8,805 matches
-
ceai mai concentrat de izmă creață, Te vindecă de diaree și de greață. Parlamentarilor le-ar trebui adevărate panacee, Care să le taie apetitul pentru somn și logoree. Campanie anticorupție În ampla și mediatizata campanie, P.S.D. a făcut o descoperire stranie: Oricât ai vrea, nu ai cu cine să te lupți, Pentru că există corupție, dar fără corupți. Prea mult! Posesorii certificatului de revoluționar, Plusează pentru privilegii, iar. Ei manifestă o degradantă lăcomie, Când majoritatea populației se zbate-n sărăcie. Glume și
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
părea mie - sală de festivități. Să fi avut atunci vreo doi ani și jumătate. M-au trimis pe scenă ca să-mi spun poezia și să-mi iau punga cu daruri de la însuși Moș Gerilă, venit să viziteze clasa muncitoare. Dar, straniu: moșul avea o lungă barbă neagră! Când am dat cu ochii de el, am început să urlu din răsputeri. Am luat-o la fugă spre treptele scenei, dar nu mai nimeream ieșirea. A trebuit să urce mama pe scenă și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ai știut să mă asculți și pe mine, n-ai adus niciodată vorba despre ce scrii tu, nu mi-ai recitat niciodată din versurile tale. Nu te îmbraci ciudat și nu îți place să bei. Niciodată nu ai susținut idei stranii și nici nu am avut plăcerea să te aud, în mijlocul unei discuții despre femei sau mai știu eu ce, pierzând șirul și rătăcindu-te în bolboroseala sacră inspirată de Zeu. Viața lângă tine nu devine imposibilă, nu îi strivești pe
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
al liceului "Cantemir", condus de doamna Aurelia Marinescu, și făceam o figură destul de jalnică etalîndu-mi simbolismul în mijlocul colegilor mei care auziseră de avangardă și chiar de Mircea Dinescu și Dan Verona. Eu trăiam pe altă lume. Colegii mei vehiculau nume stranii ca "Led Zeppelin", "Black Sabbath", "Uriah Heep", organizau formații de rock și "ceaiuri", pe când eu, rătăcit printre ei, incapabil să înțeleg nimic, probabil că făceam o impresie de troglodit lunatic. Am intrat în facultate mai dezorientat decât înainte. Veneam cu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ce se bazau pe arme dintre cele mai eteroclite. Dar situația din poezia actuală e și mai spectaculoasă. Sau să ne-nchipuim că se organizează un festival muzical la care participă un cuartet de coarde, un boșiman cu un instrument straniu și neidentificat, o formație de rave și o trupă de jazz, la care se mai adaugă și niște călușari, acolo, pentru culoare locală. Pretextul? Toate acestea reprezintă muzica zilelor noastre și, când spunem "muzică", ne putem gândi la oricare dintre
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
pus, de fapt, primul diagnostic, la prima sa internare. întreaga viață a fost un cicloid, pendulând între extreme: "Vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru"12. Frapa combinația de modestie și (hiper)conștiință a valorii sale: "Acest amestec straniu, de sfială și trufie, îl făcea susceptibil, iritabil, solitar. Toată atitudinea sa în societate, ca și în literatură părea a zice: "noli me tangere"13. Știa perfect cine este: "Eminescu nu este un vanitos mărunt, de felul celor care abundă
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de fapt, cum făceam pe atunci cu toate cărțile. Obișnuit cu poezia de avangardă și știindu-i pe de rost pe idolii mei, Voronca, Vinea sau Stephan Roii, Doinaș îmi suna ciudat, nelocalizabil. Priveam articulațiile poemelor lui, enjambamentele atât de stranii, structura enigmatic-butaforică a baladelor cum aș fi studiat sub lupă o insectă fascinantă și ambiguă. Mi-era imposibil să-mi dau seama dacă poemele îmi plăceau cu adevărat. Nu aveau intensitatea delirantă ale celor ale lui Nichita Stănescu, nici ironia
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ironică, la mâna a doua, Odradek al lui Kafka, manechinele lui Schultz, fantoșele mascate ale lui Radu Pe-trescu, Leipzigul de carton al lui Mircea Horia Simionescu, pâinea umplută cu câlți a lui Cristian Popescu. Doinaș a fost, într-un mod straniu și ironic, un mare poet într-o epocă în care a fi un mare poet nu mai este, pur și simplu, posibil. Și, tocmai fiindcă nu mai era posibil, el l-a impersonal, așa cum odată Mateiu impersona un dandy de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
putea naște în acea lume. De unde Dumnezeu ar cunoaște un scriitor moral adâncimea sufletului uman? Printre marii scriitori ai lumii există, evident, și oameni imposibil de buni, și javre sinistre, dar mai ales combinații din cele două, uneori combinații foarte stranii. Răul, e drept, trebuie arătat direct de către critici și biografi, nu justificat. Dar și binele trebuie privit cu decență și nu celebrat, căci, în definitiv, el nu este un merit individual, ci un dar dumnezeiesc, și să te consideri bun
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
a generației '60 a fost de fapt o întoarcere la poezia modernistă interbelică, de mult depășită în lume. Dacă în Occident modernismul a dominat literatura vreo treizeci de ani printr-o singură mare generație interbelică, literele românești se află în strania, teratologica situație de a fi cunoscut două generații moderniste aproape identice în privința atitudinii și modalităților literare: generațiile '30 și '60. Dacă poezia lui Nichita Stănescu seamănă cu nimic mai mult decât cu opera lui Blaga și mai ales a lui
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
românește și le ciufulea destul de rău dacă le auzea vorbind între ele flamanda, pe care o ura. Fetele sufereau, însetate de integrare, ca orice copii strămutați în alt climat. Toate nostalgiile acelui bărbat "ca bradul", uneori violent și brutal, alteori straniu de delicat, mergeau către România, către prietenii lăsați acolo, către Portița, unde mergea la mare în fiecare an. Regreta enorm slujba lui de la "Cartea romînească", unde trăise într-un mediu de scriitori care-l fascinase pentru totdeauna. Scria și acum
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
tremurând de furie și umilință când constatau că nici măcar Eminescu - Goethe și Schiller ai României într-un singur poet - nu figurează în ele. în zadar le explicam ce șansă minunată ar putea fi asta: un filon intact, ascuns, în care stranii flori de cuarț așteaptă răbdător, neatinse încă de lumină... Presupun - pentru plăcerea jocului - că ești dispus să crezi în modernitatea firească a acestei culturi. Pot, deci, să merg mai departe și să-ți vorbesc despre a doua mare neânțelegere, mai
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de iarbă, altele virtuale, fantomatice, bîntuindu-ne imaginarul. Chiar a existat lumea antică, în care Europa nu era mai mult decât o nimfă răpită de Zeus pe spinarea eternului taur cretan (poate cel mai durabil simbol al vechiului continent)? A existat strania lume a lui Arthur și-a lui Lancelot, plină de arabi și miracole, barbară și strident colorată ca un joc de strategie pentru computer? Libertina lume a lui Fragonard? Eroica lume a lui Napoleon, populată parcă numai de soldați de
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
falsificatoare despre ce înseamnă literatura și care e datoria scriitorului", par să spună cu toții. Cine dintre noi n-a avut surpriza ca, în urma unei lecturi despre dragoste și ură, despre suferință și bucurie, despre greutatea de a fi om, despre straniul visului și straniul și mai tulburător al realității, despre tot ce au scris autorii dintotdeauna, să primească din public mereu și mereu, de zeci, de sute de ori, până la saturație, până la greață, aceleași trei întrebări: despre disidență, despre cenzură, despre
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
înseamnă literatura și care e datoria scriitorului", par să spună cu toții. Cine dintre noi n-a avut surpriza ca, în urma unei lecturi despre dragoste și ură, despre suferință și bucurie, despre greutatea de a fi om, despre straniul visului și straniul și mai tulburător al realității, despre tot ce au scris autorii dintotdeauna, să primească din public mereu și mereu, de zeci, de sute de ori, până la saturație, până la greață, aceleași trei întrebări: despre disidență, despre cenzură, despre poliția politică? Ai
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
au comis împotriva sârbilor în al doilea război mondial. Bulgarii, la rândul lor, au inițiat în acea perioadă politica de asimilare forțată a minorităților, pe care au continuat-o și în epoca comunistă. în cazul României, fascismul a produs o stranie sectă mistică, naționalistă și ortodoxă, cunoscută sub numele de legionarism, după titulatura ei oficială: Legiunea arhanghelului Mihail. Brațul ei înarmat, Garda de Fier, și-a creat o tristă faimă prin asasinarea mai multor personalități politice și culturale ale vremii. Extrema
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
sat, trage la o hangiță... Dar e păcat. Mă-ntreb sincer dacă mai există cititorii care-și urmăresc autorul, tenace, prin tot sistemul lui de galerii, ca pe o vulpe vicleană. Cei care vor cu adevărat să intre în lumile stranii ale unor minți prodigioase. Cineva spunea că "un scriitor de geniu ne face și pe noi geniali". Mă-ntreb dacă mai vrem să fim geniali, urmărindu-l pe Nabokov, cu mii de dificultăți, prin sistemul lui de galerii. Nu-i
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
gândea la nimic: se uita la Puarem. - Nu știu de la cine a pornit gândul aducerii sclavului. Mie nu-mi place deloc sclavul acesta. Vă purtați cu el mai gingaș decât cu oamenii. (Zicînd acestea, Puarem scrise în nisip niște semne stranii cu varga pe care o ținea în mînă.) Fără sclavul Auta și fără taurul lui pestriț nu ajungeam în Ta Kemet? Preotul Tefnaht îl privi parcă vrând să râdă, parcă stăpînindu-se de a nu se încrunta. Tăcerea preotului nu-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sorbea privirea. Auta nu mai vorbea. Nici Iahuben. Fără îndoială că sclavul strigase văzând steaua. Altceva nu era. Abia după câteva ceasuri de mers, sugrumat de tăcere și de îngrijorare, Iahuben se hotărî să întrerupă muțenia amândurora. Era atât de straniu și plin de taine acest sclav... Nu era mult de când soldatul se bucura că știe totul despre el și acuma tovarășul său de drum, pe care nu-l speria nici deșertul, nici răgetul leului, nici moartea, amuțise pe neașteptate și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prea târziu. Cuvintele erau în văzduh, nu se mai puteau prinde. La lumina focului, soldatul văzu ochii mari și mirați ai lui Auta care-l priveau ca și când l-ar fi văzut întîia oară. Apoi Auta zâmbi într-un fel foarte straniu. Iahuben era speriat. Ce putea să ascundă zâmbetul sclavului? Căută să-și amintească bine cuvintele rostite adineauri. Spusese lucruri chiar atât de cumplite? Parcă nu... Îl privi pe sclav cu ochi bănuitori și înfricoșați. Dacă va afla Puarem ce întrebări
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Sfânt țesut pe piept. Se uită cu băgare de seamă împrejur. La câteva sute de pași zări într-adevăr ceva în nisip, lucind sticlos. Nisipul, pe o întindere de câteva sute de pași, era răscolit într-un chip cu totul straniu: nu erau valurile unduite frumos pe care le face vântul, ci parcă niște pâlnii rotunde și tot felul de mușuroaie. Merse într-acolo, dar curând începu să-l clatine o ușoară amețeală. Se gândi că sunt roadele oboselii, dar merse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zări oaza îndărătul său, încețoșată de minunata culoare a amurgului. Își aduse aminte că armata pleacă în noaptea aceasta cu toți robii luați, spre țara Ta Kemet, și cu o sforțare neașteptată se ridică. Atunci zări acele ulcioare lunguiețe sclipind straniu în nisip și înțelese numaidecât pentru ce venise. Capul nu-i mai vuia, dar trupul îi era sleit. Nu mai avu curaj să mai încerce o dată a le cerceta și porni cu pași greoi și clătinați spre oază. Dar i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca tine soarele ardea prea tare... El m-a înnegrit! Copilul nu pricepu. Se uită spre răsărit, la soarele care se ridica deasupra munților, apoi se uită din nou la Auta. Sclavul începu iar să râdă. Copilului i se părea straniu și nefiresc nu numai trupul negru al omului străin, dar și glasul lui gros în care putea recunoaște și bubuitul tunetului, așa de des în acești munți, dar și ceva ce parcă semăna cu sunetul pe care-l scot ciobanii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îl întrebă copilul. - Știu! Vrei să-ți cânt ceva? - Da! Copilul lăsă bila în iarbă și, cu degetul între buze, îl privi iarăși pe omul negru. Auta îi cântă un cântec scurt despre soare. Cântecul suna în urechile copilului mai straniu decât tot ce auzise până atunci. De multe ori, vocea omului negru se rupea, cădea mută într-o clipă spre sunete mai groase și iar se ridica, încet. Alteori vocea cântecului tăcea, și altă voce, parcă a altui om chiar dacă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care apoi se destrăma în cer. Ochii lui Auta străluciră, revăzând palatul. Ochii lui spuneau, pentru cine s-ar fi putut uita atunci în ei, că înăuntru arde o bucurie nerăbdătoare. Oricui dintre sclavii Atlantidei i s-ar fi părut stranie bucuria lui, fiindcă nimeni nu era mai nefericit decât în clipa când trebuia să intre din nou în casa stăpânului. Bucuria lui Auta avea însă cu totul alte pricini. Drumul era acuma larg, șerpuind ca urcușul să fie mai dulce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]