9,188 matches
-
Apoi Andrei Vlădescu le privea, înainte să le lase singure complimentându-și coafura și rochiile, de parcă nimic n-ar fi fost mai important pe lume. Una foarte tânără și puțin intimidată și reținându-și gesturile, până și zvâcnirea cu care își alunga părul căzut pe obraz. Cealaltă încă tânără, cu obrajii și fruntea și gâtul muiați în stratul cenușiu-trandafiriu de pudră, să înece oboseala și hașurile foarte fine din jurul ochilor și al colțurilor buzelor, care însemnau experiență, ținută în frâu numai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de ce să te sperii“, „Ei, asta-i, cum să nu mă sperii?“. „Ascultă-mă, n-ai de ce“ - așezându-se alături de el -, „o să mă mângâie, se gândea atunci, strângând din dinți, o să vrea să mă mângâie, ca și cum ar reuși să-mi alunge astfel durerea“ - și așezându-i mâna pe umăr și șoptindu-și: „o, Doamne, ce trebuie să fac?“, și el uitând o clipă de cleștii care îi clănțăneau în stomac, uitându-se la ea cu o privire clară pentru câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
câmpul lor, pentru câteva clipe numai, cât ciorile și țărcile aveau să plutească lin înainte să se agațe de crengile uscate, iar vântul avea să se învârtejească, aducând mai aproape norii încărcați de zăpadă care vegheau în orizontul tremurat, să alunge lumina lăptoasă și să învăluie lucrurile în ceață rară, iar apoi să încremenească toate mișcările, acoperite sau neacoperite de ceață, întocmai ca în acele picturi și gravuri, până vor fi readuse la viață de el ori de altcineva. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în care bâjbâi și, prin urmare, îți refuzi înaintarea sau și mai bine: de o pâclă ce învăluie mintea lui, cel mai adesea la o beție și pe care orice efort al brațelor ori al simțurilor nu reușește s-o alunge. Așa cum apăruse, mai înainte, voința de a îndura, adică de a îndura la un loc orgoliul și voința de a respinge compromisurile, de parcă trupul și sufletul lui ar fi știut că nimic nu se poate fără îndârjire și furie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Andrei Vlădescu să-i spună vreo vorbă. Și ea sfârșea: „Dă-o naibii de treabă! Se poate, mă? Doar n-o să trăim o veșnicie, să ardem pentru orice lucru! Află că m-am șucărit și eu și trebuie să-mi alung supărarea și uite că am să beau de necaz. O să beau un mescal“. Părul bogat și roșcat a săltat un timp, nervos, pe umerii subțiri, cât își strângea înciudată picioarele sub ea, pe sofaua veche. „Ești negru, dohmle“, îi zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Te cunosc bine și am nevoie de tine. Ce pot să-ți spun mai mult decât că nu vreau să pleci?“ Acum o privea și ea se uita la el dând din cap, scuturându-se ca și cum ar fi vrut să alunge o ispită și el gândea: „Oprește-te, nu mai spune nimic, nu te mai umili, nu vezi că refuză, nu vezi? Ai să ajungi să-i ceri iertare și să te târăști în fața ei? Asta ai să faci? Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să mă plimb și am văzut... m-am gândit să cercetez... Doamne, oare ce-o să crezi despre mine? Era să mor de frică... să mor în fața lui Morty... Glasul i se stinse și tuși; o tuse ascuțită, nervoasă. Pentru a alunga tăcerea stânjenitoare, Mortimer spuse: — E splendidă, nu-i așa? Grădina. Nu știu cum reușesc s-o întrețină atât de bine. Trase aer în piept. Miroase a iasomie. Simți? Tabitha nu-i răspunse. Fratele ei o luă de braț și o conduse înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o privea cum se îndepărtează, George simți brusc că se trezește din beție. Își puse o întrebare brutală: De ce m-am însurat cu femeia asta? Apoi plecă în Lake District ca să cugete asupra acestei chestiuni. Începuse să bea ca să-și alunge singurătatea. Nu singurătatea pe care o simțea uneori când administra singur ferma și petrecea deseori zile întregi în solitudinea trufașă, regească a mlaștinilor, având drept companie doar oi și vite. Aceasta era mai degrabă singurătatea camerelor de hotel spartane din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
stângaci. Poate că de aceea viața de scriitor pare întotdeauna atât de atractivă; ea oferă un refugiu retardaților social și o legitimitate strălucitoare singurătății. Patrick o spusese clar atunci când făcuse gluma cu lipsa „dimensiunii sexuale“ în opera mea; dar am alungat această amintire. Încă mă apăsa conversația aceea, nu-mi puteam imagina când mă voi simți în stare să mă mai confrunt cu el. — Deci, unde vă duceți acum? întrebă Alice. Și după ce i-am spus, a continuat: Aveți familia acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
canapea mai mult de o oră, schimbându-mi mereu poziția pentru a descoperi că fiecare era mai inconfortabilă decât cea dinainte, până când nu mi-a rămas altă soluție decât să încerc să găsesc ceva de citit; ceva care să-mi alunge din minte gândurile care păreau să mă copleșească. Dar la parter nu erau cărți; doar cele pe care le adusesem eu și trei sau patru cărți de mâncăruri vegetariene în bucătărie. Nu de asta aveam nevoie. Aveam nevoie de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
uluitor de greu să spun asta. Povestind toată întâmplarea, frumusețea Alicei îmi răscolea din nou imaginația și dintr-odată Joan mi se păru urâtă și neatrăgătoare ca în prima clipă când o văzusem pe peronul gării. M-am luptat să alung acest gând, dar în zadar: am simțit fiorul dorinței scuturându-mă când mi-am amintit râsul lui Alice și ispitoarea invitație din privirea ei. — Ți-e frig? spuse Joan. Nu-mi vine să cred. Am mai vorbit puțin despre familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dat cu un strat de vopsea?“. Verity și cu mine am părăsit cinematograful fără să ne simțim excitați nici măcar cât de cât și ne-am petrecut restul serii - parcă îmi amintesc - rearanjând fotografiile din vacanța petrecută recent în insulele Scilly. Alungând această amintire, m-am întors la foile goale din fața mea încercând să mă concentrez. Nu era treabă ușoară, căci mai erau doar cinci zile până la Crăciun și a doua zi Fiona urma să se ducă să-și ia rezultatele analizelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și m-am apucat să dezleg cuvinte încrucișate. Am dezlegat rapid șase careuri și pe urmă m-am împotmolit într-un imens careu criptic care cerea folosirea de dicționare și cărți de referință, precum și un dicționar de sinonime. Nu-mi alunga gândurile de la ceea ce mă obseda, dar era mai bine decât să stau să nu fac nimic. M-a ținut în priză până la zece fără douăzeci, când am sunat la spital. Mi s-a dat la telefon o infirmieră care mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Mă deprimă prea mult. De ce v-ați mai făcut medic, am întrebat, dacă boala vă deprimă? — Boala este unul din lucrurile împotriva cărora ne luptăm. — Și celelalte ce sunt? Căzu pe gânduri. — Interferențe ar fi cel mai potrivit cuvânt, probabil. Alungă furioasă această linie de argumentație. Regret, dar nu vreau să transform treaba asta într-o conferință politică. Ar trebui să vorbim despre Fiona. — Sau despre doctorul Bishop, am spus, apoi am întrebat: E adevărat? — Problema este, spuse ea aplecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
înceată și, poate cel mai cutremurător, faptul că nu puteai avea deloc încredere în el. Era un chip din care orice urmă de dragoste, compasiune sau orice alte sentimente omenești fără de care caracterul unui om nu poate fi complet, fuseseră alungate cu răutate. Avea, s-ar putea spune, o notă de nebunie în el. Era un chip care transmitea un mesaj simplu, cumplit: lăsați orice speranță, voi, cei care priviți acest chip. Renunțați la orice gând de mântuire, la orice posibilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
putut jura că a auzit uși deschizându-se și închizându-se pe furiș și chiar că - o dată sau de două ori - zărise în treacăt ceva mișcându-se în colțul cel mai întunecat al unui palier. Acest sentiment nu era complet alungat nici când a ajuns (exact când se aștepta mai puțin) în capul Marii Scări. Aici se opri, între două armuri, una din ele ținând o secure, cealaltă un buzdugan. Era el pregătit să înfrunte familia? Își aranjă părul, își netezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de sânge se prelingea pe o parte a canapelei pe podea. Cele douăzeci și opt de țări care au trupe în Golf au epuizat toate eforturile de a ajunge la o rezoluție pașnică și nu au altă soluție decât de a-l alunga pe Saddam cu forța din Kuweit. Nu ne vom lăsa învinși. Se uită ușor peste spetează și văzu un bărbat întins cu fața-n jos pe canapea; un cuțit de tranșat îi ieșea dintre omoplați. Unii vor întreba: De ce acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o pauză“, am zis eu sarcastic, cu răutate. Un scurt răgaz. Pare o idee strașnică. M‑a privit cu ochii aceia mari, căprui, cu o expresie de uimire mută și durere, după care și i‑a Închis ca pentru a alunga din ei imaginea chipului meu. — OK, Andy. Te eliberez din evidenta ta nefericire și plec. Îți urez distracție plăcută la Paris, sincer. Mai vorbim. Și, Înainte să‑mi dau prea bine seama ce se petrece, m‑a sărutat pe obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cicatricele din pereții care o despărțeau de celelalte case, zig-zagul scărilor, fantomatice acum, și protuberanțele șemineurilor dispărute. Duncan nu-și putea imagina ce anume o ținea În picioare. În timp ce intră Împreună cu domnul Mundy În hol, nu fu În stare să alunge sentimentul că Într-o zi va Închide ușa o idee mai tare și toată șandramaua se va prăbuși În jurul lor. Închise ușa cu precauție, deci, după care casa i se păru destul de obișnuită. Holul era Întunecat și liniștit; În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu taică-său și soră-sa În cealaltă cameră... Se așeză pe pat, apoi se Întinse cu mîinile pe burtă; oricum, stînd așa, se simțea și mai rău. Se ridică din nou În capul oaselor, apoi În picioare. Nu putea alunga șocul, felul În care o tulburase. Taci, Vivien. Făcu un pas, apoi Înclină capul auzind larmă pe deasupra hîrÎitului Înăbușit al radioului, gîndindu-se că poate e Pamela sau unul dintre băieți În hol. Dar se dovedi că larma nu avea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lung În direcția fluviului. Fluxul revenea și suprafața apei părea că se luptă cu sine, de parcă ar fi fost un mănunchi de șerpi. Băieții care se bălăciseră În noroi se așezaseră pe țărm; acum se ridicau și reveneau pe plajă, alungați de flux. Păreau neverosimil de tineri. RÎnjeau, dar și tremurau, ca niște cîini. Și mersul lor era mai zgribulit: Duncan Își imagină cum arătau tălpile lor după ce se muiaseră În apă și se tăiaseră În pietre și scoici ascuțite. Încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
acolo. Îi ridică fusta și-și plimbă mîna peste partea goală a piciorului ei, sub fund. Se gîndi la rochia ei de crêpe care se va șifona, la prețioșii ei ciorapi cu lucrătură de zînă care se vor rupe, dar alungă gîndul acesta. Întoarse capul, iar ghioceii se rostogoliră din păr și fură striviți, dar ei nu-i păsa. Sesiză mirosul de praf, oribil, al covorului de hotel și și-i imagină pe bărbații și femeile care probabil că stătuseră Întinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Nu te supăra, dragă. Oricine ar fi gîndit la fel. — Poate. Totuși, fata aia n-avea niște ochi căprui superbi? — Chiar așa? Niciodată nu remarci ochii de culoare Închisă. O clipă, mitralierele se opriră. Avionul care lansase bombele incendiare fusese alungat. Era ca și cum s-ar fi ridicat o greutate. Kay și Mickey pălăvrăgiră și rîseră tot drumul pînă În Dolphin Square. Dar la garaj au fost Întîmpinate de Patridge, care le aruncă o privire de avertizare. — Ați dat de naiba, fetelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
preocupat. Kay pescui ultima bucată de gheață pentru copii, și se Întoarse la ea. — Ce s-a-ntîmplat? o Întrebă. Helen clătină capul și zîmbi normal. — Nimic. Îmi plăcea să te privesc. Arătai ca un băiat. Kay Își pocnea mîinile pentru a alunga frigul și mizeria. Gheața ne transformă pe toți În băieți, nu-i așa? Lacul de-acasă, cînd eram copil, Îngheța uneori. Era mai mare ca ăsta. Sau mie mi se părea mai mare atunci. Tommy, Gerald și cu mine ieșeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
multă iubire. Amplificai curentul indus eliberând sclipitoarele luminițe sublime în așa fel că niciodată nu am fost atât de singur. Suferința, în jocul ei dantelat mă destramă, se apropie dar... prea încet și-aștept izbăvirea, ca să încep alt chin. Prietenă, alungă-mi incertitudinile Acum cât suntem încă singuri!
Nu-i nimeni l?ng? mine by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83922_a_85247]