11,293 matches
-
mahalalele” psihologiei (chiromanția, frenologia, astrologia etc.), care permit înflorirea superstiției, a șarlataniei. Se mizează pe credulitatea oamenilor, pe lipsa lor de informare, pe nevoia resimțită acut de unii oameni de a-și rezolva problemele indiferent de mijloace. Oricât m-aș strădui, acestui tip de psihologie nu-i găsesc nici o justificare, dimpotrivă, o consider o anti-psihologie, cu efecte devastatoare în plan existențial și epistemologic - ca urmare, imperios necesar nu doar de a o combate, ci de a o și elimina. Ce atitudine
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
studiu de fezabilitate, dar nu au reușit. Altele au găsit firme specializate, dar s-au lovit de refuzul acestora de a se implica într-un proiect de pe urma căruia nu ar putea obține decât un câștig modest. Unele nu s-au străduit aproape deloc și au depus o cerere de finanțare însoțită de un studiu de fezabilitate vechi de câțiva ani, reprodus după un alt proiect FRDS derulat într-o comunitate învecinată ori în cadrul altui program sau preluat din arhiva unui proiectant
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
conduce spre reacții diferite, la diverși indivizi: un copil care își abandonează încercările de a lua mingea sărită peste un gard în curtea veciunului, poate găsi o altă formă de joc, arătându-se la fel de fericit ca și înainte; altul se străduiește, însă, din toate puterile, „se îngrămădește și intră sub gard, își găsește mingea și, epuizat și zgâriat, se bucură de triumful său”. (op. cit., p. 392). În funcție de modul de reacție la frustrare, se vorbește de succes și de insucces, dar, arată
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în legătură cu cele mai mici gesturi sau acte comportamentale. Faptul că acum impresia de frustrare a încrederii pe care el a acordat-o Desdemonei începe să se transforme în certitudine este demonstrat, de exemplu, de modul penibil în care Othello se străduiește să găsească într-un fapt mărunt (cum este cel al pierderii de către Desdemona a batistei pe care a primit-o de la Othello), a unei dovezi certe de infidelitate. În faza ultimă, de convingere deplină, pot rezulta acte detestabile, deosebit de impulsive
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
armată comune. Jocul strategic al celor cinci jucători este dictat de următoarele reguli: 1) Nici unul din cei cinci nu trebuie să se izoleze de ceilalți, dacă ține să aibă un rol în rezolvarea problemelor internaționale. 2) Fiecare trebuie să se străduiască să intre în coaliție cu cât mai mulți dintre ceilalți patru. 3) Coaliția care va reuși să reunească trei din cei cinci va fi capabilă să-și impună voința în afacerile internaționale. În sfârșit, în secolul XXI centrul politicii mondiale
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
a numit „unilateralism” - tendința de a acționa pe arena internațională conform intereselor SUA, fără a ține seama de vederile aliaților sau ale ONU. Președintele George W. Bush a declarat după actele teroriste din 11 septembrie 2001: „În timp ce Washington se va strădui constant să obțină sprijinul comunității internaționale, noi nu vom ezita să acționăm singuri, dacă va fi necesar, prin exercitarea dreptului nostru de autoapărare, acționând preemptiv împotriva amenințării cu care se confruntă națiunea, de fapt lumea”. În documentul National Security Strategy
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
externă și o armată comună. După părerea mea, trei reguli dictează jocul: 1. Nici unul dintre cei cinci jucători nu trebuie să se izoleze de ceilalți dacă vrea să aibă un rol în rezolvarea afacerilor internaționale. 2. Fiecare trebuie să se străduiască să intre în coaliție cu cât mai mulți dintre ceilalți patru. 3. Coaliția care va reuși să reunească trei din cei cinci are cele mai mari șanse să-și impună voința în afacerile internaționale”. Am mai atras atenția asupra unei
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
și strategică. Jocul strategic al celor cinci jucători este dictat de următoarele reguli: 1) Nici unul din cei cinci nu trebuie să se izoleze de ceilalți dacă vrea să aibă un rol în rezolvarea afacerilor internaționale. 2) Fiecare trebuie să se străduiască să intre în coaliție cu cât mai mulți dintre ceilalți patru. 3) Coaliția care va reuși să reunească trei din cei cinci are cele mai mari șanse să-și impună voința în afacerile internaționale. 4. În secolul XXI, centrul politicii
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
era o picoteală nesigură - decisese că doar cu tonuri reci putea să delimiteze linia melancolică a orizontului, pe care se profilau siluetele războinicilor ce mărșăluiau pe țărmul mării. O să Învăluie totul În lumina pe care timp de patru zile se străduise s-o reflecte În mlădierile apei pe plajă, cu tușe ușoare de alb de titan, aplicat cu mare puritate. Așa că a luat un borcan și a amestecat alb, albastru și nespus de puțin siena natural, până a frânt totul Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Am făcut multe În viață. - Aceea nu era ca toate celelalte. Faulques s-a dat bătut. Și-a băgat mâinile În buzunarele pantalonilor, dând din umeri. Îmi pare rău, a spus. Nu-mi aduc aminte. Celălalt zâmbea pe jumătate, Încurajator. - Străduiește-te, domnule. Din poza aia ai scos bani, și a arătat către turn cu un gest scurt. Poate că i-l datorezi ei. - Ăsta nu-i mare lucru. Zâmbetul celuilalt s-a accentuat. În stânga gurii Îi lipsea un dinte: premolarul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dinte: premolarul de sus. Nici restul nu păreau În stare prea bună. - Depinde de punctul de vedere. Pentru unii chiar este. Vorbea cam rigid, formal. Părea că-și scotea vorbele și frazele dintr-un manual de gramatică. Faulques s-a străduit iar să-i indentifice chipul, dar fără succes. - Premiul ăla important pe care l-ai luat, a spus necunoscutul. Ți-au dat International Press pentru că mi-ai făcut poza. Nici asta nu-ți amintești? Faulques l-a privit prudent. Fotografia
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
deja fără patimă, lâncezeau etica și estetica, arta devenea - poate că vorbele adecvate erau „din nou” - o formulă rece și probabil eficace. O unealtă impasibilă de contemplat viața. Și-a dat seama târziu că celălalt Îi aștepta răspunsul. S-a străduit să-și aducă aminte. Legenda, asta era. Întrebase de legenda fotografiei. - Nu, a spus. Asta făceau revistele, jurnalele și agențiile pe cont propriu. Pe mine nu mă privea. - Chipul Înfrângerii. Foarte potrivit. Ce-ți amintești dumneata din acea zi, domnule
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
două cozi, picioarele lungi și zvelte ascunse În blugi, tenișii albi sub care scrâșneau pietricele În care mortierele spărseseră șoseaua. Pe măsură ce se apropiau de front și bătălia răsuna mai aproape, pasul Îi părea mai viu și mai ferm, de parcă se străduia pe neștiute să ajungă la vreme la Întâlnirea inevitabilă care o aștepta peste trei zile pe șoseaua ce ducea la Borovo Naselje. Urcând pe costișa care Îi lăsa descoperiți, când liniile curbe deveniseră tangente cu dreptele ostile și deasupra capetelor
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fată bine educată și ușor trufașă, cruzimea ei delicată (era prea tânără și prea frumoasă ca să aibă habar ce era compasiunea lipsită de calcul), moderată de un umor fulgerător și o politețe neastâmpărată. Faulques mai observase și că, deși se străduia, nu trecea neobservată: bărbații o lăsau să intre pe ușă Înaintea lor ori Îi deschideau portiera automobilului, chelnerii veneau de cum se uita la ei, la restaurant orice maître Îi rezerva cea mai bună masă disponibilă, iar la hotel orice director
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dom’ne. A făcut stânga-Împrejur. Astfel putea vedea oamenii așezați pe terase ori plimbându-se pe lângă dig, bronzați, cu pantaloni scurți, copii și căței. - Uite-i. Foarte civilizați, În limitele a ceea ce se cuvine, atâta vreme cât n-au nevoie să se străduiască prea mult. Cerând câte ceva, vă rog, cei care o mai fac. Bagă-i Într-o odaie Închisă, privează-i de ce le e imprescindibil și să-i vezi cum se omoară unul pe altul. Markovic se uita și el la ei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
din punct de vedere social și politic, dar aparțin cu toții uneia și aceleiași umanități. Verticalitatea sacră dispare în beneficiul unei orizontalități profane. Cu toate acestea, în fundal, modelul supravegherii divine dăinuie, ca o utopie retroactivă pe care tehnologiile moderne se străduiesc în felul lor să o restaureze. Repercusiunile unei asemenea perspective sunt enorme și tot mai îngrijorătoare. Orice supraveghere produce un „efect de putere”. În rândurile ce urmează va fi vorba de o abordare a „supravegherii” și a diverselor moduri în
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
mijloace tactice. Supravegherea poate avea și alte justificări, dar în teatru căutarea adevărului rămâne cea mai importantă dintre motivații, iar scena, astfel testată, ne dă curaj și încredere prin puterea ei de a demasca tot ceea ce individul sau societatea se străduiesc să ascundă. Supravegherea în teatru este interesantă și pentru faptul că nu operează decât rareori fără știrea spectatorului; dimpotrivă, spectatorul - martor și complice totodată - urmărește, etapă cu etapă, elaborarea dispozitivului și îi constată efectele. Statutul lui de „terță persoană” îi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
fizică. De altfel, într-o sintagmă celebră, nu punea oare Foucault alături cei doi termeni: „a supraveghea și a pedepsi”? Modalitatea obținerii informațiilor diferă: ea nu implică întotdeauna agresiunea corporală, ci țintește centrul lăuntric al „obiectivului”, la care supravegherea se străduiește să ajungă cu ajutorul unei rețele de informatori sau prin instalarea unor dispozitive de urmărire permanentă. Cum am mai spus, supravegherea se întemeiază pe o convingere consubstanțială exercitării ei: omul nu este inocent, el afișează un comportament duplicitar care trebuie dejucat
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o strategie înșelătoare; dulapul scenei burgheze ne face să atingem limita extremă a deziluziei sentimentale, pentru a ne îndepărta de ea în ultima clipă. Din dulap nu va ieși niciodată la lumină adevărul: o întreagă artă a discursului se va strădui să devieze, să deturneze discuția, pentru a împacheta frumos și a salva o situație compromisă. Teatrul de bulevard oferă, implicit, lecții despre forța cuvântului înșelător. Bois d’Enghien iese din încurcătură grație discursului său. Exemplele de acest fel sunt numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
metamorfoză carnavalescă: libertățile pe care și le ia fiecare „client” răstoarnă complet imaginea și comportamentul propriu funcției sale în câmpul social. Asistăm, firește, la o liberalizare a moravurilor, dar, în același timp, „bordelul este o închisoare”. Iar Doamna Irma se străduiește să salveze această ambivalență, acordând toate facilitățile și, simultan, veghind la ordinea stabilimentului. Astfel, distribuitorul pedepselor din edificiul lui Bentham se vede înlocuit, la Genet, de către matroana plăcerilor. Misiunile lor diferă, dar nu și maniera de a supraveghea. Fața și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
vom dispune de mai multe date, cu atît identificarea va fi mai corectă). Forma structuralismului pe care a practicat-o Claude Lévi-Strauss Îndeplinește și ea această cerință. Atunci, În ce măsură pretinde abordarea mea să depășească posibilitățile și intențiile structuralismului? După cum se străduiește să arate Introducerea, obiectele ideale interacționează În timp pentru a forma istoria. Cu alte cuvinte, simpla „morfologie” a unui sistem, care constituie ținta oricărei descrieri structuraliste, se află integrată Într-un proces dinamic de proporții extraordinare, respectiv În interacțiunea temporală
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Emile Durkheim, Georges Dumezil și Mircea Eliade. Durkheim și Dumezil au crezut, contrar lui Lévi-Strauss și Eliade, că religia este heteronomă, respectiv că ea codifică relații de ordin social. Dimpotrivă, Eliade a subliniat autonomia și ireductibilitatea religiei și s-a străduit să-i delinieze structurile de adâncime. A făcut acest luciii repunând În circulație vechiul instrument al fenomenologiei religioase, inventat În jurul lui 1850 de către Învățații protestanți olandezi și germani și perfecționat de un maestru ambiguu: olandezul Gerardus van der Leeuw, profesor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
fel de revelație directă care să-i fi indicat În mod infailibil ce era adevărat și ce era fals, În Noul Testament. El nu a făcut altceva decît să Întreprindă o laborioasă operație de logică și de filologie asupra textelor moștenite, străduindu-se să aplaneze toate contradicțiile În lumina principiului că Dumnezeul propăvăduit de Noul Testament era diferit de cel din Vechiul Testament. În consecință, nu numai Vechiul Testament a devenit produsul Înșelător al Demiurgului și al slujitorilor săi de pe parcursul istoriei, ci și cea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
conferindu-i acesteia primejdioasele Însușiri ale puterii sale malefice. Pe cînd prăbușirea Diavolului a putut avea loc fără a se recurge la o Înmulțire a entităților, Materia avea un caracter primordial și nu avea nici o origine. Știm cît s-au străduit gnosticii să explice originea Materiei. Faptul că Marcion introduce În mod nechibzuit Materia printre principii ne dezvăluie că nu era interesat de coerența sistemului său de gîndire, fiind el În primul rînd filolog raționalist și teolog. Prin „trăsături distinctive”, doctrina
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
copaci, substanța divină răpită de demoni zace pretutindeni pe pămînt. Se află Împrăștiată și În aer, și chiar În adîncul pămîntului. PÎnă și pietrele au facultatea de a simți și de a gîndi. De aceea, un manihean perfect se va strădui să viețuiască În pace cu Întreaga natură. El știe că În natură totul duce la triumful binelui. Prin urmare, se va feri să-i tulbure acesteia armonia. Nu va ara pămîntul, căci n-ar putea s-o facă fără să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]