6,959 matches
-
peronul opus. Se uită de-a lungul șinelor, dar nu văzu trenul. La Întoarcere trecu prin bar, unde oamenii beau, așteptând trenul. Bău un Anis la tejghea și se uită la cei din jur. Oamenii așteptau frumos trenul. Trecu prin perdeaua de mărgele. Ea era la masă și Îi zâmbea. Te simți mai bine? o Întrebă. — Da, mi-e bine. N-am nimic, mă simt bine. Ucigașii Ușa restaurantului lui Henry se deschise și doi bărbați intrară. Se așezară la tejghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu totul și fiecare se ducea pe rând să stea În prag. Bătrâna de la masă le spuse ceva și ele se așezară din nou lângă ea. Din sală se intra direct În bucătărie. Intrarea În bucătărie era mascată de o perdea. Fata care ne luase comanda se-ntoarse cu niște spaghete. Le puse pe masă, apoi aduse o sticlă cu vin roșu și se așeză lângă noi. — Ei, Îi spusei lui Guy, tu ai vrut să mâncăm Într-un loc simpluț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
plătesc În dolari, așa că i-am dat un dolar și jumătate. Chiar cântă foarte frumos. Era foarte cald În tren, și la fel erași În vagonul de dormit. Nu se simțea nici o adiere prin geamul deschis. Doamna din America trase perdeaua și gata cu marea, nu se mai vedea nici măcar din când În când. Pe partea cealaltă era geamul, pe urmă un culoar, apoi un geam deschis și, dincolo de geam, copacii prăfuiți, un drum plin de pete de ulei și podgorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
După o bucată de drum, s-a oprit din nou și a slăbit strânsoarea fularului. Îi amorțise piciorul. „Ce bine mi-ar prinde o cârjă din cele de la spital! - a gândit resemnat. Între timp, soarele s-a ascuns după o perdea groasă de nori. „Acum să tragă o ploaie și am dat de belea!” - gândea privind la norii care deveneau din ce în ce mai învolburați, acoperind tot cerul cu semne că din clipă în clipă va porni să toarne... „Dacă plouă, n-am unde
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
peste fluviu, strălucitori primăvara și vara, Întunecați toamna și iarna. După o oră ne despărțirăm de el Îmbrățișîndu-l. - Să nu ne uitați, rostii. El mă Îmbrățișă din nou. 20. CÎnd ajunse acasă, Marga Popescu deschise ferestrele dinspre curte, atentă la perdelele de voal, albe și lungi, - nu le mișca nici o adiere. După ce-și puse capotul pe ea, ieși În curte, potrivi furtunul pe care-l ținea Într-o ladă lîngă cișmea și stropi asfaltul Încins din fața ferestrelor, răcorindu-l. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
melodie oarecare. Deschise aparatul de radio, prinse un post străin ce transmitea muzică de jazz. Ascultă, dar după zece minute Închise aparatul și camera reintră În liniștea molatică a zilei de vară. Își puse mîinile sub cap, privi tavanul, apoi perdelele lungi, nemișcate. - „Da, domnule judecător, grăi În sinea ei, sînteți cam Îngîmfat - și zîmbi. Întîlnirea cu dumneavoastră m-a tulburat prin violența cu care vă susțineți părerile.” - „Nu e violentă ci credință”, auzi răspunzîndu-i-se - „Tot așa vă consumați și În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cu vîrfurile condurilor cu care era Încălțată. I se păru că aude o voce anume, specială, poate a lui, dar nu era decît una din cele multe ce se auzeau sub ferestre, ale trecătorilor de pe stradă. Deschise și aici ferestrele, perdelele micului salon nu erau albe asemeni celor din sufragerie, ci cafenii. Trecătorii erau Îndeosebi tineri, fete, băieți, li se auzeau clar vocile vioaie. Ieși pentru puțin la fereastră să privească; Își rezemă coatele de pervaz. Era, În substrat, o evadare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dar nu sîntem Înzestrați cu puterea unei asemenea aventuri. Ea mă privi ca dintr-o capcană din care-și cerea izbăvirea, iar eu, neînțelegînd, o Întrebai la ce gîndește. - La nimic, Îmi răspunse. Privirea Îi rămase În gol și, deodată, perdelele căzură În Înserare. Ea mai vorbi ceva, nu-mi aduc aminte ce, vocea Îi deveni patetică, nu mai era vocea veselă pe care mi-o Închipuiam a orelor didactice, n-ai fi crezut că tînăra femeie era profesoara, că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de alegerea la care curiozitatea ei se oprise (avea atunci numai 18 ani), În timp ce maică-sa, mult mai pragmatică, cerceta din ochi, gospodărirea camerei de la față, dar era nemulțumită că În așezarea, neașezarea lucrurilor ce o mobilau, precum și În nemișcarea perdelelor lungi de la ferestre, de catifea, nu putea desluși ceva anume ce spera să i se dezvăluie din natura secretă a celui ce locuia acolo, pe care era convinsă a-l cunoaște dar niciodată Îndeajuns, nefiind atentă la perorările doamnei Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
În doliu atunci, slabă, plăcută la Înfățișare, cu ochii adînciți În orbite, palidă, n-am mai văzut-o niciodată. 3. Trecuse un an de atunci. Alaiul după-amiezii de vară intra victorios În odaie, ocrotit de razele roșiatice ale apusului. Lungile perdele străjuiau la ferestre o anume intimitate caldă, misterioasă, pe care sufletul o simte totdeauna ca venită din altă lume. Doamna Pavel era În sufragerie, În cealaltă parte a clădirii și-și dădea În cărți. „O pasență, domnule judecător - mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pe birou. CÎnd mă Întoarsei În camera de la față, soarele incendia În lumini triumfal covorul persan cu desenele lui florale, canapeaua lată acoperită cu imensa cuvertură bej cu ciucuri atîrnînd ca niște clopoței tăcuți, cele două fotolii, măsuța, oglinda ovală, perdelele lungi, toate născînd o bucurie secretă. CÎțiva trecători; apoi, pe caldarîmul micului bulevard se auziră strigînd la intervale aproape egale, cu voce răgușită: - Pămînt de flori!... Pămînt de flori!” Căruța Înainta Încet depărtîndu-se pînă ce zgomotul roților pe pietrele cubice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
învingă... Iar noi vom continua să învingem! tună un glas, acoperind strigătele și trosnetul focului ce devasta satul pierdut printre pădurile din Gallia Narbonensis. Rotocoale de fum negru se ridicau spre cer, împinse de un vânt prevestitor de rele. Prin perdeaua aceea deasă care acoperea totul, se contură tot mai clar silueta unui soldat roman. Era scund și îndesat, înspăimântător cu darda ce-i străpungea ochiul, o suliță înfiptă în umăr și alta în coapsă. El însă continua să înainteze încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
copitelor ajunse până la bucătărie, făcându-l pe Listarius, care tăia niște praz, să ridice capul. Dădu fuga la fereastră, urmat de Lucilius, al doilea ajutor de bucătar, un tip pirpiriu care se lăuda că gătise pentru însuși Nero. Listarius trase perdeaua și privi afară. — Cine sunt? Se uita la soldații care descălecau, unii dintre ei cu ajutorul gărzilor lui Vitellius. Lucilius își împinse înainte nasul ascuțit. — Îl vezi pe cel cu haina de blană? Îl cunosc... Ăla mare, pe care îl urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu pila și scuturi. Valerius fu aruncat printre zdrențăroșii îngrămădiți înăuntru. Alți oameni, încătușați, mergeau în urma carului. Cu toții erau condamnați să ajungă în arenă. Vitellius făcu semn să vină lectica și se urcă în ea. Porunci să se dea deoparte perdelele și să se meargă în urma carului, apoi se lăsă pe perne, cu o mână pe pântece și cu cealaltă la gât, în locul unde apăsaseră degetele lui Valerius. Strigătele îl anunțară că ajunsese la destinație. Zări vila pe care o rechiziționase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
opri, asaltat de mulțime. Câțiva soldați interveniră, pe când alții porunceau să se deschidă poarta. Carul porni din nou și, după câteva clipe, dispăru dincolo de poartă, încredințându-l pe Valerius destinului său de gladiator. Vitellius îi făcu semn sclavului să tragă perdelele. Simțea o imensă ușurare. Toate neliniștile sale dispăruseră. Legănat de lectică, dormi tot drumul până la Pretoriu. 23 Din vila aflată în apropiere de Aquileia se vedea marea. Antonius Primus ajunsese aici după o călătorie fără opriri pe Via Postumia, ars
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care a intrat năuc. Soarele arde, mici ventuze ciupeau de-a lungul umerilor încovoiați de greutatea aripilor care au uitat să zboare. În amurg, un cer desprins din Chagall dezvăluie lumini roșii dintr-o altă lume, aduse în forme stranii; perdele de grădini, intrate în ogrăzi, stau îmbrățișate, într-o ordine saturniană numai de el știută. Pentru că femeia avea gleznele legate A spus cândva poetul Mircea Ciobanul. Despuiere Nu mai sunt cuprinsă de vedeniile simțurilor; a trecut demult acea sărbătoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
vecina mea, Lucica Filosofând ne pregătim pentru moarte, spunea Platon, în albastra lui carte; coboară spre noi, credeau alții, aici pe pământul sacralizat. Timpul ne tot apropie de ea, deși tot mai aproape, lângă fereastră, stă și așteaptă sub aceeași perdea albastră. Toți vom mai înflori altfel nu am uda rădăcinile în fiecare zi. Rămâne un mister moartea? De ce când murim, Dumnezeu este invocat, numit, implorat; cu el plângem când ne chinuim, îl așezăm lângă petalele de flori, pe perna suferindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pus într-o trestie, și I-a dat să bea. 49. Dar ceilalți ziceau: "Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mîntuiască." 50. Isus a strigat iarăși cu glas tare, și și-a dat duhul. 51. Și îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus pînă jos, pămîntul s-a cutremurat, stîncile s-au despicat, 52. mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră, au înviat. 53. Ei au ieșit din morminte, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
poate fi la rândul său asigurat în caz de incendii fiind inflamabil... Țineți benzină, diluant, ojă, gaz, petrol în casă? Nu. Foarte bine. Pentru spiritul dumneavoastră de prevedere veți beneficia de reducerea primei rate a asigurării cu condiția să scoateți perdelele care sunt, desigur, inflamabile. Le scoateți? O să se vadă totul de la vecini. Nu-i nimic. Sunteți foarte telegenic așa, neras și cu galbenul acesta alămâi care vă prinde extraordinar. Aveți icter? Nu cred. Cred c-ar fi bine să consultați
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
fel cu mîndrie apartamentul ăsta, Într-un cartier Înecat În funingine, În imediata apropiere odorifică a fostei gropi de gunoi a orașului, un cartier suprapopulat cu erudiți și infernal de zgomotos. Trec tramvaie, de la cinci dimineața, camioane grele, zbîrnîie ferestrele, perdelele, basculante, autobuze, motociclete de curse, mașini cu remorcă, căruțe, cîini cărora le place să latre, noaptea se repară continuu șinele plesnite-n timpul zilei, practic nu poți dormi fără dopuri de bumbac În urechi, fără cerumen, căști stereo cu sonorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
că nu numai teoretic și l-ar putea redobîndi printr-o altă emoție, asemănătoare ca intensitate primei. Iar sora Falconer nu ar fi avut altceva de făcut decît să provoace o zguduire emotivă infirmului. În al doilea rînd, tot ca perdea de ceață, imediat după minune, nu mai contează dac-a fost dumnezeiască sau medicală sau și una și alta, izbucnește focul, aprins din Întîmplare. Cum nu mai contează nici dacă un miracol se răscumpără sau nu prin suferință și moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
livadă magică cu haiduci Învîrtindu-se În jurul focurilor care rumeneau porcii și berbecuții puși la proțap, așa cum Își vor aduce aminte peste ani ștergîndu-și pe furiș o lacrimă, berbecuți discreți și-un proțap elegant Într-un superb joc de lumini prin perdeaua de ploaie miraculoasă de excepție, că iar Începuse să toarne, și odată cu primii stropi de sub rochia elegantă din piele alb-gri cu irizări turcoaz a fost aruncată jartiera sărbătoritei pîndită cu febrilitate și prinsă toată seara de Ionuț, fratele nașei, subsecretar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și a lui Lucien. Casa inginerului, în Bhowanipore, o cunoșteam, căci fusesem o dată acolo, cu mașina, să ridic niște planuri. Dar niciodată n-aș fi bănuit că în interiorul unei case bengaleze se pot găsi asemenea minunății, atâta lumină filtrată prin perdele transparente ca șalurile, atât de dulci la pipăit covoare și sofale din lână de Kashmir, și măsuțe cu picior asemenea unui talger de alamă bătută, pe care se aflau ceștiie de ceai și prăjiturile bengaleze, aduse de Narendra Sen pentru
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de incertitudine și agonie făcea și mai viguroase bucuria și siguranța mea de acum. Mă întorsei în odaia mea, tremurând de voluptate și victorie. Nici n-am apucat să mă îmbrac bine, și Maitreyi bătu la ușă. Cum intră, trase perdeaua în urma ei (ușa ar fi fost mai riscant s-o închidă) și mi se zvârli în brațe. ― Nu mai pot fără tine, îmi spuse. O sărutai. Se zbătu și fugi lângă ușă. ― Oare nu e păcat? întrebă. ― De ce să fie
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nici de un cur de bărbat!... Dar știi că pe-aici se vântură atâția copii..." Într-un fel, avea dreptate, adăugă Manole. Și-atunci, ne-am înțeles ca de sărbători, când vin rudele și copiii, să acoperim tabloul cu o perdea, așa cum acoperim oglinda... - În fond, îl întrerupse Condurachi, aproape că nu mai poți spune că e un nud de femeie. E mai degrabă un corp de zeiță... - Așa spunea și ea, Zamfira, când mi l-a arătat. "Vă aduc o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]