7,253 matches
-
fiind lipsiți de sprijinul infanteriei, bilindatele nu au fost capabile să¬-și consolideze victoria și au fost nevoite să se retragă la Chouigui. Atacul blindatelor aliate l-a luat pe Nehring prin surprindere și l-au făcut conștient de vulnarabilitatea garnizoanei de la Medjez, care în ciuda faptului că era fortificată, numeoasă și bine înarmată, putea fi încercuită. Nehring s-a hotărât să se retagă de la Medjez și să întărească baza de la Djedeida, la aproximativ 50 km de Tunis. Brigada a 36-a
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]
-
Constantin Mavrocordat. Familia Mavrocordat, a fost o familie fanariotă cu rădăcini adânci în Imperiul Roman de Răsărit și care a dat principatelor romane șase voievozi. În 1934, Ministerul Apărării Naționale a hotărât cumpărarea unui imobil pentru instalarea Cercului Militar al Garnizoanei Vaslui. În acest context, George Mavrocordat (ca procurator al mamei sale (vitrege), Vera Mavrocordat - care locuia atunci la Nisa) a trimis o scrisoare-ofertă de vânzare a palatului către acest minister, vânzându-l în cele din urmă pe 1.500.000
Casa Mavrocordat () [Corola-website/Science/311582_a_312911]
-
a trimis o scrisoare-ofertă de vânzare a palatului către acest minister, vânzându-l în cele din urmă pe 1.500.000 lei. La 27 mai 1935 în imobilul cumpărat a avut loc inaugurarea Cercului Militar «Constantin Prezan» al ofițerilor din garnizoana Vaslui. Cumpărarea s-a făcut la insistența și cu sprijinul mareșalului Constantin Prezan, cel care și-a amenajat acolo și o cameră pentru locuit. Incepând cu 1 decembrie 1956, în fosta , ulterior Cercul Militar, a funcționat și funcționează Palatul Copiilor
Casa Mavrocordat () [Corola-website/Science/311582_a_312911]
-
ar fi amânat oricum debarcarea și ar fi împiedicat aprovizionarea și întărirea trupelor odată debarcate. Forțele australiene și neozeelandeze au plecat din Egipt la începutul lui aprilie, adunându-se pe insula grecească Lemnos, unde în martie fusese organizată o mică garnizoană. După sosirea la 12 aprilie, s-au organizat mai multe repetiții ale debarcării. Între timp, la 17 aprilie 1915, submarinul britanic HMS "E15" sub comanda căpitanului T.S. Brodie încercase și el să pătrundă prin strâmtoare, dar s-a ciocnit cu
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
ucis 70 de soldați otomani. Forța Aliaților a fost îmbarcată, australienii nepierzând niciun om în ultima noapte, dar mari cantități de provizii au fost lăsate în mâinile otomanilor. Helles a mai fost păstrat o vreme, dar hotărârea de evacuare a garnizoanei a fost luată la 28 decembrie. Spre deosebire de evacuarea de la Golful Anzac, otomanii se așteptau, și căutau semne de retragere. După ce s-a folosit de răstimp pentru a aduce întăriri și provizii, Liman von Sanders a pregătit un atac asupra britanicilor
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
(cunoscută și ca Bătălia pentru Paris) a avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial de pe 19 august 1944 până la capitularea garnizoanei germane pe 25 august. Parisul fusese administrat de autoritățile militare germane de la capitularea Franței din iunie 1940, când a fost înființat statul marionetă L'État Français cu capitala la Vichy. Eliberarea a fost rezultatul insurecției organizate de rezistența franceză împotriva
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
germane pe 25 august. Parisul fusese administrat de autoritățile militare germane de la capitularea Franței din iunie 1940, când a fost înființat statul marionetă L'État Français cu capitala la Vichy. Eliberarea a fost rezultatul insurecției organizate de rezistența franceză împotriva garnizoanei germane din Paris. Pe 24 și 25 august, Forțele Franceze din Interior au primit sprijinul Armatei de Eliberare a Franței Libere, iar insurecția s-a transformat în lupte de stradă, cu folosirea baricadelor, mitralierelor și tancurilor împotriva germanilor și milițiilor
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
chiar, Eisenhower credea că este momentul nu este potrivit pentru un atac asupra Parisului. El dorea să evite un asediu de durată și distrugerea toatală a orașului, fiind informat asupra faptului că Hitler ordonase demolarea Parisului în cazul în care garnizoana germană ar fi fost obligată să se retragă. În cazul unui asediu, planificatorii aliați estimaseră că ar fi fost nevoie de cel puțin 4.000 t de alimente/zi pentru aprovizionarea locuitorilor orașului și în plus ar fi fost nevoie
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
Boulogne și au fost executați. Pe 17 august, Pierre Taittinger, președintele consiliului municipal, temându-se că gemanii ar fi putut dinamita punctele de importanță strategică din Paris, s-a întâlnit cu guvernatorul militar german al "Gross Paris" și comandant al garnizoanei capitalei, generalul Dietrich von Choltitz. Fiind conștienți că generalul Choltitz intenționa să încetinească cât mai mult posibil inaintarea aliaților, Taittinger și consulul general al Suediei, Raoul Nordling, au încercat să-l convingă pe Choltitz să nu distrugă Parisul. Pe 19
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
în special femeile din rezistența franceză începând cu octombrie 1940, a fost eliberat de insurgenți. În curtea lagărului zăceau mai multe cadavre abandonate de călăi. Consulul suedez la Paris, Raoul Nordling, a mediat un armistițiu temporar între comandantul german al garnizoanei Parisului, Dietrich von Choltitz și o parte a luptătorilor FFI. Amândouă taberele aveau nevoie de timp: germanii pentru a-și întări pozițiile cu soldați și arme grele de pe frontul din apropiere, iar francezii pentru a-și reface stocurile de muniție
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
a clădirilor, (de aici și întrebarea „Arde Parisul?”, care este atât titlul unei cărți de memorii a lui Dietrich von Choltitz „... Brennt Paris?” și a unui film franco-american din 1966 „Paris brûle-t-il?/Is Paris Burning?”), guvernatorul militar și comandat al garnizoanei Parisului Dietrich von Choltitz a capitulat pe 25 august la cartierul general al generalului Leclerc de la Hotelul Meurice. Von Choltitz a fost ținut prizonier până în aprilie 1947. În cartea sa de memorii "... Brennt Paris?" („Arde Parisul?”), publicată pentru prima oară
Eliberarea Parisului () [Corola-website/Science/311750_a_313079]
-
lui Iisus Cristos. Douăzeci și șase de ani mai târziu, nobilul Judah Ben-Hur este un comerciant bogat în Ierusalim. Înainte de venirea noului guvernator roman, prietenul din copilărie al lui Ben-Hur, Messala, ajunge în Ierusalim la funcția de comandant al unei garnizoane romane. La început Judah și Messala sunt fericiți să se reîntâlnească după atâția ani, dar punctele lor de vedere politice diferite îi separă: Messala crede în gloria Romei și în dominația acesteia asupra lumii, în vreme ce Ben-Hur este loial credinței și
Ben-Hur (film din 1959) () [Corola-website/Science/311073_a_312402]
-
ordinul lui Petru Rareș, acesta punând bazele actualei clădiri din piatră. Incendiată în 1618, avea să fie refăcută în 1625, adăugându-i-se o fântână de 81 m adâncime (1627) și patru bastioane la colțuri (1630). A servit ulterior drept garnizoană pentru armatele habsburgice și închisoare în perioada anilor 1940 - 1950. 1533: Umanistul Johannes Honterus înființează prima tipografie din Brașov, urmată de primul gimnaziu din localitate, la 1544. 1546: La Brașov se înființează prima moară de hârtie din sud-estul Europei. 1559
Istoria Brașovului () [Corola-website/Science/311066_a_312395]
-
motorină. 1911: La 1 octombrie, Aurel Vlaicu efectuează un zbor cu noul său aparat, decolând din curtea Gimnaziului „Andrei Șaguna”. 1916: 16 august Armata Română intră în Brașov. Dr. Gheorghe Baiulescu devine primul primar român al Brașovului. Pe 8 octombrie, garnizoana românească din oraș este masacrată de către inamic în așa-numita "Tranșee a morții" din Bartolomeu. 1930: Este înființată Uzina electrică, cu finanțarea principalelor fabrici brașovene, nevoite până atunci să utilizeze generatoare proprii. 1940: În urma Dictatului de la Viena, Brașovul rămâne României
Istoria Brașovului () [Corola-website/Science/311066_a_312395]
-
După două luni de asediu nereușit, acesta se hotărăște să blocheze portul fortăreței, cerând sicilienilor bani și forța de muncă. Cererile continue ale regelui Epirului îi nemulțumește grecii de pe insulă, Pyrrhus văzându-se nevoit să instaureze o dictatură militară, plasând garnizoane în fiecare oraș sicilian. Aceste acțiuni nepopulare i-au obligat pe grecii să facă front comun cu cartaginezii, care vor trimite o oaste împotriva dictatorului grec, dar aceasta va fi înfrântă. Acesta va părăsi Sicilia îndreptându-se spre Italia, după ce
Pyrrhus din Epirus () [Corola-website/Science/311223_a_312552]
-
8 iulie 1969, a fost comandant al Armatei a II-a, cu comandamentul în București. Potrivit mărturiei lui Ion Mihai Pacepa - generalul de Securitate care a "defectat", fugind din România în Occident în iulie 1978 -, generalul Ion Șerb era "șeful Garnizoanei Militare București când a fost contactat de fosta lui amantă din Moscova (...) Celor de la GRU le place să bată fieru’ cât e cald. La prima lui întâlnire cu Șerb, în timp ce Nastasia îi strângea picioarele lui Șerb între genunchii ei, sub
Ioan Șerb () [Corola-website/Science/311806_a_313135]
-
Comitetului central al ASTRA, în 1921 fiind și președintele Comisiei de loterie al acestui for cultural. În aceste calități a purtat corespondență cu scriitorul ceh Jan Urban Jarnik pe care îl cunoștea mai de mult din serviciul militar în diverse garnizoane ale armatei. Generalul-maior Florianu moare fulgerător la 13 iulie 1921 la Viena unde este înmormântat, soția Marianne Wiehart supraviețuindu-i doar câțiva ani. Cu toate că a trăit mai mult în diverse orașe ale Imperiului Austro-Ungar, memoria generalului-maior a rămas vie în
Dionisie Florianu () [Corola-website/Science/311811_a_313140]
-
de introducere a căii ferate în zona Banatului, a urmat o perioadă de stagnare a proiectelor feroviare în tot Imperiul Austro-Ungar. Al treilea proiect datează din anii 1864 și a fost realizat de inginerii timișoreni Heinrich Reiber și Zacharias Hermann. Garnizoana de la Arad s-a împotrivit proiectului. Deși proiectul nu s-a implementat, el a constituit baza tehnică pe care s-a construit ultrior calea ferată. După anul 1867 autoritățile maghiare intensifică construcția rețelei feroviare și relaxează cadrul legislativ pentru a
Calea ferată Timișoara–Arad () [Corola-website/Science/311840_a_313169]
-
mai înainte de sosirea Armatei Roșii în regiune. În aceste condiții, De Gaulle ar fi făcut presiuni asupra lui Eisenhower să permită lui Leclerc și diviziei sale să acorde ajutor insurecției parizienilor. Generalul Leclerc a fost cel care a acceptat capitularea garnizoanei germane din Paris și a comandantului ei, generalul Dietrich von Choltitz. Divizia a 2-a blindată franceză a continuat sub conducerea lui Leclerc luptele împotriva germanilor, eliberând Strasbourgul și participând la ofensiva aliată până în Alpii Bavarezi. În mai 1945 a
Philippe Leclerc () [Corola-website/Science/311860_a_313189]
-
Militare de Ofițeri Activi de Artilerie din Sibiu, fiind avansat la gradul de locotenent la 23 august 1972. A absolvit apoi ca șef de promoție Academia Militară, obținând ulterior titlul academic de doctor în științe militare. La repartiție, a ales garnizoana Ploiești, la Centrul de Pregătire al cadrelor din artilerie, iar după absolvirea Academiei Mlitare, garnizoana Brăila, unde a activat nouă ani, inițial în calitate de comandant de divizion, șef de stat major de regiment și apoi comandant. A urcat rapid în ierarhia
Cornel Paraniac () [Corola-website/Science/311902_a_313231]
-
23 august 1972. A absolvit apoi ca șef de promoție Academia Militară, obținând ulterior titlul academic de doctor în științe militare. La repartiție, a ales garnizoana Ploiești, la Centrul de Pregătire al cadrelor din artilerie, iar după absolvirea Academiei Mlitare, garnizoana Brăila, unde a activat nouă ani, inițial în calitate de comandant de divizion, șef de stat major de regiment și apoi comandant. A urcat rapid în ierarhia militară, fiind numit succesiv: șeful operațiilor, șef de stat major la Inspectoratul General al Artileriei
Cornel Paraniac () [Corola-website/Science/311902_a_313231]
-
dec. 1954 - 1956). În această perioadă a fost înaintat la gradele de căpitan (dec. 1948), maior (1949), locotenent colonel (1950) și colonel (1954). În perioada Revoluției din Ungaria din 1956, colonelul Marin Dragnea era comandantul Corpului 38 Armată și al Garnizoanei Timișoara, având un rol important în reprimarea mișcărilor studențești de solidaritate din acel oraș. Studenții au alcătuit o listă cu revendicări, în care cereau condiții mai bune de trai în căminele studențești, desființarea cotelor din agricultură, retragerea din țară a
Marin Dragnea () [Corola-website/Science/311326_a_312655]
-
în Transilvania, împotriva Austro-Ungariei) și defensivă pe frontul de sud (față de Bulgaria), podul de vase nu a mai fost construit. Pe uscat, Turtucaia se lega înspre est de Silistra printr-un drum de circa 60 de km, punct spre care garnizoana acestui cap de pod ar fi trebuit să se retragă, așa cum prevedeau instrucțiunile marelui stat-major, în cazul unui atac bulgar puternic. În concluzie, principala grijă a comandamentului garnizoanei Turtucaiei ar fi trebuit să fie menținerea legăturii cu trupele aflate la
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
Silistra printr-un drum de circa 60 de km, punct spre care garnizoana acestui cap de pod ar fi trebuit să se retragă, așa cum prevedeau instrucțiunile marelui stat-major, în cazul unui atac bulgar puternic. În concluzie, principala grijă a comandamentului garnizoanei Turtucaiei ar fi trebuit să fie menținerea legăturii cu trupele aflate la Silistra. Capul de pod Turtucaia era organizat pe trei linii de rezistență. Cea mai înaintată, întinzându-se până la linia pichetelor de frontieră, cu rol de supraveghere și recunoaștere
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]
-
mm, montate în turele sau pe afete pe linia centrelor. Slăbiciunea artileriei românești era cauzată de lipsa tunurilor cu tragere rapidă (doar 40 din total), precum și de răspândirea acesteia pe un front de peste 30 de kilometri. Calitativ, trupele române din garnizoana Turtucaia aparțineau unor divizii nou înființate. În Divizia a 17-a intra un singur regiment activ, restul fiind format din rezerviști. La 31 august 1916, noaptea, bulgarii au atacat pichetele române de pe frontieră, trupele române de pază retrăgându-se pe
Bătălia de la Turtucaia () [Corola-website/Science/311334_a_312663]