7,897 matches
-
Pînă în secolul al XIV-lea, a păstrat o declinare bicazuală, care însă a dispărut după aceea. Deoarece -s final, care este marcă grafică pentru plural, nu se pronunță, în franceza modernă există un sincretism oral la peste 90 % dintre substantive și adjective între singular și plural. În mod asemănător, întrucît -e adăugat la formele feminine ale adjectivelor nu se pronunță, peste 50 % dintre adjective cunosc sincretism de gen. Din aceste motive, numărul și genul sînt marcate în marea majoritate a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
se pronunță, peste 50 % dintre adjective cunosc sincretism de gen. Din aceste motive, numărul și genul sînt marcate în marea majoritate a cazurilor numai prin acord. În sectorul articolului, franceza are, la fel ca italiana, categoria articolului partitiv, care, cu substantive nume de materie, la singular, indică o cantitate nedeterminată, iar cu nume de obiecte delimitate, la plural, indică un număr nedeterminat, oarecare. Tot împreună cu italiana, franceza are în comun folosirea formelor pronominale accentuate de caz oblic (de acuzativ-dativ) la cazul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fel ca italiana și ca spaniola, franceza a păstrat o relicvă a pronumelui neutru: le < lat. illum. La fel ca în spaniolă și ca în engleză, în franceză există forme deosebite ale pronumelui posesiv de cele ale adjectivului posesiv. Din substantivul latin homo a rezultat pronumele nehotărît on, potrivit unui model germanic, căci în germană există, pe de o parte, substantivul der Mann "om" și, pe de altă parte, pronumele nehotărît man. Verbele franceze se clasifică în trei conjugări și au
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în spaniolă și ca în engleză, în franceză există forme deosebite ale pronumelui posesiv de cele ale adjectivului posesiv. Din substantivul latin homo a rezultat pronumele nehotărît on, potrivit unui model germanic, căci în germană există, pe de o parte, substantivul der Mann "om" și, pe de altă parte, pronumele nehotărît man. Verbele franceze se clasifică în trei conjugări și au, în general o flexiune neregulată. La perfect compus și la mai mult ca perfect se folosesc, la fel ca în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
XVI-lea s-a fixat negația dublă ne...pas (Je ne sais pas), care nu are echivalent în celelalte limbi romanice (rom. Nu văd, it. Non vedo, sp. No veo, pg. Năo vejo), printr-o gramaticalizare (la nivel textual) a substantivului pas (lat. passus), folosit astăzi atît în corelație cu ne cît și independent. În domeniul lexical, limba franceză se caracterizează printr-o slabă capacitate derivativă. Are cele mai multe ele-mente germanice dintre toate limbile romanice, unele elemente fiind chiar de origine scandinavică
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
se înscrie nici în cadrele obișnuite de creație lexicală precum derivarea, fiindcă manifestarea lui nu este sistematică, de puține ori antrenînd mai mult de un caz sau realizîndu-se după un model. Un astfel de model se poate presupune în situația substantivelor auz și văz, de exemplu, care provin din formele vechi și populare de indicativ prezent ale verbelor auzi și vedea, printr-un paralelism cu gust și gusta, acestea moștenite din latină (lat. gustus și gustare). Tot printr-o lexicalizare, dar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
formele vechi și populare de indicativ prezent ale verbelor auzi și vedea, printr-un paralelism cu gust și gusta, acestea moștenite din latină (lat. gustus și gustare). Tot printr-o lexicalizare, dar de data aceasta fără model, s-a realizat substantivul feminin iele, al cărui element originar nu este decît forma flexionară de feminin plural a pronumelui personal de persoana a treia. Un alt tip de lexicalizare este reprezentat de verbul românesc mulțumi (originar mulțăni) din sintagma mulți ani. Fenomenele de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
prefaceri în intervale de timp relativ scurte. Astfel, de exemplu, în trecerea de la latină la română, unele forme de participiu prezent ale verbelor au devenit adjective, încît lat. fervens, -ntis a devenit rom. fierbinte, iar unele forme de plural ale substantivelor neutre au devenit singulare de feminin, încît judicata (pluralul de la lat. judicatum) a devenit rom. judecată. Acest fenomen are însă uneori o manifestare panromanică, precum dovedește folia (pluralul lat. folium) din care au rezultat rom. foaie, it. foglia, fr. feuille
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine (nume de profesii: poeta, nauta, derivatele cu sufixul -ista), iar desinența
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine (nume de profesii: poeta, nauta, derivatele cu sufixul -ista), iar desinența -i o continuă pe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine (nume de profesii: poeta, nauta, derivatele cu sufixul -ista), iar desinența -i o continuă pe cea de la declinarea a doua (sg.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine (nume de profesii: poeta, nauta, derivatele cu sufixul -ista), iar desinența -i o continuă pe cea de la declinarea a doua (sg. annus pl. anni), în care latina cuprindea substantive de orice gen, dar îndeosebi masculine. Tot la pluralul în -i au fost asimilate și alte substantive, precum cele de declinarea a treia, care în latină aveau pluralul în -es, -e fiind trecut la -i pentru a se evita omonimia
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
derivatele cu sufixul -ista), iar desinența -i o continuă pe cea de la declinarea a doua (sg. annus pl. anni), în care latina cuprindea substantive de orice gen, dar îndeosebi masculine. Tot la pluralul în -i au fost asimilate și alte substantive, precum cele de declinarea a treia, care în latină aveau pluralul în -es, -e fiind trecut la -i pentru a se evita omonimia cu singularul: lat. canis canes > it. cane cani, rom. cîne cîni; lat. vulpes vulpes > it. volpe volpi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în afară de cele două desinențe comune cu româna (-e și -i) și o desinență folosită rar, -a: dito "deget", dita "degete", ginocchio "genunchi" ginocchia, legno "lemn" legna, osso "os" ossa etc. Această desinență continuă marca de neutru plural din latină, dar substantivele care o conțin în italiană, trecute la genul masculin, au și plurale cu -i, uneori cu altă semnificație: legna "lemne pentru ars", legni "lemne de diferite specii". În principiu, formele în -a au sens colectiv, aplicîndu-se la un grup de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
adjutoria > v.rom. ajutoară > ajutoare). În română și în italiană, există și relicve ale declinării imparisilabice latinești în opoziția dintre singular și plural: lat. homo homines > rom. om oameni, it. uomo uomini. Româna cunoaște în multe cazuri (de obicei la substantivele care fac pluralul în -i) și alternanțe fonetice, care dublează, printr-o flexiune internă, marcarea desinențială a pluralului: frate frați, roată roți etc. Într-o măsură mai mică există și în italiană alternanțe fonetice în silaba finală (amico amici, amica
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
es la plural (vez [ve(] vezes [΄vez((] sau cînd a trece la o (acçăo [΄aksə̃u] acções [΄aksõi(]. În italiană, pluralul este identic cu singularul la femininele terminate în silabă accentuată (città "oraș", virtù "virtute"), la cele provenite din substantive greco-latine terminate în -isis (anàlisi, crisi) sau la unele cazuri singulare (specie, lapis). Româna are aceleași forme la plural dacă singularul este în -i (ochi, rățoi), în -e (nume) și, uneori în -toare (învățătoare). Formarea pluralului în grupa vestică se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
se realizează cu ajutorul unei vocale de legătură, încît desinența devine -es: sp. ciudad ciudades, señor señores, pg. flor flores, senhor senhores. În unele limbi moderne, -s desinențial nu mai este pronunțat, în provensala modernă dispărînd și în scris, recunoașterea numărului substantivului realizîndu-se pe baza determinanților (articol sau adjectiv). În franceză, amuțirea lui -s nu a condus la înlăturarea lui în scris, iar, atunci, cînd substantivul începe cu o vocală, se pronunță -s final al articolului sau al altui determinant, prin manifestarea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
moderne, -s desinențial nu mai este pronunțat, în provensala modernă dispărînd și în scris, recunoașterea numărului substantivului realizîndu-se pe baza determinanților (articol sau adjectiv). În franceză, amuțirea lui -s nu a condus la înlăturarea lui în scris, iar, atunci, cînd substantivul începe cu o vocală, se pronunță -s final al articolului sau al altui determinant, prin manifestarea unui fenomen de fonetică sintactică. Desinența de plural -s întîlnită în limbile romanice vestice (sigmatice) provine din pluralul masculinelor și femininelor latinești de declinarea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu desinența -es (civis cives, pars,-tis partes), dar a fost susținută și de acuzativul plural de la declinările întîia și a doua, care uzau de desinențele -as (casas), respectiv -os (annos). Latina clasică avea cinci declinări (clase sau grupe de substantive), dar latina populară tîrzie vorbită în provincii prezenta numai trei, căci declinarea a cincea s-a confundat cu întîia, iar declinarea a patra cu a doua, datorită asemănărilor formale, dar și fiindcă cuprindeau un număr redus de substantive. În acest
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
grupe de substantive), dar latina populară tîrzie vorbită în provincii prezenta numai trei, căci declinarea a cincea s-a confundat cu întîia, iar declinarea a patra cu a doua, datorită asemănărilor formale, dar și fiindcă cuprindeau un număr redus de substantive. În acest mod, facies, de declinarea a cincea, a devenit facia, din care au rezultat it. faccia, fr. face și rom. față, dar sard. log. fake, prov. fatz, sp. haz, pg. face continuă pe facies; la fel, lat. glacies a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
rom. an, it. anno (la declinarea a doua); lat. canis,-is > rom. cîne, it. cane; lat. pars,-tis > rom., it. parte (la declinarea a treia). Cele mai îndepărtate de latină sînt franceza și provensala, care au o singură clasă de substantive (la fel ca engleza în cadrul limbilor germanice) și nu mai păstrează nimic din clasificarea latinească în declinări. Spaniola și portugheza au două clase de substantive, una cu terminații vocalice la singular și alta cu singularul terminat în consoană, la prima
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Cele mai îndepărtate de latină sînt franceza și provensala, care au o singură clasă de substantive (la fel ca engleza în cadrul limbilor germanice) și nu mai păstrează nimic din clasificarea latinească în declinări. Spaniola și portugheza au două clase de substantive, una cu terminații vocalice la singular și alta cu singularul terminat în consoană, la prima realizîndu-se pluralul cu -s, iar la cealaltă cu -es (cu cîteva excepții). Substantivele terminate în vocală se distribuie în două grupe de bază, una cu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
din clasificarea latinească în declinări. Spaniola și portugheza au două clase de substantive, una cu terminații vocalice la singular și alta cu singularul terminat în consoană, la prima realizîndu-se pluralul cu -s, iar la cealaltă cu -es (cu cîteva excepții). Substantivele terminate în vocală se distribuie în două grupe de bază, una cu desinența -a, care cuprinde mai ales feminine și alta cu desinența -o, cuprinzînd masculine. Există însă în aceste două limbi și substantive terminate în -e, care sînt masculine
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cealaltă cu -es (cu cîteva excepții). Substantivele terminate în vocală se distribuie în două grupe de bază, una cu desinența -a, care cuprinde mai ales feminine și alta cu desinența -o, cuprinzînd masculine. Există însă în aceste două limbi și substantive terminate în -e, care sînt masculine sau feminine, de obicei în funcție de genul pe care l-au avut în latină. Repartizarea pe genuri a substantivelor latine nu era marcată de elemente specifice sub aspectul expresiei, dar, la declinarea întîi, cu desinența
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ales feminine și alta cu desinența -o, cuprinzînd masculine. Există însă în aceste două limbi și substantive terminate în -e, care sînt masculine sau feminine, de obicei în funcție de genul pe care l-au avut în latină. Repartizarea pe genuri a substantivelor latine nu era marcată de elemente specifice sub aspectul expresiei, dar, la declinarea întîi, cu desinența -a, intrau de obicei feminine, în vreme ce, la declinarea a doua, cele mai multe erau masculine. Neutrul avea o desinență precisă la nominativ și acuzativ plural, care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]