7,032 matches
-
aceasta, întreaga romanitate răsăriteană era creștină, sub aspect cultural și religios, până la venirea slavilor, în 602. Pe de altă parte, în acest răstimp, se produce un exod continuu al populației agricole din Imperiu spre părțile "barbare" din nordul Dunării, unde domnea o viață mai liberă. Asistăm la o trecere masivă de populație latină din sud în nordul Dunării, în câmpia Munteniei, în sudul Moldovei și în podișul Transilvaniei, care s-a suprapus vechii populații daco-romane aflată aici între 106-275. Subliniem că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
n-au venit în Dacia cu intenții pașnice, ca o populație liniștită, dimpotrivă, ei s-au manifestat ca niște cuceritori semeți, mândri față de alte neamuri. Ei răspund avarilor care le-au cerut să se supună: "Suntem obișnuiți ca noi să domnim peste alții, nu alții peste noi". Este limpede, deci, că slavii au venit în Dacia în calitate de cuceritori, ei au luat în stăpânire pământul și au supus populația autohtonă, romanică, aflată aici. Populația romanică din Dacia, condusă în satele (obștile) lor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe rând de unguri. Menumorut, aflat în reședința sa, răspunde ungurilor lui Arpad, cu o "inimă bulgărească", ca vasal al stăpânului său, împăratul Bizanțului, suntem la începutul secolului al X-lea. În cele din urmă, ungurii preiau controlul voievodatului. Gelou domnea peste "țara ultrasilvană" (terra ultrasilvana), supușii lui, vlahi (români) și slavi, au avut de suferit de pe urma pecenegilor, iar luptătorii săi nu aveau săbii, ci doar arcuri și săgeți. Cronica îl numește pe Gelou "dux Blacorum" și apoi "dux ultrasilvanus"-acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și urmașii săi imediați, la sud de Dunăre, dar el a fost în esență identic. Fenomenul n-a permis decât salvarea unei mici părți a populației. Terenul (spațiul) devenise vacant, iar slavii au exploatat situația. Cât privește lunga tăcere ce domnește asupra românilor din nordul Dunării, până în secolul al XII-lea, aceasta nu este mai neobișnuită decât cea care învăluie originile poporului albanez, altă supraviețuire etnică preslavă în sud-estul Europei, ce se manifestă în Illyricum occidental, începând din secolul al XI
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
echipamentului de luptă. Armatele mongole erau organizate precum cele ale nomazilor turanici, potrivit sistemului zecimal, în unități de 10, 100, 1000 și 10.000 de războinici, și doar în împrejurări speciale își sporea efectivele. În rândul trupelor de războinici mongoli domnea o disciplină de fier, care începea de la recrutarea și dispunerea pe câmpul de luptă și până la retragerile strategice și organizarea jafurilor, iar abaterile de la normele militare erau pedepsite cu extremă severitate. Izvoarele vremii exagerează involuntar efectivele mongole, iar o estimare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în teritoriile extra-carpatice. Regele Bela IV, temându-se de o nouă invazie, a inițiat demersuri diplomatice pe lângă papă și suveranii Apusului, pentru organizarea unei cruciade antimongole. În absența unui sprijin concret, regele a urmărit o apropiere de Rusia apuseană-Halici-Wolhynia, unde domnea atunci cneazul Daniil Romanovici. După 1245, s-a încheiat o înțelegere între cele două părți, întărită prin legături matrimoniale între ele. Deși, pe de altă parte, chiar în 1245, cneazul a fost silit să se prezinte la curtea hanului, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fi acceptat supremația voievodului de la Argeș. Se poate spune astfel că trecerea de la "țară" (voievodat) la stat s-a făcut "pe tăcute", nefiind oglindită în documentele vremii.14 Ce s-a întâmplat cu Tihomir (Thocomer) nu știm, nici cât a domnit sau alte împrejurări ale stăpânirii sale. Vorbind despre începuturile Țării Românești, P. P. Panaitescu nota următoarele: "Este probabil că întemeierea Valahiei (Țară Românească) să se fi îndeplinit în același fel ca în Rusia, unde unul din cneji, cel al Moscovei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
căror datină trăiește el, făcând dintr-însa fundamentul puterii sale. Nu mai este nevoie să se arate, spune el, din ce concepție a populației autohtone provine acest nume de "Țara Românească"-este amintirea împăratului din miezul legendelor, a "domnului", care "domnește" și "decât care nu poate fi o putere mai mare". Și este, în sfârșit, exemplul hanului cuman, stăpân de la munte la mare, precum de la acești cumani, mai mult decât de la tătari, este preluată deprinderea ostașilor și vânătorilor cu arcul. Să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și în câte unul sud-dunărean, nu avem nici un suport pentru a încerca să desemnăm figura acestui domn, Basarab. Am văzut că Basarab și-a început domnia la 1310 sau 1324, nu știm însă în ce împrejurări a ajuns el să domnească. Apoi, în contextul extern prielnic, zugrăvit mai sus, românii au profitat de starea confuză și anarhia nobiliară din regatul arpadian, pentru a se întări la ei acasă. La puțin timp după năvălirea în Ungaria, în 1323, Mihail, fiul lui Stracimir
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iunie1334-iunie 1335, el a reușit să reocupe Severinul, această strajă contra românilor, și a instalat acolo ca ban pe Dionisie. Până la moartea regelui, în 1342, Basarab a continuat să rămână "necredinciosul nostru valah" (infidelis Olacus noster"). El a continuat să domnească, dar l-a asociat la domnie pe fiul său, Nicolae Alexandru. Bătrânul voievod Basarab s-a sfârșit "la anul 6860 (1352)", conform unei însemnări pe peretele bisericii Sf. Nicolae din Curtea de Argeș. Noul rege Ludovic I a trimis solii la Alexandru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
noastre despre momentul istoric al "descălecatului" din 1359? Letopisețul anonim al Moldovei (Letopisețul de la Bistrița) consemnează lapidar "descălecatul lui Dragoș": "În anul 6867 (1359), a venit Dragoș voievod din Țara Ungurească, din Maramureș, după un bour, la vânătoare, și a domnit doi ani". La fel se exprimă și Letopisețul de la Putna și Cronica sârbo-moldovenească. Însă Cronica moldo-polonă, redactată în limba poloneză, pe baza analelor interne, spune: "Cu voia lui Dumnezeu, în 1352, cel dintâi voievod, Dragoș, a venit ca vânător din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
in restauratione terre nostrae Moldaune", cf. unui document al cancelariei regelui din 1360 (DRH D, I, p. 75-78). Regele nu a reușit să-l aducă la "ascultare" pe noul domn, care, "spre paguba maiestății noastre" (Ibidem, p. 80-83), continua să domnească în Moldova. Și cronica lui Ioan de Târnave consemna că Bogdan, noul stăpân al Moldovei, "a fost atacat deseori de oastea regelui", ceea ce indică că Ludovic trimisese oști în multe rânduri, pentru a restabili suzeranitatea sa, dar a fost învins
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se poate vorbi la est de Carpați de un transfer masiv de populație, de peste munți sau din alte regiuni. Istoricul P. P. Panaitescu, după ce prezintă momentul "descălecatului" și personalitatea istorică a lui Dragoș și Bogdan, susține că primul voievod a domnit doi ani și a murit în scaun, în noua sa țară, fiind îngropat într-o biserică de lemn din Volovăț, lângă Rădăuți. Același istoric susține că Dragoș, primul descălecător, era din aceeași familie cu Bogdan, al doilea descălecător, care ia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Era singurul mijloc de a scăpa de pretențiile ungurești și mai ales de a păstra tot ceea ce se cucerise până atunci, "în lipsa unei puteri stabilite la Nistrul de Sus" (Iorga). Acest act marchează începutul suzeranității polone asupra Moldovei, pe care domnii ei au folosit-o în interesul țării. După înfăptuirea acestor obiective sau în paralel cu ele, mai rămânea Moldovei să-și întregească hotarele, prin includerea sud-estului țării în componența noului stat. Această regiune, aproximativ o treime din teritoriul carpato-nistrean, era
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
interesant de însemnat (adăugat): din actele contabile de la Caffa, din 2 mai 1386, rezultă că o solie genoveză a mers la "Moncastro" (Cetatea Albă) la "Constantin și Petru voievod". Se poate deduce că acest "Constantin" (Costea, cf. pomelnicului de la Bistrița) domnea în sudul țării, în Moldova sud-estică, teritoriu recent eliberat de sub stăpânirea Hoardei de Aur, ce constituia (încă) un organism statal distinct de cel din nord-vestul țării. Dacă avem în vedere împărțirea administrativă a Moldoovei, în Țara de Sus și Țara
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Bulgaria. Evenimentul a provocat o criză internațională și a dus la o ruptură între guvernul bulgar și patronul lui rus. În 1886, Alexandru a fost obligat să abdice și a fost ales un nou prinț, Ferdinand de Saxa-Coburg. El a domnit inițial în colaborare cu influentul său ministru Ștefan Stambulov, dar după asasinarea acestuia, Ferdinand a jucat rolul principal în afacerile statului, reușind după puțină vreme să restabilească bunele relații cu Rusia. Cu toate că suferise mari pierderi, sub domnia lui Abdul Hamid
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
de peste 100 de hectare constituiau 5% din suprafața arabilă totală. O fermă de aproape 5 acri era considerată drept minimul necesar întreținerii unei familii; 70% din gospodării dețineau cel puțin suprafața aceasta. Cu toată această divizare uniformă a pămîntului, sărăcia domnea în mediul rural. Atît în Serbia cît și în Bulgaria, legile moștenirii prevedeau împărțirea pămîntului în mod egal între toți copiii, ceea ce a făcut ca loturile mici să predomine. Țăranul își vedea rezolvată problema prin cumpărarea a tot mai mult
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
dădea mai multă putere, iar administrația locală fusese întărită. Alegerile erau secrete și toți cei care plăteau impozite aveau drept de vot. Odată terminată această acțiune, Milan a abdicat în favoarea fiului său în vîrstă de treisprezece ani, care urma să domnească sub egida unei regențe conduse de Jovan Ristić. După cum era de așteptat, domnia lui Alexandru Obrenović a constituit încă o perioadă de guvernare slabă. Copilăria regelui a fost otrăvită de certurile dintre părinții lui, de o educație strictă și de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Multe dintre schimbările introduse de el au fost acum anulate. A fost restabilită autoritatea religioasă în instituții precum tribunalele, de unde fusese înlăturată anterior. A urmat o perioadă de reacțiune însoțită de o creștere dramatică a impozitelor. Sultanul a dizolvat parlamentul, domnind prin intermediul decretelor. Astfel de măsuri nu puteau aduce popularitate nici guvernului, nici puterilor occidentale victorioase. Politica Aliaților mersese deci prea departe; naționaliștii turci nu aveau multe de pierdut. Teritoriul fusese împărțit, iar un guvern tot mai nepopular și incompetent conducea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
controlului legionar a fost un dezastru pentru țară. Garda s-a angajat într-o serie de acte violente împotriva vechilor adversari și a evreilor. Au fost asasinate personalități de frunte, ca istoricul Nicolae Iorga și economistul Virgil Madgearu. În țară domnea o stare de anarhie politică. În acest timp, Antonescu, sprijinit de armată, a acționat în direcția obținerii sprijinului german. După încheierea împărțirilor, guvernul Germaniei a garantat în sfîrșit noile granițe ale statului român. Pentru a concretiza această asigurare, precum și în vederea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
cu forțele de ocupație germane. Acesta constituia, cel puțin temporar, organismul național legislativ. Regele Petru a protestat energic împotriva acestor termeni; el susținea că în constituția iugoslavă nu era specificată instituirea unei regențe atît timp cît regele era capabil să domnească. Sub puternica presiune britanică, el a renunțat însă să mai insiste. În martie 1945 trei membri ai guvernului în exil au devenit membri ai guvernului lui Tito: Šubašić, Milan Grol, liderul Partidului Democrat Sîrb, și Juraj Šutej, colaborator apropiat al
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
limba germană, protocoalele zilnice a casei și a corespondenței și cele de închierea contabilităților de cheltuieli [...], chiar și corespondența cu Departamentul lucrărilor publice, de care atârna [telegrafia], era în limba germană, însoțită de o traducție română foarte falsă”. Funcționarii austrieci domneau peste tot. Ei formulau pretenții exagerate, sprijinite de însuși Coronini, care nu se sfia să ceară - amenințând cu rechemarea funcționarilor austrieci - sporirea lefurilor lor. Chiar dacă unii nemulțumiți plecau, ei erau imediat înlocuiți cu sudiți austrieci, așa cum s-a întâmplat bunăoară
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ianuarie 1841, Torenburg a cedat acel hrisov, cu încuviințarea organelor de resort ale statului, lui Theodor Ghica, unul dintre cei mai activi și mai „industrioși” boieri Moldoveni. Acesta din urmă a înființat fabrica de lumânări pe un loc din apropierea „grajdurilor domnești” din Iași. Autorii unui articol despre industria din Principatele Române, articol publicat în 1847 în „Foaia germană din Brașov”, referindu-se la acea fabrică, scriau următoarele: „o fabrică de stearină mai vegetează încă, dar la tot minutul se așteaptă a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
al categoriilor sociale orășănești în înfăptuirea marilor evenimente istorice care au grăbit prăbușirea regimului feudal, este încă insuficient studiată. * Cercetarea structurii sociale a orașului în condițiile decăderii feudalismului și ascensiunii capitalismului impune luarea în considerație a faptului că în societate domnește orașul și nu satul, că dezvoltarea orașului este legată indispensabil de mișcarea înainte a societății de la feudalism la capitalism, că dezvoltarea orașului în acea epocă nu a fost numai un rezultat al transformărilor interne orășenești, ci și un rezultat al
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
nesăbuită a spătarului Toma Cantacuzino, plângea de durere, așteptându-se la răzbunarea turcilor”, că el se gândea la un refugiu mai sigur, deci la părăsirea țării. Or, nu recurgi la un act de trădare pentru a părăsi țara în care domnești „pe viață”. Comparând situația celor doi domnitori, un contemporan muntean nota: „iar lui Cantemir îi da mâna a-și descoperi a sa credință către împăratul Petru cel Mare și a împlini făgăduielile, căci că de grabă l-a năpădit ajutorul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]