19,544 matches
-
primii ele sunt cu totul arbitrare și convenționale. În nici o limbă cunoscută nu există măcar un cuvânt despre care să se poată spune că a fost dat de natură: fiecare cuvânt își îndeplinește funcția prin atribuire și în virtutea circumstanțelor, obișnuinței, preferințelor și a voinței oamenilor. Chiar și acolo unde se face mai mult simțit elementul imitativ, onomatopeea, între nume și lucru nu există absolut nici un raport de necesitate, ci doar unul convențional. Dacă ar fi existat o necesitate, atunci analogia sensului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
tatăl său, în timp ce butona telecomanda la televizor, aș vrea să-mi spui după cine te-ai luat, cine te-a influențat ca să dai la filologie? Închizând tv.-ul și întorcându-se spre băiat care citea o carte, continuă: Îți menții preferința pentru judecător? Noel lăsă cartea și se uită lung la tatăl său, apoi spuse. Tata, stau și mă uit la tine și nu-mi vine să cred. Cum poți să ai o părere atât de proastă despre mine? răspunse el
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
ai o părere atât de proastă despre mine? răspunse el foarte iritat. Făcu o scurtă pauză după care continuă: Tu chiar crezi că mă influențează alții? Sau că mă iau după gusturile altora? Ce, eu nu sunt capabil să am preferințe și păreri personale? Ce e și mai tragic, constat că nu mă cunoști de loc. Nu înțeleg pentru ce sari așa ca ars? Te-am întrebat doar, știu că voi vă mai luați unii după alții. Iar la vârsta voastră
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
se întâmplă ca numele persoanei să vă fie simpatic și persoana însăși antipatică și reciproc? Puteți să indicați într-un mod mai précis marca distinctivă a acestei simpatii sau a acestei antipatii? Simpatia dumneavoastră sau antipatia dumneavoastră este provocată de preferință de culori sau de figuri? 12. La auzul numerelor, remarcați culori sau figuri? Cum vă apar unitățile simple de la 0 la 9 și cele ale ordinelor următoare, de exemplu 10, 167, 1892 etc.? S-ar putea să țineți cont aici
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
auditive? În plus legați senzații colorate, auditive, tactile de senzații gustative, olfactive etc. și reciproc? Am fi fericiți să cunoaștem opinia dumneavoastră despre olfacție și gustație colorată? Observații * Vă rugăm să binevoiți, în cazul unui răspuns afirmativ, să folosiți de preferință expresiile gândesc, am senzația, văd, care caracterizează gradele de intensitate a acestor fenomene subiective. * Pentru ceea ce ține de calitatea fenomenelor, se vor folosi la nevoie cuvinte net determinate, imperfect determinate. * Persoanele capabile de audiție figurată sunt rugate de a da
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
e mai greu de realizat la foc: friptura. [...] Tot românul e născut fripturist (lato sensu).“ Parcă pentru a răzbuna secole întregi de vegetarianism impus, conaționalii noștri cu greu își pot închipui o masă „adevărată“ fără „un grătărel“ de porc, de preferință, și, pe cât se poate, din bucăți cu ceva grăsime (fleică, ceafă). Să ne reamintim celebrul triunghi culinar studiat de Claude Lévi-Strauss. Toate culturile cunosc trei stări ale alimentului: crudul (neelaborat), gătitul (elaborat cultural) și putredul (elaborat natural). Toate tehnicile de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
patogeni. în 1758, Linné descoperă distomatoza = afecțiune hepatică. Despre Frigurile intermitente se ocupase în teza de doctorat (1735). Prin „Philosofia botanică“ (1751), Karl Linné face cunoscută, între altele, înțelepciunea naturii. Teoria sa creaționistă este viu criticată în acest secol cu preferințe atee. Un savant luminist cu studii de medicină și botanică la Anvers, de drept la Dijon și cu preocupări și pentru matematici și fizică, este George Louis Buffon (1707 - 1788). El este autorul monumentalei Histoire naturelle —44 de tomuri în
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și patologia aparatelor: nervos, cutanat, respirator, digestiv, urinar și genital). în acest spirit științific va publica, în țară, Traite de physiologie Médicale, 3 volume, însumând 2110 p, precum și lucrări în domenii variate: fiziologie, patologie, neurologie, cardiologie, terapeutică, nosologie, endocrinologie cu preferință pentru studiul pancreasului descoperind pancreatina (insulina). Uimitoarea sa descoperire e anunțată în 31 august 1921, în Archives Internationales de Physiologie, vol. XVIII, obținând brevet în aprilie 1922. De acum era profesor de două decenii la Facultatea de Medicină din București
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
o citează de zece ori în Poetica, realizează acest model ideal. O puternică emoție se naște aici din lovitura de teatru care, dezvăluind identitățile, revelă existența unei relații de alianță între personaje care, ignorând-o, au transgresat interdicțiile. Din cauza acestei preferințe net afirmate de Aristotel pentru Oedip Rege, Teatrul Olimpic din Vicente, primul teatru după moda antică, construit de Umaniști, în Italia, între 1580 și 1585, a fost inaugurat, cu un imens succes, prin reprezentarea tragediei lui Sofocle. 3.4. Locul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
verosimil." În timp ce primii comentatori ai lui Aristotel, Castelvetro în special 19, considerau că autorul dramatic poate uza atât de verosimilul obișnuit, cât și de verosimilul extraordinar, teoreticienii francezi din epoca clasică tind să excludă verosimilul extraordinar. La Mesnardière, care dă preferință "verosimilului ordinar" căci el este "în mod manifest posibil", consideră că "verosimilul rar", adică "ceea ce se întâmplă puțin și contrar aparențelor", trebuie înlăturat din scenă. Autorul dramatic trebuie să îndepărteze "posibilul", dacă este puțin credibil, căci atunci când probabilitatea unei acțiuni
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o interpretează în mod eronat sau o trec sub tăcere. Un asemenea tratament al "comportamentului" dovedește, din partea amândurora, o egală admirație pentru o înaltă virtute sau pentru marea crimă. El nu este compatibil decât cu verosimilul extraordinar spre care merge preferința lor. Astfel de personaje, ieșite din comun, nu ar putea intra într-o acțiune condusă de verosimilul obișnuit. 4.3. Verosimil și limbaj dramatic Pentru a asigura verosimilul acțiunii prin coerența personajului, trebuie nu numai ca "trăsăturile de comportament" să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
barbară a scenei. Din grija față de buna cuviință, unii teoreticieni se refugiază în spatele autorității Anticilor pentru a recomanda nefolosirea lui. Numai Horațiu interzice totuși reprezentarea actelor de violență, pe care Aristotel nu le condamnă. El se mulțumește să-și arate preferința pentru scenele în care pateticul se naște "mai degrabă din ascultat decât din văzut". Grecii apreciau foarte mult, la Eschil, momentele de felul apariției bruște a cadavrelor însângerate ale lui Agamemnon și Casandra, Clitemnestra și Egist în Agamenon și în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Diderot, de la care ia cu fidelitate principalele idei, anticlasicismul, dorința lui de realism, atenția îndreptată către joc din cauza impactului pe care îl are asupra publicului. O aceeași preocupare morală de a-l face mai bun pe spectator servește drept bază preferințelor sale dramatice. 3.1. Anticlasicismul Există un anumit număr de contradicții, mai ales în materie de unități, în sânul teoriei lui Lessing, pentru faptul că el erijează în postura de modele trei autori care sunt la originea unor teorii estetice
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în eseul său Despre literatură privită prin intermediul raporturilor sale cu instituțiile sociale (De la littérature considérée dans ses rapports avec les institutions sociales), unde pune față în față poezia popoarelor din nord și pe cea a popoarelor din sud. Neascunzându-și preferința pentru cea dintâi, sumbră și melancolică, care "este mult mai potrivită decât cea a sudului pentru spiritul unui popor liber", ea se arată convinsă că introducerea literaturilor popoarelor din nord va regenera spiritul latin. Foarte apropiată de Benjamin Constant (1767-1830
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care autoritatea lui nu s-a exercitat covârșitor, scriitorii care i-au urmat reușind să descopere resurse de originalitate acolo unde geniul caragialian n-a pătruns mai adânc fie dintr-o funciară repulsie pentru melodramatic și dulcegărie sentimentală, fie din cauza preferinței pentru modalitatea satirică sau ironică în redarea universului uman. Filonul de sensibilitate explorat însă de scriitori precum Mihail Sebastian, V.I.Popa sau George-Mihail Zamfirescu nu diluează comicul, ci îl împrospătează, iar tratarea umoristică a reiteratelor tipologii sau situații caragialiene, conferă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și O scrisoare pierdută și prelucrând rezultatele investigațiilor de "autentic detectiv"12 ale lui G. Panu, criticul concluziona generalizând însă astfel: "adevăratul model al capodoperei caragialiene este vechiul politicianism liberal"13. Desăvârșit cunoscător al operei și al omului Caragiale, al preferințelor sale artistice explicabile și prin descendența dintr-o "dinastie de oameni cu geniul râsului"14 și prin excepționalul său "simț al comicului ca instinct fundamental"15, Zarifopol aduce o contribuție crucială și în problema esenței personajului comic caragialian: "Potrivit predilecțiilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
neconceput 126, adăugăm listei de erori încă un aspect care reliefează lipsa de competență stilistică din lumea reprezentată în opera lui Caragiale. Urmărind și în privința tropilor aceeași departajare între universul stilistic al lui Caragiale și cel al personajelor sale, observăm preferința autorului Momentelor pentru "metalogisme" antifraza, ironia, parabola, paradoxul în timp ce "eroii" săi fac uz involuntar de acele figuri de sunet, de construcție și semantice care implică devieri de la uzul lingvistic normal, de fapt greșeli cu mare potențial comic. Astfel, dintre "metaplasme
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pândite de pericolul prolixității. Considerăm așadar că aceste expresii ale suprimării poliloghiei sau a "chisturilor textuale" (Ph. Hamon), pot fi văzute ca mărci stilistice clare ale caragialismului. Consecința idealului de esențializare și concentrare maximă a fost concretizată la Caragiale în preferința pentru formulele literare de mici și foarte mici dimensiuni, de la cele specifice nuvelei și schiței, la șiragurile de fragmente în zig-zag, la "mofturi", "gogoși", "felurimi" etc. Gustul pentru astfel de formule ale conciziei s-a păstrat, așa cum vom vedea în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este mai bună. El nu crede așa ceva. El gândește că așa este societatea."16 Nici această deschidere a orizontului conceptual caragialian nu-1 apropie decisiv de realitatea ficțională creată în maniera secolului trecut, în primul rând pentru că, așa cum observa Romul Munteanu: "preferința autorilor de farse tragice pentru universul imaginar și investigarea angoaselor, face ca în acest gen de teatru să nu mai găsim decât anumite semne ale realității epocii noastre, coincidența operei de teatru cu realitatea exterioară fiind de-a dreptul imposibilă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe linia nonaristotelismului asumat într-o manieră foarte asemănătoare cu aceea a scriitorilor de piese absurde din secolul trecut. O eventuală fișă caracterologică a lui Caragiale și respectiv Eugen Ionescu, de pildă, ar include și alte puncte de reper comune: preferința pentru caricatură și grotesc, încercarea de reconsiderare a formelor primare ale teatrului și conștiința inconformismului, deci apartenența la o linie a iregularului 22. 5.4. Ipostaze absurde ale personajului caragialian Convingerea că tipologia comediilor lui Caragiale, ca și a celei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Mache, care "nu sunt decât unul și același în două fețe, doime de o ființa și nedespărțită"48, tejghetarii lui Urmuz coabitează prin același tip de simbioză, își aduc servicii unii altora chiar și post-mortem, își înțeleg și își respectă preferințele și se coalizează împotriva celorlalți. Astfel, Dragomir, care "are inimă bună"49, îl secondează pe Cotadi în încrâncenatul ritual prin care urmărește să deruteze clienții "băgând în sperieți pe cei mai slabi de înger"50, așa cum Lache și Mache fac
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
strânse pe lângă drum îți întoarce sufletul.108 Atmosfera de primitivitate sălbatică, septică și dezgustătoare, concretizată în buchetul de senzații olfactive și vizuale din registrul macabrului și al scabrozității, transferă asupra cititorului aceeași reacție de repulsie pe care i-o stârnesc preferințele culinare ale eroilor urmuzieni: Ismail mănâncă același viezure în fiecare noapte, iar Turnavitu "îi servă și de salam"109, Cotadi "se hrănește numai cu ouă de furnici"110, Algazy și Grummer consumă cu cea mai mare plăcere arșice, eroul din
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
primele rânduri ale scrierilor urmuziene, procedeul sfărâmării clișeelor mentale prin dezmembrarea structurilor lingvistice și literare osificate, poate fi cheia decriptării "paginilor bizare". În ciuda caracterului cooperant al textului narativ caragialian care, prin oralitate și dialogism ilustrează preocuparea pentru anticiparea și respectarea preferințelor cititorilor 122 interpelați, întotdeauna, reverențios, devierea sensului dinspre cel pretins înspre cel intenționat este o constantă și în publicistica lui Caragiale și în Momentele bazate pe disimulare ironică. Deși mult mai subtilă și oarecum deferentă în cazul lui Caragiale, preocuparea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
toate despletirile narațiunii... chiar și fragmentul!10 Pledoaria vizează simultan și predilecția pentru fragment, firesc derivată din nevoia de fărâmițare pentru o cunoaștere a întregului prin parte, a "infinitului mare" prin "infinitul mic", în termenii lui Caragiale din Câteva păreri. Preferința pentru genul scurt și foarte scurt, de la schițe și "momente", la comprimatele Cronici, Felurimi, Instantanee, Gogoși, Zig-Zag-uri, Anecdote, etc., formând "o singură carte mozaic"11, este la Caragiale o ilustrare a unui "fragmentarism avant la lettre"12. Observația îi aparține
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
p. 20. 6 Idem, p. 31. 7 Idem, p. 32. 8 Idem, p. 39. 9 Henri Bergson, Râsul, Editura Universal Dalsi, București, 1997, p. 50. 10 Vezi Jean-Marc Defays, op. cit., pp. 29-33. 11 Idem, p. 33. 12 Benedetto Croce justifică preferința pentru termenul de "concept pseudoestetic" atribuit comicului în capitolul Estetica simpaticului. Conceptele pseudoestetice și îl plasează alături de alți termeni care nu pot primi o definiție riguroasă, precum tragicul, sublimul, pateticul, mișcătorul, impunătorul, grațiosul etc. care țin de psihologia ca disciplină
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]