materializează; devin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Îmi iau foc; filmul de imagini existențiale devine mai lent, Încetinește ritmul acela sacadat, fulgerător, recunosc malul, e aici la câțiva metri; de ce nu, cred că voi putea să-l ating chiar acum. Ce trebuie să fac ca să reușesc? Mă odihnesc puțin, sunt În mijlocul vâltoarei Încleștat de o salcie smulsă de ape. Încerc să gândesc, da, Întâi mă voi liniști, voi trage adânc aer În plămâni, cât mai mult aer, tot aerul de pe planetă, apoi mă voi propti cu toată puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mi-a fost frică să sar și mi-a fost tare frig. Totuși, cred că aceasta e faza premergătoare marii fericiri, visul meu drag. Oare voi simți vreodată mâna toată Într-a lui? Oare capul meu obosit se va putea odihni măcar o clipă pe umărul aceluia pe care Îl ador, voi avea dorita liniște sufletească? O, dar vine vacanța, crudă despărțire! Iar În trimestrul III se termină patinoarul, așa că mă dedic Învățăturii. O, Dinu, dac-ai ști ce bine-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lemn, trăgând-o În jos și mototolindu-i elanurile În hohote vulgare; În defensivă, ea se preface că râde Împreună cu ei, se mototolește mai tare decât este posibil, apoi se ridică Întâi pe coate, În genunchi, râde-plânge cât poate, se odihnește Încă puțin la pământ, se redresează, se ridică cu un efort imperceptibil, pășește puțin Împleticită, Înalță fruntea, Îi sfidează pe toți cu o privire plină de o imensă milă, Își ia aripile În brațe și fuge cu ele, le ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fluviului să ies la suprafață, la aer. Niciodată piciorul nu părăsea elementul solid, tare (pietriș, nisip), ce-mi Întreținea senzația de securitate și Încredere. Mai În urmă, aveam mereu această pornire: să ating fundul tare al fluviului pentru a mă odihni. Când Începi să Înoți târziu, obosești repede și ai vrea să te sprijini mereu de ceva solid; apa ți se pare un element Înșelător și trece multă vreme până când capeți În apă acea siguranță a mișcărilor pe care o ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
privirea, ele nu există, sunt În Întuneric, În subconștient. Numai ochiul meu le-a scos din absență. Sting lumina; instantaneu, totul intră În neant, nu rămâne aproape nimic În memoria mea activă. Mă simt foarte bine În Întuneric, ochiul se odihnește, realitatea obiectelor dispare și rămân doar urmele lor. Totul se desfășoară ca virtualitate; orice prezență a realului nu mă interesează, cât timp rămân nemișcat. Această imobilitate e o formă a non-cunoașterii, o reîntoarcere spre virtualitatea embrionară, spre Întuneric, spre somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
yală. Ușa se deschise, trase cheia și intră repede în imobil. În aceeași secundă, trânti cu putere ușa în urma lui. Aceasta se încuie automat. Inima îi bătea într-un ritm amețitor. Gâfâia, simțind cum îi tremură picioarele de frică. Se odihni doar pentru câteva momente. Hoț? Vânător de homosexuali? Drogat? gândi el. Nici nu contează, la urma urmei. Nu îl las să scape așa ușor. Urcă în fugă scările până la apartamentul său. Din nou deschise ușa cu rapiditate. Păși înăuntru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
parcării. Ajunseră astfel pe îngusta fâșie de deșert de pe malul râului. Își eliberă mâna dintr-a ei și, cu un gest foarte ferm, o trecu prin spatele ei, oprindu-se sub braț. Îi simți sânul în palmă, în timp ce ea își odihni capul pe umărul său. - Uite, spuse ea arătând cu un gest nesigur un punct în larg, unde se vedeau câteva zeci de bărci traversând imperturbabil apa albastră. - E și barca mea pe acolo, spuse Malerick. - Îmi plac bărcile. - Și mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Cu nimic mai bună decât o jucărie. Weir privi înspre bucătărie, unde, spre surprinderea lui, nu se afla nimeni. Se încruntă. - A, familia Grady nu e acasă, spuse Bell ca și cum ar fi fost evident. Bărbatul își închise ochii și își odihni capul pe covor. - Cum? Cum v-ați dat seama? Răspunsul lui Sellitto fu unul neobișnuit: - Păi, ghici ce? E cineva căruia i-ar făcea o deosebită plăcere să îți răspundă. Hai, mergem la o mică plimbare. Privindu-l din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
loc de unde era imposibil să evadezi. - Ah, domnule Sellitto? spuse Weir cu vocea gâtuită. Detectivul se întoarse. - Jur pe Dumnezeu că nu am făcut-o eu, spuse el gâfâind și lăsând impresia unui veritabil sentiment de remușcare. Poate după ce mă odihnesc puțin, îmi aduc aminte câte ceva pentru a-l găsi pe adevăratul criminal. Chiar vreau să ajut. Jos în Cavou, cei doi agenți care îl încadrau pe deținut și cărora li se spusese să stea tot timpul foarte aproape de el, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
niciodată și că era un cântăreț de jazz alcoolic... Kara voise dintotdeauna să afle adevărul despre el. - Ce-i cu el, mamă? - Vrei să afli? - Îți dai seama. Ia spune-mi niște povești, ceru ea, aplecându-se în față și odihnindu-și mâna pe brațul femeii. - Păi, ia să vedem, cam pe când să fi fost? Cred că în mai ’70, poate ’71. Nu sunt sigură în privința anului, asta să știi, dar sunt sigură că era luna mai. Unchiul tău și niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și cărți se uneau cu amintirile reale. În curând, unchiul Karei, la fel ca și impresia de coerență, dispărură cu totul. - E undeva afară, spuse femeia sentențios. Știu că e afară. Închise ochii. Kara rămase aplecată înainte în scaunul ei, odihnindu-și lin mâna pe brațul fin al mamei, până când aceasta adormi. Se gândea că fusese în mintea ei mai devreme. Jayene nu i-ar fi trimis mesaj pe pager dacă nu ar fi fost așa. Și dacă se întâmplase o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
despre ce vorbesc. Holly îmi face mereu așa - indiferent ce încerc să îi spun, mereu pare a fi cu un pas în față, ceva de genul ăsta, chiar dacă nu știe nimic despre mecanica cuantică. Își pusese un cot pe masă, odihnindu-și bărbia în mână. Nu văd deloc așa, mi-a spus, zâmbind și prefăcându-se interesată. Evident că viața nu e lipsită de rost, Ben. Încearcă să-mi explici. —Eu încerc să îți spun ceva deosebit de important aici, și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mea, privind în același timp prezentul. Dar apoi s-a întors și într-o clipă am știut ce face și am înțeles că nu era nicidecum vorba de excremente de șoarece. Ținea un cuțitaș cu o mână, iar cealaltă se odihnea pe masa de toaletă. Deasupra unui cartonaș. Dar nu era singurul. Erau cu duzinile - ba nu, cu sutele. Într-o grămadă dezordonată într-o parte a ei. Și cu o groază de nume: pe unul scria Peștera Comorii, Vrăjitorii Șanselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
era din cauza sindromului premenstrual combinat cu schimbarea de fus orar și prea mult vin, n-avea nicio legătură cu Paul. Totuși, se temea că o să înceapă să plângă dacă încearcă să spună ceva, așa că se mulțumi să clatine din cap. — Odihnește-te, bine? Și nu-i lăsa pe ăștia de la Costes să-și bată joc de tine. Promiți? Ea clătină iar din cap. El îi ridică fața spre a lui și o clipă ea crezu că o va săruta. Dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ridicat capul de pe pernă; se răsuceau și se sărutau, atât de tandru și de ușor până când ceva s-a produs și dorința a devenit copleșitoare; dinții se încleștară, unghiile se înfipseră, mâinile apucară și traseră. După aceea Leigh și-a odihnit capul pe pieptul lui și, cu ochii pe jumătate deschiși, s-a uitat la Jesse și a văzut că era treaz și o privea. Dar nu cu dragoste sau curiozitate; se uita de parcă încerca să-și amintească fiecare detaliu. Contactul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
se dăduse jos din pat, Leigh îi întâlni privirea. Se uită la el cu ochii mijiți, cu o privire rece, și zise: Oh, mă simt atât de ușurată! Bine că măcar tu nu regreți ce s-a întâmplat. O să mă odihnesc mai bine la noapte știind lucrul ăsta. Până una-alta, ia-ți mâinile de pe mine. El se dădu la o parte. — Leigh. Nu asta am vrut să spun. Te rog, mai rămâi măcar un minut... Ceva din felul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
mama sa, către un loc mai sigur, precum fortăreața britanică din Singapore, iar Jim simți că trebuia să urmărească filmele pentru Patrick și chiar pentru rusoaicele albe care Își vindeau bijuteriile pe treptele catedralei și pentru cerșetorii chinezi care se odihneau printre pietrele de mormînt. Vocea comentatorului Încă Îi mai bubuia În cap În timp ce călătorea spre casă, pe străzile aglomerate ale Shanghai-ului, În Packard-ul părinților săi. Yank, șoferul care vorbea repede, lucrase cîndva ca figurant Într-un film, turnat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pluton stătea pe vine, sub parapetul unei cazemate de pămînt, fumînd și citindu-și scrisorile. Dincolo de ei, erau alte grupuri de soldați, capetele lor abia Îțindu-se dintre urzici și trestiile de zahăr sălbatice. O Întreagă companie de soldați japonezi se odihnea pe acest vechi cîmp de luptă, de parcă și-ar fi Întregit rîndurile cu morții altui război, fantome ale foștilor camarazi ridicați din mormînt și Înzestrați cu uniforme și rații proaspete. Își fumau țigările, clipind În lumina nefamiliară a soarelui, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
avioanelor care zburau deasupra spitalului. Cerul de deasupra Shanghai-ului era plin de avioane. Deși soldatul știa doar numele a două tipuri de avioane, Îi era greu să țină ritmul cu activitatea aeriană necontenită. Timp de trei zile, Jim se odihnise liniștit În salonul de copii de la ultimul etaj al spitalului Sfînta Maria din Concesiunea Franceză, tulburat doar de tînărul soldat care fuma pe furiș și se Îndeletnicea cu depistarea avioanelor. Singur În salon, se gîndea la mama și tatăl său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Le ignoră și puse la loc cuțitul. Se luă după Jim, care alerga printre șirurile de pasageri ai tramvaiului, Încercînd să le arate Încheietura mîinii Învinețite. La vreo sută de metri distanță de depou, Jim ajunse În Avenue Joffre. Se odihni la intrarea Închisă a teatrului Nanking, unde de un an rula Pe aripile vîntului, Într-o versiune pirat chinezească. Chipurile pe jumătate distruse ale lui Clark Gable și Vivien Leigh se ridicau pe un eșafodajul lor deasupra unei replici aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ușa deschisă, Între loviturile grele și țipetele lui Frank, auzea scîrțîitul ale unei orchestre japoneze de dans care cînta la gramofonul pentru picnic al mamei lui. 13 Cinematograful În aer liber Cu brațele Încălzite de soarele de primăvară, Jim se odihnea confortabil În primul rînd de locuri al cinematografului În aer liber. ZÎmbind În sinea lui, privea la ecranul gol, aflat la cîțiva metri mai Încolo. În ultima oră, umbra ștearsă a hotelului Park se mișcase pe pînza albă. După o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
acestea dispăreau instantaneu. Pentru prima dată În viața lui, Jim se simți liber să facă ce voia. Tot felul de idei capricioase Îi treceau prin minte, ațîțate de foame și de tentația de a fura de la deținuții bătrîni. În timp ce se odihnea, Între serviciile pe care le făcea, În fața ecranului de cinema gol, se gîndi la avioanele americane pe care le văzuse În nori, deasupra Shanghai-ului. Aproape că le putea vedea În fața ochilor, o flotilă argintie În capătul Îndepărtat al cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Are doar două mitraliere. — Doar două? Dar asta e foarte mult... Olandeza părea impresionată, dar Jim Își abătu atenția de la avion. În capătul Îndepărtat al orezăriei, ascuns de urzici, era taluzul unei linii ferate. Un pluton de soldați japonezi se odihneau pe platforma de ciment a unei stații, la marginea drumului, pregătindu-și mîncarea la un foc de bețe. Un camion camuflat era parcat lîngă șine. Era plin de colaci de sîrmă, pe care acești ingineri de transmisiuni o reașezau Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]