7,174 matches
-
nedreptate, dar și de speranță. Destinul lui Iisus : cu fariseii putea să ajungă pe tron, cu apostolii pe cruce. Când îți trăiești mai intens clipa, și destinul ți se pare mai darnic. Suntem coautori ai tapiseriei vieții noastre. Destinul - această gaură neagră care ne vămuiește energiile. Potcoava poate fi norocoasă când ajunge la tine fără copită. E un sentiment tonic să știi că destinul tău și cel al omenirii poartă aceeași semnătură. Destinul intervine, de regulă, pe post de pilot automat
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ori canibali. Timpul și spațiul - acești sublimi piloni ai hăului. Pe omul mileniului trei îl așteaptă o palpitantă haiducie cosmică. Suntem foarte stresați pentru că încercăm să facem în cinci zile cea ce Dumnezeu nu a reușit nici în șase. Ne îngrijorează găurile negre ale universului, nu cele ale condiției umane. Stresul crește proporțional cu împuținarea iluziilor. Culoarea și ritmul progresului depind de raportul dintre bici și hățuri. Echilibrul e monoton. Progresul mizează pe risc și pe neastâmpăr. Fiecare epocă își crește cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nostru e că poezia rămâne plantă perenă. În librării apar zilnic stoluri de cacofonii gureșe. Îngerii și - au uitat harpele pe Pământ. În poezia clasică descifrăm încă șoaptele zeilor. Arta - această muzică de fond a vieții. Va deveni arta o gaură neagră a condiției umane ? În literatura postmodernă nu mai există decât ușoare aluviuni de concret. Speranța salvării pare să fie în sufletele noastre și în cărțile altora. În artă, numai posteritatea corelează prețul cu valoarea. În alchimia criticii de artă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
rug al acestui început de mileniu. Țipăm deseori într-un telefon scos din priză. Nu suntem prea departe de vremurile când vom circula pe străzi numai cu avizul psihiatrilor. Omenire, drepți! Cu viteză maximă spre nicăieri, înainte ... marș! Privite prin gaura cheii, toate biografiile par cenușii. Și-a ales o stea din lac. Totul e să nu votezi pentru condiția de grajd. Nu vom mai putea rezista probabil pe verticală decât sprijiniți pe cruce. După primul mare eșec începi să crezi
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nicăieri! Te vei îneca și tragi și pe alții după tine! Dacă vrei să reziști, trebuie să mergi încotro merg toți! Soldatul cel mai puternic este cel care se deplasează odată cu trupa, iar când presimte pericolul, se ascunde și în gaură de șarpe, numai să-și apere viața. El se adaptează la orice situație. Tu te faci că nu înțelegi. Te crezi un reformator. În realitate, te comporți ca un copil, ca unul care nu se poate acomoda, ca un inadaptabil
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
o fermă ca aceea care a fost a părinților mei, când au dat-o la colectiv... Îmi dau seama că așa ceva nu mai e posibil. Am impresia, că de la colectivizare încoace nu am avansat deloc, că am intrat într-o gaură neagră și că ne-am abătut atât de mult de pe traiectoria normală, încât am mers chiar îndărăt. Discuția a fost întreruptă de o frână puțin cam bruscă, care i-a trezit pe toți la realitate, urmată de o oprire ceva
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
te-am scos din sistemul de conservare, unde ai fi lâncezit sau mai bine spus ai fi stagnat la minus zero absolut cel puțin un hexamer întreg, adică ceva mai mult de șaizeci și cinci de milioane de ani tereștri, într-o gaură neagră pe care nici lumina n-o poate străbate devenind neputincioasă și unde timpul încetează a se scurge. Acum trebuie să te pregătesc și să te reintroduc într-un nou lot de izotopi preonici inteligenți a următorului program-experiment, care va
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
sexului pentru a-l proteja de spini, se strecurau într-o liniște de mormânt spre ieșire. Împreună cu aceștia, ajutați de toți membri comunității cu putere de muncă, au săpat în peretele grotei timp de mai multe zile și nopți o gaură secretă, tocmai pentru a ieși neobservați din locul unde erau obligați să se ascundă de atâta vreme. În același timp, fiecare bărbat valid, la lumina unui foc plăpând, cu dibăcie și migală, cu ajutorul unor bucăți de cremene ascuțită, și-au
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Într adevăr, locul era abject, scârbavnic și de nesuportat: printre smocuri de paie răzlețe vedeam rozătoarele agitate, pe care le hărțuiam, cum aleargă, se zbat, unele mor, altele, mai L 68 Rareș Tiron abile, scapă și apucă să intre în găuri, unde de bună seamă că se simțeau în siguranță încă. Niciodată n-am agreat nici meseria de deratizator, nici pe cei cu care am fost nevoit să conlucrez câtă vreme am practicat-o. Astfel, dorind să mă îndepărtez de compania
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în mulțime, trăiesc la întâmplare, îmbătrânesc pe nesimțite, la timpul cuvenit mor și nimeni nu va ști vreodată că au existat pe pământ. Cei puternici dintotdeauna au ieșit la lumină și s-au făcut cunoscuți, cei fricoși au stat în găuri! Însă deloc lucrurile nu se opresc aici, pentru că pe aceștia îi va pârjoli mereu invidia și se vor ivi cutezători dintre ei, care îi vor acuza neclintit și fără cruțare pe cei dintâi că au îngenuncheat în fața compromisurilor mârșave, că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cu gândul de a fi deschisă, ci doar cu gândul de a lumina locul, și atât. Această cameră, despre care vorbesc, era despărțită de locul de așteptare al oamenilor printr-un perete de sticlă, în centrul căruia era decupată o gaură potrivit de mare - pe acolo încăpea mâna ce făcea schimbul de bani și de hârțoage dintre funcționar și cetățeni. Și iac-așa, acest mare perete de sticlă mi-a Istorisiri nesănătoase fericirii 119 dat mie voie să privesc ce-i
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
violentă a nisipurilor deșertului. După un timp, căută o piatră mare, o ridică cu amândouă mâinile și o lăsă să cadă în fundul lacului. Așa cum se aștepta, când ajunse jos, piatra sparse crusta arsă de soare și dispăru de îndată. Prin gaura făcută țâșni imediat, bolborosind, o masă păstoasă de culoare maro-deschis. Continuă să arunce pietre, la o distanță din ce în ce mai mare de marginea prăpăstioasă, până când, la vreo treizeci de metri, începură să salte fără să perforeze stratul de sare. Se aplecă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se profila pe alba întindere era cadavrul mumificat și aproape intact, datorită uscăciunii aerului, al unei mari cămile înșeuate. O privi de aproape. Dinții săi mari încremeniseră într-un trist zâmbet al morții, găvanele ochilor erau goale, iar prin câteva găuri din piele se vedea interiorul găunos. Stătea în genunchi, cu gâtul întins pe nisip, cu privirea spre locul de unde venea Gacel, adică spre nord-est, ceea ce însemna că venise din sud-vest, deoarece cămilele, când mor de sete, își îndreaptă privirea, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
templu rumi, în inima unui oraș suprapopulat, ascultând vuietul mării, atât de departe cum nici nu se poate imagina de singurătatea deschisă a unui deșert pe ale cărui întinderi vântul alerga în libertate. încercă să-și astupe rana, cele două găuri curate, în față și în spate, își bandajă strâns pieptul cu turbanul lung și se înfofoli în pătură, tremurând de frig și de febră, rezemându-se într-un colț, ca să zacă într-o stare de moțăială, fără alți tovarăși decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mutat, milimetru cu milimetru, sub geanta primului devotat. Lumânările aprinse își făceau treaba. Pitu, drăcosul Pitu, a prins mișcarea și jubila. Băieții cu periile, praful și filmătoarea tot mai munceau; ca și roboțelul. Deodată, unul dintre pălărioși țipă ca din gaură de șarpe: "Foc! Foc! Foc! Geanta cu documente!"... Devotatul sare ca din pușcă și aruncă geanta fumegândă... Toți rămân încremeniți, în afară de el: "Tu ai făcut asta, tu-ți Dumnezeii..." Se uită la mine. Eu mă uit la nea Onuț, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
eu și versul: "Nu-i altceva decât obsesia noastră biblică, deșertăciunea deșertăciunilor..." Altfel, toate-s vechi și nouă toate. A. 21 Zi-i, bă, care-i treaba cu manifestele?... Credeai că scapi de mine, chiar și-n Ferentari? Și-n gaură de șarpe te găsesc. Burtă Multă își scosese șapca, o așezase pe biroul directorului, ca pe un trofeu, și o mângâia din când în când, de parcă aceasta era un animal de companie. Avea oarece probleme cu scaunul. Directorul școlii era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
oprindu-se pentru un moment pe culoar și Întorcând spre el ochii ei strălucind de admirație. Domnișoara Warren scria o scrisoare, dar Îi văzu trecând. Își pusese planșeta pe genunchi, și stiloul Îi scârțâia pe hârtie, Împroșcând cerneală și făcând găuri adânci În hârtie. Dragă verișoară Con (scria ea), Îți scriu pentru că nu am nimic mai bun de făcut. Sunt În Orient Express, Însă nu mă duc până la Constantinopol. Voi coborî la Viena. Dar aceasta-i o altă poveste. Poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
avu Încotro și lăsă flacăra să scadă din nou, ca să strige la ea: — Taci! Nu glumesc! Îți sucesc gâtul, japiță bătrână ce ești! Vocea ei scăzu, dar o putu auzi totuși cu destulă claritate. Probabil că Își lipise buzele de gaura cheii. — Nu, să nu spui asta, Anton! Ascultă. Lasă-mă să ies de aici. Trebuie să-ți zic ceva, să te previn! Nu-i răspunse. Suflă În flacără, făcând oțelul să devină iarăși alb incandescent. — Te-am mințit, Anton. Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sus. Se gândi dacă n-ar exista posibilitatea să scape pe fereastră, dar Își aminti că urma să cadă drept În jos, cale de zece metri, până pe marchiza cafenelei. Apoi ușile batante se deschiseră și se Închiseră. Anna șopti prin gaura cheii: — Etajul de jos. Atunci e În regulă, se gândi Joseph. Nu trebuie să mă grăbesc. Înapoi În dormitorul Annei și de acolo peste acoperiș. Va trebui să aștept douăzeci de minute pentru trenul de Passau. Scaunul vârât sub clanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gândi el. Semn de noroc. Dar, aplecându-se s-o ridice, văzu din loc În loc, tot drumul de la cafenea Încoace, monede de aramă și de argint zăcând pe mijlocul trotuarului. Se căută În buzunar și nu dădu decât de o gaură. Sfinte Dumnezeule, se gândi el, să-mi fi căzut Încă de când am ieșit din apartament? Se și văzu stând la capătul unui drum perfect marcat, care ducea, lespede cu lespede și apoi treaptă cu treaptă, la ușa studioului lui Herr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
zîmbet era - vag și sentimental. Părea cu totul nepotrivit. — Scuzați-mă că mă adresez dumneavoastră, spuse ea umilă și puțin speriată de respectul lui țeapăn. El se Înclină și Își puse mâinile Înmănușate În gri la spate. Tânăra zări o gaură la degetul mare al mănușii. — Mă Întrebam... ne Întrebam... dacă n-ați vrea să luați cina cu noi diseară. Zâmbetul omului se șterse de pe chipul său și-l văzu adunând o cantitate amenințătoare de cuvinte, așa că Îi explică: — Ați fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Încurajator, și-i luă scrisoarea. Doctorul Czinner vorbi cu el, iar omul spuse și el ceva repede. Avea ochi terni, nefericiți. După ce plecă din nou, dr. Czinner Îi spuse fetei: — Nu-i place. I s-a spus să pândească pe gaura cheii și să vadă dacă ne transmitem ceva de la unul la altul. Coral Musker se așeză pe una din băncile de lemn și Își Întinse picioarele În direcția sobei. Dr. Czinner observă cu uimire: — Ești foarte calmă. Nu are rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Czinner, Îngrămădit În scaunul lui, cu mâinile Împreunate În mănușile gri, de lână. O locomotivă șuieră afară și se deplasă, huruind Încet, pe linia de manevră. Zăpada șoptea la ferestre. Era conștient de tresele lungi de pe haina lui și de gaura din mănușa doctorului Czinner. — Ar fi cu totul neregulamentar, Îi dădea Înainte maiorul Petkovici În timp ce cu o mână bâjbâia absent pe sub masă ca să-și găsească câinele, pe care-l trase de urechi. — Am luat notă de protestul dumneavoastră, spuse colonelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dar fiecare va avea destul cât să mănânce și nimeni nu va mai avea nici un motiv să se rușineze În fața vecinului său. Colonelul Hartep Își pierdu interesul. Doctorului Czinner Îi pierea individualitatea dată de mănușile gri de lână și de gaura de la degetul mare. Devenise un orator pe butoi, atât și nimic mai mult. Își consultă ceasul și spuse: Cred că v-am acordat destul timp. Maiorul Petkovici murmură ceva cu buzele strânse și, devenind nervos fără veste, Îi dădu câinelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
apă cuiva care avea febră? Dar amintindu-și de uscăciunea pielii lui, fata cedă compasiunii. Deși era apă peste tot În jurul ei, nu putea ajunge repede și ușor la ea. Trebui să-și răsucească două făclii și să iasă din gaură, printre saci, fără să le stingă. Deschise ușa adăpostului cu multă Îndrăzneală, pentru că acuma era pregătită să descopere orice, dar noaptea era Întunecoasă și nu era nimeni În jur. Adună o mână de zăpadă, se Întoarse În magazie și Închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]