8,189 matches
-
și elementele intangibile. China nu urmărește doar să se Îmbogățească. Ea vrea să devină puternică. China nu vrea doar să Învețe să producă automobile GM. Vrea să Îi ia locul companiei GM și s-o scoată din afaceri. Oricine se Îndoiește de aceasta ar trebui să petreacă mai mult timp În compania unor tineri chinezi. Luis Rubio, președinte al Centrului Mexican pentru Cercetare a Dezvoltării, crede că „Cu cât mai multă Încredere În tine ai, cu atât scapi de mituri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
Unii mureau în spasme și aiureli. Alții se sculau în picioare, schelete vii, și se prăbușeau în sunet de oase, lovindu-se unul de altul. Alții se sprijineau pe pereți, încercând să se ridice și cădeau în cap sau se îndoiau ca lumânările înmuiate de căldură, în sfeșnic. Alții, cu gurile căscate ca niște hăuri, cu ochii prăbușiți în găvanele orbitelor, suspinau: „Apă..., apă...”. Moartea le alina orice suferință. Acum nimeni nu știe ale cui sunt coastele rupte care sparg, primăvara
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Eu îi voi cere socoteală” (Deuteronom 18, 15-19). Și iarăși, confirmă integral Scriptura Vechiului Testament, în forma definită pe care o cunoșteau iudeii la data aceea, când mustră pe cei doi, Luca și Cleopa, pe drumul spre Emaus, care se îndoiau de învierea Lui: „O, nepricepuți și zăbavnici cu inima ca să credeți tot ce au spus proorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri ca să intre în Slava Sa? Și a început de la Moise și de la toți proorocii și le-a
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
medicilor. Depistat de securitate, a fost arestat, bătut și schingiuit ca să poată fi aflată toată filiera. Având un organism rezistent, supliciul a durat mult și bietul ciobănaș rămăsese cu manifestări similare schizofreniei. Când intra în criză era în stare să îndoaie vinclurile de la paturi ca pe niște sârme. Încercarea de a-l imobiliza se termina totdeauna cu prăbușirea noastră la pământ. Unul dintre milițieni l-a adus în camera noastră să-l îngrijim. Numai așezat pe spate ceda. Obosit, adormea, și
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
și-i lăsăm pe povârniș în urmă. Suntem jnepii, mergem în tăcere. Dacă-n calea noastră sar șuvoaie, le sorbim cu sete neînfrântă. De ne-mproașcă roca cu pietroaie, răzvrătirea ei mai mult ne-avântă. Totul ne-ntărâtă, nu ne-ndoaie; suntem jnepii și trăim din trântă. Poate înspre culmea cu mari focuri trecem peste sânge și morminte: Poate ne vom sfâșia de blocuri, nu-i nimic, călcăm pe oseminte. Sus ne-așteaptă vulturii, în ciocuri cu cununa spațiilor sfinte. Suntem
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
a făcut ca operele lui Iorga să fie atît de valoroase. Iată cîteva citate din rîndurile scrise de el cu 60 sau mai mulți ani în urmă despre comunismul rusesc, atunci cînd puțini (chiar și din cei de la Kremlin!) se îndoiau de faptul că Rusia nu pășea pe adevărata cale a internaționalismului proletar. Măsurile tactice nu erau decît retrageri temporare, care, cu prima ocazie favorabilă, erau recuperate prin facerea a cel puțin doi pași înainte. La începutul verii lui 1920, atunci
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Ținînd seama de relațiile ungaroromâne, participarea la acest congres al românilor (chiar dacă sfidînd sistemul liberal al lui Brătianu) pare să frizeze trădarea și este atît de greu de crezut pentru autorul cărții de față încît acesta a ajuns să se îndoiască de validitatea surselor sale maghiare. El confirmă totuși participarea lui Cuza și a tînărului Moța, pe baza corespondenței acestuia din urmă117. Toate aceste violențe antisemite au prejudiciat grav imaginea României. La urma urmei, acest lucru se petrecea mult înainte de ascensiunea
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
sofisticate unelte de distrugere. Totuși, cei care au reușit în aceste "vremuri stupide" (secolul al XIX-lea) să-și facă educația au fost formați în spiritul unei religii a credinței în om. Națiunile care se deșteptau și sufletele care se îndoiau au fost expuse literaturii învăluitoare și operelor unor filosofi îndrăzneți. "Dar atîta timp cît sîntem încă vii", încheia Iorga, "noi, cei educați în vremurile acelea, vom rămîne mîndri că aparținem acelui secol semeț, ale cărui creații sînt în zilele noastre
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
era o alegorie istorică la adresa lui Hitler și a sorții pe care i-o prevedea Iorga 35. E ilustrată aici concepția politică a lui Iorga din aceste zile întunecate. El nu a crezut niciodată în durabilitatea pactului sovieto-nazist și nu se îndoia nici de victoria în cele din urmă a Aliaților asupra nazismului. Acestea aveau atît temeiuri istorice și se bazau totodată pe credința lui Iorga că era ceva inevitabil și în beneficiul omenirii. Odată cu fondarea Statului Național Legionar, familia Iorga a
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
20 septembrie 1940 32 Lepădatu, care l-a vizitat pe Iorga după cutremur, își amintea cu exactitate scena. Lepădatu, op. cit., pp. 412-413 33 Alți membri ai familiei Iorga, care nu sînt în relații prietenești cu d-l Frasin Munteanu-Râmnic, se îndoiesc de faptul că o asemenea întîlnire a lui Dimitrie Munteanu-Râmnic cu Antonescu a avut cu adevărat loc. Autorului însă i se pare plauzibilă versiunea domnului Frasin Munteanu-Râmnic 34 Materiale pentru istoriologie umană (fragment inedit publicat de Liliana N. Iorga, prefațat
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
care nu m-aș dispensa decât cu părere de rău; aici, hedonismul triumfă asupra unui capricios și rușinat simț moral. Poate că ar fi trebuit să renunț cu totul la carne, dar acum, după ce discuțiile s-au tărăgănat atâta, mă îndoiesc dacă o voi face vreodată. De astă dată, voi descrie casa. Se numește Capul Shruff. Cap, înțeleg; e cocoțată pe un mic promontoriu, nu chiar o peninsulă, și a fost clădită direct pe stânci. Ce nebun s-o fi găsit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că nu putuse fi un simplu ]ipar, oricât de uriaș, acea mostruozitate încolăcită prin ale cărei volute zărisem cerul. La ce distanță fusese jivina și la ce înălțime deasupra mării se ridicase? Mai târziu, pe măsură ce reflectam, am început să mă îndoiesc de primele impresii, deși am păstrat certitudinea că văzusem ceva cu totul ieșit din comun. Explicații de felul unei încâlcituri de ierburi marine sau a unei buturugi săltate de valuri nu puteau fi luate în considerație. Am început să bâjbâi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
încercare: înseamnă mai mult decât devotamentul, admirația, pasiunea. Dacă tânjești și tânjești după tovărășia cuiva, înseamnă că-l iubești. Îmi amintesc că mai târziu, în viață, gândeam că nimeni n-a știut vreodată cât de bun era tatăl meu; mă îndoiesc chiar că mama îl înțelegea. Desigur, o iubeam și pe mama, dar ea avea o anumită duritate care tatei îi lipsea cu desăvârșire. Mama credea într-un Dumnezeu care face dreptate. Poate că acest crez a susținut-o de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și, așa cum afirmau criticii mei, încercam întotdeauna o încântare puerilă, aproape excesivă, față de tehnica trucajelor în teatru. Am început chiar să și joc, conștient din capul locului că o făceam ca să mă amuz și ca să-l amuz pe tata. Mă îndoiesc însă dacă el poseda noțiunea de amuzament, sau dacă a reușit măcar s-o dobândească mai târziu, sub zeloasa mea călăuzire. Dar, reușind să mă amuz, m-am bucurat totodată, de-a lungul întregii mele existențe, de un succes consistent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de apel. În teatru, relația dintre artă și clienții ei este cea mai directă, cea mai imediată! În celelalte domenii artistice poți da vina pe clienți; sunt ignoranți, nerafinați, neatenți, blazați. Dar teatrul trebuie neapărat să se aplece - să se îndoaie - până când atinge acea comunicare directă, universală, pe care ceilalți artiști o pot afla pe căi mai ocolite și mai pe îndelete. De aici, asaltul, zgomotul, nerăbdarea caracteristică. Toate acestea făceau parte din răzbunarea mea. Cât de vulgar, cât de crud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în mintea mea, în timp ce scriu. Dar ai fost mereu prezent în mintea mea, din clipa în care m-am îndrăgostit de tine; trăiești în mintea mea. M-a bucurat în mod special ceva din scrisoarea ta: nici o clipă nu te îndoiești că încă te mai iubesc. «Încă» e aproape lipsit de sens în fraza asta. Iubirea mea pentru tine există într-un soi de prezent etern, constituie, aproape, însăși semnificația timpului. Nu mă plâng prea tare. O asemenea iubire poate coexista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
totul; asta-i! Nu sunt gelos pe Gilbert, dar îmi inspiră un soi de invidie. El a fost cel deștept. Pur și simplu a pus mâna pe Lizzie și a transformat-o în afectuoasa lui menajeră; în același timp, mă îndoiesc că a renunțat la „crailâcuri“. Trebuie să mărturisesc că încerc încă simțăminte de proprietate în ce-o privește pe Lizzie. A „supraviețuit“ în mintea mea. Da, are dreptate, iubirea iese la iveală ca un furou care se vede - asta i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
gata să se stingă. Sufla un curent neobișnuit de puternic. M-am reîntors de îndată în pat. Dimineața, am scos prostește cuiul din perete și l-am aruncat fără să-l examinez ca lumea. De bună seamă cuiul s-a îndoit treptat sub greutatea oglinzii, până când sârma a alunecat de pe el. Totuși, nu mă simțeam deloc înclinat să reflectez asupra întâmplării. Îmi pare foarte rău de oglindă. Rama e nevătămată și poate fi lustruită, dar oglinda fusese misterios de argintie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
negură de stinghereală și de anxietate. Toate acestea erau desigur înfășurate în deplină tăcere. Nu discutam niciodată despre strania tensiune dintre noi; poate că nici n-am fi fost în stare să găsim cuvintele care s-o definească. Și mă îndoiesc că părinții noștri aveau cea mai vagă idee despre cele ce se petreceau între noi. Până și tatăl meu, care era conștient că-l invidiez pe James, nu-și putea imagina starea reală. Așa cum am dat a înțelege, parte din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prizonierii de război germani. Da, a trăit o perioadă plină de exotism, dar cred că n-a pus niciodată piciorul pe front. Mereu mi-era însă teamă să nu fi fost decorat cu „Victoria Cross“. Desigur însă, nu m-am îndoit niciodată că era un om curajos, în sensul în care eu nu eram. Părinții mei au fost extrem de surprinși când, după terminarea războiului, s-a aflat că James se hotărâse să rămână militar de profesie. Spuneau că unchiul Abel era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să creadă, și cred, pentru că a crede e mai ușor decât a nu crede, și pentru că orice e așternut pe hârtie trebuie să fie “într-un fel“ adevărat. Sper că această reflecție trecătoare nu va determina pe nimeni să se îndoiască de adevărul oricăreia dintre părțile acestei povestiri. Când voi ajunge la descrierea vieții mele cu Clement Makin, credulitatea vă va fi pusă la grea încercare, dar sper să învingă. De când am început să scriu „cartea“ asta, sau ce-o mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nou. A murmurat: „Îmi pare rău!“, și a închis ochii. Mi-am sprijinit fruntea pe suprafața netedă de lemn pe care-și lăsase mâinile și am șoptit; — Oh, Hartley... Hartley... Hartley... Mai târziu mi-am dat seama că nu mă îndoisem nici o clipă că emoția ei era la fel de copleșitoare ca și a mea; deși s-ar fi putut să nu fie. Când mi-am ridicat capul, am văzut-o tamponându-și fața cu o batistă și respirând cu gura deschisă, tremurând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu teribila întrebare: — Ai același... soț... cel cu care te-ai măritat... atunci? — Da, e același. — Nu i-am cunoscut niciodată numele... nu-ți știu numele de femeie măritată. — Sunt doamna Fitch. Numele lui este Fitch - Benjamin Fitch. M-am îndoit, de parc-aș fi primit o lovitură în stomac. Acum, oroarea de a o ști măritată era legată de un nume, acea oroare cu care va trebui să coexist de aici înainte. M-a inundat un imens val de milă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Ce importanță are în ce raporturi se află oamenii unii față de alții, atâta timp cât se iubesc, și au grijă unul de celălalt și își sunt sinceri unul altuia? Ai avut atâta dreptate când ai pus accentul pe acest cuvânt. Te-ai îndoit de capacitatea mea de a fi loial și îți împărtășesc în asemenea măsură îndoielile, încât mă tem să-mi asum un astfel de risc. E foarte bine că nici unul dintre noi nu a definit exact ce așteaptă de la celălalt. Avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
început să caut febril fotografiile lui Hartley. Mi-era teamă că se pierduseră la mutare, dar le-am găsit. Se aflau într-un plic al cărui conținut l-am răsturnat pe masă, și am împrăștiat fotografiile, toate îngălbenite, decolorate și îndoite la colțuri. Majoritatea erau instantanee făcute de mine. Hartley, zâmbind sau râzând întruna, cu vântul suflându-i părul sau umflându-i fusta pe podul ce traversa canalul, sau ținându-și bicicleta, sau rezemată de un zăplaz, ori îngenunchind pe o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]