8,023 matches
-
o ascundă sub o mină severă și imparțială, se ambala într-o litanie de vorbe - că „n-ar avea nevoie“ și că „o mai dovedise“ -, și, cu toate astea, își pierdea siguranța de sine cu fiecare pas. Holul era rece, mirosea ca trabucul tatălui său, și W. se opri o clipă pe preșul din fața ușii de la biroul fratelui său, se uită la resturile de zăpadă sticloasă și murdară care se topeau în fibrele de cocos și bătu. Tatăl lui ședea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
facă o carieră strălucită, iar ea urma să-și recapete, alături de el, ceea ce îi fusese luat: o viață burgheză. De când locuiam în S., era obligatoriu să facem la fiecare sfârșit de săptămână o vizită la A., acasă la bunicul, unde mirosea a țigări de foi. De pe verandă intram în hol, unde atârnau în cuier puștile și flintele, iar câinele lui de vânătoare ne saluta scheunând, un cocker spaniel negru pe care-l îndrăgisem. Ne duceam în sufragerie ca să trăncănim acolo, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
acea țară care fusese atât de intens galbenă, ca tutunul, se îneca într-un praf gri, devenea între timp un fel de „ducă-se pe pustii“ unde nu se mai pleca, de unde nu se mai venea. Nici măcar țigările nu mai miroseau a minaret, a piramide sau a odăi pline de umbră și încărcate de covoare, ci a zgârie-nori, a străzi labirintice și a poduri întinse la nesfârșit. Călătoream tot mai rar la B. ca să-i vizităm pe părinții mamei, pe mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sau după furtunile de toamnă, când cele două râuri își schimbau cursul, nu mai erau de nici o trebuință. Chiar dacă la Karl, Fritz și Mäxu nu trebuia să-mi scot pantofii și mă simțeam bine în mediul ăla ciudat în care mirosea a var și a fum, tot l-am rugat pe tata să-mi cumpere o pereche de papuci. Cei trei frați trebuiau să „dea o mână de ajutor“, fără excepție, în fiecare după-amiază liberă, Felix, în schimb, știa o tehnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sfârșitul vieții ei aveau să și-o recapete. Nu-i așa că-ți amintești, Rodolph, că tata nu se lăsa văzut de nimeni fără sacou, chiar și dimineața ieșea din camera de baie gata îmbrăcat ca pentru plimbare și obrajii îi miroseau a odicolon, un parfum pe care n-am să-l uit niciodată. Barba îi era proaspăt aranjată și îi dădea aerul acela sever și, în același timp, de domn sută la sută, care știe să-și poarte bastonul ușor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
al avionului, priveam în urmă casele și grădinile, unde colegii mei de școală trebuie că se ațineau pe undeva și priveau cu siguranță spre cer la Piper-ul nostru. XIIItc "XIII" Marmurătc "Marmură" Vântul bătea deasupra trecătorii, aerul era rece, mirosea a zăpadă, norii pluteau foarte jos în apă. Apa sta încercuită în stâncă, se adunase acolo ca-ntr-o căldare, era ca și când am fi făcut, în drum spre Italia, din nou un scurt popas ca atunci, în timpul vacanței petrecute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
școală, să mă las tras împreună cu alți vizitatori amatori de sporturi de iarnă într-o telecabină, printre stânci și brazi, sus de tot, până la marginea unei cești pline ochi de zăpadă. Acolo se înălțau, alături de cabane modeste de lemn, hotelurile. Mirosea a ceară pentru schiuri și cremă împotriva arsurilor solare, oamenii se așezau într-un „Tea Room“, cu fața la soare, priveau în sus spre crestele munților și în jos spre o cuvertură de ceață sub care se ascundea cotidianul ăla cenușiu, știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
despărțea uscatul de apă, și era vegheată de sălcii puternice, de buruieni și de un cordon de trestie, unde se deschidea apa. La punctul de demarcație se afla limba țărmului, în parte spălată, în parte acoperită de apă până la genunchi. Mirosea a alge, prin sălcii sufla vântul și trestia foșnea, în timp ce pe sub frunziș, în oglinda apei, apărea o lume de frunze, ramuri, pietre. Trebuia să cercetezi oglindirea propriului chip în acest contur tremurător, oscilant ca să poți recunoaște posibilele cioburi, pietre arse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fost, mai povestea, ce-i drept, din când în când, despre România și făcea cafea turcească, dar la fel de firesc cum își privea ceștile de mocca sau paharul bunicului din sticlă de Boemia, care-și aveau locul lor în vitrină. Încăperile mirosind a vopsea și solvenți, cu „osatura“ lor încă despuiată la început, își însușiră nuanțele de culoare calde și moi din lumea mamei, emanau o noblețe discretă care ocupa pe lista priorităților ei intime cel mai înalt rang și acum tolera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
imaginea părului ei și zâmbetul lui Mark. Am pornit calculatorul pentru că în alte aparate nu aveam încredere. La televizor ar fi dat filme de dragoste, la radio ar fi pus cântecul nostru și chiar și cuptorul cu microunde ar fi mirosit a ultimele floricele făcute de mine și Mark. Dintr-odată m-a luat cu călduri și transpirații. Am deschis geamul degeaba. Tot ce am obținut a fost să las să intre mirosurile acelea râncede care rămân în atmosferă într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ale Londrei, ar fi partenerul perfect pentru un taximetrist. S-ar putea testa unul pe celălalt găsind cea mai scurtă rută de la The Angel, Islington până la Theatre Royal, Drury Lane. — O, noi nu ne-am gândit, am mormăit eu. Ceva miroase foarte bine, spuse Ed frecându-și mâinile încântat. Lynn se uită cu suspiciune de la el la mine. Păi, e gata mâncarea. Eu o să plec acum. Nu mă aștepta. Ed luă cuvântul dintr-odată. — Dar de ce nu rămâneți? Lynn păru surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
de tutun uscat care-i atârna în franjuri pe umeri. —Cafea? mă întrebă ea fără să mă privească. Am urmat-o în bucătăria care nu arăta deloc așa cum o știam. De câte ori veneam la ei la cină, casa arăta impecabil. Totul mirosea a flori deși, acum că mă gândesc, s-ar putea să fi fost doar odorizant de cameră. Lumânări străluceau peste tot, iar luminile erau aprinse doar dacă contribuiau la atmosferă sau puneau în evidență un tablou scump sau o fotografie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
puțin îți pasă de felul cum arăți sau ca și cum nu-ți permiți financiar să-ți pese. Dar vom schimba asta. Am urcat cu scara rulantă până la primul etaj și am trecut repede de zeci de rafturi încărcate cu haine care miroseau scump și nu mi se potriveau deloc. Mda, nimic pentru mine, am zis eu. Hai, să mergem în altă parte. Maria pufni pierzându-și răbdarea. —Unde? La magazinul cu articole pentru camping? Vino după mine. Ne-am oprit în fața unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
și pantalonii, toate negre, evidențiau un farmec blond, înflorit într-o binefăcătoare liniște. - Bine! zisei , ridicându-mă să aduc sticla și două păhărele. Ne așezarăm la măsuța de lângă canapea și sorbirăm câteva coniacuri. Obrajii Laurei se îmbujorară. Ea râdea. - Laura, miroși a femeie! făcui eu zăpăcit și așa cum râdea, cu căpșorul dat pe spate, mă înclinai peste mescioară, sărutându-i gropița din vârful bărbiei. - Nu! zise ea, respingându-mă. Nu vreau! Și totuși se dezbrăcă singură. Bluza ei neagră, cu mâneci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
un crainic radiofonic, sancțiunile legale, subliniind cu vârful degetului arătător, textele paragrafelor care indicau ani de pușcărie. - Vreau să-mi vărs tot focul, izbucni paraliticul din mine și porni ca o morișcă: Cu femeile se poartă ca un măcelar, le miroase ca un câine și le aruncă după întrebuințare ca pe niște ghete vechi. - Da, - dar ai uitat că n-a lipsit mult, în toamna trecută, să mori cu el odată, - întrerupse piticul vienez din țeasta iubitului meu Peter. Eu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
din care totuși, câte odată, se preling pe hârtie, patruzeci de litere cu clinchet autentic. De douăzeci de ani ridică o casă fără acoperiș. - Bun! zic eu, așa trebuie să fie casa creatorului. Dar cărămizile de împrumut și tencuiala umedă, miroase prea puternic a pământ și mucegai. - ăAllo, Mister Black! De ce aștepți cu pipa stinsă în gură?... S-au împlinit atâtea săptămâni de când te văd pe dig, plimbându-te nepăsător, în timp ce corabia smucește odgoanele, să le desprindă din cârligul de pe cheiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
muchia divanului, cuprinzându-i talia, spune-mi, unde și când ne-am mai văzut vreodată? - Mă cheamă Peppa, răspunse iubita lui Faust și degetele ei prelungi și reci îmi desfăcură nasturii cămășii la piept să-mi prindă sfârcul sânului. Atunci, mirosind-o la ceafă, am recunoscut-o încă o dată. Era femeia cu carnea dulce, pe care am întâlnit-o foarte rar, de care nu mă voi putea sătura niciodată. Era femeia bestie, pe care o ling și o scuip și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
care nu mă voi putea sătura niciodată. Era femeia bestie, pe care o ling și o scuip și în al cărei sex aș vrea să-mi putrezească inima, după ultima ei bătaie. Căci ea nu e ca Zitta, care nu miroase a nimic și simte totuși dorința să-și ungă trupul cu mirodenii. Femeia cu carnea dulce miroase ca ugerul vacii în timpul mulsului, ca laptele crud și cald încă în hârdăul înspumat, ca iuțeala bălegarului și acreala pișălăului proaspăt căzut de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și în al cărei sex aș vrea să-mi putrezească inima, după ultima ei bătaie. Căci ea nu e ca Zitta, care nu miroase a nimic și simte totuși dorința să-și ungă trupul cu mirodenii. Femeia cu carnea dulce miroase ca ugerul vacii în timpul mulsului, ca laptele crud și cald încă în hârdăul înspumat, ca iuțeala bălegarului și acreala pișălăului proaspăt căzut de sub rădăcina cozii. Când Peppa se lăsă pe spate, ridicându-și piciorul gol ca să-l sprijine în călcâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Îi luase, fără să clipească și fără nici un gest de mulțumire. - Ramses, vezi-ți de drum, se amestecă în discuție piticul meu, cu glas subțire ca de fătălău. Vrei să îmbrâncești în pat o statuie de argilăă Într-adevăr Amidé mirosea a pământ galben. - Vrei să ne întâlnim? îmi zise Amidé cu glas mecanic și abia perceptibil. - La salonul oficial, răspunse în locul meu, piticul, învingător de astă dată. Plecai grăbit, să mă reîntâlnesc cu maiestatea apelor. - Ramses, hai acasă, îmi șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
părul bucălat, blond-castaniu, pe care și-l alungă de pe ochi cu o mișcare bruscă a căpșorului neastâmpărat. O sărut pe umărul rotund cu reflexe roze. Eva se întinde cu spinarea pe masă și așteaptă. Carnea ei are optsprezece ani și miroase a fân cu floare și a grajd de escadron. Îi adulmec subsuoara, îngenunchind apoi, ca să-i ling degetele, lăsate moi, în voia voluptății. Coboară pleoapele și ridică genunchii lipiți unul de celălalt, până la gură, acoperindu-și astfel pântecul supt, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de divorț, în vreme ce eu mă simt măcinat de crâncena dorință a revederii. ...Chipul ei de altădată îmi apare iluminat de fericire. Un coafor aplecat peste dânsa, ciocănește fierul înroșit, în care fumegă, din când în când, un petec de hârtie. Miroase a păr pârlit. Din colțul încăperii văd ochii ei fără umbra grijilor, reflectați în oglinda toaletei. Surâde așezată pe scaun, după greaua bătălie care, în sfârșit, o transformă din fată trecută în femeie tânără. Astăzi mă opintesc în căsnicie, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
din vina lui, nomad fără căpătâi, Pan trist și Faun voluptuos, și totuși om sortit să-și găsească liniștea numai în singurătate și nu în tovărășia unei femei oarecare, din grămadă, în patul căreia, la revărsatul zorilor, cuvântul „aseară” îi miroase acru. În mai, s-au împlinit doi ani de când în cimitirul de la Simmering de lângă Viena, pâlpâie o candelă deasupra petecului de pământ, sub care putrezește, prea de timpuriu, prietenul meu, unul dintre cei mai minunați creatori ai liricii germane, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fusese ca un balsam pentru suflet intrarea În clădirea extravagant de spațioasă, cu aer de palazzo roman - realitatea era că Își alesese clubul mai mult datorită arhitecturii decât membrilor. În bibliotecă, o Încăpere vastă și tăcută, cu tavane Înalte, care mirosea a piele veche, scrise o scrisoare scurtă, datată „Sâmbătă la prânz“ și destinată lui Marion Terry: „Nu vreau să te alarmez, dimpotrivă, de aceea Îți scriu acum două vorbe, În eventualitatea În care, acum două seri, nu am spus suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
umilință. Spera, fără speranță, că Henry va ajunge prea târziu pentru a lua parte la ea.] Pătrunse În teatru pe la intrarea actorilor, făcând un semn cu capul portarului și, cunoscând de-acum geografia, Își găsi drumul pe coridoarele slab luminate, mirosind vag a gaz și a canalizare, care duceau către zona culiselor. Ajunsese la mustață. Apropiindu-se, auzi vocea lui Marion Terry rostind penultima replică: „A fost un vis, dar visul s-a sfârșit!“. Ajunse În dreptul unui grup de actori, Esmond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]