6,791 matches
-
În mod rigid, anumite progrese evolutive În tehnologie, ci numai că ea condiționează mintea În a vedea lumea Într-un anumit fel, conducând, prin urmare la noi descoperiri În conformitate cu percepția mentală a oamenilor asupra lumii. Desigur, conștiință culturală nu este statică. Noi descoperiri și invenții pot modifica conștiința spațiotemporală În mod continuu, conducând la o schimbare a Însăși paradigme culturale, precum și la schimbări fundamentale În aranjamentul politic și economic. Aș sugera Însă că În decursul istoriei, concepția oamenilor despre realitate Începe
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
principiul comunității teritoriale, pentru stabilirea unităților spațiale caracterizate prin integralitate teritorială, respectiv mari ansambluri politico-geografice cu continuitate spațială, nefragmentate de bariere naturale, așa cum sunt cele două componente majore ale spațiului arabofon - arealul arabo-asiatic și arealul arabo-african. Pe lângă cele trei principii statice de regionare amintite, am ținut cont și de dinamica proceselor ce au loc în spațiul politico-geografic arabofon și care conferă alura și profilul funcțional al diferitelor unități teritoriale. Așadar, principiul funcționalității este responsabil de obligația noastră de a identifica ansamburi
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3054]
-
Prezența argumentului extern depinde de prezența proiecției v și invers. Pentru a face distincția între inergative și inacuzative în termeni structurali, nu trebuie să asociem proiecția v cu un anumit sens, pentru că, după cum a arătat Kratzer (1994), v poate fi static sau dinamic. În termenii lui Burzio, absența argumentului extern este corelată cu absența Cazului acuzativ. v are un rol nu numai în prezența argumentului extern, dar și în atribuirea Cazului acuzativ. Absența categoriei v are două consecințe: nu există argument
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și punctul final, deci există două proiecții aspectuale: − AspEM asigură interpretarea aspectuală și verificarea Cazului acuzativ; în anumite cazuri (love 'a iubi', hate 'a urî', know 'a ști'), AspEM verifică Cazul, dar nu are conținut aspectual, pentru că aceste verbe sunt statice și inerent atelice; AspEM este nespecificat în aceste situații, deci nu măsoară evenimentul; − AspOR nu are funcție de verificare a Cazului și nu este proiectat atunci când nu are conținut aspectual, adică pentru inacuzative și pentru verbele de stare. În teoria propusă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un grup prepozițional direcțional (run to the park 'a alerga până la parc'), acesta manifestă proprietăți evidente de verb inacuzativ. Chierchia (2004: 59) nu împărtășește pesimismul lui Reinhart în privința relevanței aspectului pentru inacuzativitate, subliniind că inacuzativele sunt telice și foarte rar statice. Verbele atelice care au proprietăți inacuzative sunt de tip special: incoative (cool 'a (se) răci') − repetarea unor evenimente telice − și verbe de mișcare (roll 'a aluneca') − tind să se comporte telic atunci când au formă inacuzativă. 4.5. Abordări cognitive Levin
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
The boat sunk by itself ' Vasul s-a scufundat singur', adică o proprietate a vasului sau o stare în care se află face ca acesta să se scufunde. Factorul cauzator − în cazul inacuzativelor − nu trebuie deci înțeles ca acțiune, ci static (operatorul CAUZĂ este neutru la tipul de proprietate implicat, acțiune sau stare). Prin urmare, derivarea inacuzativelor este un tip special de reflexivizare, "internă" (RI), de natură statică, operație care pune semnul de identitate între subiect și obiect și care trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
scufunde. Factorul cauzator − în cazul inacuzativelor − nu trebuie deci înțeles ca acțiune, ci static (operatorul CAUZĂ este neutru la tipul de proprietate implicat, acțiune sau stare). Prin urmare, derivarea inacuzativelor este un tip special de reflexivizare, "internă" (RI), de natură statică, operație care pune semnul de identitate între subiect și obiect și care trebuie să externalizeze argumentul rămas: a. Forma logică a RI = <e, π> → <e, p> b. Conținut: RI(sink−scufunda)](x) =˘[sink−scufunda(x)](x). Relația dintre R și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și PI: sunt identice din punct de vedere vericondițional, dar forma logică este diferită. Verbul intranzitiv care participă la alternanța cauzativă este legat de corespondentul său tranzitiv prin operația de reflexivizare, care are două trăsături specifice: factorul cauzator e înțeles static; operația de reflexivizare este de tipul unei "internalizări". Atunci când argumentul intern al unui verb inacuzativ ca affondare 'scufunda' este externalizat prin deplasarea NP, trebuie să presupunem însă că e folosită operația de reflexivizare R (nu RI). Un verb intranzitiv ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
schimbare de stare având cauză externă, fără a specifica modul în care are loc această schimbare. În privința situației din limba spaniolă, Koontz-Garboden (2009: 84−85) arată că subiectul verbului romper 'a rupe' poate fi Agent, Instrument, Forță naturală sau Eventualitate statică 128, adică Efector (rol tematic generalizat); verbele cauzative din spaniolă sunt derivate printr-o operație al cărei rezultat este adăugarea cliticului reflexiv se. Se este o marcă a reflexivizării; ia un predicat cu două argumente și îl reflexivizează. Koontz-Garboden (2009
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu creează o nouă poziție de specificator în care se poate atribui Caz; un argument intern trebuie să urce în alt specificator pentru a primi Caz. Interpretarea aspectuală a centrelor a este constantă în cazul adjectivelor: toate proiecțiile adjectivale sunt statice, în timp ce proiecțiile verbale sunt uneori statice, alteori dinamice. Problema adjectivelor ergative este discutată și de Tayalati (2008), tangențial, în analiza pe care o face pentru poziția cliticelor de dativ în construcțiile cauzative cu faire 'a face' și rendre 'a face
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
specificator în care se poate atribui Caz; un argument intern trebuie să urce în alt specificator pentru a primi Caz. Interpretarea aspectuală a centrelor a este constantă în cazul adjectivelor: toate proiecțiile adjectivale sunt statice, în timp ce proiecțiile verbale sunt uneori statice, alteori dinamice. Problema adjectivelor ergative este discutată și de Tayalati (2008), tangențial, în analiza pe care o face pentru poziția cliticelor de dativ în construcțiile cauzative cu faire 'a face' și rendre 'a face, a se duce' din franceză. Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
localist a verbului a fi (Anderson 1971, Riegel 19854 și alții), conform căreia a fi este, atunci când are sens plin, verbul locativ prin excelență. Structurile copulative se disting de cele cu verb plin prin valoarea aspectuală: copulativele sunt prin excelentă statice. 2.1.3. Interpretarea din lingvistica generală și din gramatica comparată Meillet (1934)5, reluând punctul de vedere al lui Aristotel, nu acceptă statutul de predicat al copulei, considerând-o un accesoriu, suport al afixelor flexionare de timp și de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
deși în majoritatea limbilor indo-europene s-a generalizat folosirea lui *es- atât pentru valoarea copulativă, cât și pentru cea existențială, în latina târzie, esse era folosit drept copulă, iar existere, extare, ca verb existențial. De Cuyper (2007) analizează situația copulativelor statice în trecerea de la latină la limbile romanice: lat. esse și stare au dat două verbe copulative statice în limbile romanice: sp. ser și estar, cat. (és)ser și estar, it. essere și stare, ptg. ser și estar, rom. a fi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru cea existențială, în latina târzie, esse era folosit drept copulă, iar existere, extare, ca verb existențial. De Cuyper (2007) analizează situația copulativelor statice în trecerea de la latină la limbile romanice: lat. esse și stare au dat două verbe copulative statice în limbile romanice: sp. ser și estar, cat. (és)ser și estar, it. essere și stare, ptg. ser și estar, rom. a fi și a sta, cu excepția francezei, care nu dispune decât de être. Autoarea identifică trei situații de folosire
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este frumos'); (c) atribuirea unei localizări, prin construcție prepozițională (Juan está en Jaca 'Juan este la Jaca'). În limbile spaniolă și portugheză se folosește estar pentru localizarea indivizilor, iar pentru localizarea obiectelor, estar dacă sunt mobile și ser dacă sunt statice. În catalană, italiană și română, în contextele de localizare, atât pentru indivizi, cât și pentru obiecte, se folosește verbul moștenit din esse (Cartea e pe masă). Deși în bibliografia consacrată problemei este prezentă ideea că existența unei delimitări temporale impune
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aflat în caz direct). La imperfectiv, verbul tranzitiv se acordă cu subiectul, ca și verbul intranzitiv. Un pacient marcat, obiect specific sau uman, cere postpoziția ko, marcă sincretică de dativ și acuzativ. Există două tipuri de participii: un participiu ergativ, static și rezultativ, care are afinitate cu clasa nominală, și un participiu pasiv, care nu acceptă introducerea unui adverb temporal printr-un relator nominal, nu acceptă marca agentivă (posesivă) și conservă marca agentului din structura pasivă. În enunțurile finite, argumentul pacient
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Case Roles, Agents and Agency Revisited", în: M. Shibatani, S. A Thompson (eds.), Grammatical Constructions: Their Form and Meaning, Oxford, Oxford University Press, p. 289−322. 128 Într-un exemplu de tipul Greutatea cărții a rupt masa, subiectul este eventualitatea statică. 129 Vezi și Soare (2010: 79−80), care arată că, în română, prezența subiectului Pacient determină apariția în forma verbului a unui se ergativ, care și-a pierdut legăturile (semantice și sintactice) cu reflexivul (Fereastra s-a închis, Oglinda s-
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
există o structură dominantă. Există însă și structuri concurente care tind să se cristalizeze și să limiteze sau chiar să înlocuiască structura dominantă. Această proprietate decurge din însăși sursa structurii sistemelor sociale. Structura unui sistem social trebuie înțeleasă nu numai static, ca mod deorganizare, dar și dinamic, ca strategie de organizare promovată în cadrul sistemului de către membrii săi. Din cauza complexității sistemelor sociale, a pluralității de interese, într-un sistem social, diferitele subsisteme, grupuri, persoane tind să promoveze strategii diferite de structurare a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
societăților moderne. Sunt societăți ce nu atribuie timpului și evenimentelor care le jalonează nici o semnificație specială, în timp ce altele le atribuie o importanță capitală, investindu-și în ele toate speranțele. În general, se pot distinge două tipuri mari de organizări sociale: statice și dinamice sau, după cum se exprima Lévi-Strauss, societăți „reci” și societăți „calde”. Societățile statice se caracterizează printr-o organizare socială care a reușitsărealizeze un echilibru interior și exterior, reproducându-se pe sine fără modificări.Societățile dinamice se caracterizează, dimpotrivă, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
semnificație specială, în timp ce altele le atribuie o importanță capitală, investindu-și în ele toate speranțele. În general, se pot distinge două tipuri mari de organizări sociale: statice și dinamice sau, după cum se exprima Lévi-Strauss, societăți „reci” și societăți „calde”. Societățile statice se caracterizează printr-o organizare socială care a reușitsărealizeze un echilibru interior și exterior, reproducându-se pe sine fără modificări.Societățile dinamice se caracterizează, dimpotrivă, prin modificări continue în timp, prin transformarea neîncetată a formelor lor de organizare. Lévi-Strauss caracteriza
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Ceea ce a variat este neinteresant pentru că a fost o perturbare exterioară la care colectivitatea a căutat să se adapteze în propria sa manieră. Evenimentul trecut nu modifică prin el însuși lanțul ulterior de evenimente. Este deci de înțeles de ce structurile statice tind să producă o mentalitate anistorică. Efectiv, istoria lor nu este interesantă. Făcând această afirmație am sentimentul că este necesară o precizare. Pentru omul modelat de societatea modernă, foarte dinamică, cu un simț ascuțit al istoriei, mentalitatea anistorică tinde să
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
erau capabile să țină socoteala anilor, ci pentru că nu aveau nici un motiv să o facă. Perceperea temporalității în societățile dinamice. Conceptul de societate dinamică este în sine destul de vag. El trebuie înțeles doar prin opoziție strictă cu cel de societate statică. O societate dinamică este deci acea societate care se modifică semnificativ în timp. Trecutul este diferit de prezent și viitorul va fi diferit de ambele. Starea sistemului variază deci în timp. Schimbarea socială face timpul interesant nu numai dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
tradiții însă a constituit un punct pozitiv, stimulativ pentru dezvoltarea ulterioară. O asemenea înțelegere este de natură să deschidă perspective noi nu numai asupra genezei sistemelor, ci și a evoluției lor. Structuralismul a fost în general legat de o perspectivă statică. El nu a luat în considerare nu numai geneza și schimbarea structurilor, dar nici creșterea, dezvoltarea lor. Sistemele sociale sunt caracterizate printr-un proces, foarte frecvent, de creștere, dezvoltare. Capitalismul nu este o structură statică. El are dinamica sa proprie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
general legat de o perspectivă statică. El nu a luat în considerare nu numai geneza și schimbarea structurilor, dar nici creșterea, dezvoltarea lor. Sistemele sociale sunt caracterizate printr-un proces, foarte frecvent, de creștere, dezvoltare. Capitalismul nu este o structură statică. El are dinamica sa proprie. Capitalismul din faza acumulării primitive a capitalului este diferit de capitalismul matur, dezvoltat caracteristic momentului actual. Procese importante de schimbare au avut loc în interiorul său, fără a-i altera neapărat profilul general. Mișcarea muncitorească nu
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
capătă o importanță în sine. El devine moment al acestei evoluții, având o importanță mai mare sau mai mică. În această perspectivă se poate înțelege una dintre limitele importante ale structuralismului în varianta sa franceză: el a considerat doar sistemele statice, care se reproduc în timp, și nu cele dinamice, evolutive. Într-un sistem static evident, evenimentul nu are nici o influență asupra structurii. Nu acesta este însă cazul sistemelor evolutive. Capitolul 15 EVOLUȚIE SAU PROGRES?tc "Capitolul 15 EVOLUȚIE SAU PROGRES
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]