6,859 matches
-
preponderentă și în romanul Sufletul nostru dintâi (1984), un fel de poem în proză cu alură memorialistică și presărat cu elemente fantastice de coloratură neoromantică, figurând un peisaj état d’âme antropomorfizat. Intenția regăsirii de sine, nutrită și de nevoia confesiunii, trădează propensiunea spre interogație și relativizare a celui care își caută „sufletul dintâi”. Factura autobiografică a textului este susținută de apelul la doi naratori care își descriu dialogic - unul diaristic, iar celălalt prin procedeul epistolar - parcursul existențial. Prin aceeași strategie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
și relativizare a celui care își caută „sufletul dintâi”. Factura autobiografică a textului este susținută de apelul la doi naratori care își descriu dialogic - unul diaristic, iar celălalt prin procedeul epistolar - parcursul existențial. Prin aceeași strategie care mizează pe rememorare, confesiune și jurnal se reconstituie, în romanul Vămile iubirii (1988), o ambianță aparent romantică, creată de trei femei care doresc să realizeze, fiecare prin datele ei temperamentale, cuplul cu un partener ideal. „Vămile iubirii” fiind numeroase și repetabile, la capătul unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
care ne putem încrede în alte persoane care ne ascultă și manifestă bunăvoință față de noi? * Cât de mult este nevoie să intrăm în detalii? Pot fi ele stânjenitoare pentru noi sau pentru alții? * Avem relații cu alte persoane care permit confesiuni mutuale? * Cât de apropiați suntem de altă persoană? * Am dezvoltat raporturi adecvate cu altă persoană? Simțim o presiune din partea altora să ne dezvăluim? Ori este ceva pe care într-adevăr vrem să-l facem? * Putem să avem încredere în altă
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
necesar ca eficacitatea, puterea, dynamis-ul lui să fie ambigue”. Putem observa această ambiguitate a autobiograficului cioranian pe două paliere (impropriu/academic vorbind): ontologico filosofic și lingvistic. Toată „problematica filosofică” a lui Cioran este propria existență „transformată în întrebare” (S.B.), o confesiune spirituală, dar și un act de căință, ce vizează deziluzionarea sa și a celorlalți, un imbold pentru a trăi autentic. Radicalismul (uneori, demi-sofistic) scriiturii cioraniene, reprezintă „întotdeauna, o problemă de viață și de moarte” (J.D.), în altă ordine de idei
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
de la Passau (1552): împăratul recunoștea că demnitatea imperială rămâne electivă, că nu poate guverna fără Consiliul electorilor (Kurvereine) și că nu poate aduce nici o armată străină, nici consilieri în Imperiu. Aceste concesii sunt rezultatul rezistenței comune a stărilor, indiferent de confesiune, manifestată în Dietele din anii 1547 și 1548, în care au fost respinse încercările de înstrăinare a guvernării autoritare. După abdicarea lui Carol Quintul imperiul s-a dezmembrat. Principatele teritoriale germane și statele naționale vest-europene vor forma noul sistem statal
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
se lua în calcul toate variantele protestantismului. Germania rămânea în continuare divizată. Singura urmare în planul raporturilor analizate va fi realizarea unui echilibru instabil, raportat la puterea principilor teritoriali și autoritatea imperială. S-a consacrat libertatea principelui de a alege confesiunea religioasă a teritoriului său. De aici falsitatea principiului toleranței, care nu privea individul, nu-i oferea acestuia libertatea confesională. Era vorba despre o libertate a teritoriului în care se manifesta puterea principilor. Principiul cuius regio, eius religio consacra o realitate
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
o libertate a teritoriului în care se manifesta puterea principilor. Principiul cuius regio, eius religio consacra o realitate deja existentă în unele părți ale Europei. Suveranii, protestanți sau catolici, se bucurau de această putere pentru a asigura, pe baza unei confesiuni obligatorii, omogenitatea spirituală a supușilor 200. În acest secol de înalte idealuri religioase, raporturile dintre Biserică și stat au fost abordate din două unghiuri diferite: în primul rând, din perspectiva reușitei sau eșecului Reformei în cea mai mare parte a
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
înălțată, impersonal, la rang de erotism cosmic, divin, imn ridicat lui EL, Mîntuitorul, dar și GAHEL-ei, Helga, ecou potrivit și cu numele scandinav al Zeiței Infernului și a Morții: (H)Elga Hel". Cine ar urmări cu atenție paginile de atitudine, confesiune și gînduri pe marginea diverselor preocupări ce l-au îndemnat, ar primi cheia, oferită însuși de poet, pentru a deschide poarta liricii sale spre a cunoaște nei(?) ființa îndelung provocată a Poeziei sale sensul original al geometriei. ["Convorbiri literare", septembrie
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
final, în aceeași manieră, consemnează: "Nicolae îndoaie mai bine fraza decît fratele său, Alecu, aspirînd la rafinamentul și faima tatălui. Nu ajunge la formule memorabile, versurile rămîn uscate, prea dialectice pentru gustul modern. Nu este mai puțin adevărat că în confesiunile lui stăpînite putem descoperi un capăt al poeziei de concepție de mai tîrziu. Treaza plăcere este un prim semn. Nicolae introduce în poezia galantă a Văcăreștilor o notă de austeritate, punînd un prag (ordinea firească, dragostea cu socoteală) în calea
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
teribile, care îl anunță pe Arghezi din blesteme. Eseistul, raportîndu-l la Cîrlova, îl consideră, cu îndreptățire, pe Heliade mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit. Însă emoția pare la elegiacul Cîrlova mai puternică, confesiunea mai sincer lirică, obiectele (aceleași, în fond) formează la el un spațiu intim, un peisaj securizant. Este om al ordinii, un clasic prin structura intelectuală, drept pentru care în plan creator, cum subliniază și Eugen Simion, bunul-simț clasic învinge pe
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
narativ fastuos, proiectat și clădit cu o maturitate rară la un începător, care își anunță de pe acum spiritul de împotrivire. Cărțile sale se așază sistematic de-a curmezișul convențiilor, temelor și tehnicilor consacrate ale ficțiunii. Romanul romancierului, personajele-autori, jurnalul și confesiunile fictive, stereotipiile „obsedantului deceniu”, tema iubirii în circumstanțe potrivnice, obsesia memoriei recuperatoare și a terapiei prin regresiune - toate acestea și multe altele sunt supuse unui tir metodic, care întoarce, cu o cruzime nu lipsită de tandrețe, pe față și pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
religia devine un mijloc de solidaritate între oameni, dacă privim retrospectiv istoria Orientului Mijlociu reiese faptul că aceasta a fost marcată de controversate probleme confesionale; deoarece societatea musulmană a fost diversificata prin conviețuirea în același spațiu a mai multor etnii, confesiuni și religii, aceasta situatie a influențat în mod semnificativ natură evenimentelor politice, sociale și ideologice ceea ce a făcut să lipsească din regiune unul dintre cele mai importante elemente ale vieții sociale, anume unitatea ideologică și de confesiune religioasă.240 Crizele
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
mai multor etnii, confesiuni și religii, aceasta situatie a influențat în mod semnificativ natură evenimentelor politice, sociale și ideologice ceea ce a făcut să lipsească din regiune unul dintre cele mai importante elemente ale vieții sociale, anume unitatea ideologică și de confesiune religioasă.240 Crizele specifice Orientului Mijlociu se datorează în egală măsură inexistentei unui mediu economic și social propice dezvoltării unei democrații politice stabile și active, dar și curentului antiglobalizare apărut în contradicție cu opiniile susținătorilor entuziaști ai globalizării,241 determinat
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
mai multe civilizații și culturi cărora le erau acordate privilegii corespunzătoare; odată cu înființarea primului stat islamic s-a semnat un tratat între toate triburile din zonă, inclusiv cele evreiești, prin care se instituia libertatea religioasă, precum și drepturile și îndatoririle fiecărei confesiuni. Se consacră astfel dimensiunea universală a islamului, o religie adresată tuturor popoarelor, în acea perioadă neregăsindu-se accente exclusiviste sau terminologia radicală față de celelalte credințe.263 Acestor divergențe de percepții, care la început au avut un fundament pur religios, li
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
vorbe despre marii torționari ai utopiei comuniste de primă oră. E, poate, un simplu joc al Întâmplării și al memoriei, Însă și o concepție cu totul diferită asupra a ceea ce Înseamnă, În Înțelesul larg al cuvântului, ideea de memorie, de confesiune, de intimitate. Fiecare dintre aceste repere, cărora li se adaugă un altul, cel de temporalitate, și un al cincilea, cel de subconștient, sunt etape intermediare ale marii aventuri confesive. Firește, cititorul le percepe Într-o Înlănțuire a simultaneităților, operând propria
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
gestului extrem. Nici autorii de jurnale nu se sustrag acestei reguli. Matematica sinuciderii spune că marii dezertori din tărâmul vieții sunt, de obicei, obsedați de autosuprimare Încă din tinerețe. Și Cesare Pavese, și Virginia Woolf, și Sylvia Plath reproduc, În confesiunile lor, cu o Înspăimântătoare fidelitate, obsesiile morții și ale sinuciderii. Jurnalul de adolescență al Sylviei Plath captează, ca Într-un roman gotic, Întreaga Învolburare a primelor ispite suicidare: Mi-e teamă. Nu sunt rezistentă, ci vulnerabilă. Simt În fundul orbitelor o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
doar o Întâmplătoare piedică, menită să Întârzie mult dorita salvare prin dispariție. Jurnalele intime ale sinucigașilor sunt guvernate de o iminență a morții și, pe măsură ce zilele trec, amânarea se transformă Într-o nevroză a așteptării. Acutele sunt notele firești ale confesiunii - nu atât ca formă a disperării, cât un semnal că ancestrala frică de moarte a omului poate să ia o Înfățișare paradoxală. Străvechile cuvinte ale lui Epicur („Adeseori, ceea ce-i Împinge pe oameni spre moarte e teama de moarte”) Își
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
biografie, e doar urma scrisă a unei bătălii purtate cu o disperare tragică. Sinuciderea se dovedește, În aceste cazuri, unica soluție rezonabilă (rezonabilă În legătură cu ce?), unica ieșire din impas - un impas a cărui mărturie, dureroasă ca o remușcare, e textul confesiunii. Jurnalul intim al sinucigașului Încorporează drama clasică a psihanalizei: contradicția dintre dorință (ca formă de manifestare a psihicului uman) și incapacitatea acesteia de a-și găsi, de a-și conferi un obiect al satisfacerii. A te sinucide Înseamnă, desigur, a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Cum se transformă sinuciderea Într-un text, Într-o realitate validabilă literar? Actul sinuciderii nu e niciodată un act În sine, rupt de personalitatea celui care-l comite. „Persoana globală”29 a sinucigașului nu dispare Înghițită de rețeaua carnivoră a confesiunii practicate cu obstinație. Ea Își dezvoltă o nouă personalitate și ia un chip cu totul nou tocmai În procesul zbaterii, al luptei acerbe pe marginea prăpastiei care desparte viața de moarte. Teatralitatea comportamentului suicidar, amestecul de artificialitate alienantă și de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
morții până ajunge În faza finală, a scheletului descărnat, imagine supremă a ceea ce medievaliștii numeau la morte secca 31. Nu e greu să descoperim un traseu identic În jurnalul intim al sinucigașilor. Desigur, nu la descompunerea fizicului uman asistăm În confesiunea jurnalieră, ci la o repetiție generală, o trăire paroxistică, dar rămasă, printr-un miracol... meschin, la stadiul mental al lui ca și cum. Degradarea are loc la nivelul intelectului, Într-un paralelism strict teoretic: nu corpul uman e devastat de acțiunea necruțătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de document. Ceea ce se Întâmplă În jurnalul intim nu e doar un transfer al persoanei, ci și o modificare continuă și ireversibilă a datelor inițiale. Fie că e perceput ca o modalitate terapeutică, fie că pornește ca un exercițiu literar, confesiunea accentuează criza și modifică termenii conflictului eu - creativitate. În toate textele intime ale sinucigașilor există o bucurie a revoltei, o jubilație perversă În fața imperfecțiunii lumii. Cu puține excepții, punctele de plecare sunt incerte, iar drumul mărturisirii avansează printr-o ceață
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
urăsc pe băieții care Își pot potoli neîngrădiți foamea sexuală, fiind ei Înșiși, În timp ce eu mă târăsc din Întâlnire În Întâlnire, leșinată de dorință, mereu nesatisfacută. Mi-e greață de tot. Greața va rămâne, pentru multă vreme, sentimentul dominant al confesiunilor ei. La un moment dat chiar se va Întrerupe din scris. Nu e capabilă, mărturisește, să formuleze nici un gând coerent, mintea Îi e - comparația Îi aparține - asemeni unui coș de gunoi În care s-au adunat toate resturile și murdăriile
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
securiștilor, cu arme, față de mulțimea neînarmată. Morți nenumărați, mai ales tineri. Comuniștii dau foc Fundației Carol și clădirilor apropiate, precum și Muzeului de artă. Tineretul nu se lasă intimidat...12. Refuzul tragediei După cum e ușor de observat și din aceste rânduri, confesiunea, mărturia refuză Înălțimea diagnosticului și amploarea viziunii. Întâmplările rămân foarte aproape de semnificația lor imediată, aproape minoră, iar factologia omnipotentă marchează triumful invaziei intimității În spațiul realului. Fragmentarea temporală obstrucționează Închegarea unor judecăți ample, care să dovedească, dincolo de orice dubiu, că
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a stărilor de grație. Complexitatea, ca formă a nuanțării tensiunii și expresivitatea ca modalitate a eliberării acestei tensiuni provin din componenta intimă a jurnalului. Intimul alcătuiește suportul obligatoriu al discursului nevrotic din care se modelează Întreaga forță de comunicare a confesiunii. El e un accelerator de particule, menit să infuzeze viață semnelor deloc Îmbietoare așternute de scriitor pe hârtie. În viziunea lui Jean Baudrillard, „intimul nu e nici un concept, nici o noțiune teoretică, ci un cuvânt Încărcat cu afect, cu trăiri. (...) El
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
redate, retransmise cu extremă fidelitate, dar și cu un surplus - ce provine din Însăși mecanicitatea Înregistrării - care le sporește misterul. Prin definiție, intimul e inviolabil. Din acest motiv, jurnalele destinate publicării Își pierd atributul fundamental, riscând să intre În categoria confesiunii jurnalistice, a mărturisirii ori a simplelor dări de seamă. Cel puțin pentru o vreme, jurnalul e obligat să-și apere secretele, stabilind o regulă a jocului În care pudoarea, secretul, rezistența la tentațiile dezvăluirii alcătuiesc un sistem de minime reciprocități
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]