8,329 matches
-
cu regele în cap, lumea oficială și tot Bucureștii. Era o mare de capete de la Gara de Nord până la Palat. Când se urcă în landoul deschis, în stânga regelui, un tunet de ovațiuni cutremură aerul; mamele își ridicau copiii în sus, bărbații agitau pălăriile, femeile - batistele. Regina, palidă și apoi roșie de emoție, se săltă în picioare, lacrimile îi curgeau șir pe obraz, surâdea și saluta cu mâinile, cu capul. Cortegiul porni, regele o trase binișor pe perna trăsurii, dar la răspântii, când mulțimea
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
crezi că-i uriașă! Dar amuți de uimire când privi în direcția degetului arătător al fratelui ei. E uriașă, nu vezi? Se smiorcăi Prichindel. Ai dreptate, e uriașă! Ar fi bună pentru o tocănită. Și Prichinduța se aplecă, prinse de pălăria ciupercii, încercînd s-o rupă. Trase tare, dar ciupercă nici nu se clinti. Stai să te ajut, se oferi Prichindel. Și prinde cu ambele mâini de cealaltă parte a pălăriei. Acum băiatul trăgea spre el, iar fetiță spre ea, dar
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
bună pentru o tocănită. Și Prichinduța se aplecă, prinse de pălăria ciupercii, încercînd s-o rupă. Trase tare, dar ciupercă nici nu se clinti. Stai să te ajut, se oferi Prichindel. Și prinde cu ambele mâini de cealaltă parte a pălăriei. Acum băiatul trăgea spre el, iar fetiță spre ea, dar ciupercă nici nu se mișcă. Zărind un fluturaș în zbor, Prichinduța cere ajutor. Acum băiatul trage spre el, fetița trage spre ea, fluturele trage cu spor de codită fetiței, dar
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
fetiță spre ea, dar ciupercă nici nu se mișcă. Zărind un fluturaș în zbor, Prichinduța cere ajutor. Acum băiatul trage spre el, fetița trage spre ea, fluturele trage cu spor de codită fetiței, dar ciupercă uriașă, își ținea cu strășnicie pălăria. Ajută-mă și tu, floricica dragă, se adresa băiatul unui căpșor albastru care-i privea curios. Floarea se agață de pantalonii băiatului și-acum trăgeau cu putere toți patru de pălăria ciupercii. Nu s-a mișcat, nu s-a rupt
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
codită fetiței, dar ciupercă uriașă, își ținea cu strășnicie pălăria. Ajută-mă și tu, floricica dragă, se adresa băiatul unui căpșor albastru care-i privea curios. Floarea se agață de pantalonii băiatului și-acum trăgeau cu putere toți patru de pălăria ciupercii. Nu s-a mișcat, nu s-a rupt și până la urmă cei doi copii au plecat supărați, gândindu-se la tocănită de ciuperci pe care n-o vor mânca. Nici unul nu s-a gândit vreo clipă c-ar fi
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
noi ne pictam pe acolo cu diverse îndeletniciri. Dunărea era acolo o temă foarte folosită în tablourile pictorilor naivi, bineînțeles că peste tot apăreau pictați tot felul de pescari, mai burtoși sau mai slabi, cu capete mari și cu niște pălării specifice locului, eventual cu niște tricouri de marinari, iar peștele era aproape peste tot prezent în tablourile noastre, chiar dacă uneori era câte un pește uriaș cum mai vezi în tablourile lui Generalic, dar nu era vorba de a copia un
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
își trimitea puternic razele prin geamul întredeschis, umplând camera cu o lumină puternică, arzătoare. Îmi fugise somnul, oboseala pe care o simțisem mai devreme pe drum, dispăruse. M-am ridicat, schimbându-mă în niște haine mai comode, punându-mi și pălăria mea de piele. Bobiță a fost în același gând cu mine, doream să facem o recunoaștere a locului unde ne aflam. Ieșiți din cabană, oprindu-ne în fața bisericii, ne uitam de jur împrejur ce posibilități aveam. Am pornit încet spre
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
aparținător unei alte lumi decât aceea care ne conținea. Nu era vorba de vârstă, căci nu toate persoanele de aceeași vârstă cu profesorul Vicol mi-au dat, în epocă, acest sentiment, ci doar puține. Saluta întotdeauna primul, scoțându-și larg pălăria, la masă fiind se ridica îndată în picioare dacă apărea o doamnă, nu l-am văzut niciodată ieșind în lume nebărbierit sau fără cravată, dacă-l vizitai la vilă te conducea, când plecai, până la treptele de la intrare. Amănunte, știu, dar
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
cea de dată mai apropiată se observă pe fundal partea laterală a bisericii, iar în cea mai timpurie, realizată dintr-un unghi mai mic de observare a drumului, un număr de trecători - 18 - în costume de epocă cu vestă și pălării de paie cu panglică neagră la calotă, aproape toți cu privirile ațintite în obiectivul aparatului [...]. Mărind finețea observației și căutând să identificăm, apoi să comparăm textul inscripțiilor din ambele ilustrate, vom constata că Ilie Gheorghe, patronul Bodegii de la răscrucea străzii
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
paltonu-i uzat la mâneci și la coate, bătrânul poet V. Voiculescu urca agale Dealul Spirii, îngândurat, dar și încărcat de gândul bucuriei pe care o va trăi peste câteva minute în tovărășia muzicii. Pășește cu timiditate în încăpere, își agață pălăria și paltonul în cuier, din buzunarul căruia nu uită să scoată câteva bucăți mici de hârtie și un creion. Apoi se îndreaptă timid, în vârful picioarelor, aidoma unui școlar, către locul în care se așează de fiecare dată... Se ascultă
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
-și pentru dânsul mai puțin chiar decât strictul necesar; căci el avea mai puține trebuinți decât oricine, se bucura de o sănătate de fer, nu suferea de frig, și umbla pe gerul cel mai mare numai în palton și cu pălărie. Șuțu era un excelent trăgaci cu carabina; deseori i se întâmpla să scape vulpea cu haliciuri 61, din cauză că încărca pușca prea tare; cu glonte însă nu o scăpa niciodată. La o goană din codrii Slatinei, județul Suceava, întâmplându-mă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
spate, cufăndându-se pănă peste cap în zăpadă. Dimitrie Rosetti și Vadana care erau în apropiere aleargă imediat în ajutorul lui, crezând că i s-a întâmplat o nenorocire. Ași!... Șuțu se scoală flegmatic în picioare și prinde să-și scuture pălăria, hainele, buzunarile de zăpadă. Avea un aer cât se poate de caraghioz. Ce-ai pățit, Costică? Îl întreabă Vadana. Nimic! Ia mi-a dat pușca o palmă și mi-am, pierdut echilibrul. Da, bine, prea o încarci din belșug. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cârpesc, adause frate-meu, care din cauza boalei lui era mai nervos. Ha-a-a-a! Ia să văd, mă rog, cum ai să mă cârpe-e-ști! În aceeași clipă auzii o zdravănă palmă răsunând pe obrazul birjarului, așa de zdravănă, că i-a căzut pălăria și chitia 86 de pe cap. Atâta mi-a trebuit și mie! Imediat îl lovii și eu cu aceeași furie pe celălalt obraz, încât fața jidanului căpătă o coloare stacoșie parc-ar fi fost sulemenită. Eu, dealtfel, nu sunt un om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un pui de prepeliță. Se întâmplă și de aceste în viața vânătorească. O! să nu creadă buhnacii de duminică că n-au decât să iasă în câmp pentru ca iepurii să le treacă printre picioare și prepelițele să le clocească pe pălării. Nimic nu-i fără trudă în lume. De astădată însă truda a fost din cale afară mare și fără nici o izbândă. Parcă perise sămânța sălbătăciunilor. Osteniți, descurajați și mai cu samă flămânzi, căci nu mai era mult pănă la amiazăzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
trecute, iar despre Vodă nu se bănuia că are să-i vie în gazdă. Apoi tot în pas măsurat, una, două, trei, cu puștele pe umăr, am înaintat până la scara balconului, unde am salutat pe Manolucă militărește, cu mâna dreaptă la pălărie. Să trăiești, Manolucă! strigarăm cu toții în cor. Bine te-am găsit sănătos! Bine-ați venit sănătoși!... Ce căutați voi, ștrengarilor, aici al vremea asta? răspunse Manolucă, care se uită îngrijat la noi numărându-ne din ochi. Ce căutăm? Apoi nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
năstrușnic, pe iarba verde, un joc cum nu s-a mai văzut în via lui Șendre, de răsuna pământul sub bătaia călcâilor, de ne venea nouă înșine sufletul la gură. Trageți, măi? Să turbe cățeaua!... strigam noi lăutarilor, aruncând cu pălăriile într-înșii. Dar și ei, mai ales lăutari-boieri, cum îi numeam noi, nu se lăsau mai prejos; electrizați, fermecați, ei nu-și puteau stăpâni mișcările, țineau tacul cu mânele, cu capul, cu picioarele, și din strunele nebune scoteau accente ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
totuși parcă sfida propriile lui infirmități făcând din noapte zi și din zi noapte. Era un fel de stâlp de cafenele încunjurat de tot ce-i pierde-vară în oraș și ținea recordul între fumători, băutori și povestitori de anecdote. Cu pălăria pe ceafă, într-o atmosferă s-o tai cu cuțitul, cu halba de bere dinainte, el era nota veselă în cercul lui de haimanale; vorbea tare, gesticula larg, răpunea din gură toate femeile și regula și politica țării. Om simpatic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
period de întrerupere, n-a reînceput a lucra decât în urma impulsului ce i-am dat noi prin înființarea atelierului din strada Săulescu. Dânsul avea un fond de melancolie, care-i dădea un aer de mizantrop. Când își punea pe ochi pălăria cea cu margini largi à la Rembrandt și pășea tăcut și gânditor pe trotuarele orașului, ai fi zis că-i paraponisit 164 pe universu-ntreg. Și, cu toate aceste, prietenii intimi pe care îi avea el mai aproape de inimă cum și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
asta, să nu mă mai vadă nimene cât voi trăi?... Dar ce va zice lumea în urma mea?... Ș-apoi nici era așa ușor de executat acest ciudat mijloc de scapare, de vreme ce eram în toiul iernei și îmi lasasem în urmă pălăria, paltonul și galoșii... Să mă sinucid? Ar fi fost un mijloc ceva mai radical, cel puțin n-aș mai fi știut de rușinea ce lasam după mine, dar cu ce?... N-aveam nici măcar un cuțitaș în buzunar... Dumnezeule, ce mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dormeau încă în umbră. Am regăsit cararea, dar, înainte de a pleca, eu unul mi-am făcut cruce ca omul care mulțămește lui Dumnezeu că vede încă o dată lumina zilei. Apoi, în momentul îndrumărei 191 noastre spre târg, mi-am rădicat pălăria în sus, m-am înmtors cu fața spre cetate și am salutat-o cu cuvintele solemne adresate de Volney ruinilor Palmyrei: Vă salut, ruini singuratice, morminte sfinte, ziduri tăcute! Și, la revedere! adaose unul dintre prietinii noștri. De atunci nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
a exclude indivizii anormali. Ce-i mai trist e că nu există un criteriu de departajare a ciupercii comestibile de cea toxică. Specii foarte asemănătoare, identice pentru omul neavizat, pot fi delicioase ori toxice, precum buretele domnesc, Amanita caesarea, respectiv pălăria șarpelui, Amanita muscaria. În alte rânduri, aceeași ciupercă poate fi bună sau rea, după vârsta ei. De aceea, singurul criteriu valabil deocamdată este cunoașterea perfectă a fiecărei specii. Cândva, această știință se transmitea și se mai face Încă, din generație
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
de a răspunde excitantului. Numai trebuința sensibilizează organismul în fața unui obiect, care devine astfel un excitant. De pildă, spune el, pentru o doamnă elegantă vitrina unei librării cu cărți științifice nu constituie un excitant; în schimb, vitrina unui magazin cu pălării poate deveni pentru ea un excitant puternic. În concluzie, "numai prin intermediul unei trebuințe excitația poate provoca reacția". Trebuința este motivul conduitei noastre, cauza activității. Ea apare cînd se rupe echilibrul intern al organismului și se stinge de îndată ce, fiind satisfăcută, echilibrul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
vreodată la îndoială veridicitatea. Așa de pildă, încă din copilărie, am urmărit cu toții plini de încântare, filmele zise „Western”, cu cowboy și pistolari fantastici, care fără să țintească, scot rapid revolverul și trăgând de la înălțimea șoldului, împușcă cu extraordinară precizie pălăria unui călăreț aflat în goana calului la peste un kilometru distanță. Am și eu experiența mea în acest domeniu, și îmi amintesc că pe când eram militar, la exercițiile de tragere cu pistolul TT-33 (Tulscki Tokarev) aflat în dotare, era greu
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
vrem și să ne angajăm cu toate puterile în lupta pentru atingerea acestui scop sfânt. Acum, la urmă, vreau să spun că am tot respectul pentru marile personalități ale istoriei și civilizației din România, dar în același timp, îmi scot pălăria și îmi înclin fruntea în fața „Omului de Rând” de azi, de ieri și din totdeauna. Doamne ajută. Badea Gheorghe Rădăcini Sunt multe lucruri pe care le prețuim abia atunci când le-am pierdut. Așa facem, de pildă, cu tinerețea, pe care
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
era militantă și încerca să facă prozeliți. Am menționat deja că principalul inamic al Patriarhiei era catolicismul, în primul rînd datorită faptului că acesta constituia pericolul major cu care se confruntau așezările ortodoxe. Principiul conform căruia "turbanul Profetului era preferabil pălăriei cardinalului" avea să fie un element esențial al relațiilor greco-venețiene. În plus, administrația venețiană, mai eficientă decît cea otomană, s-a dovedit a fi mai strictă în perceperea impozitelor și implica o participare la guvernare a populației grecești mai puțin
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]