7,124 matches
-
mai putut să readorm. Cum nu reușeam nici să citesc ceva fiindcă literele îmi jucau prin fața ochilor, m-am îmbrăcat și am ieșit să mă plimb prin oraș. Străzile erau pustii. Nici țipenie de om. În gară, a început să plouă, ciuruind întunericul ca pe o haină mâncată de molii. Mai exista încă zăpadă, dar iarna se apropia de sfârșit. Un vânt rece și umed mătura peroanele, încolțindu-i pe cei câțiva călători rebegiți de frig și de nesomn. Pe lângă noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
accident de culoare în atâta albastru. De fapt, marea semăna cu toate mările. Nici singurătatea de pe țărm nu era foarte deosebită de cea întâlnită pe alte țărmuri pustii. Vântul sufla la fel, soarele răsărea din valuri, iar ploile (din fericire ploua rar) erau, ca pretutindeni la mare, plicticoase; întunecau orizontul și nu mai vedeai nimic dincolo de spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de mulți ani, poate șase sau șapte, la aeroport. M-am așezat pe unul din fotoliile negre de plastic și am privit prin geamul murdar avioanele, puține și vechi, care decolau sau aterizau. La un moment dat a început să plouă. La întoarcere, strada era alunecoasă. La lumina farurilor, căci între timp se făcuse noapte, am văzut un om întins pe jos. M-am oprit și m-am uitat. Era grav lovit la cap de o mașină care fugise de la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o floare violetă dintre scaieți, dar se înțepă la mână și se răzgândi. „Florile astea nu pot fi culese”, zise el, explicându-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. „Și cum aici nu prea plouă, ai văzut, de când ai venit n-a plouat aproape deloc, îți dai seama că au nevoie. De aceea sunt țepii atât de mari”. „Dinule, l-am întrerupt, te-am întrebat ceva”. „Dar ți-am răspuns”, spuse el, mirat că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la mână și se răzgândi. „Florile astea nu pot fi culese”, zise el, explicându-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. „Și cum aici nu prea plouă, ai văzut, de când ai venit n-a plouat aproape deloc, îți dai seama că au nevoie. De aceea sunt țepii atât de mari”. „Dinule, l-am întrerupt, te-am întrebat ceva”. „Dar ți-am răspuns”, spuse el, mirat că nu înțelegeam. „Ce mi-ai răspuns?” „Că nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că e clipa morții; că dragostea apare ca orice mare idee, fiind o țâșnire de undeva din întunericul nostru. Fără să mă gândesc la nimic precis, m-am îmbrăcat în grabă, am aruncat pe umeri un impermeabil ca să nu mă plouă și am ieșit pe țărm. Dar Laura dispăruse. Începuse și ploaia. „Pe cine căutați, domnule sculptor?” m-a întrebat, îndatoritor, portarul. Ceva nu mi-a plăcut în curiozitatea lui încât mi-am scuturat impermeabilul de apă pe trepte și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
domnule sculptor?” m-a întrebat, îndatoritor, portarul. Ceva nu mi-a plăcut în curiozitatea lui încât mi-am scuturat impermeabilul de apă pe trepte și i-am zis sec: „Pe nimeni”. Până la urmă n-a fost o ploaie furtunoasă. Dimpotrivă, ploua meschin, mărunt, ca toamna. Se lăsase și ceața. O ceață deasă, vâscoasă, care aproape ascundea marea. L-am auzit pe Domnul Andrei explicându-le celorlalți bătrâni care se înghesuiseră la capătul coridorului și priveau ploaia: „Pe o vreme ca asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. „Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta”, zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar când ploua zidurile cu ferestre mici deveneau de-a dreptul apăsătoare. Erau zilele cele mai grele pentru bătrâni, fiindcă le răscoleau reumatismele și le răpeau micile plimbări silindu-i să rămână pe coridoare. Atunci se plângeau mai tare de necazurile vieții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de haine, apoi m-am angajat pe o pubelă plutitoare, un charter fluvial cu tabla ruginită și lemnăria putredă, o epavă care făcea curse spre satele din savană unde o groaznică nenorocire se abătuse asupra populației. De câțiva ani nu plouase deloc, vitele mureau de sete și de foame. Noi transportam, în numele unei societăți filantropice, hrană destinată înfometaților, păstrând o parte pentru noi și vânzând-o în contul nostru; asta ne ajuta să înfruntăm căldurile înnebunitoare de peste 50 de grade și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întors cu spatele, încercând parcă să mă țină la distanță. Afară se auzi un nou tunet. Apoi altul. Apoi un muget îndepărtat. „Cerbii?” am întrebat. „Da, cerbii”. Se porniseră să mugească, înfricoșați sau excitați de furtună. Curând a început să plouă cu găleata, acoperișul de tablă gemea sub rafalele grele de apă, iar gutuiul sălbatec de la poartă amenința, după zgomote, să se rupă, în vreme ce ferestrele se înălbeau mereu de fulgere și trăsnete. M-am lipit de Marta, am sărutat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acum, nu mai e bătrânul șters, prăpădit; de jos, s-a ridicat un om aproape necunoscut, cu părul atârnând în dezordine, cu bărbia tremurând și cu ochii plini de mânie, care te privește fără să zică nimic. A început să plouă mărunt, părul lui Vecu se udă, i se lipește de frunte, de ceafă, de urechi. Brusc, bătrânul se desprinde din împietrire, te scuipă, pentru că l-ai jignit? pentru că te disprețuiește?, și pleacă legănându-și în ploaie silueta deșirată. Scuipatul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nesimțire salvatoare și am făcut asta cu o spaimă pe care n-am încercat s-o combat, era inutil. Dimineața mi-am petrecut-o pe baltă, în barcă. După-amiază am avut poftă să dau o raită prin bălării. Nu mai plouase de mult, ierburile se uscau și putrezeau de căldură; păreau un hoit pe care-l devorau alte ierburi, tinere, însetate de viață și necruțătoare. Trebuia mereu să-mi deschid drum cu mâinile, să mă apăr de mărăcini care se găseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apară. Nerăbdător, m-am dat jos din pat, am căutat ușa, dibuind, și am ieșit afară pe trepte. Cerul era încă plin de stele, cu câțiva nori în direcția bălții, unde noaptea se decolora prevestind zorile. Prin urmare, visasem că ploua. M-am așezat pe scară să aștept și căutam cu privirea pe cer Carul Mare, când am auzit o tuse de bărbat în spatele casei. N-a fost nevoie decât de câțiva pași ca să-i descopăr pe Marta și pe Aristide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de îngîndurați și grăbiți, nu mai îndrăzni să-i tulbure. Șezu cu Nefert pe o bucată de stâncă. Tăceau. După un răstimp destul de lung se stârni un vânt puternic de la miazăzi. Sub ei, piscul începu să se clatine. După aceea plouă. Văzduhul atârna greu. Deși era amiază, piscul fu cuprins de amurg. Apoi totul se liniști. Hor și ai săi ieșiră din turn. - Plecăm, Auta! zise el. Acum chiar dacă ai vrea să rămâi nu te putem lăsa. - Unde plecăm, Hor? Străinul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încă dimineață. Străinul din planeta depărtată se uita cu mirare la bordeiele de pământ, fără ferestre, numai cu câte o gaură pătrată în loc de ușă și cu acoperiș drept de crengi și frunze (la urma urmei, în această țară nici nu ploua decât o dată la câțiva ani), privea trist copiii slabi și goi care alergau pe uliți cărând poveri peste puterile lor și în cele din urmă întrebă: - Auta, toate orașele pământene sunt așa? Pământeanul zâmbi amar când răspunse: - În toate găsești
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
grijă... ...Mă fofilez eu vreo două săptămâni după ea. Bag fente că-mi aduc când vrea mușchii mei mașina acasă și, într-o dimineață, o salt pe Netuța dintr-o stație, unde aștepta să-i vie tramvaiul, că o tot ploua în gât și îi deranja cutadenul... Și, în timp ce-o conduceam cu limuzina statului la servici, îi scap ca din joacă: "Cum fac, fă Netuțo, plimba-ți-aș cățelul, să am grijă de bujiile tale?..." Știu și eu?!" râde
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
într-un răcnet, ce înmuie până și lipiciul sticlelor de pe mesele din cartier. Cântând c-o voce lăcrămoasă, antrenantă, pipăitoare, de țambalagiu deșucheat: 138 DANIEL BĂNULESCU pentru care, cu tot convoiul ăla, se reînșurubase aici era tocmai acela că-i ploua teribil în gură. Ca, măcar în noaptea cu pricina, să încalce și să îmbobîrțeze la o fermecătoare. În seara aceea, fermecătoarea adormise în canapeaua cu căpătâiul întors către sud, pentru a putea, în somn, să-l întîlnească pe profesorul Mircea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de la un colț din Paris. "E tot ce-a mai rămas din sărmanul meu avion cu motor", se închipui Pinky c-ar fi transmis Robin nepoțeilor săi. 227 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI șanse să crească ciuperci. Prin Europa ploua foarte mult și existau dureros de multe asemenea zone. Sfântul Părinte, calculând pesemne în gând chintalele recoltei de ciuperci, nu-l iertă și îi împlîntă un penultim steguleț într-o viroagă a urechii: - Și cam cât credeți voi, în România
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Faraon... - Unde vezi, tu, gulerul strîmb? Ăsta nu-i guler, vaco. Așa-i modelul! - Și vreți să aflați cum mi s-a destăinuit într-o toamnă?!... Că era destăinuitor. O dată ce te simțea suflet de ispravă, ți se destăinuia... Era toamnă. Ploua. Era perioada aia, de îndată ce-l aduseseră de la Crematoriu, că nevastă-sa aia... Unde-i nevastă-sa?... Ca să economisească banii cu cimitirul, îl lepădase... Să-l facă scrum, la Crematoriu... Și trădarea cu Crematoriul, pe Răposat îl rănise enorm... Îl și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Era perioada aia, de îndată ce-l aduseseră de la Crematoriu, că nevastă-sa aia... Unde-i nevastă-sa?... Ca să economisească banii cu cimitirul, îl lepădase... Să-l facă scrum, la Crematoriu... Și trădarea cu Crematoriul, pe Răposat îl rănise enorm... Îl și plouase. Trecuse unul cu basculanta și-l mai și stropise. Așa că-l văd că urcă, murat, pe prispă la mine și-mi zice: "Mărgiculițo! Amoarea mea. Împrumută-mi și mie fărașul. Fiindcă sânt trist... Mi-s gândurile ca gândacii. Și simt
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
toată dimineața răspunsul, întîi își desăvârșea toaleta de motan, mai scuipa în palmă, își dichisea freza, își pieptăna firele de păr de pe brațe și abia apoi, îndurîndu- se de ei, le răspundea flegmatic: - Natura! Picii nu concepeau. - Și când te plouă și te fulgeră, tot natura? Doru trăgea, c-o expresie tainică, aer în piept și-și încrucișa ciolanele sub plapumă. - Vedeți bine! Natura... - Și când o să te prindă Miliția. Și-o să te pună să-ți mănânci singur un ochi. C-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de cleștar. Plimbă prin nări mireasma nisipului umed. Picăturile de ploaie nu puteau fi zărite decât foarte târziu, când se apropiau la două lățimi de palmă și aproape imediat se spărgeau cu pocnete de becuri pe caldarâm. De ambele rânduri plouă cam o oră. Când își iți capul din vizuina, de sub folia aburită, cercetând strada Perone în lung și în lat, desluși siluete subțiratece, cu um- 374 DANIEL BĂNULESCU fines, jugulând pe nesimțite și cel de-al doilea capăt al strungii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aer proaspăt. Hotărî să iasă la o prăjitură, la o cofetărie cât mai aproape de locuinței Karinei. Ana plecă mai devreme deoarece avea de rezolvat câte ceva, urmând să se întâlnească acolo la o oră stabilită. Era o zi călduță de toamnă. Plouase de dimineață, iar picăturile încă străluceau în lumina razelor. Parfumul ploii se împrăștia în jur, în aerul umed și curat. Karina ocolea bălțile în încercarea nereușită de a nu se stropi pe pantalonii deschiși la culoare. Nu fusese deloc inspirată
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
accidentată mortal de un bolid care... Sau auzit țipete scurte și suspine prelungi și izbucniri În plâns și cuvinte rostogolite precipitat. Și toți copacii s-au Întors atunci cu rădăcinile În sus și am Început să calc pe cer, pe când ploua negru și violent, de jos În sus. Și a Început să-mi fie frig și să se facă Întuneric. Un Întuneric necunoscut, un Întuneric rece, foarte rece, care mă ținea În el și mă Înfiora. Stăteam Încremenit de minute bune
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
un duh nevăzut. Alerg șchiopătând și le privesc uluit cum se nalță tot mai sus, rotindu-se ușor și urcând printre blocuri și peste lanțul de tei din preajmă, ca două siluete fugare, Înstrăinânduse În noaptea târzie, departe, peste lume. Plouă mărunt de ceva timp, dintr-un cer Încărcat cu nori vineții, care-au fugărit soarele amiezii. Sunt Întins pe patul improvizat din bucătărie, cu un prosop umed Înfășurat În jurul capului. În urma loviturii primite, mă doare Îngrozitor fruntea. O durere cumplită
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]