6,492 matches
-
Aceste lucrări se alătură stilistic expresionismului. Deși opera sa în domeniul expresionismului abstract l-a incitat necontenit, el a rămas fidel figurativului. Valeriu Pantazi (Constantinescu) s-a născut la 17 mai 1940 în localitatea Urechești, județul Vrancea, atunci județul Râmnicu Sărat. Mama lui era tânăra Maria Oprescu, absolventă a Pensionului de fete din Focșani, iar tatăl, ofițerul de gardă (absolvent de Filozofie) Octavian Constantinescu (Perianu) de 28 de ani, ce avea să plece în curând pe front, la Odessa. Tradiția orală
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]
-
dar plin de speranță. Epurat din armată, urmărit de sovietici, s-a refugiat în Școala de Șefi de Gară CFR, apoi și-a luat familia și cu serviciul s-a mutat din gară-n gară (Mărășești, Focșani, Nehoiu, Buzău, Râmnicu Sărat, Galați, Ulmeni), până la pensie. Tânărul Valeriu Pantazi a făcut școala „pe bucățele” prin toate aceste orașe iar liceul la „B.P. Hașdeu”, renumitul liceu de băieți din Buzău. Valeriu Pantazi învățase să scrie și să citească de la 4 ani. Mama lui
Valeriu Pantazi () [Corola-website/Science/328707_a_330036]
-
și fiecare din ele e cârmuită de către un dregător al domniei, un pârcălab, având atribuții militare, administrative și judecătorești și o reședință cunoscută. Un asemenea județ a existat sub Basarab I, în partea de răsărit a țării, între județele Râmnicul Sărat, Buzău și Ialomița: a fost județul Brăila al cărui pârcălab și-a avut reședința, în mod firesc, în orașul ce a dat numele sau noii unități administrative. Trebuie relevat că în timp ce marea majoritate a județelor Țării Românești se numesc după
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
nu diferea mult, sub acest raport, de ceea ce a fost județul după 1829. El avea drept hotar de miazănoapte Siretul, a cărui albie veche venea însă mai spre sud decât cea de azi. Spre apus se mărginea cu județele Râmnicul Sărat și Buzău, iar spre miazăzi cu județul Ialomița, a cărui capitală era la Orașul de Floci sau, cum i se spunea mai pe scurt, la Oraș. Înspre răsărit, hotarul îl forma Dunărea Veche, dincolo de care era Dobrogea; „balta” întra deci
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
sud. Casele orașului sunt cuprinse între această incintă exterioară și incinta a patra. Trei drumuri străbat, prin trei porți, ultima incintă, ducând unul spre miazazi, spre Silistra și orașele din câmpia munteană, altul spre orașele din marginea podgoriei: Focșani, Râmnicul Sărat, Buzău și apoi mai departe spre vechea capitală a Țării Românești, spre Târgoviște și de aici, fie prin Câmpulung, peste munți la Brașov, fie la Pitești, Slatina, trecând după aceea Oltul; cel de-al treilea drum făcea legătura cu Galații
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
cancelariei domnești. Cea dintâi mențiune în acest sens o găsim îndată după constituirea raialei, în documentul din 17 septembrie 1543, prin care voievodul Radu Paisie (1535-1545) întărește vechiul asezămșnt ca de episcopia Buzăului să asculte: „județul Buzău și județul Râmnicul Sărat și județul Brăila și județul Săcuieni, aceste patru județe, cu toată hirotonisirea preotească și bisericească”. Peste aproape o jumătate de secol, la 12 iulie 1584 voievodul Petru Cercel (1583-1585) întărește dreptul episcopului de Buzău , păstorea pe atunci vestitul Luca din
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
fie menționat în actele domnești, în scriptele cancelariei. După aceea însă, pe vremea lui Matei Basarab, constatăm o schimbare: județul Brăila nu mai apare ca o entitate deosebită, de sine stătătoare, ca până atunci, ci este contopit cu județul Râmnicu Sărat. Așa îl găsim în documentul din 6 mai 1646 referitor la satul Bordești din „județul Râmnicul Sărat și Brăila”. Această contopire, făcută, desigur, din considerente economice, partea rămasă din județul Brăila sub autoritatea domnească era prea mică și nu justifică
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
o schimbare: județul Brăila nu mai apare ca o entitate deosebită, de sine stătătoare, ca până atunci, ci este contopit cu județul Râmnicu Sărat. Așa îl găsim în documentul din 6 mai 1646 referitor la satul Bordești din „județul Râmnicul Sărat și Brăila”. Această contopire, făcută, desigur, din considerente economice, partea rămasă din județul Brăila sub autoritatea domnească era prea mică și nu justifică cheltuiala legată de conducerea unui județ, nu este un caz izolat. La fel s-a procedat și
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
de stare materială de mijloc. Acest aflux rural este procesul obișnuit în toate orașele noastre , și nu numai ci și în toată lumea. La românii veniți din satele Munteniei, în primul rând și în fosta raia și din județele limitrofe: Râmnicul Sărat, Buzău, Ialomița, s-au adăugat românii din Transilvania, în special din Brașov și Săcele, o parte negustori iar cealaltă parte mocani veniți cu oile din rândurile acestor transilvăneni, mocani și negustori, s-au ridicat, cu vremea familii ca „Perlea, Grozea
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
fiind "Mercimek" (linte) "çorbası" și "Tarhana çorbası". Supele „delicatese” sunt cele care nu sunt consumate în mod obișnuit zilnic, ca "Iskembe" și "Paça çorbası". Cele mai populare supe turcești sunt: Bucătăria turcească are o gamă largă de produse de patiserie sărate și dulci. Specialitățile pe bază de aluat fac parte integrantă din bucătăria tradițională turcească. Utilizarea de aluat stratificat este înrădăcinată în caracterul nomad timpuriu al turcilor din Asia Centrală. Această se folosește la preparea produselor precum baklava și börek. Dolma(ardei
Bucătăria turcească () [Corola-website/Science/329454_a_330783]
-
Yapincak. La micul dejun și în timpul zilei ,turcii beau mult ceai negru. Ceaiul se face cu două ceainice din Turcia. Ceaiul amar puternic este făcut în oala de sus și este diluat prin adăugarea apei fierte de la inferior. Ayran(iaurt sărat) este cea mai comună băutură rece,care poate acompania aproape toate preparatele în Turcia,cu excepția celor cu pește. Salgam suyu(suc de gulie)este o altă băutură importantă care se combină cu raki . Boza este o băutură tradițională de iarnă
Bucătăria turcească () [Corola-website/Science/329454_a_330783]
-
În anul 1909 s-a înființat „Sindicatul producătorilor adevăratului camembert din Normandia” (în , prescurtat SFVCN), care a încearcat să-și protejeze producția. La momentul respectiv, camembert-ul a fost definit ca „o brânză cu pasta moale scursă, nepresată, nemalaxată, ușor sărată, cu crustă de mucegai, cu formă rotundă, cu greutatea maximă de , cu diametrul de , cu un conținut de substanță uscată grasă mai mare decât 38%, preparată din lapte de vacă pur și produs în Normandia inferioară.” Totuși, Curtea de Apel
Camembert () [Corola-website/Science/334954_a_336283]
-
de oaie sau de capră, asemănătoare cu urdă. Se produce în zonele montane din Corsica. Este produsă din zer care rezultă din producerea brânzeturilor. Un kilogram de brocciu se obține din de lapte. Zerul este încălzit la 35°C și sărat, apoi se adaugă 15% de lapte integral. Amestecul este încălzit la 90°C pentru floculare. Flacoanele albe se recoltează și se varsă în site ("fattoghje" sau "casgiaghje" în limba corsicană). Acest brânză poate fi comercializată fie imediat, când este încă
Brocciu () [Corola-website/Science/335001_a_336330]
-
și altul cu diametrul de 165-190 mm și cu greutatea de 700-1100 gr. Cojea este netedă sau ușor încrețită și uscată, de culoarea de la galben portocaliu la roșu-cărămiziu, atribuibilă exclusiv a pigmentării bacteriilor de pe suprafață. Pasta este suplă, onctuoasă, ușor sărată, de culoare bej-deschis. Aroma este puternic. Brânza Époisses face obiectul din 1991 unei denumiri de origine controlată (AOC) în Franța și din 1996 al unei denumiri de origine protejată (AOP) în Uniunea Europeană. Producția de Époisses AOP era de în anul
Époisses (brânză) () [Corola-website/Science/334995_a_336324]
-
plante acvatice, în aprilie-iunie. O femelă depune cam 100.000 de icre. Valoarea economică este mare. Are o carne cu multe oase, aceasta este, însă, foarte fină și dulce, mai ales primăvara, când este și destul de grasă. Se pregătește și sărată, dar atunci își pierde mult din calitate.
Sabiță () [Corola-website/Science/331518_a_332847]
-
României au funcționat de-a lungul timpului mai multe zeci de mine mari de sare precum și multe alte locuri în care exploatarea se făcea la suprafață, exclusiv pentru nevoile locale. Multe dintre mine sunt prăbușite, la suprafață formându-se lacuri sărate, lângă care s-au dezvoltat și baze de tratament. Salrom, compania de stat ce are monopolul exploatării sării, are 7 sucursale active: Slănic Prahova, Râmnicu Vâlcea, Târgu Ocna, Praid, Cacica, Ocna Dej și Ocna Mureș. Singura care nu poată fi
Saline din România () [Corola-website/Science/337530_a_338859]
-
care, la etajele superioare, au ferestre dreptunghiulare mai mici. În partea de sus a fațadei sunt dispuse merloane. În jurul anului 1508, fațada dinspre Canal Grande a fost pictată în frescă de Giorgione și Tițian. Din această lucrare, deteriorată de climatul sărat și umed al lagunei, au mai supraviețuit câteva fragmente, adăpostite acum în Ca' d'Oro din Veneția. Interiorul dispune de asemenea de lucrări de artă remarcabile ale lui Paolo Veronese, Tițian și Jacopo Tintoretto, dispărute de asemenea în mare parte
Fondaco dei Tedeschi () [Corola-website/Science/333442_a_334771]
-
este un lac sărat situat în nordul Tanzaniei, aproape de granița cu Kenya, în ramura de est a Riftului African. a fost numit astfel, tocmai pentru că bazinul său adăpostește un amestec natural de substanțe, care poartă chiar denumirea de natron (carbonat de sodiu decahidrat, Na2CO3x10H20
Lacul Natron () [Corola-website/Science/331137_a_332466]
-
ca limba de mare a fost separată de litoral, ea a rămas sub forma unui mic lac, Lacul Ovadya, a cărui apă a devenit dulce. În urma unor schimbări de climă și unui supliment de umiditate s-a format un lac sărat care s-a întins de la Marea Galileei (Kineret) si până la Hatzeva. Acest lac, denumit „Lacul limbii” (în ebraică Yamat Halashon), care a ajuns la o adâncime maximă de 180 metri. În perioada secării de acum 25,000 ani, s-a
Depresiunea tectonică a Iordanului () [Corola-website/Science/331162_a_332491]
-
cresc copaci precum Ziziphus spina-christi (în ebraică „shizaf”), iar în sud Balanites aegyptiaca, cunoscut drept curmalul de deșert, Calotropis procera, numit și mărul de Sodoma sau fitilul deșertului. La est de Fatzael se află o depresiune de salinitate sau lac sărat (în arabă „sebkha”, în ebraică „malha”), unde crește o vegetație specifică: arbuști ca Atriplex halimus,(cunoscută în franceză ca „pourpier de mer”, „iarba grasă de mare”), Nitraria retusa, soiuri diverse de săricică locală - Suaeda asphaltica, de asemenea tufe perene de
Depresiunea tectonică a Iordanului () [Corola-website/Science/331162_a_332491]
-
Spergularia diandra, Aizoon hispanicum, Mesembryanthemum nodiflorum, Stipa capensis sau iarba de stepa mediteraneană, Plantago ovata (psylium indian sau blond sau ispaghul), Ahronsohnia factorowski și altele. În albii se întâlnesc arbuștii amintiți. Lunca Iordanului este caracterizată de un habitat umed și sărat. De-a lungul Iordanului cresc arbori ca plopii de Eufrat sau de deșert (Populus euphraticus), tamariscul Nilului (Tamarix nilotica). Ici și colo în preajma unor izvoare de apa sărată cresc stuful de mare Juncus maritimus sau stuful comun Phragmites australis. În
Depresiunea tectonică a Iordanului () [Corola-website/Science/331162_a_332491]
-
întâlnesc arbuștii amintiți. Lunca Iordanului este caracterizată de un habitat umed și sărat. De-a lungul Iordanului cresc arbori ca plopii de Eufrat sau de deșert (Populus euphraticus), tamariscul Nilului (Tamarix nilotica). Ici și colo în preajma unor izvoare de apa sărată cresc stuful de mare Juncus maritimus sau stuful comun Phragmites australis. În ariile de sebkha sau malha cresc Arthrocnemum macrostachyum și specii de Suaeda. Dintre mamiferele erbivore în toate zonele Văii Iordanului se pot întâlni turme de antilope, de asemenea
Depresiunea tectonică a Iordanului () [Corola-website/Science/331162_a_332491]
-
de boală. Pentru călătoria spre vest, în mod normal erau necesare între patru și șase luni, dar expediția Donner a ales să urmeze un traseu nou numit "Hastings Cutoff" (scurtătura lui Hastings), care traversa munții Wasatch și Deșertul Marelui Lac Sărat. Terenul accidentat și diversele dificultăți întâlnite în timpul călătoriei de-a lungul râului Humboldt, în actuala Nevada, au dus la pierderea mai multor animale și căruțe, ceea ce a provocat disensiuni în cadrul grupului. La începutul lui noiembrie 1846, expediția a ajuns la
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
el a publicat „Ghidul emigrantului spre Oregon și California”. În acest ghid, el a descris o cale directă de acces care trecea prin Marele Bazin și i-ar fi purtat pe emigranți prin munții Wasatch și prin Deșertul Marelui Lac Sărat. Dar Hastings nu parcursese în realitate traseul propus în ghid până în anul 1846, când a călătorit din California până la Fort Briger; fortul, care era o minusculă stație de aprovizionare condusă de Jim Bridger și de asociatul lui, Pierre Louis Vasquez
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]
-
a încercat să-i convingă pe emigranți să o ia spre sud și să urmeze ruta propusă de el. Până în 1846, Hastings era unul dintre cei doi oameni care au traversat în mod sigur partea sudică a Deșertului Marelui Lac Sărat, dar niciunul dintre ei nu a călătorit cu căruțe. Partea cea mai dificilă a călătoriei o constituiau însă ultimii 160 km prin Sierra Nevada. Acea zonă de munte cuprindea 500 de vârfuri distincte la altitudini peste 3700 de metri, iar
Expediția Donner () [Corola-website/Science/331237_a_332566]