KorAP: Find »[drukola/base=eminescian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...256 257 258 ...281 >

7,011 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780

Fie și pentru o (necesară) revigorare a întregii acestei opere prin reaprinderea nucleului care-i dă și-i întreține viața; altfel, lumina pare difuză, împărțită egal peste tot și nu se mai observă diferențele de căldură". Întreprinderea exegetică asupra editologiei eminesciene, având în centrul atenției monumentala construcție a lui Perpessicius, impune în Nicolae Georgescu un temeinic cunoscător al fenomenului, un posibil nou editor (cu o concepție mai nouă) care să continue începuturile perpessiciene și adaosul de fidelitate (totuși novator) al lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
profesorul "va încuraja preocupările analitice ale elevilor, le va cere să-și formuleze impresiile, va interveni la locul potrivit identificând și sistematizând investigațiile mai precise". Și așa mai departe, o adevărată strategie didactică pentru a dezvolta interesul elevilor față de creația eminesciană. Mihai Rusu arată practic ce trebuie să facă și, nu mai puțin, ce trebuie să spună profesorul în discutarea metodică a ansamblului poeziei ca și a părților componente ale acesteia, totul văzut în angrenajul întregului ideatic al operei poetice, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
amintirile, gândurile înzestrate poetic ale lui Eminescu, înțelepciunea cumpătată, puterile lui vizionare, iar lacul cu toate tainele inventate ale adâncului (adică ale înțelegerii și imaginației) e, oblic, sufletul său frământat în permanență, oglinda minții lui reflexive" (?!); sau: la Luceafărul: "Versurile eminesciene, așadar, sunt un hibrid frumos al rezultatului cercetării și imaginației prelucrate îndelung de poetul care auzea cum lungi deșerturi fasonează și amestecă stelele prin genuni galactice" (?!); sau în De-or trece anii...: Poetul zăbovește în singurătatea adâncă a gândurilor sale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
urechile unui tulburător paradox", "Deavolna ne simțim podidiți de imagini iradiante..."; se cam zborșește la D. Petrino", "... pune de-a ponciș cuvintele..." etc., etc., etc. Nu cred, de asemenea, că e bine să inculcăm elevilor ideea că eul din lirica eminesciană este totuna cu însuși poetul. Nu cred că în poezii ca Dorința, Pe lângă plopii fără soț ș.a. trebuie neapărat să-l vedem pe poet, pe Eminescu, ca persoană fizică (Dorința "deapănă un alt fir strălucitor din povestea iubirii lui Eminescu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
într-un banal fapt divers și penibil. Dar, repet, nu aici e poezia lui Eminescu. Derapajele de felul acesta, mult prea multe totuși, fac un nedorit deserviciu întreprinderii lui Mihai Rusu care este, de altfel, un bun cunoscător al creației eminesciene, aflându-se la curent cu exegezele de bază asupra ei, ca și cu cele mai recente, mișcându-se cu lejeritate între diverse cercetări critice pe care le utilizează cu folos, nu de puține ori. De altfel, știe să pună în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
sau autori din antichitate, cu mișcări literare și ediții din operele lui Eminescu, dând astfel un larg orizont de cuprindere cunoștințelor elevilor. În esență, demonstrația didactic-exegetică pe care o face Mihai Rusu în propunerea metodologică din studiul didactic asupra poeziei eminesciene, este demnă de urmat, desigur aducându-i-se îndreptările necesare. "DOINA" (Victor Crăciun și Tudor Nedelcea) La împlinirea a 125 de ani de la citirea de către Mihai Eminescu a poemei sale Doina, în cadrul Junimii ieșene, doi comentatori statornici ai operei marelui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
Sandor), olandeză (Gerard de Rideer), portugheză (Victor Buescu, Carlos Queiros, Luciano Maia), sanscrită (George Anca). În încheiere, Tudor Nedelcea oferă o extrem de binevenită Bibliografie cronologică a "Doinei" (1883-1938). Avem astfel o privire integrală și integratoare asupra modului în care poema eminesciană a traversat secolul, cu o traiectorie controversată, sub semnele rigorilor politice ale tuturor intemperiilor vremurilor ce s-au abătut asupra poporului român și a culturii sale. Edificator în acest sens se impune amplul studiu elaborat de cei doi cercetători, analitic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
pe un ton de exaltare patriotică, ponderat totuși, dar iluminat de sensul ideatic al poemei, "operă unică în ansamblul gândirii și creației sale (a lui M. Eminescu, n.n., Ct.C.). Pentru că Doina este vârful de lance care simbolizează întregul scris eminescian, având încrustat, începând chiar cu numele poemului, deplinul specific românesc, cu încărcătura lui distinctă în ansamblul umanității". Pornind de la ideea că Doina este o "poemă politică", se impunea înainte de toate punctarea motivației sale istorice, autorii studiului acordând atenție cadrului conjunctural

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
îl realizează astfel Mihai Cimpoi nu este doar o simplă glosare de date și informații (este și așa ceva, evident, urmând regula de alcătuire a unor asemenea instrumente de lucru) cât, mai ales, o interpretare personală, tematologică, adesea polemică, a creației eminesciene, făcând trimiteri de substanță la diversele puncte de vedere ale criticilor și istoricilor literari antemergători, datorat unor personalități marcante din circuitul național și universal, în discuții de ultimă oră, și nu numai, căutând a exprima, în formulări concluzive și practicând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
modelele, tipul de relații etc.) și face acest lucru cu pasiunea, cultura și talentul său. Și trebuie recunoscut onest că are dreptul să o facă". Urmează apoi o rapidă parcurgere a Biografiei, tot așa punctându-se momentele ei nodale ("Biografia eminesciană se identifică unui destin dramatic, cu sfârșit tragic") și urmărirea Arborelui genealogic, începând cu Strămoșii poetului (de la 1675, anul de naștere, probabil, al acelui Imin care va da, mai apoi, patronimul Iminovici, parcurs până în 1907 când se înregistrează moartea Anei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
suprem". Pentru ca să adaoge, citând proiecții alternative din poeme (Regele, Călugărul, Ascetul, Magul ș.a.), care atestă ipostazieri simbolice: "La Eminescu se întâmplă ceea ce se întâmplă în mit, conform lui Eliade: transformarea existenței în paradigmă și a personajului istoric în arhetip". Mitul eminescian se învecinează, în diversele momente ale receptivității, cu cultul lui Eminescu (acesta stârnind detractări, "inerente într-o societate caragializată"), care "asigură însă posibilitatea unei întâlniri a fiecărui individ în parte, a fiecărei generații, a elitelor culturale din diferite perioade cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
sau grup de creatori uniți prin idee, într-o... generație, ține de convenționalitate, e de părere Mihai Cimpoi și pe această linie își conduce discursul critic în secțiunea Integrări tipologice și categoriale. Eminescu este în bună măsură un clasic ("Clasicitatea eminesciană se identifică azi cu canonicitatea"); coordonatele acestei apartenențe sunt expuse în subcapitolul intitulat Clasicismul. La fel sunt identificate coordonatele romantice (Romantismul), una dintre acestea definindu-se prin aspirația spre Absolut, iar omul romantic Eminescu "este "revoluționar"", ca toți romanticii și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
definindu-se prin aspirația spre Absolut, iar omul romantic Eminescu "este "revoluționar"", ca toți romanticii și "se opune ordinii, disciplinei, îngustimii gustului, fiind preocupat de proclamarea "independenței artei"", refuzând orice teorie rigid sistematică. Barocul este prezent și el în creația eminesciană (vezi Glossa) dar existând și o predispoziție pentru Simbolism ("Lovinescu refuză să tragă concluzia că Eminescu este un precursor al simbolismului" în literatura noastră) și totodată o deschidere marcată spre modernitate (Clasicitate și modernitate): "Modernitatea lui Eminescu se cere înțeleasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
personalitatea unui uomo universale". Se prezintă aici un lung inventar de Personalități istorice, figuri culturale, autori citați sau traduși, eroi literari, în ordine alfabetică. La fel, o listă de Personaje mitologice oferă atunci când se abordează Mitul și mitologia în opera eminesciană ("Gândirea poetică este gândire mitică. Eminescu are conștiința acestei identități, fiind convins și de faptul că mitul exprimă cel mai bine ființa, în sensul în care vorbea Parmenide: "Numai mergând pe calea unică a mitului vei afla Ființa""). Un alt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
a mitului vei afla Ființa""). Un alt catalog, de Păsări, plante, copaci și animale mitice completează universul abordărilor mitologice ale poetului. Filosofia lui Eminescu nu o găsim în tratate, dar ea răzbate de pretutindeni, încorporată în operă: "Dacă privim opera eminesciană în ansamblu comentează Mihai Cimpoi unele din poemele și nuvelele sale sau chiar în articolele publicistice având formă de dezbatere filosofică (Immanuel Kant este chiar prototipul bătrânului dascăl din Scrisoarea I și personaj-referent în Archaeus), găsim o implicată sau explicită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
tematic (Văduva, Vremea, Gust etc.) dimpreună cu locuțiuni diverse, zicale și cimilituri. În privința stilului, se precizează:"claritatea de stil corespunde clarității în idei. Stilul său e un stil sugestiv, care e mai mult decât un stil expresiv". În privința Limbajului poetic eminescian, autorul Dicționarului susține părerea că ""secretul" poeziei eminescinene" e "de natură melodică" iar "armonia expresivă depășește limitele sistemului fonetic" întrucât "principiul eufonic se asociază altor principii dominante: al sugestivității semnificativului, al densității semantice, al armoniei și polisemiei". Nu este uitat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
ca o "cuprindere a Ființei în tot Întregul ei de către un poet care caută adevărul, acesta ducând la ființare", adevărul fiind "un adevăr ontologic". Eminescu se constituie ca "paradigmă a Totului românesc, a unui summum ontic". Dedus de aici, lirismul eminescian oferă în primul rând muzicalitatea, concepută "ca mijlocul cel mai eficient de a coborî în zonele abisale ale ființei". Sunt trecute în revistă diverse comentarii ale înaintașilor (T. Maiorescu, Dobrogeanu-Gherea, Mihail Dragomirescu, G. Ibrăileanu, G. Călinescu, Alain Guillermou, I. Negoițescu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
continuare avem tratate, tot în manieră de inventar, Texte aferente și variante, fragmente, exerciții, încercări timpurii. Proza este înfățișată și analizată în cadre ample, fiind urmărită în cadrul "marilor viziuni romantice". Se oferă, de asemenea, un catalog al acestor demersuri epice eminesciene, cu scurte, foarte scurte, caracterizări, mai mult tematice. Același lucru se întâmplă cu Dramaturgia ("Și în cazul acestui gen, poetul liric este cel care domină tiranic, încât cercetătorii s-au întrebat, cu justificată motivație, dacă Eminescu este un poet dramatic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
personalitatea acestuia sub toate aspectele creației și ale vieții sale. Este o sinteză amplă, monumentală, tinzând să atingă exhaustivitatea, astfel încât se constituie într-un extrem de util instrument de lucru și informativ, necesar nu doar celor interesați în calitate de cercetători ai fenomenului eminescian, cum se exprima C. Noica, ci și tuturor iubitorilor (pasionaților) de literatură, tuturor acelora pentru care autorul Luceafărului reprezintă axul spiritual al națiunii române moderne. CALEIDOSCOP George Uscătescu * Aurelia Rusu * Theodor Codreanu LUCEAFĂRUL LA CENTENAR (George Uscătescu) Cărțile scriitorilor români

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
longevitatea creatoare a unui Goethe!" În fine, actul al treilea ne pune în ipostaza posterității Poetului, când se poartă discuții (complementare) între Filosoful, Poetul tânăr, O Voce și Marele critic, fiecare întrecându-se pe sine în a evidenția esența creației eminesciene. "El a însemnat în această lume idealul ca realitate poetică afirmă Filosoful. Dragostea și Frumusețea, Țara și năzuințele ei dureroase au ajuns, în opera lui, în totalitatea ființei lui, forma ideală. El a fost și rămâne suprema alcătuire. Versurile lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
este atașat miturilor arhaice și tipurilor de eroi tragici exemplari, prin caracterul liric al textelor și accentelor biografice conținute, proiectul dramei se înscrie în dimensiunea tragicului interiorizat; nu fabula, ci eroul central, prin înlănțuirea situațiilor limită, destinale, constituind axul meditațiilor-estetice eminesciene". Etc. Cartea Aureliei Rusu are pe de-o parte o anume valență confesivă, autoarea vorbind despre sine, depre munca editorială specifică, despre pasiunea pentru această profesiune de editor ("M-am așezat cu liniște și răbdarea clasicei tradiții editoriale, cultivată cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
printre și din cărți, mărturisesc norocul pe care l-am avut de a fi dăinuit într-o editură de literatură clasică"); e un fel de memorialistică privind avatarurile muncii sale, ceea ce conferă și calitatea celuilalt aspect al demersului, anume... exegeza eminesciană, pe care o face la limita, foarte exactă de altfel, a unui travaliu de laborator, foarte interesant și incitant. Marginaliile la editarea publicisticii, a traducerilor, pregătirea pentru publicare a manuscriselor din acest câmp de preocupări ale lui Eminescu, aduc la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
și incitant. Marginaliile la editarea publicisticii, a traducerilor, pregătirea pentru publicare a manuscriselor din acest câmp de preocupări ale lui Eminescu, aduc la cunoștință, fără îndoială, aspecte legate de atitudinea poetului față de chestiunile istoriei naționale, bunăoară, pe care exegeții operei eminesciene le preiau de-a gata, eludând eforturile editorilor de a recupera, in integrum, un fond ideatic asupra căruia editorul stăruie în cadrul aparatului de note etc. Aurelia Rusu pune în discuție acum, tranșant, asemenea aspecte problematice în timp, care au dat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
aceea a unității românilor de pe spațiul întreg și rotunjit al vechii Dacii". Etc. De interes rămân însă comentariile privitoare la sensul ideatic și paradigmatic al versului: Iar noi locului ne ținem...", din poezia Revedere, editoarea făcând corelaționări în întreaga poezie eminesciană. "În imaginarul creativ al poeziei notează Aurelia Rusu omul și codrul aparțin universului de semne devenite din natură, inseparabile de ea, cu distincția esențială că în mod simultan omul reunește cele două principii eterne: al naturii și al rațiunii". Comentariile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
de carte, a îngrijitorilor de ediții joacă un rol extrem de important. Pentru o atare poziție și atitudine culturală pledează în totul comentariile doamnei Aurelia Rusu, într-o carte ce poate servi, cu drept cuvânt, ca manual de editare a scrierilor eminesciene. CHESTIUNEA BASARABIEI (Theodor Codreanu) Spirit polemic prin excelență, Theodor Codreanu dezbate chestiunea Basarabiei actuale în contextul istoric al evoluției acesteia, având ca reper de înțelegere pentru destinul respectivei părți a României tocmai publicistica eminesciană, în care viziunea gazetarului ("argumentele minții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]