12,966 matches
-
variantele altor nume: Orgame - Arganum), ceea ce i-a determinat pe unii cercetători să renunțe la reconstituirea tronsonului ipotetic de forme intermediare (Argessis etc.) ale formei Argeș, chiar dacă acest fapt nu este imposibil (alternanța o - a este întîlnită și în transcrierea antică a altor toponime, de exemplu Orgame - Arganum, iar palatalizarea lui d+e la ghe s ar fi putut produce într-una dintre cele cîteva limbi mai vechi sau mai noi care au „filtrat“ fonetic vechile nume). În favoarea continuității dintre Ordessos
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
forma Ordessos este atît de mult deformată încît nu trebuie ținut seama de ea, fie a desemnat alt rîu decît actualul Argeș. Amintind în treacăt teoria fantezistă a lui Hasdeu, după care Argeș nu ar avea de-a face cu anticul Ordessos, ci ar proveni, prin transfer, de la numele armenesc al unui oraș-colonie din secolul al XIII-lea sau al unei persoane de aceeași origine (nu au fost prezentate documente istorice care să sprijine această teorie), consemnăm ipoteza unei baze pecenego-cumane
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
au fost create toponimele Bîrzăvița (culme în Munții Zarandului; rezervație în Munții Semenicului; „vîlcea“, afluent de stînga al Bîrzavei; „vîlcea“, afluent de dreapta al pîrîului Miniș) și Cîmpia Bîrzavei (parte a Cîmpiei Banatului). Unii specialiști consideră că numele rîului continuă anticul Berzovia, Berzobis, atestat în Tabula Peutingeriană și în alte documente antice, dar nu au reușit să reconstituie un radical potrivit (*bhreg, *bher nu a întrunit o susținere suficientă). Formele ungurești vechi ale rîului din Banat sunt Burzva, Berzva, Borzua, Borza
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Munții Semenicului; „vîlcea“, afluent de stînga al Bîrzavei; „vîlcea“, afluent de dreapta al pîrîului Miniș) și Cîmpia Bîrzavei (parte a Cîmpiei Banatului). Unii specialiști consideră că numele rîului continuă anticul Berzovia, Berzobis, atestat în Tabula Peutingeriană și în alte documente antice, dar nu au reușit să reconstituie un radical potrivit (*bhreg, *bher nu a întrunit o susținere suficientă). Formele ungurești vechi ale rîului din Banat sunt Burzva, Berzva, Borzua, Borza, iar forma actuală - Berzava. În sîrbă e Berzava și în germană
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
un radical potrivit (*bhreg, *bher nu a întrunit o susținere suficientă). Formele ungurești vechi ale rîului din Banat sunt Burzva, Berzva, Borzua, Borza, iar forma actuală - Berzava. În sîrbă e Berzava și în germană Bersova. Alții cred că între numele antic și numele moderne a existat un intermediar *Brzava din care au putut deriva întîi forma romînească Bîrzava, apoi formele din celelalte limbi (în maghiară î romînesc a putut deveni u, e sau o, ca în fîrtat > fortat, bîrsan > bersan, rumîn
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Crașcă, desemnînd o vale și o cîmpie din județul Mehedinți, este dedus din numele de persoană (neatestat, din cîte știm) Crașco (forma de gen fiind, probabil, adaptată genului gramatical al topicului denominat). Ni se pare interesant de precizat că numele antic al Carașului era altul, așa cum consemnează documentele, începînd cu Tabula Peutingerian: Apo, Apio, Appion, Apo. Numele a fost consi derat, pe rînd: tracic (înrudit cu Apulum, Apula din Dacia, cu prus. ape, apu, lit. úpe, sanscr. ap, „apă“), scitic, (paralel
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Caraș-Severin), Mehadica (sat în județul Caraș-Severin și rîu, afluent de dreapta al rîului Belareca), Dosul Mehadiei (culme în Munții Semeni cului), Mehedința (sat în județul Prahova și vîrf în Subcarpații Prahovei). Unii cercetători fac legătura între toponimul Mehadia și numele antice Ad-Mediam, Me-ad-diam. Alții pun la baza acestuia un radical slav sau maghiar, urmat de sufixul -adia; unul dac, *mede; magh. méh, „albină“ + -id + -ia; sl. muha, meha, „muscă“. Nici unul dintre aceștia nu și-a articulat suficient, din punct de vedere
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Mureș, unde s-au dus lupte grele cu armatele germane în ultima parte celui de-al Doilea Război Mondial). Herodot îl consemnează sub numele Maris, ca pe un rîu pe care este așezată populația agatîrșilor, un neam dacic. Alte atestări antice înregistrează formele Marisos, Marisia, Marisius, Morisis. Silaba finală putea combina transcrierea lui ș ca si cu adaptarea la sistemul desinențial grecesc, rostirea care transpare din aceste forme putînd fi Mariș, paralelă cu „strămoșul“ Samus (al Someșului), Mors, Moros, Morosvar, Maros
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
atestate în antichitate fac posibilă, de altfel, existența unei variante Márisi, în care finala -si ar putea fi un sufix cu sensul „apă, gîrlă“. Fazele evoluției ar fi Marisi > Mureș > Murăș. De altfel, transcrierea în greacă sau latină a toponimelor antice a fost aproximativă, cu oscilații și ezitări, dovadă că fiecare nume are variante multiple: Maris, Marisia, Moreses, Moros (pentru viitorul Mureș), Tibisia, Tibiscum, Timesis (pentru viitorul Timiș), Tiarantos, Seretos (pentru viitorul Siret), Pathisus, Tis(s)ia (pentru viitoarea Tisa). O
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Duna). V. Frățilă a preluat sugestia și a demonstrat că evoluția a > o este un fenomen daco-moesic tîrziu și se întîlnește și în alte cazuri (Alutus > Olt, Samus > Someș, *Donaris > Dunăre), fapt probat și de transcrierea oscilantă a unor nume antice: Potaissa-Putavissa, Porolissum- (Civitas) Paralissensium, ca și de compusele, cînd cu -dava, cînd cu -dova „cetate“ > Sucidava, Cumidava, dar Gildova, Pelendova. Existența unui număr important de rîuri mari de pe teritoriul romînesc ale căror nume sunt forme conservate, cu puține modificări, justificabile
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
acestor ipoteze este că numele rîului Olt este străvechi, avînd cel mai probabil o rădăcină traco-dacică, ilirică sau scitică. Celelalte presupuneri sunt departe de a avea un fundament științific. O problemă foarte mult discutată este evoluția lui a din formele antice la o din formele mai noi (Alutus > Olt), care a fost pusă de unii cercetători pe seama filierei slave prin care ne-a fost transmis toponimul (a devine în slavă deseori o: altar > oltar). A fost adus un contraargument convingător: menținerea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
altar > oltar). A fost adus un contraargument convingător: menținerea lui a accentuat în hidronimul Alta, de origine iraniană, la sud de Kiev. Influența maghiară privind evoluția lui a > o este imposibilă dacă avem în vedere că în Dobrogea de sud anticul Altina are astăzi forma Oltina. Este vorba, foarte probabil, de o tendință fonetică internă a limbii romîne, preluată din substrat. De altfel, majoritatea hidronimelor majore din teritoriul romînesc (Argeș, Jiu, Mureș, Nistru, Prut, Siret, Timiș, Tisa etc.) ne-au fost
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pînă n-au constatat că este o formă populară a toponimului oficial Recița, rostită în graiul bănățean Răsița (cu e > ă și ci > śi) și transcrisă în documentele germane Reschitva (fenomen care s-a produs, chiar mai radical, în documentele antice care redau în grafie greacă toponimele traco-dace Museos, Crisia, Marisia, Dierna, Tibiscum etc. - oare traco-daca nu avea dialecte care să se fi interferat în formele pe care încercăm noi astăzi să le reconstituim?). În același mod, formele originare Dîlboceț și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cîmpia Fizeșului. Prin polarizare, s-au format (ca și numele afluenților menționați) numele a șase sate din zonă (Someșul Cald, Someșul Rece, Someșeni, Someș-Gorus lău, Someș-Odorhei, Someș-Uileac) și Culmea Someșului (subu nitate a Cîmpiei Banatului și Crișanei). Într-o inscripție antică este consemnat toponimul Samus, care a fost pus de către unii învățați pe seama unui radical tracic *sam „liniștit“, de către alții în legătură cu gr. sámos, „ridicat“ „înalt“, dar, potrivit legilor fonetice ale limbii romîne, samos ar fi dat astăzi sam (-us final ar
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
foarte veche *Sameș sau Sămeș și care, prin filieră slavă, putea deveni Someș (ca în Paganus > pogan), iar apoi ar fi fost preluată de romîni și de unguri. Dificultatea și în cazul acestui nume este relevanța fonetică redusă a formei antice, care, pentru viitorul Someș, este una singură, Samus, poate și din cauză că inscripția păstrată este fragmentară, spre deosebire de cazurile similare, Criș, Mureș, Timiș, ai căror ascendenți au mai multe forme atestate (de pildă, Mureș e atestat întîi ca Maris, iar apoi și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
etimologie? Problema originii cuvintelor este veche, ea datează din Antichitate. Chiar cuvântul etimologie a apărut în epoca elenistică, fiind format din două cuvinte grecești: étymos „adevărat, real“ și lógos „cuvânt“ (= știința care face cunoscut adevăratul sens al cuvintelor). În Grecia antică, studiul limbii a fost multă vreme parte componentă a filozofiei (vezi discuția din dialogul Kratylos al lui Platon); etimologia era știința adevăratului sens. Acest punct de vedere se schimbă când etimologia, ca și studiul limbii, în general, devine domeniul preocupărilor
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
silabică, aglutinantă sau flexionară, în funcție de formula structurală a dialectelor la vremea și locul respectiv. Perceperea limbii, ca naștere și evoluție, fără legătură cu viața socială a generat interpretări abuzive care blochează cunoașterea științifică a acestui fenomen. Astfel, Bréal atribuie omului antic o prodigioasă capacitate de producere a silabelor, din care s-au constituit cuvintele aglutinante pe care apoi strămoșul comun al indoeuropenilor le-a redus la cuvinte morfematice și flexionare. De aici rezultă că formarea lentă, despre care vorbea Lefèvre, nu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
r) a fost omis, ca în lat. modus „măsură de cadastru, întindere de pământ, limită“, it. massaio, massaro „țăran, cătunar“ (lat. med. massarius < massa „moșioară, fermă“), alb. moshë „vârstă, generație, eră“, motohem și moshohem „a îmbătrâni, a se învechi“, moçëm „bătrân, antic“, magh. ös „moș, bătrân, strămoș“, față de öreg „bătrân“, engl. old „ib.“ Să se compare rom. olat, lat. alodus, gr. Elada, sl. vlastĭ „putere“, vladetĭ „a stăpâni“, zeul slav Veles/Volos (alb. Vëlës, ngr. Belessos, lat. Latialis) cu moșie, vodă, oșan
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se poate interpreta prin galai, două demuri din Atica. Pentru greci, forma sufixată cu n, Alanoi, însemna „populație din Sarmatia”, ca și pentru latini Alani, formă atestată la Plinius. Având în vedere alternanța l/r, formele Aria și Ariens, denumiri antice pentru populația Indiei (vezi GE, art. Inde), sunt egale cu Alai și Alanoi. Aceste forme, împreună cu gali, celți, welsh, valah, Galiția, Halici etc., reprezintă evoluții diferite, sufixale și prefixale, ale miezului lichid. Vocalizarea lui l în formele sufixate cu n
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
românești dezvoltate pe aceeași bază: buric, grămadă, a holba, morman, obârșie, oblic, a obliga, oblu, a obrinti, vârf, vraf, a urca și a se aburca, vârcă etc. Dezvăluirea sensului supraetnic al cuvintelor alani, huni, anți, inzi, avari etc. simplifică istoria antică și medievală sub raportul structurilor etnolingvistice. În condițiile în care, după cuceririle romane, în primele cinci secole ale erei noastre, lumea tracică se coagula în noi structuri etnolingvistice, sau încerca să-și prelungească existența în vechea formulă lingvistică aglutinantă, puternic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Adam, prin cuvântul Sfintei Evanghelii, în unanimitatea carității, în mărturisirea adevăratei credințe a aceleiași buze (peste care D-zeu clădește turnul bisericii Sale), în același dialect spiritual, adică în speranța neclintită, perfect instruiți, vorbesc patria, adică limba cerească și dialectul antic, aud și înțeleg glasul adevăratului învățător” (p. 191). Drept recompensă pentru nivelul absolut al înțelegerii adevărului „știința sacră binevoiește să numească pe Dimitrie discipolul său” (p. 195). Ca proroc al divinități și învățător al neamului românesc, D. Cantemir tipărește în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
forma Taiphalia, în antichitatea atestată de Herodot. Copil al științei sacre, introducând deliberat și programatic misticismul și revelația enigmatică în știință, Dimitrie se considera îndreptățit să dea drept certe și reale închipuirile emanate de psihologia aspirațiilor personale. Noblețea și vechimea antică a neamului românesc rezultă din înlocuirea îndelungatelor procese de întrepătrundere și prefacere etnolingvistică prin date fixe marcate de figuri istorice, cum sunt anul cuceririi Daciei de către Traian, când spațiul dacic devine instantaneu romanic, cu limba latină în locul limbii autohtonilor, care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
p. 152) și deci incapabili să participe la aducerea și perpetuarea unui fenomen de cultură cum este limba, pe care aceștia puteau cel mult să o altereze. Nu a fost greu pentru cărturarul și voievodul moldav să-și imagineze istoria antică și medievală a românilor ca pe o evoluție în sine a unei caste militare romane. Greutățile, care s-au dovedit a fi insurmontabile, încep odată cu cel de al doilea descălecat, când romanitatea orientală i se înfățișează documentar ca fenomen etnolingvistic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a pronunța (cuvinte), a bârfi, a vorbi de rău”, rom. a flecări. Partea a doua este în vgr. φημη, φαμα „cuvânt (fanatic), profeție”, lat. fama „zvon, renume”, rom. faimă. În felul acesta, chiar dacă blestemul nu poate fi raportat la baza antică traco-latină, constituirea acestei forme s-a făcut pe baza continuității străvechi a materialului lingvistic în spațiul euro-afro asiatic. A se vedea și a cleveti, a blești, a bleotocări, a defăima. Drum este cuvânt autohton prefixat (d-rum), ca și rs
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ram”; magh. erdő „pădure”; lat. silva „pădure, vegetație, plante”, palus, dis (mlaștină cu vegetație specifică), vgr. αλσος „crâng” etc. Prin pierderea miezului lichid au rezultat forme ca engl. wood față de germ. Wald, rom. pădure față de lat. palus, paludis „baltă, stuf”. Anticul Padus a fost redus la Pô, iar pluralul padi, orum „arbore (la izvoarele râului Pô) din care curge rășină” (Q.-D.) explică pe r din finalul românescului pădure, ca și germ. Wald, pl. Wälder, sau rom. falduri. A privi, cuvânt
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]