7,150 matches
-
au petrecut la întâmplare, astfel încât o frază din Evanghelii s-a văzut consemnată pe o zidărie rând pe rând bizantină, normandă, italiană, americană. Nu facem la fel și noi cu viețile noastre? Cine își reconstruiește trecutul altfel, dacă nu cu nostalgiile prezentului pe care-l trăiește? Ceea ce credem noi că are vârsta lui Hristos datează de fapt de pe timpul bizantinilor, care au fixat primii amplasamentul acelor ipsissimi loci, al Nașterii Domnului și al Patimilor lui. Și tot așa cum Evangheliile descriu infinit
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
el a făcut mai bine cu mai puțin. Ideea futuristă s-a împerecheat, adesea fără voia ei, cu un mit venit din negura vremii: Pământul Făgăduinței, Abraham, Macabeii. Două mii de ani de fermentări subterane. Marxismul era impregnat cu prea puțină nostalgie pentru a rezista pe distanțe lungi. În cel mai bun caz, epopeea lui urca până în secolul al XVIII-lea. Davidul său ar fi putut fi Gracchus Babeuf. Acestui islam fără Dumnezeu, inventat de doctrinari pentru a-l seduce pe occidentalul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de bibliotecă cu degetele pătate de cerneluri, scotocitori prin arhive și maniaci ai notelor din subsolul paginilor n-ar fi fost astăzi un om influent în videosferă. Prea serioși, prea profunzi, prea coerenți. Televiziunea ar fi marginalizat dintru început această nostalgie specifică "intelectualilor rupți de viață". Poporul ales și-a ales bine momentul toamna tiparului pentru a scoate capul la lumină, pentru marea întoarcere pe planetă. Cincizeci de ani mai târziu, el n-ar mai fi fost în stare să facă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
alții, franțuji, nemți și americani care au perfecționat metodele și au aprofundat descoperirea și revoluția"... (Jurnal, 1927) II A vedea în Sadoveanu doar un arhaizant, un îndatorat marilor cronicari și cărților populare, e o eroare; pelerinul printre arhetipuri nutrea (programatic) nostalgia cunoașterii totalizante, integraționiste, angajându-se în lecturi istorice, parcurgând lucrări de filozofie generală, de filozofia culturii și, bineînțeles, apelând la capodopere ale literaturii universale. Când după o întâlnire în redacția Adevărului literar (la 31 ianuarie 1937), G. Călinescu conchidea pripit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Ființe Divine au creat sau au organizat pământul; cu alte cuvinte se consideră că inițierea este realizată de aceste Ființe Divine sau are loc în prezența lor”. Nevoia de a se întoarce la izvorul istoriei, definită de Mircea Eliade ca nostalgie după momentul perfect, se explică prin faptul că „pentru omul societății tradiționale, tot ceea ce este semnificativdeci creator și puternic - s-a petrecut la începuturi, în Timpul miturilor”. Secera duratei limitate a omului poate fi oprită prin reluarea gesturilor arhetipale, „repetiția duce
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
conține cheia spre semnificația textului și numai o investigare simultană a implicațiilor poate duce la revelarea acestora. Mircea Eliade a diagnosticat încă din 1969 tentația omului modern de a citi în cheie inițiatică diferite creații culturale și a numit-o nostalgie după experiența regenerării totale. Condamnată ca tezistă în numeroase cazuri, perspectiva este însă recunoscută ca fiind prolifică pentru operele anonime: „în numeroase culturi tradiționale, poezia, spectacolul, înțelepciunea sunt rezultatul direct al unei ucenicii inițiatice. Va fi într-adevăr de folos
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
1952 și a tatălui meu Nicolaie decedat la Iași în 1990, aici în cavoul familiei la Onești, unde odihnește de veci și soția, mama copiilor. Acum, ajuns la vârsta când scriu aceste rânduri sunt stăpânit de un puternic sentiment de nostalgie legat de pământul natal, rudele ce și-au lăsat oasele pe meleaguri străine, dar și după Iașiul pe care l-am îndrăgit atât de mult și în care nu am avut șansa să trăiesc. În prezent pensionar fiind, alături de cea
O FAMILIE VICTIMĂ A STALINISMULUI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Constantin Rusanovski () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1709]
-
îți surâde prin ele; îi vezi chipul, îi admiri frumusețea, îi simți prezența inefabilă. Și atunci ți se trezește o dorință arzătoare de a trăi mereu toate aceste daruri; iar aceasta înseamnă dorința de a fi mereu un pelerin, cu nostalgia unui Santiago mereu de atins, ceea ce nu-i deloc ușor, căci în jurul tău ai tentația zilnică a mașinăriilor, a robotizării și comodităților exterioare. Acum, pelerinul și omul interior din tine este pus la grea încercare. Itinerarul vieții tale spre Dumnezeu
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
didactic, activități în școală și în afara școlii, cerc de istorie, cerc de cultură istorică, excursii, vizitarea monumentelor istorice și a șantierelor arheologice, lecții la muzee și la Arhivele Statului, colaborări cu personalități culturale ale Iașului. Privind acum în urmă, cu nostalgie, cu iubire și, se înțelege, cu firești păreri de rău, consider că cea mai nobilă misiune a unui dascăl, în afară de a-și preda materia prevăzută în programe, este aceea de a educa. În orele de dirigenție și în acțiunile
O via?? de om a?a cum a fost ea by Maria Martin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83586_a_84911]
-
dar cu sufletul plin de satisfacția cunoașterii. Un școlar mic, care își pierduse atunci, lângă fântâna cu cumpănă, trăistuța cu haine și mâncare, este azi în S.U.A., ocupă un loc în învățământul universitar și cred că, uneori, își amintește cu nostalgie de acest episod îndepărtat din viața sa. Experimentul „Educația pentru pace prin cultură” a fost inițiat și condus de către prof. univ. dr. George Văideanu, expert UNESCO; de această dată era vorba despre o activitate de amploare, la nivel național, care
O via?? de om a?a cum a fost ea by Maria Martin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83586_a_84911]
-
așezarea deosebită a capitalei unui stat cu nume de neuitat. Admiram de sus crestele munților, încercând să disting așezările umane, să introduc în memorie imagini pe care eram sigur că nu le voi mai vedea niciodată și îmi spuneam cu nostalgie: "Doamne, câte frumuseți sunt pe lume, pe care nu le știm sau pe lângă care trecem adesea cu nepăsare". După un timp, am văzut din nou imensitatea fluidă ce se întindea sub noi, era oceanul Pacific. Trecusem nu numai în emisfera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
îi acordă Premiul pentru scriitorii tineri needitați. A decedat în București, „în umbra anihilatoare a anonimatului, în fața căruia probabil s-a resemnat cu conștiința - amară - că schimbarea râvnită se prefigura să se producă în lume altfel decât dorea și în nostalgia locurilor băstinașe părăsite”. A mai fost redactor la mai multe periodice. CIȘMIGIU ALEXANDRU - 1917 - 2003 INGINER Printre marile personalități ale secolului al XX- lea, în domeniul construcțiilor, se numără și profesorul dr. Ing. Cișmigiu I. Alexandru. Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
nu numai de moment ci mai ales de evoluția și experiențele ulterioare ale vieții în noile spații. Determinat de toate noxele condiției de refugiat, de rănile sufletești niciodată pe deplin închise, se ridică acel specific dor, acea complexă stare de nostalgie a locurilor și realităților sufletești pierdute, stare pe care statutul de refugiat le-a alimentat perpetuu. Amintirile apar firesc, din prea mult suflet dar și din aceeași nevoie a comunicării. Sunt ale celor care au supraviețuit calvarului dar, mai ales
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
evadare devenise copleșitor, o adevărată „boală” ce se resuscita în sine, pe gânduri sau se defula dialogic în familie, seara, sau în ocazionale întâlniri, ale basarabenilor împrăștiați după 1944, în mai toate regiunile țării. Amintirile timpului trecut se împleteau resuscitând nostalgii și speranțe; prindeau contur rechemate în imaginar rude și prieteni de altădată, locuri dragi tot atâtea repere scumpe ale unei neuitate geografii afective. Între toate acestea și prezentul contemporan al fiecăruia se ridicase un zid, nevăzut și neescaladabil. Raportul între
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
cernăuțenii și basarabenii refugiați și la localnicii pe lângă care primii se aciuaseră. Și ne-a fost dat, totuși, să-1 trecem o dată, e adevărat târziu, după moartea bunicii, cea care a întruchipat pentru noi, la modul cel mai adânc, această dureroasă nostalgie, acest dor după țarina părăsită peste Prut, atât de mult, încât își sfârșea seară de seară rugăciunile cu același “Și dă, Doamne, s-ajung acasă între pereții mei”... Ajunsesem în cadrul unei vizite organizate în 1979 cu „chemare” din partea unei nepoate
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
Noi, tinerii, aveam relații bune și cu mai "vârstnicii" scriitori Cristian Livescu și Emil Nicolae, transformând întâlnirile în adevărate sărbători intelectuale. Piatra Neamț rămâne, după Echinox, episodul cel mai frumos al juneții mele de poet, spre care privesc și azi cu nostalgie. De ce ai plecat de la Piatra Neamț la Sibiu...? De fapt, n-am plecat ci m-am întors de la Piatra Neamț acasă. Speram că, prin întoarcerea mea, după ani de lipsă de acasă, îmi voi ajuta mama care se îmbolnăvise. Am gravitat câțiva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
coexistență, Editura "Universității Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2012). Avem fiecare grădina noastră naturală și cea intelectuală, pentru a ne apăra de dispersie și disperare. Centrul lumii e grădina noastră, așa cum ne-o facem: cu cărți și cu plante răsărite din nostalgia după Eden. Evident, aș fi proiectat o Grădină, dacă aș fi fost arhitect-peisagist. Dacă aș fi fost pictor, aș fi desenat un tablou numit Grădină la Osica Mare. În stil renascentist, firește. Știu că îți vine să râzi! Așadar, poezia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
judece, să ipostazieze faptele, atunci uite, n-am mai fi avut nici măcar neantul valah... Crezi în prietenia literară? Mai e posibilă într-o lume ca a noastră, pragmatică și interesată, gășcară și superficială prea adesea? Cred în prietenie și am nostalgia ei. Deși cine știe? s-ar putea ca prietenia să fie o formă de trădare. Ce prieteni are un schimnic, un sihastru, un călugăr? La ce e bună prietenia dacă nu pentru a înțelege ce este trădarea? Nu merg însă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
o mierlă albă, dar nu mă luau, Doamne ferește, peste picior, mai degrabă mă certau când exageram cu statul la jocul de fotbal prin gropile periferiei clujene unde locuiam. Andrei Bodiu spune despre tine că ești un nostalgic! Care e ținta nostalgiei tale? După ce ești nostalgic? Un om care se raportează la "mainimic" e un om echilibrat sufletește, împăcat cu lumile de sub cotul său, de sub autoritatea și influența sa... Francisc de Assisi spune: "Pe lumea asta am nevoie de puțin, iar de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de "mainimic", nu-i așa? De ce nu ai rămas în Maramureșul care e un fel de buzunar secret al sufletului, după cum mărturisești undeva? Acolo, în Maramureș și "mainimicul" e cosmic, din câte am văzut...! Mi se pare că starea de nostalgie e însăși starea de "mainimic" iar ținta ei e tocmai lipsa țintei punctuale și plaja fără contur a melancoliei. Un ins împăcat sufletește nu scrie poezie, ba chiar nu scrie deloc. Scrisul (de)vine cu "nățăsitate" din neîmpăcare. Poezie, numele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
înainte de a ajunge poet, trebuie să aibă un mare talent de cititor. La fel cel care ne citește. Cititorul poeziei mele, în varianta că există, bănui că face parte dintre acei pe care îi bântuie ades melancolia, sunt vizitați de nostalgii, îi preocupă metafizica, au un suflet deschis și sensibil, încă vibrează emoțional și, ca să glumim, sunt mai inteligenți decât cititorii... nu spun cui! Prima reevaluare, în ceea ce privește literatura ultimelor cinci decenii, ar fi a celor care o reevaluează... De ce nu te-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Iași și în țară, lansând vorba că, în fapt, mi-am permis, cu nerușinare, să mă expun cu o amantă chiar așa pe coperta propriei mele cărți). Dincolo de această anecdotică parșivă, să spun, cu mâna pe inimă, cu o anume nostalgie, că volumașul meu costa 5 lei și că s-a vândut în tiraj de 50.000 de exemplare. Pe de altă parte, cel mai mult a alergat în viața mea tatăl meu, preotul interbelic Ștefan Vasiliu. Dar aceasta este o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Nicolae Labiș". Ne-au însumat câteva lucruri: ambii eram orfani de tată, semănam și fizic (blonzi, înalți și sfrijiți), eram insurgenți, discreți și devoratori de cărți, ne plăceau iubirile, prieteniile selective, eram generoși și naivi, aveam mame triste, frați pragmatici, nostalgii interbelic-europene... După momentul Suceava ne-am revăzut la Sighet, unde ne-a premiat Laurențiu Ulici. Tu, Adriane, ești martorul, împreună cu Radu Florescu, Liviu Ioan Stoiciu și Luca Pițu, al înfrățirii mele cu Aurel. La Sighet, am jucat fotbal, în doi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
scriitorii din provincie care au luat cu asalt Bucureștiul, eu cred că maramureșenii sunt cel mai greu de modificat, își poartă cu ei însemnele originii în comportament, în vorbă, în gusturi, în umor, în gestică. Par mai greu adaptabili, au nostalgii greu reprimabile. Cum explici aceste lucruri? De ce transplantul de Maramureș la București este unul mai dificil? E de vină atitudinea lui "Mitică de Dâmbovița", pamblicarul, superficialul, gălăgiosul? Regretatul Laurențiu Ulici e încă un exemplu în această situație. Sau Ioan Groșan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pentru nefamiliști sau tineri căsătoriți în cartierele de blocuri ce se edificau mândru în jurul Nicolinei. Singura obligație a angajaților era munca susținută, pentru depășirea planului de producție în întrecerea socialistă. De toate celelalte se ocupau sindicatele, Partidul și Statul. Germenii nostalgiei de după 1990 au fost bine înrădăcinați în acest paradis al oamenilor muncii, ce pare totuși să-și fi avut neștiute momente de revoltă, cum demonstrează autoarea cu referire la conflictul de muncă din 16 februarie 1987. Declinul începe rapid după
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]