64,642 matches
-
faptul că principala intenție a Aliaților a fost echilibrarea expansiunii italiene în Anatolia. Acordul italiano-anglo-francez de la Saint-Jean-de-Maurienne (26 aprilie 1917) a fost parțial încălcat prin ocuparea de către greci a regiunii Smirna, care era un teritoriu promis prin sus-numita înțelegere Italiei. Ocupația elenă a fost unul dintre evenimentele care au acționat ca un catalizator al fondării Mișcării Naționale Turce și al stabilirii unei colaborări între Italia și Marea Adunare Națională a Turciei. După înfrângerea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial, Aliații victorioși
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
amenințând în același timp Smirna. Armistițiul de la Moudros prevedea în articolul 7 că puterile aliate sunt îndreptățite să ocupe orice punct de importanță strategică în condițiile în care securitatea aliaților este amenințată în vreun fel. Susținătorul cel mai puternic al ocupației elene a unor teritorii otomane a fost premierul britanic David Lloyd George, și aceasta în ciuda opoziției puternice din partea propriului cabinet. Diplomația britanică susținea că Grecia se dovedise deja incapabilă să păstreze ordinea în Salonic și era clar că nu era
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
masacrul a aproximativ treizeci de bărbați neînarmați, care se deplasau cu mâinile deasupra capului. Acest măcel a fost comis doar de soldații greci... în apropierea locului de debarcare a bărcilor Cordelio am văzut mai mulți împușcați Primele două luni de ocupație au fost descrise în fața Senatul Statelor Unite ale Americii de către James Harbord, care avusese misiunea evaluării situației creștinilor armeni din Imperiul Otoman: . În timp ce trupele elene înaintau spre cazarma unde comandantul turc Ali Nadir Pașa avea ordine să nu opună nicio rezistență, un turc
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
doar grecii numărau 130.000 de oameni și exclud din numărătoarea celor 250.000 de locuitori pe armenii creștini. Elitele conducătoare din Imperiul Otoman numeau deseori orașul „Gavur Izmir - Smirna Ghiaură (Necredincioasă)” datorită prezenței masive a creștinilor în oraș În timpul ocupației orașului, grecii au fondat un număr de instituții culturale în oraș, printre acestea aflânduse „Universitatea Ioniană din Smirna” (Ιωνικό Πανεπιστήμιο Σμύρνης). Fondatorul universității a fost matematicianul fanariot Constantin Carathéodory. autoritățile elene ale orașului au luat o serie de măsuri pentru
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
de la Saint-Jean-de-Maurienne din 26 aprilie 1917 prin care erau stabilite zonele de interes ale Franței, Regatului Unit și Italiei a fost încălcat în defavoarea celei din urmă prin acceptarea ocupării de către greci a Smirnei și a regiunii înconjurătoare. Mai înainte de declanșarea ocupației, delegația italiană de la Conferința de Pace de la Paris, nemulțumită de lipsa de progrese în ceea ce privește acordarea controlului asupra Dalmației, a părăsit în semn de protest Parisul și nu s-a mai reîntors decât pe 5 mai. Absența delegației italiene i-a
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
în ceea ce privește acordarea controlului asupra Dalmației, a părăsit în semn de protest Parisul și nu s-a mai reîntors decât pe 5 mai. Absența delegației italiene i-a permis lui Lloyd George să îi convingă pe francezi și americani să accepte ocupația elenă a Smirnei, ca parte mai largă a planului britanic de limitare a creșterii influenței italiene în vestul Anatoliei. și violențele care au urmat au reprezentat unul dintre motivele pentru care Grecia și Turcia au adoptat în 1923 soluția schimbului
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
căderea Constantinopolului și 17 ani după cea a Trapezuntului. În timp ce o mare parte din Crimeea rămâne sub stăpânirea Hanatului Crimeii (acum la rândul său vasal otoman), fostele ținuturi ale principatului de Theodoro și Crimeea de sud au intrat direct sub ocupația turcească și au fost administrate ca provincie de către Poartă.
Principatul de Theodoro () [Corola-website/Science/327119_a_328448]
-
timpul Genocidului Armean. Retragerea controversată a francezilor și masacrarea armenilor care a avut loc sub ochii militarilor Parisului avea să fie numită mai apoi „Afacerea Maraș”. După capitularea Imperiului Otoman în fața Aliaților în octombrie 1918, orașul Marash a trecut sub ocupația reunită a armatelor britanice și franceze (cea din urmă compusă în special din voluntari armeni din Legiunea franco-armeană) . În luna februarie 1919, feldmareșalul Edmund Allenby a numit câțiva ofițeri franczi care să supervizeze administrația regiunii Cilicia și repatrierea zecilor de
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
de sprijin aerian și arme automante, dar și de unități de transmisiuni radio și chiar și de cele cu porumbei voiajori. Rivalitatea anglo-franceză a influențat în bine Mișcarea Națională Turcă, întărită continuu sub conducerea Mustafa Kemal Pașa. Kemal a denunțat ocupația aliată a Ciliciei în noiembrie 1919 și la îndemnul lui, forțele naționaliste se pregăteau tenace pentru atacarea unităților disparate franceze din garnizoanele Marash, Aintab și Urfa. Kemal a trimis în zonă o serie de ofițeri experimentați precum kurdul Kılıç Ali
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
dat fiind faptul că un ordin oficial de retragere nu fusese dat de general. Cu toate aceste, Dufieux a fost îndemnat de comandantul Armatei din Levant, generalul Henri Gouraud, să mușamalizeze afacerea. Colonelul Édouard Brémond, administratorul militar al zonei de ocupație a reflectat această decizie în memoriile sale: După câțiva ani, el avea să recunoască cinstit: „Colonelul Normand nu a "adus" un ordin de evacuare; el l-a "dat" [subliniat în original].”. Misionarul american Stanley E. Kerr avea să scrie în
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
această ocazie a fost decorat cu „Meritul Cultural pentru Biserică”. De asemenea, Aurel Baciu a participat și a ținut o cuvântare la sfințirea Catedralei Greco-Catolice din Târgu-Mureș (8 septembrie 1936). În urma Dictatului de la Viena, când județul Mureș a intrat sub ocupație horthystă, este nevoit să se refugieze, mai întâi la București (6 septembrie 1940 - noiembrie 1941), apoi la Timișoara (noiembrie 1941 - 23 decembrie 1944). Se reîntoarce la Târgu-Mureș, reluându-și activitatea de avocat și decan al Baroului din județul Mureș până la
Aurel Baciu () [Corola-website/Science/327142_a_328471]
-
(cunoscută în amharică ca Kidist Selassie) este o biserică aparținând cultului ortodox etiopian și se află în centru capitalei etiopiene. Catedrala a fost construită pentru a comemora dobândirea independenței țării de sub ocupația italiană și este alături de Biserica Sfânta Maria din Sion una dintre cele mai importante lăcașe de cult ortodoxe din Etiopia. Biserica a găzduit mari ceremonii și înscăunări de patriarhi, arhiepiscopi și episcopi. Catedrala Sfânta Treime este sediul oficial al Arhiepiscopiei
Catedrala Sfânta Treime din Addis Abeba () [Corola-website/Science/327146_a_328475]
-
de artiști veniți din India. În 1928 a fost pusă piatra de temelie a noii catedrale, piatră care a fost pusă de împărăteasa Zewditou. Lucrările la catedrală au mers încet și chiar au fost oprite între 1936 à 1941 în timpul ocupației italiene. În 1942 catedrala a fost terminată după întoarcerea împăratului Haile Selassie I al Etiopiei din exil. Cu toate că doar membrii înaltului cler au dreptul de a fi îngropați în catedrală, împăratul Haile Selassie a construit un mausoleu pentru familia sa
Catedrala Sfânta Treime din Addis Abeba () [Corola-website/Science/327146_a_328475]
-
cimitir în care sunt înmormântați cei care au primit un titlu onorific din partea bisericii, o permisiune specială din partea patriarhului. Deocamdată în cimitir odihnesc doar trupurile lui: Abune Telke Haimanot, a alteței sale Ras Imiru Haile Selassie (regent din Etiopia în timpul ocupației italiene), a Sylviei Pankhurst și a generalul locotenent Merid Mengesha. În cimitir se află de asemenea un monument înălțat pentru Abune Michael. La sud de catedrală se află un monument dedicat celor 60 de oficiali ai guvernului imperial care au
Catedrala Sfânta Treime din Addis Abeba () [Corola-website/Science/327146_a_328475]
-
Iugoslavia să obțină o libertate mai mare în problema urmăririi propriilor interese decât alți lideri din Blocul răsăritean, lideri care au avut mai multe motive (și erau sub presiune mai mare) să recunoască eforturile sovietice în eliberarea țărilor lor de sub ocupație forțelor Axei. Acest lucru a condus deja la unele fricțiuni între cele două țări chiar inainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși Tito a fost formal un aliat al lui Stalin, după război, încă din 1945, sovieticii
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
colaborat la scenariu. Deși Brest a fost în zona Belarusului anexată de Polonia, filmul nu face nicio referire la invazia Poloniei din 1939 de către trupele aliate din Uniunea Sovietică și Germania nazistă în condițiile Pactului Molotov-Ribbentrop, și nicio trimitere către ocupația poloneză a Belarusului. Se face referire doar la câțiva dezertori polonezi care le dezvăluie rușilor că se tem de o invazie surpriză a germanilor. Filmul este narat din perspectiva unui băiat care avea (pe atunci) 15 ani, Sașa Akimov și
Cetatea Brest (film) () [Corola-website/Science/327237_a_328566]
-
asediu, iar locuitorii orașului au trimis autorităților aliate o scrisoare de protest. În cadrul unui miting de protest față de ocuparea orașului, primarul Belediye Bașkanı Lütfi Bey a declarat în uralele mulțimii de susținători că locuitorii Antepului se opun în mod hotărât ocupație. Chiar în acele momente a fost creată în oraș sub conducerea lui Bülbülzade Hacı Abdullah „Cemiyet-i İslamiye” (Societatea Islamică) menită să apere interesele musulmanilor. Ocupația britanică a durat aproximativ un an. Guvernul britanic s-a aflat în această perioadă de
Asediul Antepului () [Corola-website/Science/327256_a_328585]
-
a declarat în uralele mulțimii de susținători că locuitorii Antepului se opun în mod hotărât ocupație. Chiar în acele momente a fost creată în oraș sub conducerea lui Bülbülzade Hacı Abdullah „Cemiyet-i İslamiye” (Societatea Islamică) menită să apere interesele musulmanilor. Ocupația britanică a durat aproximativ un an. Guvernul britanic s-a aflat în această perioadă de timp sub o puternică presiune din partea opiniei publice pentru retragerea și demobilizarea trupelor sale din Orientul Mijlociu și, pe 15 septembrie 1919, premierul David Lloyd George
Asediul Antepului () [Corola-website/Science/327256_a_328585]
-
unică în caz de război. Unirea României și Bulgariei, sub sceptrul lui Carol I, a fost pregătită în detaliu între 1886 și 1887. Ca urmare, Rusia, care își vedea periclitate interesele în zonă, a amenințat imediat România și Bulgaria cu ocupația militară, dacă nu renunță la ideea confederației. După consultarea Germaniei și Austriei, care fuseseră avizate că Rusia va interveni militar în România și Bulgaria, la 15 iunie 1887 Carol I i-a comunicat țarului Rusiei că nu va accepta coroana
Unirea României cu Bulgaria () [Corola-website/Science/327282_a_328611]
-
cu SUA și NATO aflați în opoziție cu URSS și forțele Pactului de la Varșovia La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite și Uniunea Sovietică au devenit cele două superputeri ale lumii. În țările din Europa recent eliberată de sub ocupația nazistă s-a convenit să se organizeze alegeri libere, însă Uniunea Sovietică nu a respectat această înțelegere, ceea ce a condus la o relație tensionată cu Statele Unite și aliații săi. Potrivit lui Henry Kissinger, " Tensiunea cu lumea exterioară conform filozofiei comuniste era
Blocul capitalist () [Corola-website/Science/327337_a_328666]
-
localnicii au relatat că au descoperit acolo diverse relicve antice (refolosite ca materiale de construcții). Cel mai probabil, însă, e că noua așezare a fost construită de locuitorii sosiți din imprejurimi, pentru a lucra la salinele de pe coasta Bulustrei. Treptat, ocupația principală a locuitorilor a devenit cultivarea tutunului, care se menține în mare măsură până în zilele noastre. În a doua jumătate a sec. XIX, odată cu destrămarea Imperiului Otoman și restrângerea granițelor sale din Peninsula Balcanică, regiunea Traciei Occidentale (care cuprinde și
Abdera (Avdira) () [Corola-website/Science/327346_a_328675]
-
La recensământul din 2001, populația totală reală a actualei „municipalități” Avdira a fost de 18.573 locuitori, iar densitatea medie a populației a fost de 59 loc/km. Toate localitățile din componența „muncipalității” sunt localități de tip rural iar principala ocupație a locuitorilor este agricultura (un loc aparte îl deține cultivarea tutunului). Alături de greci, în regiune locuiesc și importante comunități turcești și bulgare. Întrucât statul grec nu recunoaște oficial existența minorităților etnice, nu sunt publicate date precise referitoare la aceste comunități
Abdera (Avdira) () [Corola-website/Science/327346_a_328675]
-
le-a compromis una din cele mai mari investigații făcută vreodată. Loialitatea sa față de poliție a fost testată atunci când O’Connor s-a înfiltrat în lumea curselor ilegale din Los Angeles. El și-a dezvăluit în cele din urmă adevărată ocupație și l-a lăsat pe organizatorul unei lovituri de proporții să scape, mai precis să fugă cu un bolid de curse. Decizia lui O’Connor i-a permis să-și păstreze onoarea, însă acesta și-a pierdut insignă și orice
Mai furios, mai iute () [Corola-website/Science/330635_a_331964]
-
sediul în casa ce a aparținut la sfârșitul secolului al XVIII-lea familiilor Vergu și Mănăilă de pe Str. Războieni nr. 8 și, prezintă țesături, piese de mobilier și obiecte de uz casnic și gospodăresc, precum și obiecte ce sunt specifice diverselor ocupații. Una dintre săli este organizată sub forma unei camere de oaspeți iar două prezintă portul popular din zonă. Se află la Pârscov, în satul în care s-a nascut la 13 octombrie 1884 poetul, dramaturgul, publicistul și editorul Vasile Voiculescu
Muzeul Județean Buzău () [Corola-website/Science/330643_a_331972]
-
declarația de independență a noii republici. Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului. Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS "să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc". După ce Moldova a primit statul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor rebele care atacaseră posturi de poliție loiale
Istoria Transnistriei () [Corola-website/Science/330667_a_331996]