6,703 matches
-
a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în absența originarității sale nu ar fi posibilă nici o intuiție sensibilă. Constituirea fenomenală la Kant are acest sens, deși o descriere a sa este, cumva, nevoită să procedeze invers. Desigur, aici se află multe probleme, care, pe de o parte, vizează "empirismul kantian" eventual, de natură humeană -, iar pe de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corespunzătoare. Le reiau, în vederea unei referiri, pe cât cu putință lămuritoare, dar mai cu seamă pentru a reconstitui sensul judecății rolul ei în acest scenariu și sensul judicativ sau, poate, non-judicativ al analiticii transcendentale. Timpul este: a) formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
putință lămuritoare, dar mai cu seamă pentru a reconstitui sensul judecății rolul ei în acest scenariu și sensul judicativ sau, poate, non-judicativ al analiticii transcendentale. Timpul este: a) formă (a priori) a intuiției interne, ca o condiție de posibilitate a intuiției sensibile interne și externe; (determinare formală a priori a fenomenului); b) determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendentale a imaginației; (determinare transcendentală de timp); c) raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor sintetice ale intelectului pur: axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice). Aprioritatea timpului este, poate, cea mai clară proprietate a acestuia, la o primă vedere. Dar dacă lucrurile stau astfel, atunci calitatea sa de formă, "substanțialitatea" sa formală, constituie aspectul său originar. Nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de interpretarea acestor ipostaze în orizontul unei propedeutici la reducția judicativă a judicativului constitutiv, scop asumat ca atare de la începutul acestei lucrări. Totuși, unele referiri ale lui Kant pe această temă ne sunt necesare. Timpul ca formă a priori a intuiției sensibile. Timpul nu este ceva existent în sine (asemenea unui lucru-în-sine), nici o determinare a ceva ce există în sine. Altfel spus, el nu poate fi propriu-zis obiectiv, adică independent de un subiect al cunoașterii. Existența lui, dimpotrivă, este legată în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
noastre strict subiective (aparținând sufletelor noastre, cum spune Kant) presupun, de asemenea, raporturi de timp; altminteri, ele nu pot fi discriminate și, astfel, nu pot avea identitate, nu pot fi ceva. Într-un fel, timpul ca formă a priori a intuiției sensibile deschide și către condiționările formale ulterioare în constituirea cunoștinței, fiindcă raportul de timp în orice ipostază a sa are în însăși structura proprie "conștiința de timp"; iar aceasta, deși este activă chiar și în raporturile de timp elementare, își
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației. Nu este posibilă cunoștința, susține Kant, decât prin intervenția conceptului intelectului (categoriei, în primul rând). Ori acesta nu se poate raporta direct la intuiție, legată întotdeauna de un anumit fenomen, ci are nevoie de un intermediar, care să aibă ceva comun atât cu conceptul, cât și cu intuiția. Timpul poate fi acest ceva intermediar, deoarece modelând formal diversul sensibil al intuiției, capătă un anume
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin intervenția conceptului intelectului (categoriei, în primul rând). Ori acesta nu se poate raporta direct la intuiție, legată întotdeauna de un anumit fenomen, ci are nevoie de un intermediar, care să aibă ceva comun atât cu conceptul, cât și cu intuiția. Timpul poate fi acest ceva intermediar, deoarece modelând formal diversul sensibil al intuiției, capătă un anume grad de generalitate și se exprimă ca aplicație a unei reguli a priori, ceea ce îl apropie de concept. Totodată, el păstrează legătura directă cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
raporta direct la intuiție, legată întotdeauna de un anumit fenomen, ci are nevoie de un intermediar, care să aibă ceva comun atât cu conceptul, cât și cu intuiția. Timpul poate fi acest ceva intermediar, deoarece modelând formal diversul sensibil al intuiției, capătă un anume grad de generalitate și se exprimă ca aplicație a unei reguli a priori, ceea ce îl apropie de concept. Totodată, el păstrează legătura directă cu materialul sensibil, întrucât orice reprezentare empirică este condiționată, formal, de timp. Dar această
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ipostazele cunoștinței? Căci la Kant funcționează un soi de "trialism" al facultății, al funcției sale sintetice și al produsului acesteia ca ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate) are alături funcția sintezei intuitive prin spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este ceea ce Kant numește experiența posibilă. Timpul ca raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor sintetice ale intelectului pur: axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice). Timpul se află peste tot, în proiectul critic, acolo unde este vorba despre constituirea cunoștinței. Această prezență este încununată prin "lucrarea" timpului în sistemul principiilor pure ale intelectului. Principiile respective sunt reguli
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adevărul transcendental; date fiind acestea, timpul însuși repezintă sensul ultim al adevărului transcendental, precum și al sistemului principiilor pure ale intelectului. Timpul trebuie să fie prezent în acest sistem, cu rostul precizat mai devreme, pentru că el constituie linia de continuitate între intuiție și intelect (trecând prin imaginație) și el asigură, prin calitatea sa de formă a priori a intuiției sensibile, relevanța obiectivă a categoriilor, aducând obiectul, schematizat prin imaginație, sub o anumită categorie. Și tot datorită timpului, aceste principii, deși sunt "generate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pure ale intelectului. Timpul trebuie să fie prezent în acest sistem, cu rostul precizat mai devreme, pentru că el constituie linia de continuitate între intuiție și intelect (trecând prin imaginație) și el asigură, prin calitatea sa de formă a priori a intuiției sensibile, relevanța obiectivă a categoriilor, aducând obiectul, schematizat prin imaginație, sub o anumită categorie. Și tot datorită timpului, aceste principii, deși sunt "generate" de intelect, pot fi trebuind să fie judecăți sintetice a priori. Axiomele intuiției și anticipațiile percepției, numite
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formă a priori a intuiției sensibile, relevanța obiectivă a categoriilor, aducând obiectul, schematizat prin imaginație, sub o anumită categorie. Și tot datorită timpului, aceste principii, deși sunt "generate" de intelect, pot fi trebuind să fie judecăți sintetice a priori. Axiomele intuiției și anticipațiile percepției, numite de Kant "principii matematice", proprii categoriilor cantității (unitate, multiplicitate, totalitate), respectiv celor ale calității (realitate, negație, limitație), posedă o "certitudine perfectă intuitivă", pentru că au o relație directă cu intuițiile pure de spațiu și timp. Analogiile experienței
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să fie judecăți sintetice a priori. Axiomele intuiției și anticipațiile percepției, numite de Kant "principii matematice", proprii categoriilor cantității (unitate, multiplicitate, totalitate), respectiv celor ale calității (realitate, negație, limitație), posedă o "certitudine perfectă intuitivă", pentru că au o relație directă cu intuițiile pure de spațiu și timp. Analogiile experienței și postulatele gândirii empirice, numite principii dinamice, proprii categoriilor relației (substanță, cauzalitate, comunitate), respectiv celor ale modalității (posibilitate, existență, necesitate), care sunt, de asemenea, necesare și a priori, posedă o "certitudine perfectă discursivă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
contradictorie, trebuie să intervină mediatorul despre care am vorbit mai sus: schema imaginației, aplicată în mod transcendental, schemă posibilă doar prin determinarea a priori a timpului. De altminteri, obiectul însuși, devenit acum fenomen datorită sintezei intuitive prin spațiu și timp (intuițiile pure), schematizat, printr-o sinteză nouă imaginativă, trebuie să participe la ordinea "logică" a unei categorii, care, supusă ea însăși principiilor pure ale intelectului, exprimă sinteza tuturor fenomenelor, însă nu în mod actual imposibil, de altfel ci doar în forma
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corespunzătoare ei; orice judecată sintetică a priori (cunoștința veritabilă, potrivit lui Kant) este condiționată nu doar de formele a priori ale sensibilității și de sinteza imaginației, ci și de unitatea sintetică reprezentată de o categorie și care poate fi aplicată unei intuiții empirice numai prin intervenția apercepției originare; b) obiect-fenomen care poate fi cunoscut, adică poate deveni "obiectul" unei intuiții modelate sensibil prin spațiu și timp, prin aplicarea princiilor intelectului pur, ținând seama de experiența dobândită deja și așezată în cunoștințe; ceea ce
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
priori ale sensibilității și de sinteza imaginației, ci și de unitatea sintetică reprezentată de o categorie și care poate fi aplicată unei intuiții empirice numai prin intervenția apercepției originare; b) obiect-fenomen care poate fi cunoscut, adică poate deveni "obiectul" unei intuiții modelate sensibil prin spațiu și timp, prin aplicarea princiilor intelectului pur, ținând seama de experiența dobândită deja și așezată în cunoștințe; ceea ce dovedește, de asemenea, necesitatea apercepției transcendentale și posibilitatea, pe această bază, a judecăților sintetice a priori. c) obiect
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
proiectului critic, de la arhitectonica rațiunii pure teoretice (și practice), până la cunoștința veritabilă ca judecată sintetică a priori. "Eu" însumi nu sunt posibil decât ca timp; de fapt, ca o conștiință de timp. Și pentru că timpul nu poate fi obiectul unei intuiții empirice deși face cu putință orice astfel de intuiție el, dat ca o conștiință de timp, este, totuși, obiectul unei intuiții, pe care Kant a respins-o cu putere, în forma de intuiție intelectuală, dar pe care fenomenologii, mai târziu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
până la cunoștința veritabilă ca judecată sintetică a priori. "Eu" însumi nu sunt posibil decât ca timp; de fapt, ca o conștiință de timp. Și pentru că timpul nu poate fi obiectul unei intuiții empirice deși face cu putință orice astfel de intuiție el, dat ca o conștiință de timp, este, totuși, obiectul unei intuiții, pe care Kant a respins-o cu putere, în forma de intuiție intelectuală, dar pe care fenomenologii, mai târziu, prelungind unele aplicații propriu-zis kantiene ale sensului de transcendental
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibil decât ca timp; de fapt, ca o conștiință de timp. Și pentru că timpul nu poate fi obiectul unei intuiții empirice deși face cu putință orice astfel de intuiție el, dat ca o conștiință de timp, este, totuși, obiectul unei intuiții, pe care Kant a respins-o cu putere, în forma de intuiție intelectuală, dar pe care fenomenologii, mai târziu, prelungind unele aplicații propriu-zis kantiene ale sensului de transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru că timpul nu poate fi obiectul unei intuiții empirice deși face cu putință orice astfel de intuiție el, dat ca o conștiință de timp, este, totuși, obiectul unei intuiții, pe care Kant a respins-o cu putere, în forma de intuiție intelectuală, dar pe care fenomenologii, mai târziu, prelungind unele aplicații propriu-zis kantiene ale sensului de transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale intuiției: categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe care Kant a respins-o cu putere, în forma de intuiție intelectuală, dar pe care fenomenologii, mai târziu, prelungind unele aplicații propriu-zis kantiene ale sensului de transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale intuiției: categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie obiectul unei intuiții categoriale. Această problemă nu intră în planul lucrării de față, dar trebuie semnalată această
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prelungind unele aplicații propriu-zis kantiene ale sensului de transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale intuiției: categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie obiectul unei intuiții categoriale. Această problemă nu intră în planul lucrării de față, dar trebuie semnalată această aporie a proiectului critic kantian, anume faptul că, deși Kant respinge posibilitatea oricărei intuiții intelectuale (a oricărei intuiții în afara
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de transcendental, o vor accepta ca atare: este vorba chiar despre două specii ale intuiției: categorială și eidetică. Timpul, dat ca o conștiință de timp, tocmai pentru că nu poate fi obiect al unei intuiții empirice, trebuie să fie obiectul unei intuiții categoriale. Această problemă nu intră în planul lucrării de față, dar trebuie semnalată această aporie a proiectului critic kantian, anume faptul că, deși Kant respinge posibilitatea oricărei intuiții intelectuale (a oricărei intuiții în afara celei empirice și a celei pure care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]