11,066 matches
-
fiind dragostea ce-i unea. Dar pistolarii călări controlau lanul alergând, ‘’inotând prin grâul care trecea de piepturile cailor’’...’’părea că lanul acela nesfârșit se apleacă, a rugăciune, la picioarele Cerului, cerând îndurare...părea apoi că lanul de grâu se apleacă pentru a acoperi și a-i șterge urmele pentru a nu i le descoperi vânătorii de români și pentru a ascunde, cu foșnetul lor, bătaia ca de ciocan a inimii lui Constantin Beccin...’’... Zadarnic! Când i-a simțit aproape, Beccin
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
Comaniță, autorul acestei cărți, vine din neamul gorunilor, cu rădăcini adânci în pământul moldav și „talpa țării”, înscriindu-se în rândurile creatorilor de balade moderne. Viețuitor al unui spațiu rural, unde s-a născut veșnicia etniei românești, el s-a aplecat cu osârdie și talent nativ peste marile întrebări omenești și dacă nu le-a găsit un răspuns palpabil, credibil, atunci a sublimat golul de certitudini cu licențe poetice și metafore de o profunzime surprinzătoare. „Picătura de amar” își deschide filele
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93053]
-
scrisorii ce-i aparținea. Redau cu fidelitate aprecierile făcute, după cum urmează: Dragul meu Ion, Nu-mi vin în minte cuvinte suficiente să-ți mulțumesc pentru minunatele cărți ce mi-ai trimis, pentru truda ta și a celor care s-au aplecat să le finalizeze. Adevărat: muncă de Sisif!... Sunt mândră că am cunoscut un asemenea OM... Ultima carte, „Călător... prin vâltoarea vremii” - autor Domnul Profesor Alexandru Mânăstireanu, primită pe 11 August 2009, trimisă de tine pe 9 August 2009, a fost
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
pădurii și alta din cealaltă parte, ajungând la ultima bucățică de peștișor, sar, una la alta, și prind a se mușca, și a-și disputa, bucățica, din mijlocul cărării. Până să se încheie la pantaloni, să se întoarcă, să se aplece, pentru a-și apuca arma, hoațele au dispărut. În felul acesta, calm și hotărât, vânătorul Vânătoru zice: mâine, n am să mai fac pipi,în timpul pândei, și, n-am să mai ratez vulpile. Cu siguranță că nu. ÎN ȚARA IOIO
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Adă-mi o femee, pe placul meu, pune-mă la probă, cu ea, și, dacă nu va ieși mulțumită,îți plătesc taxa de care mi-ai vorbit. În timpul ăsta, a sosit, la același ghișeu, nevasta primarului: Rândunica. Auzind, s-a aplecat, curioasă, către cei doi. La explicația funcționarei, Rândunica a răspuns, concret și pe loc: mă prind, eu, să mă supun unei probe, cu acest bunic, și-ai să vezi cât de repejor o să scoată, banii, din portofel, pentru taxă, și
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
mostră a nebunelii, ca un bibelou al lumii lui smintite, de care, nu aș mai voi să-mi amintesc vreodată. Privind cu mai multă atenție, primul secretar particular, observă,în scrijelitură, o culoare care-l făcu să tresară. Brusc, se aplecă,în genunchi.îi descleștă gura, dinții, de aurul volanului, dete acolo cu unghia, mai scoase un briceag ordinar, și scrijeli, cu el, un pic mai sus, un pic mai jos, un pic mai către dreapta, un pic mai către stânga
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Stan N.Cucu, Ștefan Vancea, care la vremea lor au pregătit o generație de elevi și studenți ce preiau ștafeta ce a alergat prin anii socialismului cu facla aprinsă a culturii, de la tinerețe până la bătrânețe. Ion N.Oprea s-a aplecat asupra acestui izvor de istorie, pentru că Alexandru Mânăstireanu a fost șef de promoție, combatant în război, profesor de liceu, el însuși autor de memorialistică, îngrijitor de ediție a unui „Jurnal de front” semnat de Leonida Goga, și autor a 4
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93065]
-
de lângă hazna, făcându-se doar că-l ajută pe tăietor care, pe rând, scotea gălețile cu o funie. Cu ochii ca două masline între cutele de piele, tăietorul privea blazat peste nasul ciuruit, aflat într-o stare violacee. Slab și aplecat din șale, dânsul declara gros din capul locului : „Eu, dacă nu beau un chil de vin pe zi, apoi atuncea nu-s om”. Având toți aceeași părere, Voicea făcea cheta și pleca după băutură. În tovărășie, căpitanul apăruse mai târziu
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
apucat de treabă. Eu am să stau oleacă, să-mi potrivesc fierăstrăul. Până nu potrivesc scula, nu-ncep treaba. După această declarație de principiu, tăietorul scoase o sticlă și gustă. - Așa, acuma ne-apucăm, anunță el răspândind duhoare de spirt. Aplecându-se să tragă o scândură care sprijinea stiva, lemnele porniră la vale. Înjurând, tăietorul ridică, însângerate, două degete. Le privi scârbit, apoi rupse din scurteică o bucată de căptușeală și se obloji. Mai adăogând un gât de spirt, păru, într-
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
și nemișcați care dintr-o dată tremurau ca aricii, aerul se tăia subțire. De sub picioarele lui Lică zvâcni o ciocârlie. Inima băiatului săltă din loc. Rotunzit în nisip, cuibul cu două ouă și o pană pestriță zălog îl înfioră ; copilul se aplecă să-i pipăie căldura. Cu pântecul cenușiu și aripi negre, păsări sprintene se ridicară pârâind din aripi ; după ce fulgerau în ocoluri largi, se așezau undeva departe. Dintr-o latură, răchițile streșineau imașul. În cealaltă se înșirau porumburi fără de sfârșit. Zarea
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
nemișcat pe pietre. În ușă se iviră capete. - Mehală l-a omorât pe Iuju ! țipă deodată un glas ascuțit de copil și, într-o clipă, toată curtea se umplu de oameni. Tapițerul se sperie. Rabinul cel ghebos își făcea loc ; aplecându-se asupra victimei, o întoarse în sus cu fața și-și puse urechea la pieptul ei. - ...Să-l iei de aici și să-l îngrijești, porunci el lui Mehală în tăcerea pe care o făcuse mulțimea. Scăzut, aiurit, tapițerul îl
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
din cap până la picioare. Ce-mi păsa mie? Apoi, a izbucnit într-un râs răutăcios. "Ce știi despre deșerturi?" m-a apostrofat, rânjind. Nu-mi mai aduc aminte ce i-am răspuns, dar, probabil, m-am lăudat, căci s-a aplecat spre mine și mi-a șoptit: "Bravo, e o specialitate folositoare". 10. De fapt, doctorul Luca e de părere că sinuciderea reprezintă o soluție doar în tinerețe, când poți lăsa în urmă un cadavru frumos. După ce ai îmbătrînit, nu-ți
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
un aer de bătrânel cumsecade, cu totul nepotrivit cu ceea ce auzise Julius, că, după nopțile de chef umbla tras la față, nebărbierit, cu gulerul cămășii murdar. Discuția s-a încropit anevoie și pentru că doctorul are probleme cu auzul. Trebuie să aplece urechea dreaptă spre interlocutor când i se vorbește prea încet. Din când în când, își ștergea fața roșie cu enorma sa batistă cadrilată și se uita spre pendula din perete. Probabil, aștepta, plictisit, ora la care se putea urca în
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fi resemnat, poate, cu hotărârea pe care o luasem, dacă n-ar fi existat acolo un fanatic veninos, o stârpitură, cu părul spălăcit și ochii apoși. Avea umărul stâng mai sus decât cel drept, din care pricină, când mergea, era aplecat într-o parte ca o balanță strâmbă. Mâinile îi tremurau, de aceea și le ținea, de obicei, vârâte în buzunarele sutanei. Infirmitățile și boala, căci era și bolnav de plămâni, îl înrăiseră, în loc să-l smerească. La început, păruse prietenos, cu toate că
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
singurii clienți. "Vrei să mănânci ceva?" l-a întrebat doctorul Luca. " Nu. Nu mi-e foame. Voi bea un pahar de vin dacă e bun", a zis Julius. Doctorul Luca a râs cu poftă. "Bun? O să vezi". Și s-a aplecat la urechea unei fetișcane pentru a-i spune ce dorea. Fetișcana s-a răsucit pe călcâie, a dispărut și s-a întors, după un timp, cu o sticlă de care atârnau pânze de păianjen. A șters-o cu grijă în fața
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
încît, din postul meu de observație, puteam vedea totul fără să mă dau de gol. Și așteptam să treacă minutele. Preferam să trebuiască să am răbdare, numai să nu pierd "spectacolul"; mereu același; doamna blondă ieșea în balcon și se apleca peste grilajul de fier, etalîndu-și provocator sânii. Pe măsură ce se apropia ora cinci, emoția mea creștea, gata să mă sufoce. Neliniștile erotice erau ceva nou, un mister care mă amețea. Când o vedeam apărând în balcon, nu mă mai dezlipeam din spatele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a fost că am avut frâne mult prea bune. Altminteri, putea ieși ceva interesant din experiența mea. 21. ― Femeia, băiete, rămâne pentru bărbat o taină. Dar Tereza era un caz cu totul aparte. Râdea, arătîndu-și dinții de pisică sălbatică, de câte ori aplecam crengile tufei de răchită ca să treacă pragul șopronului: "Doamnă, vă poftesc în salon". Și-mi mulțumea, ceremonioasă: "Sunteți un adevărat cavaler, domnule". Dar cum încercam s-o trag de limbă, devenea rezervată. Îmi zicea: "N-ai cum să înțelegi". Sau
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
catalog. Ă ca un A cu pălărie, Multe face, multe știe. Î a intrat mai pe furiș, Pe cap cu-n acoperiș. B două bucle are-n față, Și ușor el se învață. C ca un ou pe jumătate, Puțin aplecat de spate. D dragon răsucit el este, Personaj dintr-o poveste. E ca o trompă încurcată, Elefant rezultă-n dată. F frunză verde cu furnici, E și el de pe aici. G el este zâmbăreț, E frumos și e isteț. H
Alfabetul by Alin Gabriel Caras () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83645_a_84970]
-
nici un caz casa de bani. „Care?“ Întrebă din nou, ca atunci cînd cauți un obiect aflat sub nasul tău și aștepți să ți se spună: nu vezi? asta! aici, sub nasul tău! — Parcă ești orb, Julius, asta-i. Celso se aplecă să ridice cutia de pesmeți de pe masă, apoi i-o Întinse. Julius o apucă de capac, n-o putu ține bine și cutia se desfăcu: o grămadă de bani de hîrtie și monede murdare căzură pe pantalonii lui și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tot și, În loc să-i spună acum ai Împlinit cinci ani, ar trebui să te dăm la școală, Îl sărută Învăluindu-l În parfumul ei fin. — Mămica e grăbită, darling, spuse, Întorcîndu-se să se mai uite o dată În oglindă. Apoi se aplecă Înspre ca ei, să-i ajungă la obraji, o șuviță de păr lins, blond, minunat Îi alunecă pe frunte ca Întotdeauna cînd se apleca, Îi Învălui În părul ei: Cinthia și Julius Își lăsară acolo sărutul lor, ocrotit și bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fin. — Mămica e grăbită, darling, spuse, Întorcîndu-se să se mai uite o dată În oglindă. Apoi se aplecă Înspre ca ei, să-i ajungă la obraji, o șuviță de păr lins, blond, minunat Îi alunecă pe frunte ca Întotdeauna cînd se apleca, Îi Învălui În părul ei: Cinthia și Julius Își lăsară acolo sărutul lor, ocrotit și bine păzii, ca să țină pînă cînd se va Întoarce. II Înmormîntarea Berthei i-a unit pe Cinthia și Julius mai mult ca orice; fiind acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Încrucișară privirile scînteind de ură. Dar individul insistă, cerînd să i se plătească un bilet pentru parcare. Susan deschise poșeta și-i căzură biletele de avion, pudriera, ochelarii de soare și rujul În tub de aur. Ridică ochelarii, toți se aplecară să ridice celelalte obiecte, Cinthia Începu iar să tușească și Bobby spuse că mama n-avea niciodată bani În poșetă. Vilma se căută prin buzunarele șorțului și spuse că nici ea nu avea mărunțiș, Bobby nu vru să-i Împrumute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
rog! Julius căscă atît de tare, Încît era gata-gata să cadă pe spate acolo, pe trotuar și, de Îndată ce-și recapătă echilibrul, Întrebă cu care avion plecau, deși nu se vedea nici unul. „Taci odată!“, strigă Susan, dar imediat se aplecă să-l sărute și să-l Îmbrățișeze, scăldîndu-i fața cu lacrimile ei. Se apropie atunci un bărbat care-i spuse „Susan“, așa cum ei niciodată nu mai auziseră pe cineva spunîndu-i, ca și cum ar fi fost singurul cuvînt pe care-l știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu ea fata! Ce obraznică devenise, Doamne Dumnezeule! Cu mama ei! O să-i dea vreo două palme, ca s-o Învețe minte. Măcar de-ar fi putut s-o bată. Așa. Patruzeci de ani! Mai mult de patruzeci de ani aplecată deasupra unei albii cu rufe și cu picioarele Înghețate! Frecînd toată ziua! Nu! Hotărît lucru: n-avea pic de inimă! Era un monstru, semăna cu taică-su! Se văita și iar se văita, biata Arminda, avea să moară de supărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
treacă Întîi pe soția lui, sluta. Acum venea spre ei Susan, cu șuvița blondă la locul ei și o săruta cum se cuvine pe vara ei, iar el se umfla În pene mai-mai să plesnească, Își Înfoia pieptul și se apleca pentru a-i săruta mîna. Și Susan suporta sărutul. Intrînd În marea sala a palatului. Lastarria se gîndi la nenumărații strămoși ai lui Susan și la vechea tradiție a familiei, dar chemarea prezentului era mai puternică decît orice altceva: uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]