64,523 matches
-
2.3.1. Amestecul tonurilor / 160 2.3.2. Zugrăvirea condițiilor / 163 2.3.3. O acțiune care reproduce realul / 165 2.3.4. Al Patrulea Perete / 168 2.4. Actorul în centrul atenției / 169 2.4.1. Un joc plin de naturalețe / 170 2.4.2. Puterea emoțională a gestului / 172 2.4.3. Sensibilitatea comediantului / 176 3. Lessing, un emul al lui Diderot / 183 3.1. Anticlasicismul / 184 3.2. Realismul în serviciul moralității / 186 3.3. Un spectacol
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Or nu este Zeul numai și numai bun, și nu respectând această idee trebuie vorbit despre el?" (379a-b) De acum înainte, am reluat eu, sunt imposibil de admis, în privința autorității lui Homer sau a oricărui alt poet, erori cu privire la zei, pline de absurdități ca acestea: Pe pragul lui Zeus sunt așezate două butoaie pline, unul cu destine fericite, altul cu destine nefericite (...) Nu vom permite nici repetarea în prezența tinerilor a versurilor din Eschil în care se spune că Zeul, pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie vorbit despre el?" (379a-b) De acum înainte, am reluat eu, sunt imposibil de admis, în privința autorității lui Homer sau a oricărui alt poet, erori cu privire la zei, pline de absurdități ca acestea: Pe pragul lui Zeus sunt așezate două butoaie pline, unul cu destine fericite, altul cu destine nefericite (...) Nu vom permite nici repetarea în prezența tinerilor a versurilor din Eschil în care se spune că Zeul, pe oameni îi învață crima, Când vrea, pentru vecie, să le distrugă stirpea". (379c
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la vederea nefericirii? În Cartea III a Confesiunilor sale, el vede în asta, ca și Platon, o plăcere nesănătoasă, cu tentă de masochism, o complezență secretă a sufletului de a se menține în viciu. Teatrul mă vrăjea, cu spectacolele sale pline de imaginile necazurilor mele și ale componentelor focului ce mă ardea. Aici [se cuvine] o întrebare: se vrea, la teatru, ca spectacolul unor lucruri tragice și lamentabile, de care totuși noi înșine nu am vrea să suferim, să ne întristeze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acestei prime trăsături care ar risca să îndepărteze prea mult personajul de spectator. Eroul tragic trebuie să fie "potrivit cu firea", adică conform, în plan etic, tipurilor tradiționale. "Astfel, spune Aristotel, nu este potrivit ca o femeie să fie virilă și plină de elocință". El trebuie să fie "asemănător", adică asemănător nouă, nici prea bun, nici prea rău, pentru ca să se opereze fenomenul de identificare. În sfârșit, el trebuie să fie "statornic", adică dotat cu o coerență internă. Un personaj al cărui comportament
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
oferi portretul fidel al unei cărți în care, asemenea visurilor unui bolnav, nu vor fi retrasate decât imagini inconsistente, făcând un corp ale cărui picioare și cap nu vor răspunde unui tip unic. Pictorii și poeții, totdeauna, au avut puterea plină de justețe de a îndrăzni orice, știu asta, și eu nu fac decât să cer și să acord rând pe rând un privilegiu, dar nu chiar până acolo încât să pun laolaltă animale pașnice și fiare, să împerechez șerpii cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prefăcătorie sau în alt mod, căci fiecare va vedea întotdeauna ceea ce este [în realitate], și că nu este decât prefăcătorie, așa cum a făcut cineva care, cu prea puțin respect, și nu după regulile artei, a dispus prin falsitate crucificarea în plin teatru a marelui nostru Mântuitor 4". Prin această serie de analize asupra efectelor tragediei, asupra caracteristicilor eroului tragic, asupra unităților de timp și de loc, asupra necesității respectării verosimilului în teatru, Jean de la Taille apare ca precursorul teoreticienilor clasicismului. 1
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu grijă pentru că nu vorbește niciodată el însuși, iar cei pe care-i face să vorbească nu sunt oratori." De aceea autorul dramatic, ce recurge la retorică pentru a zugrăvi pasiunile, pentru a arăta unele personaje pradă deliberării, pe altele pline de grija de a-și convinge interlocutorul, trebuie să le folosească plin de precauție. Trebuie ca tirada să apară ca un cuvânt dictat de emoție, și nu ca o bucată de bravură, ca personajele să vorbească pe cât de simplu posibil
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
iar el pusese laolaltă într-o singură piesă două acțiuni diferite, din care una servește ca materie Fenicienelor lui Euripide, iar cealaltă Antigonei lui Sofocle. Am înțeles că această duplicitate de acțiuni putuse dăuna piesei sale, care de altfel era plină de multe părți frumoase". De aceea, când compune Tebaida, a cărei materie o împrumută din Fenicienele, Racine își centrează drama exclusiv pe conflictul dintre Eteocle și Polinice. Unitatea de acțiune, lucru arătat de Aristotel, este o exigență proprie teatrului, cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ximena acceptă să-l primească pe Rodrigo la ea în apartamente, după uciderea tatălui său, este taxat ca neverosimil. Este imposibil ca o fată tânără de obârșie nobilă, care a primit cea mai perfectă educație, și care este prezentată drept plină de virtuți la începutul piesei, să ia în căsătorie pe ucigașul tatălui său. Un asemenea comportament face dovada unei incoerențe, unei "inegalități" a moravurilor inadmisibile pentru publicul timpului. "Cel puțin nu se poate nega că ea este o Amantă prea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rânduri, dar nu și pe celelalte, fiind pronunțate încet. Și ca să spun ceea ce cred despre această Compoziție, ar trebui ca celălalt Actor, după pronunțarea cuvântului cu o voce foarte puternică de către cel care ar face Monologul, să spună câteva cuvinte pline de uimire sau de bucurie în funcție de Subiect, și să se supere că nu poate auzi restul; uneori chiar, când Actorul care ar face Monologul și-ar reține vocea, ar trebui ca celălalt să-i remarce toate acțiunile, ca ale unui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Comedia este o reprezentare a unui noroc personal fără niciun pericol pentru viață. Tragedia este ca oglinda fragilității lucrurilor omenești, cu atât mai mult cu cât aceiași regi și aceiași prinți pe care îi vezi acolo la început, atât de plini de glorie și atât de triumfători, servesc la sfârșit ca nevolnice mărturii ale insolenței norocului. Comedia, dimpotrivă, este un fel de joc ce prezintă în fața noastră viața unor persoane de condiție mediocră și care le arată taților și copiilor dintr-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie să fie compus din fapte cu totul imaginare, și totuși verosimile. Tragedia descrie în stil ales acțiunile și pasiunile unor persoane alese, în timp ce comedia nu vorbește decât de mediocri, în stil simplu și mediocru. Tragedia la începutul ei este plină de glorie, și arată măreția celor mari; la sfârșit este demnă de milă, ca aceea care arată regi și prinți căzuți pradă disperării. Comedia la începutul ei este plină de neprevăzut, turbulentă la mijloc, căci aici se fac toate înșelăciunile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mediocri, în stil simplu și mediocru. Tragedia la începutul ei este plină de glorie, și arată măreția celor mari; la sfârșit este demnă de milă, ca aceea care arată regi și prinți căzuți pradă disperării. Comedia la începutul ei este plină de neprevăzut, turbulentă la mijloc, căci aici se fac toate înșelăciunile și toate intrigile, iar sfârșitul îi este vesel. Astfel încât începutul tragediei este totdeauna vesel, iar sfârșitul ei este mereu trist; exact inversul comediei, al cărei început este intenționat destul de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este totdeauna vesel, iar sfârșitul ei este mereu trist; exact inversul comediei, al cărei început este intenționat destul de trist, pentru că este ambiguu, însă sfârșitul ei este, negreșit, frumos și vesel; una provoacă dezgust de viață, din cauza nefericirilor de care este plină; iar cealaltă ne convinge, dimpotrivă, să o iubim." Ca și în Antichitate, tragedia este considerată în epoca clasică, de docți cel puțin, ca fiind genul major, din cauza nobleței subiectelor și personajelor sale. "De aceea chiar și vedem la curtea Franței
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
doicii, moștenit de la teatrul latin și considerat de acum înainte prea prozaic. "Nimeni nu văzuse până acum să se râdă la o comedie fără personaje ridicole, ca valeții bufoni, paraziții, fanfaronii, doctorii etc. Aceasta avea efect prin starea de spirit plină de veselie a oamenilor de o condiție superioară celor văzuți în comediile lui Plaut și Terențiu, care nu erau decât negustori", declară el în Examenul la Mélite, în 1660. Despărțind comedia de farsă începând din 1630, Corneille pregătește calea pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de acest gând, ia un Sofocle grec și citește tragedia despre Oedip, traducând-o pe loc. A fost atât de emoționat, spune D-l. de Valincour, încât toți ascultătorii au încercat sentimentele de teroare și de milă de care este plină această piesă. "Am văzut, mai adaugă el, cele mai bune piese ale noastre reprezentate de cei mai buni actori ai noștri: nimic nu s-a apropiat vreodată de tulburarea în care m-a scufundat această povestire; iar în momentul în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
distincția operată chiar de la începutul secolului între tragi-comedie și tragedie, în funcție de natura deznodământului, fericit sau nefericit. El susține că tragedia, după ce a suscitat emoții foarte vii, se poate termina printr-o bucurie care să le calmeze. "Tragedia reprezenta viața prinților, plină de neliniști, de bănuieli, de tulburări, de rebeliuni, de războaie, de omoruri, de pasiuni violente și de mari aventuri... Or, dacă deosebim tragediile după deznodământ, ele erau de două feluri: unele funeste în ceea ce privește evenimentul ultim și se terminau prin vreo
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
violență în sânul relațiilor de alianță nu este totuși o condiție sine qua non, pentru ca să apară pateticul. Corneille constată că Anticii nu s-au supus totdeauna acestui fapt, în special Sofocle în Ajax și Filoctet (Philoctète), piese care sunt totuși pline de patetic. Cine va vrea să parcurgă ceea ce rămâne din Eschil și Euripide va putea întâlni acolo câteva exemple de alăturat acestora. Când spun că aceste două condiții sunt numai pentru tragediile perfecte, nu înțeleg prin asta că celelalte în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
au fost fericiți, după cum se știe, scrie Racine în Prefața a Doua, din 1676. Astfel, nu mi-a fost permis să-l reprezint la fel de rău cum a fost începând din acel moment. Nu-l reprezint nici ca pe un om plin de virtuți, căci nu a fost niciodată așa." Alegerea unui asemenea erou nu s-a făcut fără probleme. Reacțiile contemporanilor lui Racine sunt o dovadă în acest sens. Unii i-au reproșat că l-a reprezentat pe Nero "prea crud
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
astăzi, nu are nimic împotriva bunelor moravuri". Bossuet, în răspunsul său, atacă violent teatrul, în special piesele lui Molière, prea înțelegător, spune el, față de infidelitatea conjugală.60 "Va trebui deci să considerăm ca oneste impietățile și infamiile de care sunt pline comediile lui Molière, sau să nu fie puse printre piesele de astăzi cele ale unui autor care de-abia a murit, și care umple și în prezent toate teatrele de echivocurile cele mai grosolane cu care au fost vreodată infectate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
barbar. Marmontel îi face elogiul în articolul Comedia din Enciclopedia din 1753: "Un popor care făcea odinioară paradă în moravurile sale de o gravitate superbă, și în sentimente de o exagerare romanescă, a trebuit să servească drept model unor intrigi pline de incidente și de caractere hiperbolice. Așa este teatrul spaniol. (...) Dar nici aceste exagerări forțate, nicio licență de imaginație care violează toate regulile, niciun rafinament al glumei deseori pueril nu au putut determina să i se refuze lui Lope de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în fond, cei ce vor să nu se strice și să nu se schimbe nimic din invențiile Anticilor, nu se contrazic aici decât pentru cuvânt, nu și pentru faptă: căci ce altceva este Ciclopul lui Euripide dacă nu o tragi-comedie plină de batjocură și de vin, de satiri și de sirene pe de o parte; de sânge și de turbarea lui Polifem chiorât, pe de alta? Lucrul este deci vechi, deși numele lui este nou; nu ne rămâne decât să-l
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în scenă capodopere de imortalitate care șochează sensibilitatea spectatorului din secolul al XVIII-lea. Iată ce scrie Corneille, fidel în această privință lui Aristotel, în dedicația la Medeea în 1639: "Nu trebuie luat în considerare de ce comportamentele sunt sau nu pline de virtuți, ci dacă sunt asemănătoare cu cele ale persoanei prezentate. De aceea poezia ne descrie în mod egal acțiunile bune sau rele, fără a ni le propune pe acestea din urmă drept exemplu." Ceea ce-l interesează este coerența personajelor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe rând sentimente de virtute și de pasiune atât de minunate; nobili vinovați care au o mândrie atât de uimitoare, ale căror crime au ceva atât de măreț, iar reproșurile pe care și le fac pentru ele sunt atât de pline de mărinimie; în sfârșit, oameni care au niște slăbiciuni atât de respectabile, care se omoară uneori într-un mod atât de admirabil și de august, că nu i-ai putea vedea fără să ți se înmoaie sufletul și să plângi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]