9,918 matches
-
Paler, Viața, 59) Raportul de temporalitate dezvoltă trei variante: • de anterioritate • de posterioritate • de simultaneitate Din prima perspectivă - de natură semantică - aceste variante se întemeiază pe raportarea la momentul desfășurării actului lingvistic și sunt descrise de conținutul lexical al adverbelor temporale: • anterioritate; acțiunea verbului regent este situată într-un timp anterior desfășurării actului lingvistic: ieri, alaltăieri, aseară, astă-vară etc.: „... Și pare c-a fost ieri, ieri pare că-și încâlcea degetele în barba lor albă și asculta la graiul lor înțelept
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
desfășurării actului lingvistic: mâine, mâine-seară etc.: „O convenție e totul; ce-i azi drept mâne-i minciună.” (M. Eminescu, I, 36) Din perspectiva a doua - de natură sintactică - cele trei variante sunt determinate de (și reflectă) poziția regentului în succesiunea temporală regent-subordonat: • anterioritate: regentul se situează într-un timp care-l precede pe cel descris de circumstanțial: „Înainte de a fi ucis, marele savant fusese torturat și batjocorit, avea barba smulsă și pe corp urme de lovituri, răni, tăieturi.” (M. Preda, Delirul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trezea din visare.” (E. Barbu, 298) „Cum el din cer o auzi / Se stinse cu durere.” (M. Eminescu, I, 171) • îndepărtată: „Oglinda-ți mai păstrează chipul / și după ce-ai plecat.” (L. Blaga, 118) • simultaneitate; timpul regentului și timpul circumstanțialului temporal coincid. Suprapunerea lor este relativă și depinde de natura aspectuală a regentului (sau și a termenului subordonat, mai ales când acesta este verb), și de coordonate semantice ale temporalității. Suprapunerea este totală: a. când ambele verbe implicate în relația de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
când amândouă verbele (regent și subordonat) au aspect durativ: „Câtă vreme trăiesc și sunt în stare să urăsc rugurile, voi crede că am făcut ceea ce era necesar.” (O. Paler, Galilei, 80) c. când planul semantic al circumstanțialei descrie o durată temporală egală cu durata temporală în care se desfășoară planul semantic al regentei: „Sunt cel mai nenorocit dintre oameni, Emy, când sunt departe de tine.” (C. Petrescu, Procust, 185) d. când planul semantic al circumstanțialului temporal are aspect iterativ, fiind expresia
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și subordonat) au aspect durativ: „Câtă vreme trăiesc și sunt în stare să urăsc rugurile, voi crede că am făcut ceea ce era necesar.” (O. Paler, Galilei, 80) c. când planul semantic al circumstanțialei descrie o durată temporală egală cu durata temporală în care se desfășoară planul semantic al regentei: „Sunt cel mai nenorocit dintre oameni, Emy, când sunt departe de tine.” (C. Petrescu, Procust, 185) d. când planul semantic al circumstanțialului temporal are aspect iterativ, fiind expresia repetării unei acțiuni sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al circumstanțialei descrie o durată temporală egală cu durata temporală în care se desfășoară planul semantic al regentei: „Sunt cel mai nenorocit dintre oameni, Emy, când sunt departe de tine.” (C. Petrescu, Procust, 185) d. când planul semantic al circumstanțialului temporal are aspect iterativ, fiind expresia repetării unei acțiuni sau a manifestării repetate a unei însușiri, în paralel cu desfășurarea repetată a acțiunii (stării, însușirii) din regentă: „Dar ceea ce-i părea ciudat era că, de câte ori îi trecea prin minte ca îngerii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
P.L., 53) Suprapunerea este parțială mai ales când natura aspectuală a celor două verbe (regent și subordonat) sau coordonata aspectuală a planului semantic al celor doi termeni implicați în relația de dependență diferă; în funcție de aceasta, se pot desfășura două situații temporale: • temporalitatea circumstanțialului (cel mai adesea cu dezvoltare propozițională) este un moment în desfășurarea temporalității, durative, a regentei: „Când își veni în fire, preotul era întins în birou pe canapea.” (I.L. Caragiale) • temporalitatea regentului este un moment în desfășurarea temporalității, durative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regentului este un moment în desfășurarea temporalității, durative, a circumstanțialei: „Pe când discutam astfel, se aude zbârnâind soneria...” (I.L.Caragiale, II, 323) Uneori relația de dependență de la baza circumstanțialului de temporalitate se caracterizează prin inversarea poziției sintactice a termenilor implicați; circumstanța temporală este fixată de planul semantic al regentei. În desfășurarea raportului de anterioritate temporală, circumstanțiala descrie un moment temporal care precede temporalitatea „regentei”: „Nu răsărise încă soarele, când intrai în casă și aprinsei lumina.” (C. Hogaș, 131), „N-a apucat nici
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se aude zbârnâind soneria...” (I.L.Caragiale, II, 323) Uneori relația de dependență de la baza circumstanțialului de temporalitate se caracterizează prin inversarea poziției sintactice a termenilor implicați; circumstanța temporală este fixată de planul semantic al regentei. În desfășurarea raportului de anterioritate temporală, circumstanțiala descrie un moment temporal care precede temporalitatea „regentei”: „Nu răsărise încă soarele, când intrai în casă și aprinsei lumina.” (C. Hogaș, 131), „N-a apucat nici să răsufle bine, că i-a venit vestea că și la Lespezi s-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caragiale, II, 323) Uneori relația de dependență de la baza circumstanțialului de temporalitate se caracterizează prin inversarea poziției sintactice a termenilor implicați; circumstanța temporală este fixată de planul semantic al regentei. În desfășurarea raportului de anterioritate temporală, circumstanțiala descrie un moment temporal care precede temporalitatea „regentei”: „Nu răsărise încă soarele, când intrai în casă și aprinsei lumina.” (C. Hogaș, 131), „N-a apucat nici să răsufle bine, că i-a venit vestea că și la Lespezi s-a pus focu.” (L. Rebreanu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și aprinsei lumina.” (C. Hogaș, 131), „N-a apucat nici să răsufle bine, că i-a venit vestea că și la Lespezi s-a pus focu.” (L. Rebreanu, 464), iar în desfășurarea raportului de posterioritate, un moment care urmează momentului temporal din regentă: „Trecuse de miezul nopții, când se hotărî să se reîntoarcă la hotel.” (M. Eliade, Dionis, 86), „Abia se potoleau lucrurile, că din chiar senin, izbucnea al doilea rând de ceartă.” (M. Caragiale, 123) Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ai mei...” (I.L. Caragiale, III, 151), „Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide, el intră în curtea ce semăna a părăsită, a mănăstirei...” (M. Eminescu, P.L., 73) b. dezvoltat; mai ales când exprimă, prin planul său semantic, limite temporale, durata, frecvența unei acțiuni: „De la o vreme-ncoace, suspecții, strânși grămadă, De osteneli și foame sunt slabi și stau să cadă.” (T. Arghezi, 152) „- De acum înainte să știi că te cheamă „Harap Alb...” (I. Creangă, 206) „De atunci și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
văi de haos pe cărări necunoscute.” (M. Eminescu, I., 132) „Între răsăritul de soare și apusul de soare / sunt numai tină și rană. ”(L. Blaga, 80) c. analitic: „Fiind băiet, păduri cutreieram.” (M. Eminescu, IV, 354) d. propozițional (propoziția circumstanțială temporală): „Când vii, pășește slobod, râzi și cântă,/Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.” (T.Arghezi, 74) e. multiplu: „Îi trebuia o soluție instantanee, pe care nădăjduia să o găsească înainte de a se întoarce cu fața la ofițer și de a-i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și se topeau zăpezile, cârciumarul scotea mesele afară, aducea un butoi de vin vechi mai la îndemână și spăla jumătățile.” (E. Barbu, 111) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Când se realizează prin adverbe (locuțiuni adverbiale sau prin substantive temporale prin conținutul lor semantic, neprecedate de prepoziții), identitatea de circumstanțial temporal rămâne închisă în planul semantic al acestor termeni: totdeauna, niciodată, din când în când, uneori, azi, mâine, ieri, aseară, poimâine, a doua zi, mâine seară, săptămânal, lunar, noaptea, vara
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de vin vechi mai la îndemână și spăla jumătățile.” (E. Barbu, 111) Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Când se realizează prin adverbe (locuțiuni adverbiale sau prin substantive temporale prin conținutul lor semantic, neprecedate de prepoziții), identitatea de circumstanțial temporal rămâne închisă în planul semantic al acestor termeni: totdeauna, niciodată, din când în când, uneori, azi, mâine, ieri, aseară, poimâine, a doua zi, mâine seară, săptămânal, lunar, noaptea, vara, zile (întregi), (trei) săptămâni etc.: „Ieri a plecat o barcă, azi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
până colo.” (I.L. Caragiale, III, 169) Când se realizează prin substantive (cu unele excepții) sau prin infinitiv, relația de dependență se exprimă prin prepoziții (locuțiuni prepoziționale). Datorită caracterului lor nespecific, prepozițiile, cele mai multe, nu marchează prin ele înseși identitatea de circumstanțial temporal a termenului pe care-l însoțesc. Aceasta este fixată numai în planul semantic al relației de dependență, fără manifestarea specifică în planul expresiei Prepozițiile, prin poziția în sistemul prepozițional al limbii române, descriu, însă, diferite ipostaze concrete ale temporalității: • momentul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în timp (anterioritatea sau posterioritatea): după, înainte, înainte de etc.: „Înainte de a pleca cei patru jandarmi se uitaseră la el și la ceilalți oameni ai șatrei ca la niște morți, întocmai ca la niște morți.” (Z. Stancu, Șatra, 272) Propoziția circumstanțială temporală se introduce prin: • adverbe relative și nehotărâte: când, cât, oricând, (ori) de câte ori: „Când am plecat, un ornic bătea din ceață rar.” (T. Arghezi, 79), „De câte ori era chemat la interogatoriu i se atrăgea atenția să scrie mai citeț.” (M.Eliade, 230
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
La ce visezi când ziua pe lampa ta se curmă Și cade-n geam zăpada la ceasul cunoscut, Tu, care-ai stat bătaia s-asculți, pe cea din urmă.” (T. Arghezi, 80) Precedat de diferite prepoziții, adverbul situează propoziția circumstanțială temporală într-un raport de anterioritate: până când: „Tu le vezi primind elevii cei imberbi în a lor clas, Până când din școala toată o ruină a rămas.” (M. Eminescu, I., 140) sau într-un raport de posterioritate: de când: „De când căzu un trăsnet
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
locuțiunilor conjuncționale pe când, în timp (vreme) ce, câtă vreme, cât timp, după ce, toate celelalte sunt mărci distinctive ale identității sintactice a circumstanțialei temporale. Când introduc circumstanțiale temporale, conjuncțiile (locuțiunile conjuncționale) se impun și ca mărci distinctive ale tipului de raport temporal în care intră circumstanțiala cu regenta ei: • anterioritate: până ce, până să, înainte (ca) să: „Întâlnirea unei însușiri atât de eminente este așa de rară, încât Caragiale a putut spune cu drept cuvânt că vor trece secoli până ce se va mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să sfârâie iute în cercuri strâmte, apoi încet-încet se rotiră din ce în ce mai domol, în cercuri din ce în ce mai largi și tot mai domol și tot mai largi”. (I.L.Caragiale, IV, 369), b. dezvoltat; se realizează prin sintagme formate dintr-un substantiv (exprimând noțiuni temporale: zi, noapte, clipă etc.) precedat de prepoziția pe sau cu și o determinare atributivă (care semnifică, de obicei, trecerea): „Enigmele care ne confruntă în cazul dumitale se înmulțesc pe zi ce trece.” (M.Eliade, 542), „Ea, din ce în ce mai dragă, ți-ar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicativ: „El era orfan... și afară de aceea determinat prin naștere de nepozitivism.”, (M. Eminescu, P.L., 27) sau prin predicat: „Și nu-mi iertaseră, probabil, că după ce eram prost mai aveam și tupeul să-i judec.” (O. Paler, Viața..., 63) • circumstanța (temporală sau spațială) căreia i se adaugă, în desfășurarea acțiunii verbale, un alt circumstanțial: „În afară de marți, a mai venit și joi.”, • acțiunea (starea) căreia i se adaugă acțiunea (starea) exprimată prin verbul regent: „Nu poți să taci din gură acolo? După ce că
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
105), „Nimănui nu i-a fost menit așa ceva, în afară de Ali Kedri.” (B. Fox, 249), În afară de Ioana, cartea n-a mai fost citită de nimeni.” • complementului sociativ: N-a putut să intre în vorbă cu nimeni altcineva decât cu bătrânul. • circumstanțialului (temporal și spațial, mai ales): „Pot citi în pietre ce se va întâmpla diferitelor persoane din apropierea mea, dar în afară de cazuri de forță majoră, n-am destăinuit niciodată persoanei în chestiune ce-am aflat.” (M. Eliade, 419) • numelui predicativ: „Afară de ochii negri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin iarba schitului meu, mai este mult pân-apune soarele?” (L. Blaga, 87) b. interpretarea lingvistică a unor conexiuni intrinseci: „Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare.” (M. Eminescu, I, 32) c. interpretarea lingvistică a raportului, spațial sau temporal, dintre subiectul vorbitor și obiectul comunicării: Numai ochii acelei păsări deveneau din ce în ce mai triști și mai umezi.” (O. Paler, Galilei, 89), „Simțeam nevoia să mă regăsesc o clipă: pe mine, Sam de odinioară - să mă bucur de surâsul lui de atunci
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
orice), identificarea este doar parțială: „Care limbă e-ndestul de bogată, ca să poată exprima acea nemărginire de simțiri?” (M. Eminescu, P.L., 77) sau nedeterminată: „Socot că orice frumusețe prilej de amăgire statornică este.” (L. Blaga, 377) • a cadrului situațional (spațial și temporal, mai ales): „Cerul se dăruiește apelor de jos.” (L. Blaga, 82) • a autorului: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ”. (L. Blaga, 303) • a raportului (spațial sau temporal) dintre subiectul vorbitor și obiectul comunicării: „Spre marea mea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este.” (L. Blaga, 377) • a cadrului situațional (spațial și temporal, mai ales): „Cerul se dăruiește apelor de jos.” (L. Blaga, 82) • a autorului: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ”. (L. Blaga, 303) • a raportului (spațial sau temporal) dintre subiectul vorbitor și obiectul comunicării: „Spre marea mea părere de rău, în acea seară zaifetul trebuia să se spargă devreme...” (M. Caragiale, 86), „... Le cânta așa cum trebuiau ele cântate ca să ne placă nouă, tinerii de pe-atunci, după război
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]