8,290 matches
-
și bacalia vicioasă fiindcă marea secătuită refuza să mai dea altceva drept hrană și trebuia văzduhul de lumină să satisfacă cererea neostoită a omului. Au despicat mai mult decât suficient trecând prin spălătoria vieții. Sătui de risipă și încărcați de patimi pârjolite, au plecat înspre cetate unde-au găsit altă locuință lacustră acoperită de aștrii; își clădeau în nisip năzuințele, pigmentate într-un albastru-cenușiu întunecat și profeții deșarte. Nu mai aveau ochi pentru nimic altceva, răscolind numai pentru ei, vârtejul amintirilor
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
fiecare dată îl lăsa sleit, nici prea nefericit, ambiguu și fără orizont; o oboseală nesfârșită și inutilă. Își făcea probleme înainte de a ajunge la rezultatul final. Femeia stârnită din nou, se lăsa pătrunsă cu voluptate, încercând să-l antreneze cu patima ei. Se mișca sacadat, profesional, în contratimp ritmic, gâfâind și gemând de efort, însă îi crea o stare de disconfort, nervozitate incipientă, dar simțea uimit cum îl stoarce. Avea ceva în ea nebănuit care-l bucura, deși acum, parcă se
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de atenția ce i-o acorda musafirul și cum amândoi erau tineri, era și luna florilor, șoaptele lor se răspândeau peste toată suflarea satului, miresmele pământului le răscoleau sângele, nu le-a rămas altceva de făcut decât să joace cu patimă rolul, ce le-a fost dat de creatorul tuturor vietăților și lucrurilor, și ca totul să aibă sens, au trăit acele clipe cu sentimentul iubirii. Tânărul a fost atât de încântat că a doua zi pretextând o subită durere de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
un răspuns satisfăcător. Se întreabă, și întreabă Sfântul Părinte: «Unde ar putea omul să caute răspuns la întrebări dramatice, cum ar fi cele ale durerii, ale suferinței, ale nevinovăției și ale morții, dacă nu în lumina care izvorăște din taina patimii, morții și învierii lui Cristos?». « Rațiunea nu poate goli taina iubirii pe care o reprezintă Crucea, și tot Crucea poate da rațiunii ultimul răspuns pe care ea îl caută». «Credința ca atare nu este o filosofie [...]. Ca virtute teologală, ea
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
imortalizează se născu după vreo jumătate de an de trai zi și noapte-mpreună și are versuri cum nu se mai scriseseră pe malul Dîmboviței: Cînd apari, senorita, în parc pe-nserat Cu, în juru-ți, petale de crin, Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat Și ai trupul de șarpe felin. Gura ta e-un poem de nebune dorinți, Sânii tăi un tezaur sublim. Ești un demon din vis care tulburi și minți Dar ai zâmbetul de heruvim." A fost
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
povață decât cea pe care ți-a dat-o Tefnaht: nu e neputință, e numai nerăbdare. Omul înțelept poate să afle tot, și dacă nu el, atunci alt om înțelept sau altul. Știu că nu e de nici un folos pentru patima ta de a ști să te gândești că taina se va dezlega după moartea ta. Dar pentru omenire e același lucru, dacă poți să-ți închipui omenirea ca pe un singur om. - Și pe robi, stăpîne? Marele Preot se încruntă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Dacă altfel nu s-a putut... zise Auta rușinat. - Știi, Auta, spuse bătrânul cu fața de copilandru, de când am aflat toate acestea de la tine, mă tot gândesc mereu. De mult de tot, când eram cum e cârmaciul nostru, am avut patima lucrurilor vechi. Am citit atunci niște cărți pe care de mii de ani nu le mai citește aproape nimeni. Abia acum încep să-mi aduc aminte: se spune că și la noi ar fi fost un fel de stăpâni și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l ajute să stea de vorbă cu sclavii, să-i învețe să se răscoale, și totodată celor adunați pe Muntele de Foc să le aducă arme. Străinii întîi se lăsaseră greu, nedorind să se amestece în aceste treburi pământene, dar patima cu care vorbea Auta le schimbă hotărârea. De aceea au ajuns aici. În apropiere de acest podiș, Iahuben știa că din vremi mai vechi era obiceiul să se păstreze în niște peșteri zidite foarte multe arme. Peșterile erau păzite, dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
alți câțiva bătrâni prindeau șerpi și le storceau veninul pentru otrăvirea săgeților. Ceilalți aveau topoare, sau numai puterea trupului lor. Firește că puțini dintre robi se puteau măsura cu soldații Atlantidei, a căror singură meserie era războiul. Robii aveau însă patima oarbă a răzbunării și dorul timpului trecut când mergeau la vânătoare sau la pescuit, ori își arau pământul în țările lor depărtate. De moarte nu se temea nici unul dintre ei. Cu toate acestea, avântul lui Iahuben începu să scadă când
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să se întoarcă. Oaspeții cerești veniseră cu alt plan pe pământ, iar acum planul li se știrbise. Când și-au dat seama că le pot fi robilor de folos, chiar dacă știau că acestor robi le mai trebuia și altceva decât patima răzbunării ca să poată ajunge cu adevărat stăpânii vieții lor năpăstuite, străinii s-au hotărât să-și mai trimită o dată luntrea pentru a-l aduce pe Auta. De altminteri, era și un prilej pentru ei de a cunoaște mai bine omenirea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Minerva, vol. II, 1981. 304 O impresionantă mărturie referitoare la statutul cărții în lumea tradițională este oferită de Otilia Hedeșan, Mă răzumești, fata mea... Note de teren pe Valea Moravei, București, Ed. Paideia, 2007: "Milenko era invalid, Milanka dăduse în patima beției, amândoi fuseseră nevoiți să se refugieze din Croația, părăsind acolo întreaga agoniseală a douăzeci și șapte de ani de muncă. Cei doi erau străini de lumea cărților, despre care vorbeau cu un anume respect și chiar familiaritate, chiar dacă, până la
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
a distruge această operă s-a și întîmplat, de fapt, în realitate. Încercările de răspuns asociate acestor confocale întrebări au generat două alternative extreme, pe care dogmatica și filosofia morală a libertății le-au disputat în decursul timpului, nu fără de patimă: • alternativa fatalistă, conform căreia omul este supus în totalitate voinței și determinării (necesității) divine, necesitate care reprezintă pentru om echivalentul unui implacabil destin supraordonat existenței sale; • alternativa voluntaristă, care acceptă ideea că omul este înzestrat cu un deplin "liber arbitru
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o "cădere din ordinea valorilor; o pervertire a conștiinței axiologice pînă la secătuirea sensibilului de seva lui spirituală, de principii, de sensuri; un act, o "jertfire" oarbă, goală de sens" [Galeriu, 1991:78]. Și totuși, chiar dacă cu "chipul acoperit de patimi și cu frumusețea originară slăbită" (Maxim Mărturisitorul), omul a reînvățat să îl invoce pe Dumnezeu, care la rîndul său și-a trimis Fiul ca jertfă de ispășire pentru păcatele umane. • Perspectiva antropologică ia în seamă consecințele căderii la nivelul ființei
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
plăcut ochilor") și puterea ("vrednic de dorit pentru că dă știința") [1996:153-157]. Aceste "pasiuni esențiale" ale sufletului primordial ar sta la baza tuturor viciilor manifeste ale omului căzut în păcat. Și să nu uităm că există tot atîția demoni cîte patimi sînt. Trecînd de la sacrul stării de "a fi", pur și simplu, la profanul stării de "a avea", omul și-a declanșat goana după un "efemer absolut": avuția lumească, în multitudinea formelor sale, începînd de la dorința de a se îmbogăți pe
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o perspectivă empatică asupra lumii lucrurilor: A căzut pe lucruri rouă sau e numai o părere? Poate că le plânge fața de-o lăuntrică durere. Bate-o inimă În lucruri? Preajma ocupând-o-n pâlcuri n-au și ele gânduri, patimi? Întrebările retorice din aceste versuri vor să confirme că lumea lucrurilor ne este asemenea, că lucrurile ne solicită, fără de grai, compasiunea și, mai mult decît atît, participă decisiv la lărgirea orizontului ființei noastre spirituale: Fără ochi se uită-n lume
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ne-ncearcă, ne Împresoară, ne iscodesc. SÎntem Împrejmuiți de atotștiutoarele. Și nicidecum o provocare oarecare, ci una fără de care nu ne putem cunoaște pe deplin, cu adîncimile care ne Întemeiază și aspirațiile care ne Înaripează: Ne sînt acoperite viața și patima. Lucrurile Însă, ele ne știu. Ia aminte: drumul ne știe secretele ținte, vîntul cunoaște cît de sărată e lacrima. Dar mai ales nu ne putem cunoaște și n-avem cum să resimțim Întreaga amploare a Împlinirilor noastre: Prin suferinți, dintr-
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
fermă fața de tot ceea ce este considerat, în plan politic, drept o deviație de la cursul firesc al istoriei. Tonul expunerii este echilibrat, dar ferm: Nu vom accepta culpabilizarea nedreaptă a neamului românesc. Nici nu vom tolera demagogia patriotardă, care adâncește patimile poporului și adoarme simțurile"164. Zăbovind încă puțin pe acest palier, al manifestului de tip ideologic și cultural, vom aduce în discuție (operând o regresie în timp, pentru a reveni la intervalul istoric care ne interesează, dar și pentru a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
privit ca un grup omogen depersonalizat, dar nu lipsit de competența cognitivă a decodării. Acestui destinatar i se formulează capetele de acuzare într-o cascadă de negații ce traduc, în esență, un elogiu adus negației (= atitudinii negatoare) înseși: N-au patimă, nu izbucnesc, nu se revoltă, nu urăsc". Comparația depreciativă și epitetul descalificant sunt figurile stilistice predilecte ("Literatura stagnantă [...] ca o gară în care vagoanele s-au oprit și grânele putrde și fermentate erump din sacii sparți și înnămolesc terenul", scriitorii
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Le Fascinateur. Atunci s-a stârnit controversa "predicii luminoase", care umplea bisericile. Avea preotul dreptul să folosească imagini cinematografice în locul de cult? Acolo unde o făcea, succesul era uriaș. S-au văzut chiar, în unele dioceze, odată cu filmul Viața și patimile lui Isus Christos din 1897, "posturi luminoase". Abia în 1912, Roma, prin Eminentissimii Părinți din Sfânta Congregație Consistorială, va decreta interzicerea proiecțiilor în biserici. Primele noastre săli de cinema, catedralele, a trebuit să cedeze locul Rex-ului. Iar cinematografele de cartier
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
oricărei societăți alese din epocă, că da. Adăugând: "dacă nu este, trebuie să devină, și noi ne vom ocupa de asta". În 1909, grupul La Bonne Presse înființa o casă de producție; trimitea camere la Lourdes, turna și distribuia filmul Patimile Domnului. "O bucată de cinema, un film în program sunt ca un șoc electric, afluența crește după aceea, devine uriașă" (Le Fascinateur, 1912). Cât despre foarte piosul Michel Coissac, acesta abandonează Le Fascinateur, pentru a fonda în 1919 Le Cinéopse
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dinspre origini. Este Sfântul Chip de la Laon, Sfânta Mahramă de la Edessa, iar mai târziu Giulgiul de la Torino. Punct comun: amprenta vie a lui Dumnezeu viu, în afara oricărei lucrări artistice. Astfel este Sfântul Chip, singura amprentă a chipului lui Christos dinainte de Patimi, incarnat de Mahramă potrivit legendei ("Regele Abgar din Edessa a trimis un pictor ca să facă portretul Domnului. N-a putut, din pricina splendorii strălucitoare a chipului său. Atunci Domnul și-a pus el însuși o bucată de pânză pe chipu-i
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
antiiezuit, un contra contrare formator. Iar noua lui religie nu era bună pentru un tânăr om de știință. Episcopul Jansenius, inițiatorul curentului religios, declarase că știința era plină de păcat; curiozitatea de a cunoaște lumea naturală era la fel ca patima. Din fericire, pentru o vreme patima lui Pascal a fost mai mare decât fervoarea sa religioasă, deoarece avea să folosească știința pentru a dezvălui secretul vidului. Cam în perioada convertirii lui Pascal, un prieten de-al lui Étienne - un inginer
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
noua lui religie nu era bună pentru un tânăr om de știință. Episcopul Jansenius, inițiatorul curentului religios, declarase că știința era plină de păcat; curiozitatea de a cunoaște lumea naturală era la fel ca patima. Din fericire, pentru o vreme patima lui Pascal a fost mai mare decât fervoarea sa religioasă, deoarece avea să folosească știința pentru a dezvălui secretul vidului. Cam în perioada convertirii lui Pascal, un prieten de-al lui Étienne - un inginer militar - a venit în vizită și
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
compusă”. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, sc. 24, rp. 54, în Filocalia..., vol. III, p. 242) „Lasă fiilor, înainte de toate, moștenirea credinței nepătimașă (nepătată)<footnote Tâlcuirea Pr. D. Stăniloae: Credința nepătimașă. Căci numai credința ortodoxă nu e produsul unei patimi și nu exprimă un Dumnezeu pătimaș și dă putere pentru dobândirea nepătimirii. Căci ea e credința în Treimea ca structură supremă a iubirii în Fiul lui Dumnezeu care din iubire Se smerește, întrupându-Se și răstignindu-Se; e credința care
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
din fapte, nu din cuvinte”. (Clement Alexandrinul, Pedagogul, cartea I, cap. XIII, 102.3., în PSB, vol. 4, p. 225) „... vă rog să faceți rugăciuni pentru mine către Domnul, ca să dobândesc o credință vie și lucrătoare în El, neomorâtă de patimi, ci având puterea crucii și a morții și a înmormântării și a învierii Lui. A crucii, prin nelucrarea păcatului, a morții, prin lepădarea cea mai deplină a răutății, a mormântului, prin renunțarea la închipuirile produse în suflet de lucrurile supuse
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]