102,424 matches
-
de înfricoșătoare că numărul minim de repercusiuni, nu numai pentru absolut tot ce faci sau spui, ci și pentru absolut tot ce nu faci sau nu spui este de douăzeci și șase; că aceste douăzeci și șase de repercusiuni se adaugă celorlalte repercusiuni pe care le-ai întrezărit deja; și că aceste repercusiuni sunt în mod necesar diametral opuse repercusiunilor pe care sperai să le provoci. Când m-am eliberat din armată, nu știam nimic din toate astea. Nu numai necunoscutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în nări cât de neplăcut poate să miroasă viața. O tânără pe care am cunoscut-o la două luni după întoarcerea mea la Chicago mi-a completat educația la acest capitol cu o răzbunare. La drept vorbind, se cuvine să adaug că unul dintre motivele pentru care mi s-au aprins călcâiele după această făptură misterioasă și pentru care m-am lăsat captivat de toate aventurile ei eșuate, incluse deja în impresionanta poveste a vieții ei de până atunci, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
explică ea. Îmi era cald și acum Îmi este iarăși frig. Nu vreau să mă duc Înapoi. O să stau aici. — Trebuie să-ți pui haina mea, spuse el, ezitând, dar Înainte de-a fi avut timp să-și amendeze propunerea adăugând „pentru o vreme“ sau „până ți-e mai cald“, ea alunecă la podea. El Îi luă mâinile și i le frecă, privindu-i fața cu neajutorată Îngrijorare. I se păru brusc de o vitală necesitate să-i sară În ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
râse cu voce tare la vederea feței lui avide, cătând În sus. Nu trebuie să mă considerați un băgăreț, spuse el, cu mâna pe mâneca celuilalt. Un om al bisericii din compartimentul meu are impresia că ar fi cineva bolnav. Adăugă plin de zel: — I-am promis că o să mă interesez. Ea Îl văzuse pe doctor cum străbătuse culoarul În sus și-n jos, În sus și-n jos, pe culoarul gol, ca să-și găsească un compartiment pe plac. Acum, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o săptămână. — Pe cine trebuie să intervievezi? Întrebă Janet Pardoe. N-o interesa câtuși de puțin, dar voia s-o distragă pe Mabel Warren de la gândul despărțirii. Lacrimile ei erau prea evidente pentru oricine. — Ar trebui să-ți piepteni părul, adăugă ea. Domnișoara Warren nu purta pălărie și părul ei negru, tuns scurt, ca al unui bărbat, era iremediabil ciufulit. — Pe Savory, spuse ea. — Cine-i ăsta? — A vândut o sută de mii de exemplare. Hora mare și veselă. Cinci sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
niciodată chix. — O să inventezi ceva? — Nu, asta ar merge cu Savory, dar nu când e vorba de el. Spuse, nu fără cruzime: — Îl fac eu să vorbească. Cumva. De aici până la Viena. Am aproape douăsprezece ore. Găsesc eu o modalitate. Adăugă gânditoare: Spune că-i profesor de școală. Ar putea fi adevărat. Asta ar prezenta interes pentru cititori. Și unde se duce oare? Spunea că va coborî la Viena. Dacă este așa, o să-l urmăresc. Îl voi urmări până la Constantinopol, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vorbea. — Eu nu sunt poet. Un poet e un individualist. El se poate Îmbrăca după cum poftește; nu depinde decât de sine Însuși. Un romancier depinde de alții. El e un om obișnuit, dăruit cu putere de expresie. I-un șpion, adăugă domnul Savory cu o retorică buimacă, scăpând „ș“-uri În stânga și-n dreapta. El trebuie să vadă tot și să treacă nevăzut. Dacă oamenii Îl recunosc, n-or să mai șpună nimic de-adevăratelea. Or să pozeze și el n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gândi ea, deci va fi rezonabil. El o Întrebă fără veste: — Va fi gazeta dumneavoastră de acord cu asta? — Evident că nu, spuse ea. Aș fi concediată chiar mâine. Dar când vor primi relatarea mea, va fi cu totul altceva. Adăugă cu calculată insolență: — Cred că, În ce mă privește, valorați patru lire pe săptămână. Dr. Czinner spuse gânditor, fără mânie: — N-am de gând să vă spun nimic. Ea făcu un gest cu mâna. — Mi-ați spus deja destule. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
că mi-ai fi datoare cu ceva. A fost efectul unui vis și, când am cumpărat biletul, m-am gândit că te-ai putea folosi foarte bine de el. Apoi el Își luă creionul și se Întoarse la hârtiile lui. Adăugă formal, fără să se gândească: — A fost o impertinență din partea mea să mă gândesc că, pentru zece lire... La Început aceste cuvinte n-o atinseră. Era prea Încurcată de ușurarea ei, chiar de jena de-a fi fost jinduită doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dălți, așa Încât aceasta să nu-l poată identifica. A fost doar un gând trecător. Îi repugna violența inutilă, nu pentru că-i displăcea violența, ci pentru că-i plăcea să fie precis și metodic, să nu omită nimic necesar și să nu adauge nimic inutil. Evitând cu mare grijă urmele de sânge, cercetă buzunarele lui Herr Kolber, căutând cheia studioului, și, după ce o găsi, adăstă o clipă În fața oglinzii, ca să-și aranjeze părul și să-și perie pălăria. Apoi părăsi Încăperea, Închizând ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Savory? — O să te Întreb. — Nu promite. Nu promite nimic. Vorbește despre orice altceva. Spune-mi ce urmează să faci la Constantinopol. — Doar afaceri. O chestie delicată. Data viitoare când mai mănânci dalmațian, gândește-te la mine. Stafide. Stafidele sunt eu, adăugă el cu mândrie mucalită. Atunci o să-ți spun dalmațian. Nu pot să-ți spun Carleton, nu? Ce nume! — Uite, ia o stafidă. Întotdeauna am câteva cu mine. Ia una din cele din despărțitura asta. Bună, nu? — Suculentă. — Asta-i de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fi văzuți din compartiment, dar vocea doamnei Peters se auzea clar. — Da, dar cine plătește? Asta aș vrea eu să știu! Dr. Czinner se sprijini cu capul de geam și șopti cu ură: — Niște burghezi! — Vă mulțumesc, spuse Coral și adăugă când văzu expresia lui dezamăgită: Pot să vă ajut cu ceva? Vă simțiți și dumneavoastră rău? — Nu, nu, spuse el. Dar n-am reușit nimic. N-am darul de-a ține discursuri. Se sprijini iarăși de fereastră și-i zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bucăți amestecate de sticlă colorată. Ca să se Încălzească, dr. Czinner Își Înfășură mâinile În cutele largi ale balonzaidului său și se porni iarăși pe culoar. Trecu prin vagonul de serviciu și ieși la cele de clasa a treia, care fuseseră adăugate trenului la Viena. Majoritatea compartimentelor zăceau În Întuneric, cu excepția unui glob orb care ardea În tavan. Pe băncile de lemn pasagerii se aciuaseră pentru noapte, cu hainele făcute sul sub cap. Unele compartimente erau atât de pline, că bărbații și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Numele meu e Czinner. — Și al meu e Opie. Domnului Opie numele lui nu-i spunea nimic. Poate că era ținut minte doar de jurnaliști. Dr. Czinner trase ușa și se așeză pe locul de vizavi. — Sunteți preot? Încercă să adauge „părinte“, dar cuvântul i se Împotmoli pe limbă. Însemna prea mult, Însemna o față cenușie și Înfometată, pe care afecțiunea se transformă În respect, iar sacrificiul În suspiciune, a unui fiu crescut ca un inamic. Nu de credință romano-catolică, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
băiete! Ninici Începu să le Împartă. De câteva ori se Încurcă la număratul lor. Era limpede că mintea Îi stătea la altceva. — Și ce voiau? Ce voiau să obțină cu asta? — Erau „roșii“, spuse Lukici. — Oameni săraci? Faceți pariurile, domnilor, adăugă el mecanic. Lukici puse fișic toate monedele de aramă pe care le câștigase pe același pachet ca și funcționarul de la mesagerie. Prinse privirea funcționarului și-i făcu cu ochiul. Celălalt mai adăugă câteva monede. Ninici era prea absorbit În gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
roșii“, spuse Lukici. — Oameni săraci? Faceți pariurile, domnilor, adăugă el mecanic. Lukici puse fișic toate monedele de aramă pe care le câștigase pe același pachet ca și funcționarul de la mesagerie. Prinse privirea funcționarului și-i făcu cu ochiul. Celălalt mai adăugă câteva monede. Ninici era prea absorbit În gândurile lui greoaie și Încete ca să-și dea seama că lăsase să se vadă unde era valetul când făcuse cărțile. Funcționarul de la mesagerie nu-și putu reține un chicotit. — La urma urmelor, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
traseu, deci cu cât era liber mai repede, cu atât mai bine. Fiind austriac, urma să treacă neobservat la Budapesta. Dacă Își continua călătoria spre Constantinopol, trebuia să Înfrunte riscurile altor trei controale vamale. Mașinăria automată verifică Încă o dată cifrele, adăugă, verifică și trecu mai departe la coloana debitelor. Poliția din Budapesta era una eficientă. În țările balcanice exista corupție și nu avea de ce să se teamă din partea vameșilor. Acum era deja ceva mai departe de scena crimei sale. Avea prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
albă și Înțepătoare. Myatt Îi strigă șoferului să conducă mai Încet. Dacă explodează acum un cauciuc, se gândi el, suntem morți. Îl văzu pe șofer uitându-se la ceas și punând piciorul pe accelerație și motorul antediluvian Îi răspunse, mai adăugând câțiva kilometri pe oră, ca unul din acei bătrâni puternici și Încăpățânați despre care alții spun: „Ei sunt ultimii. Nu mai există alții ca ei astăzi“. Myatt strigă iar „Mai Încet!“ dar șoferul arătă spre ceasul lui și-și forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
asupra celor doi soldați de pază. Unul se uita undeva peste el, fără să-i dea nici o atenție, concentrat să aibă privirile fixe și arma În poziția corectă. Celălalt Îl privea cu ochi mari, nătângi și triști. Fața aceea se adăugă tristului cortegiu din mintea lui și timp de o clipă, Își dădu seama că beneficia de un auditoriu mai bun decât jurnaliștii, că exista un om sărman care să fie convertit de la o datorie greșită la una bună, și cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Nu există tren spre Belgrad. Au lăsat soba să se stingă. Încercă să arunce o privire pe fereastră, spre țărani, dar se pare că aceștia obosiseră să mai aștepte și plecaseră acasă. Spuse cu ușurare: — Nu e nimic de făcut. Adăugă apoi cu un umor criptic: — E lucru mare să fii acasă. Se văzu pentru moment În fața unui deșert de pupitre din lemn de pin, cu rânduri peste rânduri de fețe răutăcioase, și Își aminti vremurile când se simțise Împresurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
din ele Îi spuse că acum nu mai exista sală de așteptare. — Unde pot primi informații? Cel mai Înalt dintre soldați Îi sugeră că la șeful gării. — Și unde-i biroul lui? Soldatul arătă spre o a doua clădire, dar adăugă cu blândețe că șeful de gară lipsea: era la Belgrad. Myatt Își ținu În frâu nerăbdarea. Omul era evident bine intenționat. Tovarășul lui scuipă ca să-și arate disprețul și murmură printre dinți ceva despre evrei. Unde pot cere câteva informații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nopți. Începu să viseze la hoteluri elegante, cine copioase și la el care-i punea mâna pe braț... Dr. Czinner se Întoarse iar spre fereastră. — Ne este foarte sete, spuse el. Nu ai puțin vin? Ninici clătină din cap. — Nu. Adăugă cu o ezitare: — Lukici are peste drum o sticlă de rakia. Lăsarea serii făcuse deja drumul mai lung. Lipsea luna care să lumineze oțelul șinelor, iar felinarul din biroul șefului de gară părea să fi fost la o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de bule de săpun azurii. Domnul Stein Încă nu se simțea prea În largul lui. — E bine pentru o fată, repetă el. Și În ultima vreme firma mi-a ocupat tot timpul. Dar când vânzarea asta se va fi Încheiat, adăugă el optimist, voi aranja ceva pentru ea. Taximetrul trase Într-o curte mică și Întunecată, În care se afla un container de gunoi, dar scările lungi pe care urcară erau luminate de ferestre largi și Întregul Istanbul părea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și șopti un bun venit de acolo de unde era, fără a se aventura mai În față, pe podeaua scăldată de soare. — Spune, Emma, Întrebă domnul Stein, ai primit vreo veste de la soțul tău? — Nu. Încă nu. Nu, spuse ea și adăugă cu o tristețe senină: Nu te poți baza pe el când e vorba să țină legătura cu cineva. Apoi femeia Îi invită să ia loc. Începu să dosească Într-un coș de lucru mare gheme de bumbac și lână, bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Femeia arătă cu capul spre Încăperea luminoasă și metalică. — Soțul meu e atât de modern! spuse ea cu teamă și mândrie. Apoi mândria ei pieri și, cu mâinile cufundate În coșulețul ei de lucru, printre nasturi și gheme de lână, adăugă: — S-ar putea să nu dorească să vină Înapoi la mine. — Ei, ce spuneți de asta? zise domnul Stein În timp ce coborau scările. — Sărmana femeie, spuse Myatt. — Da, da, sărmana femeie, repetă domnul Stein, suflându-și nasul Într-un mod sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]