7,279 matches
-
specific duc la stabilirea unui diagnostic. De exemplu, un copil care este depresiv în urma separării părinților lui poate fi diagnosticat cu Tulburare de Adaptare cu Stare Depresivă, în vreme ce un copil care devine depresiv treptat fără nici un motiv anume, poate fi diagnosticat cu Tulburare Depresivă Majoră. Diferența este dată de simptomele care sunt declanșate de un eveniment specific și care au un prognostic diferit, implicând astfel un tratament diferit. Un copil ale cărui simptome de depresie sunt declanșate de un eveniment specific
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
ceva în mediu, are loc o activitate electrică asociată cu o activitate mentală. Expunând o persoană la un ecran în timpul înregistrării activității creierului cu EEG, un cercetător poate examina natura activității electrice asociată cu stimulul. ERP este folosit pentru a diagnostica dificultățile de atenție ale copiilor care pot suferi de această tulburare. Astfel, CT, PET, MRI, EEG și ERP sunt folosite să investigheze diferențele structurale și funcționale între activitatea creierului unei persoane care suferă de o tulburare și alta care nu
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
o tulburare și alta care nu suferă de o tulburare. Aceste tehnologii pot fi uneori folosite pentru a identifica anomalii ca și o tumoare sau atrofie severă a creierului unui pacient. Dar nu putem folosi aceste tehnologii, încă, pentru a diagnostica tulburările psihologice specifice, deoarece nu înțelegem aspectele biologice ale acestor tulburări. 2.2.4. Testele neuropsihologice Dacă există anumite probleme neurologice care-l afectează pe pacient, clinicianul poate folosi teste cu foaia și creionul pentru a putea detecta deficite cognitive
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
pe bunăvoința pacientului de a-și expune simptomele. De exemplu, marea majoritate a simptomelor privind tulburările de dispoziție și anxietate sunt experiențe subiective (tristețe, lipsă de speranță); numai pacienții își pot exprima simptomele și cât sunt de severe. Pentru a diagnostica oricare dintre tulburările de personalitate, clinicienii trebuie să stabilească trecutul pacientului în ceea ce privește comportamentul disfuncțional sau modul de a relaționa cu lumea. Dacă clinicianul îl cunoaște pe client dintotdeauna, clinicianul trebuie să se bazeze pe client sau pe familia lui pentru
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
Retard Mental Axa III Condiții medicale generale Axa IV Probleme de mediu și psihosociale Axa V Evaluarea globală a funcționării Tabelul nr. 2.9. Tulburările de pe Axa I Aceste tulburări reprezintă condiții care provoacă oamenilor distres sau afecțiuni Tulburările sunt diagnosticate încă din primii ani de viață, copilărie sau adolescență * Deliriumul, demența, tulburările amnestice și alte tulburări cognitive * Tulburările mentale datorate unei condiții medicale generale * Tulburările în legătură cu o substanță * Schizofrenia și alte tulburări psihotice * Tulburările afective * Tulburările anxioase * Tulburările somatoforme * Tulburările
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
Currin, J.B., Hayslip, B., Schneider, L.J. & Kooken, R.A., 1998)97. De exemplu, oamenii care suferă de schizofrenie au dificultăți de exprimare și de percepție. Oamenii cu depresie pot avea probleme de concentrare și de memorie. Demența, delirul și amnezia sunt diagnosticate când tulburarea la nivelul cogniției apare ca și rezultat al bolilor non-psihiatrice, intoxicării cu substanțe dar nu și când acestea apar ca simptome ale altor tulburări psihice ca și schizofrenia sau depresia. Demența este o tulburare care implică pierderea ireversibilă
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
procesele genetice și neurologice ale bolii evoluează; de asemenea mulți cercetători conduc investigații pentru această tulburare. 7.2.1.2. Demența vasculară Al doilea tip mai comun de demență după cea provocată de Alzheimer este demența vasculară. Pentru a fi diagnosticat cu demență vasculară, o persoană trebuie să aibă simptome sau prezența unei boli cerebrovasculare. Această boală se instalează când rezerva de sânge a creierului este blocată, provocând daune ale țesutului creierului. Tehnicile PET și MRI pot detecta zonele în care
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
are o rată a mortalității ridicată printre persoanele în vârstă (Byrne, 1994)105 deoarece, la aceștia, cauzele ce stau la baza declanșării simptomelor de delirium sunt de obicei probleme medicale severe. Între 15 și 40% din pacienții vârstnici spitalizați și diagnosticați cu delirium mor într-un interval de o lună, comparativ cu pacienții vârstnici fără delirium. Factorii de risc pentru delirium includ: vârsta (cu cât vârsta e mai înaintată, cu atât riscul e mai mare), sexul (bărbații prezintă un risc mai
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
la persoanele afro-americane comparativ cu albii, însă tipurile de demență diferă în rândul celor două categorii. Afro-americanii sunt predispuși spre demența vasculară. Acest lucru se datorează probabil incidenței ridicate a hipertensiunii și bolilor cardiovasculare în rândul acestora. De asemenea, cazurile diagnosticate cu delirium sunt mai numeroase. Accesul scăzut la asigurările de sănătate împiedică o intervenție precoce în tratarea diverselor afecțiuni ce stau la baza declanșării delirium-ului. Pe de altă parte, probabil datorită unor factori genetici, populația albă este mai predispusă
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
mai multă instruire, chiar dacă au sau nu demență, ceea ce poate uneori induce erori diagnostice. În sprijinul celor afirmate, vin o serie de studii desfășurate în Statele Unite, Europa, Israel sau China. Rezultatele acestora converg spre concluzia că probabilitatea de a fi diagnosticat cu demență este mai mare la persoanele cu o pregătire scăzută în raport cu subiecții cu un nivel înalt de educație (Katzman, 1994)108. Totuși, relația dintre un nivel scăzut de educație și demență nu depinde doar de instrumentele de evaluare. Studii
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
întreaga persoană, emoții, funcționarea organismului, comportament și gânduri. Cea mai frecventă emoție în depresie este tristețea. Această tristețe nu este de tipul celei obișnuite pe care o simțim cu toții uneori, ci o durere adâncă, nemiloasă. În plus, mulți dintre cei diagnosticați cu depresie declară că și-au pierdut interesul legat de toate aspectele vieții un simptom numit anhedonie. Chiar și atunci când încearcă să facă ceva plăcut, ei nu pot avea o reacție emoțională plăcută. În depresie, multe funcții ale organismului sunt
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
În plus, aceste simptome trebuie să fie suficient de severe/puternice încât să interfereze cu funcționarea zilnică a individului. Tulburarea distimică este o formă mai puțin severă/gravă a depresiei decât episodul depresiv major, dar este mai cronică. Ca să fie diagnosticată cu tulburare distimică, o persoană trebuie să fi experimentat o dispoziție depresivă la care se adaugă alte două simptome ale depresiei, timp de cel puțin doi ani. În timpul acestor doi ani, bolnavului nu i-au dispărut niciodată simptomele de depresie
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
o stare normală. După cum de altfel ne și putem imagina, bolnavii cu depresie dublă sunt și mai suferinzi decât sunt cei cu episod depresiv major sau distimie simplă. De asemenea, ei răspund mai greu la tratament. Peste jumătate dintre oamenii diagnosticați cu depresie majoră sau tulburare distimică au și alte probleme psihologice. Cele mai întâlnite tulburări asociate cu depresia sunt: abuzul de substanțe (de exemplu, abuzul de alcool), tulburările anxioase (ca de exemplu panica) și tulburările legate de alimentație (Blazer, D.
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
fi cauzate de schimbările masive care se produc la nivel hormonal în primele două săptămâni după naștere. Simptomele pot fi, de asemenea, cauzate în parte de privarea de somn și de stresul legat de venirea pe lume a nou-născutului. Femeile diagnosticate cu depresie post-partum întrunesc toate criteriile pentru un episod depresiv major. Ele se simt adesea deosebit de vinovate pentru stările lor depresive și în special pentru faptul că au sentimente negative față de copilul lor, într-un moment în care ar trebui
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
între 55 și 70 de ani (Newmann, 1989, apud Hoeksema, S.N., 1998)132. Probabil e surprinzător faptul că rata depresiei e atât de joasă în cazul adulților mai în vârstă. Depresia poate câteodată să nu fie raportată de către bătrâni sau diagnosticată în mod greșit ca demență ori ca altă tulburare psihică. Rata depresiei este ridicată în rândul persoanelor de peste 85 de ani. În cazul lor, depresia tinde să fie destul de severă. În orice caz, cercetătorii au fost intrigați de dovezi potrivit
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
ca de exemplu cultura dominantă în Statele Unite, sunt focalizate pe simptomele psihologice ale acestora. 8.4.4. Cum evoluează depresia? Depresia pare sa fie o problemă de lungă durată, recurentă pentru unii oameni. Un studiu efectuat pe 423 de bolnavi diagnosticați cu depresie majoră evidențiază că 20% dintre ei sunt tot depresivi, la un an după stabilirea diagnosticului. Femeile cu o educație sub nivel liceal și o istorie maritală instabilă sunt chiar mai mult predispuse la depresie persistentă: 30% dintre ele
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
și concediile sunt potrivite. Așadar, manifestările conform cărora o persoană e posibil să prezinte simptome maniacale includ folosirea excesivă a telefonului, condusul mașinii, sau oferirea de daruri în perioade nepotrivite. Bineînțeles că o persoană aparținând comunității Amish nu va fi diagnosticată de către cercetători cu manie doar pe baza unor astfel de manifestări comportamentale izolate. Diagnosticul va fi pus doar dacă persoana va întruni toate celelalte criterii pentru un episod maniacal. Acest studiu al populației Amish oferă un exemplu relevant asupra felului
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
lungul istoriei, au suferit și, probabil, au beneficiat de avantajele tulburării bipolare sau depresiei. Lideri politici printre care Abraham Lincoln, Alexander Hamilton, Winston Churchill, Napoleon Bonaparte și Benito Mussolini, precum și lideri religioși ca Martin Luther și George Fox au fost diagnosticați post-mortem de psihiatri biografi ca având perioade maniacale, hipomaniacale sau depresive (Goodwin & Jamison, 1990, apud Hoeksema, S.N., 1998)151. Chiar dacă în timpul episoadelor depresive acești lideri erau adesea neputincioși, în cele maniacale și hipomaniacale, ei au realizat lucruri ieșite din comun
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
criteriile fixate de studiul respectiv pentru a stabili disfuncția depresivă, dar asta nu înseamnă că nu au fost la fel de grave. Totuși, nu toți cei care încearcă sau comit suicid sunt persoane depresive. La primul interviu 8% dintre recidivi au fost diagnosticați ca fiind maniaci, spre deosebire de cei nonrecidivi cu o rata de 0.6% de manie. Mai mult de jumătate dintre persoanele cu tulburări bipolare încearcă să se sinucidă și poate unul din cinci va comite acest suicid. Poate părea ciudat că
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
controlul și de a deveni "nebun"; * teama de moarte. Când atacurile de panică devin ceva obișnuit și persoana începe să își facă griji pentru că va avea atacuri de panică și își schimbă comportamentul ca rezultat al acestei griji, poate fi diagnosticată cu tulburare de panică (APA, 1994)225. Tulburarea de panică este tulburarea caracterizată prin atacuri de panică recurente și spontane. Unii oameni cu tulburare de panică vor avea multe atacuri de panică în scurte perioade de timp, chiar zilnic, iar
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
aceștia pot avea doar forme minore de panică. Pacienții cu tulburare de panică vor avea mereu frica că au boli care le amenință viața. Cu toate acestea, chiar după ce aceste boli sunt dovedite a fi inexistente, oamenii care au fost diagnosticați cu atac de panică continuă să creadă că ei sunt pe cale să moară de un atac cardiac, atac de apoplexie sau alte boli fizice. Ei adesea solicită îngrijiri medicale foarte frecvent, mergând de la un medic la altul pentru a afla
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
1995)227. Tulburarea de panică poate fi de-a dreptul istovitoare. Cu toate acestea, așa cum am văzut anterior, ea este susținută de un alt simptom, cunoscut ca agorafobie. 10.2.2. Agorafobia Între o jumătate și o treime din cei diagnosticați cu tulburare de panică dezvoltă agorafobie (APA, 1994). Agorafobia este o tulburarea de anxietate caracterizată prin frica de locuri și situații din care ar putea fi dificil să se iasă în cazul unui atac de panică, precum locuri larg deschise
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
suferă de acestea. În concluzie putem spune că atacurile de panică sunt experiențe acute cu cele mai psihologice și fiziologice simptome de anxietate. Oamenii care au frecvent atacuri de panică și încep să se îngrijoreze de aceste atacuri, pot fi diagnosticați cu o tulburare de panică. Oamenii cu agorafobie se tem să fie în locuri închise de unde nu ar putea ieși sau nu li s-ar putea da ajutor. Acești oameni au de obicei în trecut o istorie a atacurilor de
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
păianjeni. Mulți oameni se tem de astfel de animale sau insecte, iar când sunt în apropiere de acestea încep să se sperie brusc și să se îndepărteze cât pot de repede. Mulți dintre acești oameni pot să nu fi fost diagnosticați cu o fobie, pentru că ei nu trăiesc cu teroarea de a întâlni un șarpe sau un scorpion, netrăind în locuri unde aceste animale pot fi întâlnite des și astfel nu își organizează viața de zi cu zi în scopul de
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
indivizii și mai puțin comunitatea, iar a suferi o traumă singur crește riscul de incidență al PTSD. Studiile asupra supraviețuitorilor răpirilor au dovedit că aproape 95% dintre aceștia trăiesc simptome ale stresului post-traumatic atât de sever încât acesta poate fi diagnosticat în primele două săptămâni după incident. Un procent de aproximativ 50% încă sunt diagnosticați după 3 luni de la răpire (Rothbaum, Foa, Riggs & Murdock, 1992)277. Holocaustul a lăsat în urmă o generație suferindă de PTSD. Un studiu desfășurat la 40
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]