6,839 matches
-
două structuri ecleziastice diferite. Începând din secolul al XVII-lea, din sânul celor două confesiuni s-au desprins alte grupuri care, în funcție de specificitățile naționale, respectiv de diferitele interpretări ale unor teze, au înființat noi confesiuni. O latură comună a tuturor confesiunilor protestante și neoprotestante constă în negarea și respingerea totală a principiilor teologice și teozofice ale catolicismului. Protestantismul consideră, ca falsă teza infailibilității și caracterul de unic mântuitor al Bisericii Catolice, de asemenea neagă importanța invocării și cultul Fecioarei Maria și
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
și cultul Fecioarei Maria și al sfinților, infailibilitatea papei și autoritatea supremă a episcopilor, consideră ca fără valoare jurămintele preoților și călugărilor - în acest sens nu recunosc caracterul sacerdotal al organizațiilor monahale. Protestantismul nu recunoaște sistemul celor șapte sacramente ale confesiunilor catolice și ortodoxe, considerând că există numai două sacramente: Botezul și Împărtășania. Neagă învățăturile despre purgatoriu, valoarea sacrificiului, al hramurilor și pomenelilor, al absolvirii generale, al meritului faptelor bune. Cele 5 „sola” protestante sunt: Confesiunile neoprotestante creștine pe actualul teritoriu
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
sistemul celor șapte sacramente ale confesiunilor catolice și ortodoxe, considerând că există numai două sacramente: Botezul și Împărtășania. Neagă învățăturile despre purgatoriu, valoarea sacrificiului, al hramurilor și pomenelilor, al absolvirii generale, al meritului faptelor bune. Cele 5 „sola” protestante sunt: Confesiunile neoprotestante creștine pe actualul teritoriu al României au luat naștere în marea lor majoritate în secolul XIX provenind dinspre SUA și Europa Occidentală, fiind, inițial, curente religioase în cadrul marilor culte protestante, apoi biserici protestante de sine stătătoare. Ele s-au
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
o multitudine de grupuri de creștini contemporane își refuză unul altuia epitetul de „creștini”. Campania de negare a caracterului creștin al unor culte care se consideră creștine afirmă ideea conform căreia ar fi vorba de niște religii distincte (deci nu confesiuni creștine, cum sunt bisericile protestante) care ar fi preluat doar în parte elemente creștine, ca și în cazul cultului Bahá'í. Dar conform definiției generale menționate mai sus, ele nu sunt nici catolice, nici ortodoxe, deci sunt protestante. În plus
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
nu se revendică a fi exclusiv creștină, ci este deschisă adepților tuturor religiilor, de aceea nu poate fi considerată neoprotestantă. Popular, credincioșii cultelor religioase neoprotestante sunt numiți uneori în sens peiorativ de către ortodocși drept "pocăiți". În România, cei mai mulți adepți ale confesiunilor neoprotestante trăiesc preponderent în fostele teritorii ale Austro-Ungariei (Banat, Ardeal și Bucovina), regiuni care au avut în trecut legături mai strânse cu Occidentul, inclusiv cu Statele Unite (înainte de 1918, când emigrările sezoniere sau permanente către acest stat erau mai lesne pentru
Protestantism () [Corola-website/Science/303712_a_305041]
-
țări străine. "Dort" era un termen englez colocvial folosit în acea vreme pentru orașul Dordrecht. La sinod se face referire și ca Sinodul din Dordt sau Sinodul din Dordrecht. După moartea lui Iacob Arminius, adepții săi au adus obiecții la Confesiunea belgică și la învățătura lui Ioan Calvin, Teodor Beza și a adepților lor. Aceste obiecții au fost publicate într-un document numit "Remonstranța din 1610", iar proponenții săi au fost cunoscuți ca "remonstranți". Calviniștii ce li se opuneau, conduși de
Sinodul din Dort () [Corola-website/Science/303746_a_305075]
-
cunoscuți ca "remonstranți". Calviniștii ce li se opuneau, conduși de profesorul Franciscus Gomarus de la Universitatea din Leida, au devenit cunoscuți sub numele de "contra-remonstranți". În "Remonstranță" și alte scrieri mai târzii, arminienii au publicat o alternativă la doctrina calvinistă a Confesiunii belgice, prezentând cinci puncte de divergență. Ei susțineau alegerea pe baza prevederii credinței, o ispășire universală, depravarea parțială a omului, harul rezistibil și posibilitatea căderii din har. Simon Episcopius (1583-1643) a fost purtătorul de cuvânt al celor treisprezece reprezentanți ai
Sinodul din Dort () [Corola-website/Science/303746_a_305075]
-
Transilvaniei, adică în epoca de formare a noului stat și în intervalul de criză 1658-1661. În prezența principului Ioan Sigismund Zápolya, la 6 ianuarie 1571 dieta de la Târgu Mureș a hotarât adoptarea libertatății conștiinței religioase în Transilvania a celor patru confesiuni: romano-catolic, reformată, evanghelică și unitariană. Principele de religie unitariană dorea însă o promovare deosebită a acesteia din urmă. Acest eveniment a constituit o contribuție de dimensiune europeană la instalarea toleranței religioase, model practicat peste secole în Transilvania. În urma reformei adiminstrative
Istoria Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/304039_a_305368]
-
au acceptat-o preoții. Locuitorii Leșului au auzit de unire abia în urmă cu un an (deci în 1760, la 35 de ani după ce preoții, dorind să aibă și ei “privileghiomuri”, au aderat formal la unire). Puși să declare cărei confesiuni aparțin, leșenii “declară toți că vor să rămână la vechea religiune grecească (ortodoxă)”. Prezența reprezentantului greco-catolic, în cazul de față Artene Tohati, era o practică obișnuită în activitatea comisiei, menită să intimideze preoțimea valahă care ar fi dorit să nu
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
într-un sat din regiunea Gabala - Nidj (Conform ultimelor date statistice numărul udinilor în lume: Republica Azerbaidjan - 4 000, Federația Rusă - 4 000, Ucraina - 600, total 10 000). După dizolvarea Catolicosatului Albaniei, udinii care din punct de vedere juridic aparțineau confesiunii gregoriene au fost înregistrați uneori ca armeni. Într-un document al Sfântului Sinod rusesc se vorbește despre un alban care cerea permisiunea să-și schimbe credința în favoarea luteranismului, pentru că din cauza credinței gregoriane el era considerat armean (document din anul 1908
Albania Caucaziană () [Corola-website/Science/303971_a_305300]
-
fost al doilea fiu și copil. Primul lor fiu, care s-a născut cu un an înainte de Carol, a murit după câteva ore de la naștere. Anglia, Scoția și Irlanda au fost țările creștine, dar cultul a fost împărțit între diferite confesiuni, cum ar fi catolicism, anglicanism, prezbiterianism și puritanism. Carol a fost botezat la capela regală la 27 iunie de către episcopul anglican al Londrei, William Laud, și dat în grija protestantei contese de Dorset. La naștere, automat, a devenit Duce de
Carol al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/304330_a_305659]
-
Acest ținut istoric se împarte în zonele nordice (Borceali de Câmpie) și cele sudice ("Borceali de Munte" sau "Lori") și a fost o altă sursă de neînțelegere între Armenia și Georgia, cu toate că era populat parțial și de musulmani turcofoni de confesiune șiită. Folosind situația creată după înfrângerea Puterilor Centrale, aliate ale Azerbaidjanului și Georgiei, în 1918, Erevanul a considerat propice condițiile pentru crearea „Armeniei Mari”. Atât Georgia cât și Armenia pretindeau Lori (Borceali de Munte) și Pambak (o parte din uezdul
Azerii din Georgia () [Corola-website/Science/304343_a_305672]
-
care populația armeana autohtonă sedentară a fost evacuată forțat, au fost treptat ocupate de triburi nomade și seminomade de origine turcomană, venite dinspre est, din zona Republicii Azerbaijanului de azi, acestea ajungând să constituie chiar majoritatea în anumite zone. De confesiune predominant șiită islamică, acestea au căpatat treptat o identitate etnica azeră spre sfârșitul secolului XIX. După istoricul armeano-american George Bournoutian, " În primul sfert al sec. XIX Hanatul Erevan cuprindea majoritatea teritoriilor Armeniei Orientale, adică cc. 7 mii de km2. Acest
Azerii din Armenia () [Corola-website/Science/304345_a_305674]
-
tradus în engleză. După ce Joseph Smith a fost ucis în 1844 de către o bandă într-o închisoare din Carthage, Illinois, majoritatea Sfinților din Zilele din Urmă l-au urmat pe Brigham Young, care a devenit în cele din urmă președintele confesiunii, într-un exod către valea Lacului Sărat, sosind acolo în vara anului 1847. Grupuri mai mici au urmat alți oameni care pretindeau președinția bisericii, unii au rămas în Nauvoo, Illinois iar alții s-au dispersat în diverse locații. Termenul Mormon
Mormon () [Corola-website/Science/304366_a_305695]
-
Cea mai rece lună este ianuarie, în care se înregistrează în medie -0,6 °C. Marea majoritate a locuitorilor orașului Cottbus sunt atei. Religiile prezente sunt: În landul Brandenburg biserica este susținută de stat. Toți cei care declară o anumită confesiune trebuie să plătească un procent din venituri bisericii respective. Cel mai cunoscut teatru din Cottbus este Teatrul Cottbus. Sala de spectacole găzduiește în mod regulat și ansambluri internaționale. Un alt teatru, mai mic, este Teatrul Picollo. În Cottbus activează un
Cottbus () [Corola-website/Science/304387_a_305716]
-
Kalocsa a fost cea care a dirijat până la fondarea politică a Țării Românești activitatea misionară de creștinare catolică în ținutul Severinului în rândurile cumanilor și românilor olteni, iar la sud de Dunăre în rândurile bulgarilor bogomili. Până la stabilirea definitivă a confesiunii ortodoxe a domnilor munteni, în Banatul de Severin și întreaga regiune situată la Sud de Dunăre, religia și activitatea misionară era dirijată în majoritate de la Roma (prin arhiepiscopii de Kalocsa), iar politica de la Esztergom (unde arhiepiscopia nu era întotdeauna de
Banatul Severinului () [Corola-website/Science/304418_a_305747]
-
în 1843-1844, întemeiat pe o serie de studii biblice, în special profetice și apocaliptice. Deoarece în limba engleză "venirea" lui Christos se numește "Advent", adepții lui (milleriții) au fost numiți adventiști, iar curentul religios și teologic s-a numit adventism. Confesiunile care își au originea în această mișcare sunt clasificabile ca "adventiste", indiferent dacă mențin numele de adventist sau caracterul și teologia inițială. Miller s-a născut la 15 feb. 1782, în Pittsfield, Massachusetts. Părinții lui au fost: căpitanul William Miller
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
a doua venire a lui Iisus Hristos în jurul anului 1843” După anul 1840, adventismul millerit s-a transformat dintr-o mișcare rurală, obscură, într-o campanie națională care a inflamat populația din orașele americane. O mulțime de pastori din diverse confesiuni s-au asociat cu Miller ca să-l ajute în această trezire religioasă a bisericilor. Nu se intenționa fondarea unei noi biserici. Adventismul era o mișcare interconfesională, ecumenică, acceptând membrii oricărei biserici care credeau în Iisus Christos și luau în serios
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
nu s-a alăturat părinților fondatori ai adventismului sabatarian, a condus o mișcare de tip evanghelic-sionist, încurajând plecarea în Palestina și constituirea de kibuțuri în vedrea împlinirii profeției și așteptarea Domnului. Această mișcare nu a dus la înființarea unei noi confesiuni. Majoritatea acestor grupări millerite păstrau credința în nemurirea sufletului și duminicalismul. Cei care încercau noi explicații și raționalizări cronologice credeau că, de moment ce anul profetic era corect, venirea Domnului trebuia să aibă loc în curând, la o dată care trebuie
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
un număr de peste 7 milioane de membri. Ea a fost întemeiată de Charles Taze Russel, un tânăr care părăsise credința familiei lui (prezbiterieni /calviniști) și devenise deist, apoi se reconvertise la creștinism datorită predicării și învățăturii adventiste. Cea mai importantă confesiune millerită este reprezentată astăzi de Adventiștii de Ziua a Șaptea, o Biserică mondială care s-a ridicat la aproape 20 milioane de membri, dar care, după Dezamăgire, încă nu exista. Tentativele dezinteresate ale unor milleriți, care au prețuit atât autoritatea
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
organizarea ca Biserică sub numele de Adventiști de Ziua a Șaptea. După 1888 au căpătat un accent evanghelic și un puternic avânt misionar în America și în afara Americii. Între 1890-1930 au reușit să se dezbare treptat de influențele antitrinitariene. Nici confesiunea sabatistă nu a fost ocolită de spectrul unor schisme, erezii și divizări pe motive diverse, unele din ele fiind deosebit de scandaloase pe plan mondial. Totuși, în timp ce credincioșii care au rămas pe platforma adevărului au fost binecuvântați de Dumnezeu în mod
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
de AZS sunt mult mai modeste numeric și ca impact social, totalizând la un loc sub 200.000, așa numitele “Biserici ale lui Dumnezeu” (cu cel mult 100.000), “Mișcarea de Reformă” (c. 35.000), Davidienii și alții (foarte puțini). Confesiunile adventiste, care-și au originea în mișcarea lui William Miller, au atitudini diferite față de Miller și față de mișcarea inițiată de el. În mod paradoxal, unii (cum ar fi cazul Martorilor lui Iehova) își ignoră total rădăcinile, dar au continuat să
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
este o regiune în landul Renania de Nord - Westfalia, Germania. Ea se suprapune teritorial cu regiunea administrativă "Regierungsbezirk" Detmold. Aceasta a luat naștere în anul 1947, după desființarea landului Lippe. Această separare are un caracter istoric, fiind strâns legată de confesiunile catolice și evanghelice. are cca 2,07 milioane de locuitori și o suprafață ce reprezintă o cincime din suprafața landului Renania de Nord - Westfalia. Orașele mai importante sunt: Bielefeld, Paderborn, Gütersloh, Minden, cu centrul administrativ Detmold și Herford.
Ostwestfalen-Lippe () [Corola-website/Science/312741_a_314070]
-
Convorbiri literare","Ziua de Giurgiu" (revista editată de autor), "Azi", "Dimineața", "Tineretul liber", "Timp liber","Vestitorul Ortodoxiei", "Revista Ortodoxa Sfântul Andrei","Creștinul azi", "Oastea Domnului". A redactat "Dulcea mea veșnicie"(Poeme creștine). Unele poezii au fost preluate și de alte confesiuni creștine. Răspândindu-se și pe cale orală, unele au ajuns în folclor. Lirica poetului se concentrează asupra unor teme mari, sacre, cosmice, precum Dumnezeu, suferință, viață, moarte, mântuire, veșnicie. Scriitura se prezintă într-o tonalitate gravă, pe măsura temelor. Poemele sunt
Gabriel Iordan-Dorobanțu () [Corola-website/Science/312796_a_314125]
-
au fost împiedicați din diferite motive să se ocupe de credincioșii din Huedin, trebuințele lor sufletești au fost satisfăcute de alți preoți ortodocși sau greco-catolici. De remarcat că în Huedinul începutului de secol conta în primul rând sufletul omului, nu confesiunea, motiv pentru care enoriașii ortodocși puteau fi îndrumați spiritual în momente de restriște și de preoți greco-catolici. După anul 1920 a fost numit ca administrator parohial Teodor Toader, cu misiunea de a transforma filia în parohie. Parohia Huedin a fost
Biserica ortodoxă - Huedin I () [Corola-website/Science/312227_a_313556]