64,523 matches
-
români... sau întreaga Moldovă". Continua afirmînd că statul este una, iar națiunea alta și încheia: "Națiunea este cea care se află acum pe primul loc". A doua zi, Iorga scria că "poporul român pornea într-o călătorie pe o cărare plină de lupi"21. Efectul produs în România (în special la București) a fost de nedescris. Amărăciunea umplea inimile oamenilor. România pierduse în două luni mari teritorii în care majoritatea locuitorilor erau români. În ziua de 30 august nu era ceva
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ghilotinați o dată cu Maria-Antoaneta și cu Lodovic al XVI-lea. (Ignoranța acestui pseudointelectual este remarcabilă, el punîndu-i alături pe șeful Poliției lui Napoleon, Fouché, care nu a fost ghilotinat, pe cei doi suverani și pe Danton). Iorga a dat un răspuns plin de demnitate la aceste veritabile zbierete: "Dată fiind situația, cred că ar trebui să păstrez pentru mine anumite păreri care sînt binecunoscute tuturor celor care mi-au citit (în trecut) articolele și m-au urmat". În ziua de 11 octombrie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dificultăți erau vizibile, dar ceea ce îl îngrijora mai mult pe Iorga era imposibilitatea de a-i plăti pe lucrătorii tipografiei sale. " Nefericiții aceștia trebuie să fie plătiți!... Fie ce-o fi!", repeta Iorga aproape monoton. Da, dar cum? În Vălenii plini de legionari, aceștia exercitau presiuni penibile asupra lui Iorga din cauza acestor salarii neplătite (chiar dacă lucrătorii tipografiei lui Iorga erau cuminți și răbdători). Iorga spera să adune bani din vînzarea unei părți a bibliotecii sale. Cu toate că aceasta era avutul său cel
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
problemelor sale financiare. Dar Buickul negru al Cooperativei Agricole, cu deja celebra plăcuță de înregistrare 6211 BR, s-a pus în mișcare în jurul amiezii. Șoferul era Ștefan Iacobuță, iar uriașa mașină americană (atît de diferită de micile automobile europene) era plină cu legionari înarmați 38. Mașina s-a deplasat mai întîi la reședința de la București a lui Iorga, dar acesta era la Sinaia 39. "Echipa Morții" a lui Boeru avea două misiuni: să-i ucidă pe Iorga și pe Madgearu. Negăsindu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
modele de claritate penetrantă. Revoluția filosofică înfăptuită de autorul lucrării Discurs de la méthode era prezentată cu o bogăție de referințe. Mult mai tîrziu, mulți profesori de filosofie de la București (ca Vasile Ghețu) își aminteau de aceste conferințe cu o admirație plină de emoție. Firește, nimic nu putea fi mai străin de gîndirea lui Iorga decît îndoiala metodică a lui Descartes. Instituția universitară bucureșteană considera că prin seria aceasta de conferințe, Iorga îi atrăgea atenția lui Titu Maiorescu că istoria filosofiei nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
conferință ținută la 1 noiembrie 1934; Academia Înaltă de Studii Comerciale și Industriale din București, București, 1934 59 Șeicaru își amintește că Iorga era uneori prematur îngrijorat de faptul că sălile unde urma să-și țină conferințele nu vor fi pline. Nimeni nu vrea să asculte ceea ce am eu de spus." Dîndu-și seama că are relativ puțini cititori, comenta: Nimeni nu mai vrea să-mi citească lucrările, nimeni nu este interesat de ceea ce am eu de spus". Șeicaru glumea cu Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
posedat de un instinct diabolic al distrugerii, Iorga a reușit să distrugă și șansele de succes ale unirii opoziției". Șeicaru, op. cit., pp. 68-69 40 Primele trei volume ale Memoriilor lui Iorga, care tratează perioada războiului și cea imediat ulterioară, sînt pline de referiri la zvonuri. Mareșalul Antonescu și-a exprimat opinia despre "moara de zvonuri" în cartea Pe marginea prăpastiei, București, 1941, pp. 190-193, spunînd că din 1 000 de asemenea zvonuri, 999 sînt false...". Iar Sir Reginald Hoare, ambasadorul britanic
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
decât În 1913. „Problema germană” apărută În Europa prin ascensiunea Prusiei cu o generație În urmă a rămas nerezolvată. țărișoarele apărute În 1918 prin prăbușirea vechilor imperii erau sărace, instabile, nesigure și nemulțumite de vecinii lor. Între războaie, Europa era plină de state „revizioniste”: Rusia, Germania, Austria, Ungaria și Bulgaria fuseseră Învinse În primul război mondial și așteptau ocazia unei reparații teritoriale. După 1918, stabilitatea internațională nu a fost restaurată și nici echilibrul dintre puteri nu s-a restabilit; a existat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
măsura În termeni de profit și pierdere industrială, nici În funcție de valoarea netă a bunurilor naționale În 1945 față de 1938, ci În distrugerea palpabilă a comunităților și a mediului Înconjurător. De aici trebuie să Începem pentru a Înțelege trauma din spatele imaginilor pline de tristețe și deznădejde care au atras atenția observatorilor În 1945. Foarte puține erau orașele europene, mari sau mici, care au scăpat din război neatinse. Printr-un acord tacit sau din pură Întâmplare, centrele istorice ale unor orașe europene celebre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
soldaților sau a instalațiilor Wehrmachtului (pentru care se dădeau pedepse colective), Încălcări minore ale regimului de ocupație, diverse delicte reale sau inventate, nerespectarea legilor rasiale naziste. Ei au supraviețuit unor lagăre care, la sfârșitul războiului, erau Înțesate de cadavre și pline de boli endemice: dizenterie, tuberculoză, difterie, febră tifoidă, tifos, bronhopneumonie, gastroenterită, cangrenă și multe altele. Dar chiar și acești supraviețuitori o duceau mai bine decât evreii, programați pentru exterminare conform unui plan riguros și exhaustiv. Puțini evrei au supraviețuit. Dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
meargă oriunde pe fața pământului, numai acasă nu”, scria Genêt (Janet Flanner) În The New Yorker, În octombrie 1948. Dar cine să-i primească? Statele vest-europene, care sufereau de o criză a forței de muncă și care se aflau În plin proces de reconstrucție economică și materială, au fost inițial deschise la importul selectiv de apatrizi. Belgia, Franța și Marea Britanie aveau nevoie În special de mineri, muncitori În construcții și lucrători agricoli. În 1946-1947, Belgia a preluat 22.000 de persoane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de exemplu, erau chiar și mai lipsite de temei. Succesul proceselor și al epurărilor antifasciste din zonele europene ce fuseseră ocupate este greu de măsurat. La vremea respectivă, sentințele au fost aspru criticate: cei judecați când războiul era Încă În plină desfășurare sau imediat după eliberare au primit pedepse mult mai aspre decât cei inculpați ulterior. Prin urmare, delincvenții mărunți judecați În primăvara anului 1945 au primit sentințe mai lungi decât diverși colaboraționiști notorii, care nu au compărut decât abia după
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Probabil că astfel de compromisuri erau inevitabile. Colapsul moral și amploarea distrugerilor din 1945 Însemnau că puținul care mai rămăsese trebuia folosit ca piatră de temelie pentru viitor. Guvernele provizorii din lunile de eliberare erau aproape neputincioase. Cooperarea necondiționată (și plină de recunoștință) a elitelor economice, financiare și industriale era vitală pentru a asigura alimente, haine și combustibil unei populații neajutorate și Înfometate. Epurarea economică risca să fie contraproductivă, chiar paralizantă. Prețul plătit a fost cinismul politic: o pierdere abruptă a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iulie 1947, 92% dintre cei intervievați considerau că În Franța lucrurile merg „rău sau destul de rău”. Meditând asupra entuziasmului spulberat din primii ani postbelici, laburistul Hugh Dalton, ministru de Finanțe britanic, nota În jurnalul său: „S-a sfârșit cu diminețile pline de speranță”. Omologul lui francez, André Philip, ministru socialist al Economiei Naționale, spunea același lucru, dar mai apăsat, Într-un discurs din aprilie 1947: „Ne amenință catastrofa economică și financiară totală”. Senzația de disperare și dezastru iminent era universală. „De
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
foarte mult când afirma, Într-un editorial din 3 ianuarie 1949, că „dacă e să comparăm eforturile de cooperare făcute anul trecut cu naționalismul economic intens din anii interbelici, se poate spune că Planul Marshall a deschis o eră nouă, plină de speranță, În istoria europeană”. Adevăratele beneficii au fost de natură psihologică. Aproape că s-ar putea spune că Planul Marshall i-a ajutat pe europeni să-și depășească complexele. I-a determinat să renunțe definitiv la moștenirea șovinismului, crizei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
inițiale adăugau Încă o observație. Nu era rău să le bagi nemților În cap că luaseră bătaie, dar dacă nu li se oferea și speranța unui viitor mai bun, rezultatul ar fi fost același ca În trecut: o nație Îngenuncheată, plină de resentimente, vulnerabilă la demagogia de stânga sau de dreapta. Cum Îi spunea lui Truman, În 1946, fostul președinte Herbert Hoover, „poți avea răzbunare sau pace, dar nu pe amândouă”. Dacă balanța s-a Înclinat mai mult spre „pace” În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
va schimba cu altul”. Lucrul de care se temeau cu adevărat britanicii nu era faptul că URSS va controla estul Europei (un fait accompli Înainte de sfârșitul anului 1944), ci că ar putea atrage pe orbita sa o Germanie frântă și plină de resentimente, punând stăpânire pe Întregul continent. Pentru ca acest lucru să nu se Întâmple, au conchis În toamna anului 1944 șefii de stat-major ai Regatului Unit, poate că Germania trebuie divizată În două, iar partea de vest ocupată. Situație În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se recomanda, lor și celorlalți, să se considere „iugoslavi”5. Să fii iugoslav nu era ușor. Scriind din Belgrad unui prieten grec la sfârșitul anilor ’40, Lawrence Durrell era de părere că „situația e cam sinistră aici - condiții ca În plin război, aglomerație, sărăcie. Cât despre comunism - dragă Theodore, o scurtă vizită aici te va convinge de meritele capitalismului. O fi el sumbru și pătat de sânge, dar tot nu-i așa de trist, arid și vlăguit ca un stat polițist
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care nu era de acord) și În permanență cu comuniștii (pe care Îi detesta). În numărul din 24 octombrie 1949 al cotidianului Le Figaro, Mauriac le explica cititorilor că justificarea adusă de comuniștii francezi procesului-spectacol de la Budapesta, pe atunci În plină desfășurare, era une obscénité de l’esprit. Dar luciditatea sa morală față de crimele comunismului era dublată În acești ani de disprețul moralizator față de „valorile stranii” ale societății americane: ca mulți conservatori europeni, Mauriac a fost Întotdeauna puțin stânjenit de apropierea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
gonea porumbeii din Trafalgar Square”). Astfel de Îngrădiri, cu aerul lor de strictețe și reformism edwardian, erau, poate, specifice Angliei. Dar tonul lor nu era străin nicăieri În Europa. În școli și biserici, la radioul de stat, În marile cotidiene pline de aplomb și ironie, dar și În presa de scandal, În discursul și vestimentația personalităților, europenii rămâneau prizonieri vechilor reguli și obiceiuri. Am văzut deja câți dintre politicienii epocii erau oameni din alte vremuri: Clement Attlee n-ar fi părut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului (semnată de Consiliul Europei În 1950) aveau să capete În deceniile următoare o semnificație durabilă. Dar, la vremea lor, asemenea documente și agențiile care le promulgau semănau teribil cu pacturile și ligile din anii ’20: pline de bune intenții, dar sortite eșecului. E de Înțeles că scepticii momentului nu le-au dat prea multă importanță. Cu toate acestea, după moartea lui Stalin și sfârșitul războiului din Coreea, Europa Occidentală a pășit pe nesimțite Într-o eră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bărbaților - printre care un soldat american (negru) -, În timp ce rămâne „fidelă” soțului său Hermann: soldat, prizonier la ruși, ale cărui merite În război rămân extrem de vagi. Toate relațiile, realizările și satisfacțiile Mariei se măsoară În bani, culminând cu o casă nouă, plină de aparatură, În care plănuiește să-l primească pe soțul eliberat. La un pas de extazul conjugal, cei doi și bunurile lor lumești sunt distruse de o neatenție: o scăpare la țeava de gaze (sic) din bucătăria lor ultramodernă. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ziua următoare, Adunarea Națională a hotărât prin vot să Îi confere puteri depline. Prima sa acțiune a fost să zboare la Alger, unde pe 4 iunie a anunțat oracular, unei mulțimi entuziaste, formată din soldați care Îl aclamau și europeni plini de recunoștință:Je vous ai compris („V-am Înțeles”). Noul lider francez Îi Înțelesese Într-adevăr pe suporterii săi algerieni, chiar mai bine decât Își imaginau ei. Era foarte popular printre europenii din Algeria, care vedeau În el un salvator
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În mâinile unei caste protectoare de supervizori nu garanta apatia publicului. În această privință, cel puțin, prognoza lui Aron nu s-a adeverit. Așa se explică faptul că tocmai generația crescută În paradisul social-democrat visat de părinți era cea mai plină de resentimente și mai iritată de neajunsurile vremii. Un simptom pregnant al acestui paradox poate fi văzut - destul de concret - Într-un domeniu În care statul progresist din Est și din Vest era neobișnuit de activ: planificarea și lucrările publice. Împreună
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
maximă abia În deceniul următor. Iar geografia politică a deceniului e Înșelătoare: cele mai importante evenimente nu s-au produs Întotdeauna În cele mai cunoscute locuri. Spre mijlocul deceniului, impactul social al exploziei demografice postbelice se simțea pretutindeni. Europa era plină de tineri: În Franța anului 1968, populația cu vârste cuprinse Între 16 și 24 de ani era de 8 milioane, adică 16,1% din total. Altădată, o astfel de explozie ar fi restricționat drastic rezervele alimentare ale țării și, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]