6,476 matches
-
iar eu voi fi un mănunchi de urzici sub picioarele voastre.// Ei bine, atunci să știți că aveam și eu un obraz/ ca al vostru. O gură care se ruga, ca și voi”). Scriitor de vastă anvergură, filosof, „poet al absurdului și unul din rarii poeți existențialiști, evadând din frontierele mentale printr-un lirism liber în care apare lumea modernă sub semnul contradicțiilor ei” (Robert Sabatier), cu destinul frânt de deportarea nazistă, F. e de recuperat atât în cultura română, cât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
e o culegere de studii și eseuri, între care textul anticipat de sintagma din titlu se dovedește și cel mai substanțial: invocația ca gest fundamental, depășind palierul retorico-stilistic și devenind atitudine existențială. Și alte articole cercetează tema negației și a absurdului ori preiau discuția asupra unor mituri, instituie paralele (Luceafărul și Legenda ciocârliei de V. Alecsandri, poezia filosofică a lui Eminescu și psalmii arghezieni), sondează diferența specifică din scrierile gazetarului, recenzează critic ediții, resuscită sintagme devenite clișeu („poetul nepereche”), intervin în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288083_a_289412]
-
uitat: Const. Mille (1945). SCRIERI: Fâșii din viață, București, 1903; Clipe trăite, București, 1906; Fiori de dragoste, București, [1908]; Suflete fără noroc, București, [1910]; Notele unui om timid, București, f.a.; Un roman de dragoste. Scrisori răvășite, București, 1917; Căsătoria. Legende absurde, București, 1921; Visuri de fecioară, București, 1921; Femeia așa cum e, București, [1921]; Femeia ne e stăpână. Adulter sau nu? Ea n-are dreptul să fie geloasă, București, [1936]; Un om uitat: Const. Mille, București, 1945. Traduceri: Guy de Maupassant, Nuvele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288473_a_289802]
-
fast și împrejurări. Totuși, dacă nu ați fi membri ai grupului privilegiat și le-ați putea respinge fără nici un risc pretenția de superioritate intrinsecă, ați fi de acord, de bună voie și în mod conștient, cu un astfel de principiu absurd? Mă îndoiesc foarte mult. Prudența. Cele două motive precedente pentru adoptarea principiului egalității intrinsece ca bază în guvernarea unui stat sugerează un al treilea: prudența. Deoarece guvernul unui stat nu conferă doar mari beneficii, ci poate de asemenea provoca mult
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
ar avea nevoie de cîte opt ore în două zile nu imposibil dar în mod sigur nici ușor de înfăptuit! Să ne oprim o clipă la ipoteza cu zece minute pentru participarea fiecărui cetățean. Pe măsură ce numerele cresc, situația devine din ce în ce mai absurdă. Într-un "polis ideal" cu zece mii de cetățeni cu drepturi depline, timpul necesar întrece orice limite acceptabile. Zece minute alocate fiecărui cetățean ar necesita mai mult de o sută de zile lucrătoare de cîte opt ore. Alocarea unei jumătăți de
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
mică sau democrație pe scară largă? Care este mai bună? Care este mai democratică? Fiecare își are adepții fervenți. După cum am văzut, avantajele fiecăreia duc la constituirea unui caz cu bază solidă. Totuși, exercițiile aritmetice, fie ele artificiale și chiar absurde, au dezvăluit limite implacabile în privința participării civice care pot fi aplicate cu o nepărtinire nemiloasă la ambele. Căci nici una, nici cealaltă, nu pot scăpa de limitele de netrecut stabilite de interdependența dintre timpul necesar unui proces de participare și numărul
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
Aliman, și editorial în 1971, cu volumul Laguna. A colaborat la reviste literare din țară și din străinătate („Podium”, „Pannonia”, „Log” din Viena, „Cahiers luxembourgeois”, „Drehpunkt” din Basel). Poemele din Laguna, conforme esteticii poetice din anii ’60-’70, propun peisaje „absurde”, pseudoalegorice, precum pictura unor Magritte sau Dali. Metaforele, numeroase, se succed fără a se articula în edificii semnificante la nivelul ansamblului. În placheta următoare, Nisipuri mișcătoare (1979), solilocviul liric înregistrează un spor de autenticitate și legitimitate artistică, captând vibrațiile afective
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285309_a_286638]
-
era membru de partid în România și cine era? Liviu Antonesei: Îmi amintesc destul de vag episodul cu bătrâneii din Galați, dar era perioada aceea când toată lumea făcea partide și pornind de la cele mai felurite criterii inițiativa lor nu era mai absurdă decât "partidul băutorilor de bere" ori al "crescătorilor de shinshilla", ba chiar avea mai mult temei. Cât privește cine a fost și cine n-a fost membru PCR, e greu de răspuns, pentru că la membri, de pildă, au fost înregistrați
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
și le respectăm, ambele părți. Cred că e ok așa nici n-aș putea face emisiuni bune dacă aș fi înconjurat de restricții și "orientări". Sigur, mai puțin cele legale, pe care le respect chiar dacă, unele, uneori, mi se par absurde. Dacă o lege e proastă, încerci să determini schimbarea ei, dar, până atunci, o respecți, dacă dorim democrație, nu anarhie! Dorin Popa: CTP a câștigat finala "Zece pentru România 2006", ca și anul trecut. Pe locul 2, marele/micuțul Ion
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
da relief aparte sutelor de figuri antrenate în magma efervescentă a narațiunii: reprezentanți ai autorităților, surghiuniți de cele mai diverse soiuri, siberieni get-buget ori coloniști de toate națiile, mai fiecare cu o „poveste” a sa, tragică sau grotescă, stranie sau absurdă. În sfârșit, stă într-un progres notabil al proceedelor narative și descriptive - memorabile sunt descrierea Obiului revărsat, a tărâmului arctic cu aurora sa boreală, a taigalei, adevărat poem în proză -, în mânuirea dialogului, în folosirea altor registre, precum jurnalul intim
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
În scufundarea lui în anticamera realului, în ceea ce a fost cândva real și poate fi doar reînviat, rememorat ca atare, autorul oscilează între mai multe procedee narative. Nu renunță total la Fluxul conștiinței, fiindcă întâlnim uneori conexiuni ce ne par absurde, bazate pe o lege a memoriei mai profundă decât rațiunea narativă. Nu mulți se lasă copleșiți de acest lirism invadator, care e o metodă roasă de vreme, dar Peter Ackroyd, de pildă, merge ostentativ pe asocieri imprevizible, uneori de cuvinte
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
două fiice care o lasă pradă singurătății (una se sinucide, cealaltă pleacă de acasă fără explicații); un majordom englez ratează "ziua" și rămâne cu rămășițele ei, de care nu știe să se bucure; un pianist e asediat de o realitate absurdă și rămâne împietrit în fața ei; un detectiv caută zadarnic sensul existenței. Cinci eșecuri, în cinci romane. Tom Jones, David Copperfield, Soames Forsyte s-au luptat, au ajuns undeva; eroii Desperado se mulțumesc să îndure. Viitorul nu le rezervă nimic. Hrana
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poemul o ascunde în loc s-o povestească. Nu face confesiuni detestă versurile confesive, nu-și dezvăluie niciodată viața intimă iar locul intensității confesive e luat de vorba de duh. Se joacă cu ideea, construiește o fabulă, povestește ceva pe jumătate absurd, dar pe jumătate extrem de adevărat și foarte trist. Brownjohn e departe de a fi un poet optimist. Poezia lui e profund morală și, cu toate că nu acuză, e gravă și mereu pe gânduri. Descoperim în Șiretlic un copil care se joacă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Primesc multe scrisori de la cititori. Interviuri? Le îngădui, dar nu-mi fac nici plăcere nici neplăcere. Evident, depinde de întrebări. Mi se pare, totuși, că obsesia recentă de a pune artistul să explice ceva de îndată ce creația s-a încheiat e absurdă. Iar artiștii nu se prea pricep la asta, oricum. LV. Consideri că romanul "îi va supraviețui și lui Dumnezeu". Izvorăște oare vitalitatea lui din limbă, intrigă sau o tehnică ce trebuie permanent inovată? Este inovația un factor ce mărește sau
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o construcție suplă, cu ușurință de alăturat, prin caracteristici și construcție tehnică, prozei optzeciste. Se întrețes aici temele și motivele predilecte ale acestei promoții de scriitori: repartiția la țară, odiseea contactelor cu mediul redacțional, restricțiile de diverse tipuri, presiunea cenzurii, absurdul și burlescul anumitor situații, privite cu ironie și adesea cu umor negru - toate sugerate, evident, cu discreție, dar mai ales sesizabile în subtext. Deși în prim-plan autorul plasează o tristă și aparent banală poveste de dragoste, aceasta va deveni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287126_a_288455]
-
ingeniozitatea compozițională: Post-scriptum și PTTR sunt concepute, pe filieră caragialiană, din multiplele post-scriptumuri sau din bilețele trimise de un elev neatent, iar în O poveste plicticoasă sunt demontate abil scenariile basmelor, în timp ce Recapitulare este articulată în jurul unui fel de lingvistică absurdă, limba inventată permițând unui elev memorarea rapidă a lecțiilor. De interes documentar este volumul postum Carnete de editor. Interviuri. Addenda (2000), un jurnal al omului public S., unde sunt descrise „peisajul” și stratagemele editoriale al anilor ’70-’80 din secolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289473_a_290802]
-
de debut. Devine un redutabil jucător de șah, participă la concursuri, face parte din echipa de șah prin corespondență a României. Se împrietenește cu Leonid Dimov: cei doi sunt o vreme nedespărțiți, adoptă o formulă de viață boemă, cu gesturi „absurde”, de sfidare a marasmului vieții zilnice, a cenușiului orizont cotidian și, în nesfârșite colocvii informale, pun bazele teoretice ale onirismului. Din 1963 e doi ani corector la Editura Meridiane. Debutează în toamna lui 1964, cu schița Aripi și roți, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
pledoarii pro domo, manifeste (alegorice) în favoarea asumării riscurilor experimentului artistic novator. Texte asemănătoare, onirice, cu miză metafizică, grupate în mici cicluri, vor fi adunate în Frig (1967). Aici naratorul, confruntat cu o lume desacralizată, în care existența e apăsătoare și absurdă (titlul trimite la frigul existențial, iar în unele pagini se vădește influența lui Franz Kafka), iscodește transcendența, încearcă să forțeze o revelație izbăvitoare. Dar transcendentul se dovedește inaccesibil: așteptată, epifania nu se produce. În prozele finale ale volumului se conturează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Nicolae Manolescu, Ambiția prozei, CNT, 1967, 2; Valeriu Cristea, „Exerciții”, GL, 1967, 8; Gheorghe Grigurcu, „Exerciții”, F, 1967, 2; Mihai Ungheanu, „Exerciții”, R, 1967, 2; Paul Georgescu, „Exerciții”, VR, 1967, 4; Nicolae Manolescu, „Frig”, CNT, 1968, 4; Al. Piru, Literatura absurdului, LCF, 1968, 12; Dana Dumitriu, Realismul optic, RL, 1969, 3; Șerban Foarță, Discuții despre proză - Mimetismul și critica literară, RL, 1969, 8; Laurențiu Ulici, Un poet, un prozator, LCF, 1969, 43; Martin, Generație, 141-146; Cristea, Interpretări, 129-134; Dimisianu, Prozatori, 147-150
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
de reprezentație este asta, scrie Racine, să sfârșești o tragedie cu ajutorul unei zeițe și a unei mașinării (adică al unui artificiu scenic) și printr-o metamorfoză, care putea găsi ceva credit pe vremea lui Euripide, dar care ar fi prea absurdă și prea incredibilă printre noi?" Racine a preferat să adopte o interpretare mai credibilă a legendei, cea a lui Pausanias, în Corinticele. Tânăra Ifigenia, sacrificată la sfârșitul piesei, este o fată pe care Elena a avut-o în secret de la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât adevărul straniu, miraculos și de necrezut. " Acesta va fi și cel al lui Boileau din 1674 în a sa Artă poetică: " Jamais au spectateur n'offrez rien d'incroyable Le vrai peut quelquefois n'être pas vraisemblable. Une merveille absurde est pour moi sans appâts: L'esprit n'est point ému de ce qu'il ne croit pas. "20 Numai verosimilul obișnuit, oricât de fals ar putea fi, este credibil pentru teoreticienii clasicismului, contrar a ceea ce este adevărat și posibil, afirmă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Acest limbaj interior riscă, în irealitatea lui, să distrugă iluzia. De aceea Chapelain, în Scrisoarea despre regula celor douăzeci și patru de ore, indică înlăturarea lui dacă singurul său scop este de a informa spectatorul. "Din partea mea, ceea ce remarcați 37 în afara aspectului absurd al faptului că unii au obiceiul să-i pună pe actori să recite în solilocvii lucruri pe care trebuia ca spectatorii să le știe pentru înțelegerea fabulei, eu îl blamez și mai mult ca dumneavoastră, iar dacă ar trebui să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ciudățenia neprevăzută a evenimentului, care rupe mai degrabă decât deznoadă legăturile încurcate ale acțiunii; într-un amestec bizar de bufonerie și eroism, de galanterie și devoțiune, în caractere ieșite din comun, în sentimente romanești, în expresii emfatice, într-un miraculos absurd și pueril, în asta constă, la ei, interesul și pompa tragediei. (...) Lope de Vega și Calderón erau născuți pentru a-și avea locul lângă Molière și Corneille; însă dominați de superstiție, de ignoranță și de falsul gust pentru orientali și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fac mai puțin caz de spectator. Există o sută de momente în care el este cu totul uitat. Găsești, în acțiunea lor, un nu știu ce original și firesc, care-mi place și care ar plăcea tuturor, fără insipidele discursuri și intriga absurdă care să le desfigureze. În interiorul nebuniei lor, văd oameni plini de veselie care încearcă să se amuze, și care se lasă în voia imaginației lor arzătoare, și prefer această beție decât înțepeneala, îngreunarea și îmbățoșenia. Obișnuiți din cauza tehnicii improvizației cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne folosim serios de ea în teatru când ne vom da seama că nu trebuie cântat acolo decât pentru a vorbi; când muzicienii noștri se vor apropia de modul firesc, și mai ales când vor înceta să-și impună legea absurdă de a reveni mereu la prima parte a unei arii după ce au spus-o pe a doua. Există oare reluări și rondouri într-o dramă?" Cât despre cântec, el nu trebuie conceput, nici el, ca un element adăugat pe deasupra, ci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]